Oare cit timp ne v-a mai lua sa realizam ca sintem cu totii protagonistii unui mare spectacol numit Viata; spectacol ce se desfasora cu usile inchise, fara spectatori sau critici, in care sintem vedete si figuranti in acelasi timp.In acest spectacol avem de toate, de la comedie la drama, circ si magie, muzica si dans, intriga, aventura si nu in ultimul rind, suspans. Spectacolul nu are scenariu si nici regizor, ci fiecare improvizeaza; intram, ne spunem replica si plecam.Decorul se schimba tot timpul iar spectacolul ajunge din ce in ce mai elaborat iar Marele Teatru, din ce mai lipsit de resurse si mai putin incapator. Constientizam asta?; nu cred, ci incercam tot mai mult sa facem din rolul si replica noastra cea mai importanta parte a acestui spectacol. In aceste conditii spectacolul devine din ce in ce mai mult, doar o stare de fapt lipsita de importanta si originalitate. Avem nevoie neaparat de un " Spectator "; de un " Critic " care sa evalueze actuarile noastre si in functie de ele sa scrie pe prima pagina a " Timpului " : " The show must go on "?

Fugi ma d'acilea cu rolurile tale de figuranti, nu vezi ca toti n-au decit rolurile principale?

S-a intamplat odata sa ia foc culisele unui teatru. Mascariciul veni sa anunte publicul de primejdie. Acesta crezu ca e o gluma si aplauda; mascariciul repeta cele spuse, dar jubilatia nu facu decat sa sporeasca. Sfarsitul lumii se va petrece, cred, exact in acest mod, in chicotele de veselie ale oamenilor de spirit, care vor crede ca e o gluma.

S. Kierkegaard

Eu am ajuns o marionetă în propriul meu spectacol, dar am un rol bine definit pe scena vieţii. Însăşi viaţa e propriul meu spectacol.Merg în diverse locuri şi văd mulţimi de oameni, dar totuşi nu văd nimic.Trec oameni pe lângă mine, se scurg voci pe fundal, dar sunt oarbă şi surdă.Nu aud nimic, nu văd nimic, nu simt nimic.Văd doar un număr de feţe şterse de orice urmă de sentimentalism.Nu văd decât golul imens pe care îl am în suflet, totul mă lasă rece.Nu mai am suflet, nu mai am cuget, nu mai am speranţă. Poate ploaia să-mi şteargă amintirile urâte şi să-mi aducă gramul de bucurie pentru care am trudit de când mă ştiu? Nu şi totuşi da.Deschid braţele şi primesc ploaia în suflet.Pentru o clipă, simt ce înseamnă cuvântul libertate în adevăratul său sens.Simt că nici un rău nu mă poate atinge.Simt cum timpul se opreşte în loc.Nu mai există trecut, prezent, sau viitor.Pentru o clipă pot fi eu fără ură,fără regrete, fără culpabilitate, fără vinovăţie.Dar ploaia se opreşte şi lumea mea se spulberă. Iarăşi mă întorc în lumea mea reală, iarăşi mă întorc în suferinţă în n şi n critici, repetând acelaşi scenariu sub acelaşi decor...Nu vreau să joc piesa asta, dar trebuie să o duc la capăt şi să mă bucur de aplauze.Trebuie să mă prefac, să afişez un zâmbet ironic, în timp ce lacrimile aşteaptă să-mi cadă şiroaie pe obraji, trebuie să spun că totul e bine, când simt că mă prăbuşesc şi trebuie să fiu fericită când sufletul îmi moare.Şi da - " The show must go on ". Indiferent de circumstan'e.Dar asa nu o spune nimeni.Tu şi doar tu însuţi.Acesta este scenariul vieţii mele.O seară frumoasă tuturor, trag cortina în decor.

Ceva fara critici si fara spectatori deja nu mai poate fi numit spectacol.

Fara critici zici tu?

Oare cât timp trebuie să mai repet că nu-mi pasă de spectacolul ăsta?

Imi place ce ai scris.Cred ca avem nevoie de un "spectator" sau de un "critic" pentu ca unii incearca sa incalce regulile ajungand sa straluceasca trisand si nu ar fi deloc corect pentu cei care isi joaca doar rolul.

Foarte frumos ceea ce ai scris.
Dupa parerea mea singuri ''spectatori'' sunt Dumnezeu si oamenii care s-au dus de langa noi.
Putin dintre oameni constientizeaza acest fapt, adica, ca scena este prea plina si ca s-ar putea rupe, sau ca resursele pentru a face ca actul numit viata sa nu mai fie tocmai atat de frumos si de atragator pentru multi.

Fii sigur ca dupa inca cateva acte jucate pe aceea scenta si din cauza distrugerii multor resurse necesare derularii actului aceea scena se va rupe, poate nu total dar se va rupe. Si vor ramane doar foarte multi spectatori si marele critic Dumnezeu.

In schimb cei care vor ramane pe scena adica oameni buni si foarte buni, vor reconstrui scena si vor prezenta pe ea un act numit viata perfect.

Scuze pentru formularea ciudata dar nu le prea am cu romana.
Am idei dar nu le stiu pune pe foaie.
Daca mai ai intrebari de genu asta sau alte genuri dar interesante, trimitele printr-un raspuns la acest raspuns.

Http://www.youtube.com/watch?v=vUKlvnIujXA