Oare cum ar arata lumea daca am spune adevarul si numai adevarul in orice situatie? N-ar mai fi politica? N-ar mai fi OTv-ul?
Oare adevarul e cale spre o lume mai buna sau doar un slogan pe care il folosim pentru a ne da corecti?

Lumea - ar fi fără "mască"; sau pot spune că, la orice lucru gândit, conceput de minte, mai devreme sau mai târziu nu va mai exista...totul e relativ, perfect cu adevărat, nimic nu e!

Daca am spune adevarul? Altfel ar fi lumea, mai asezata si realista si mai vizionara. Dar cum la unii minciuna a devenit arma de izbânda in special a politicienilor nemaivorbind lumea hotilor, criminalilor si borfasilor de tot felul e lesne de inteles de ce si ceilalti (si noi) mai trage si ei minciuni pe unde poate sa faca fata celorlalti.Traim o perioada in care minciuna se vrea adevarata. Asta e. Si acum o sa apara "predicatorii" de pe TPU sa ma afuriseasca storcând biblia de adevar vârându-mi licoarea obtinuta-n gura sa-mi mântuiasca sufletul pacatos.Si totusi ii intreb, de ce crestini fiind am ajuns aici?

Poate sa va para amuzant, dar m-am trezit delogata si decat sa par lasa mai bine ridicola:textul anonim imi apartine.Scuze.

Din cate se pare, oamenilor de astazi le este mai frica sa spuna adevarul decat sa nu-l spuna. Sutem nesiguri pe viata noastra si fara o ancora. Ca niste barci care se plimba din coace in colo pe o mare zbuciumata - spunem adevarul atunci cand ni se pare ca daca-l vom spune, marea va deveni mai linistita si il ascundem din acelasi motiv.
Am incetat aproape de cand am inceput sa existam sa mai fim motivati de adevar. In schimb suntem motivati de frica si lasitate.
Barbatii si femeile adevarate sunt o raritate - niste denumiri care se refera mai nou doar la sexul biologic al individului.

@Tepes eu nu te contest pe tine ca spui mereu adevarul.Doar ca prin simpla exprimare te poti indeparta de adevar. O exprimare directa nu iti aduce decat priviri ironice pe cand o exprimare ceva mai ocolita e acceptata mai bine.Niciodata nu am inteles de ce.In fond amandoua spun exact acelasi lucru

Daca am spune numai adevarul care ar mai fi farmecul vietii? O minciuna spusa la momentul potrivit poate face cat 1000 de adevaruri.
Sincer acum, iti dai seama cati baieti ar ramane neinsurati?

Simpla si onesta.Lumea de acum e perversa si iti da curiozitatea de a afla singur tot adevarul.De ce ar mai exista detectivi? daca cineva ii zice sotului "eu te insel" unde e fericirea familiei? Eu zic ca o minciuna poate ajuta un om sa iasa dintr'un intreg roman Sf.Deci daca am spune adevarul. tot ce inseamna descoperire nu ar mai exista si sensul acestei vieti ar fi una banala...

Nu exista adevar pur fara macar o minciuna, aia ar fi perfectiune ceea ce inseamna nebunie

Adevarul doare, deci

si daca nu ar mai fi OTV bunicii mei nu ar avea la ce se uita la tv ar fi asa liniste in casa

si acum sincer, care om nu a mintit niciodata? intr-un fel ar fi bine daca am spune adevarul:X am fi mai sinceri unii cu altii, dar pe de-o parte ar fi groaznic

Dupa parerea mea cred cateodata trebuie sa minti... mai ales cand vrei sa nu jignesti un prieten


bineinteles ca cu politica si cu otv km exagereaza cu minciunile


aceste posturi nici nu ar mai trebui difuzate! sincer eu nu as concepe o lume numai cu adevar


nu ar ai avea farmec

Eu zic ca nu ar mai fii politica. da chiar daca adevarul doare tot timpul trebuie aflat.

. chiar daca e un adevar bun sau chiar daca e un adevar rau!` eu nu sunt genul sa mint. spun aproape tot timpul adevarul si le spun la toti ce ma doare pe suflet le spun pe fata...

Uite eu nu mint.si fiindca spun numai adevarul multora de pe TPU.nu le place. de ce? intreaba-ma ce vrei sa vezi daca mint.

Parerea mea este ca nu se stie ce-i adevarul. Iata ce spune Osho despre adevar"Adevarul se compune dintr-o singura energie cosmica, adevarul este alcatuit din unicitate, realitatea e alcatuita din multitudine.Realitatea e multime, adevarul e intregire."

Am remarcat concluzia ta expusa intr-unul din raspunsurile la o alta intrebare. Spuneai tu:"N-am nevoie de recunoasterea nimanui.Stiu cat valorez"Si, recunosc, am fost cat pe ce sa te cred daca n-as fi revenit asupra textului si n-as fi vazut ca recunosti ca joci teatru in societate, esti chiar politicos cu oameni pe care nici macar nu-i simpatizezi si totul numai pentru a te avea bine cu lumea. Sunt chiar cuvintele tale si, sincer iti spun, ma incearca o intensa compasiune pentru situatia ta de permanent purtator de masca.Inteleg ca nu suntem niste insule, inteleg ca trebuie sa platim un tribut acceptarii noastre de catre societate, dar nu este oare o povara prea grea pentru sufletul nostru? Te intreb:pana cand vei putea zambi din politete, pana cand vei purta masca unei fericiri inexistente, pana cand vei putea juca teatru? E foarte adevarat ca asa se intampla lucrurile dar nu suntem cumva prea lasi renuntand la noi insine de dragul societatii? Nu dam, cumva, mai multa importanta celorlalti decat noua insine? Si nu e cumva paguboasa aceasta atitudine? In ce ma priveste, firea m-a ajutat sa nu platesc un asemenea tribut.Cu toate urmarile, nu todeauna placute, am hotarat sa fiu eu insami si sa lepad masca. Poate ca am pierdut niste amici care au dovedit astfel ca de fapt nu-mi erau, poate am platit cu pretul unei insingurari in mijlocul multimii. Dar macar sunt eu insami. Vorba ta :stiu exact cat valorez.Numai ca nici nu port o masca spre a parea altcineva.Imi recunosc insa o lasitate:cand nu pot spune adevarul, tac; adica mint prin eludare. Poti sa-i spui minciuna acoperita, dar poti sa-i spui si diplomatie.Sau politica! Sau autoaparare?

Care adevar? Cel care doare, chiar daca reprezinta realitate din perspectiva ta? Lumea ar fi sadica fara minciuna, deoarece fara ea, unii ar da in nesimtire.