Pe voi v-au părăsit cei apropiați atunci când ați ajuns in pragul disperării?

Eu Am avut vreo 5 persoane care mi-au zis că nu mă vor părăsi niciodată.
Dar acum nu mai am pe nimeni.

Cum trebuie sa te menții în astfel de momente?

Nu poți să arunci responsabilitatea doar pe ceilalți. Dacă ești o prezență toxică le storci de energia vieții pur și simplu. Ei să își dorească să faceți chestii faine, tu să le zici că n-ai chef, că ești depresiv, etc. Ei te pot înțelege dar e firesc să se iubească mai mult pe ei decât pe tine. Pe fiecare din noi deja ne golesc celelalte responsabilități: școala, serviciul, prezența familiei, pasiunile noastre, etc. Atunci când cineva îți vrea compania o vrea ca să faceți chestii ceva mai intense, amuzante. Nu să intrați în butoiul melancoliei. Cineva poate empatiza cu tine o dată, de două ori în astfel de situații. Dar nu o poate face la nesfârșit.
Am un prieten de 8 ani de zile, un fel de geniu. Este foarte excentric. Când era la liceu o doctoriță i-a prescris aiurea niște pastile și i-a afectat creierul. De atunci a fost obligat să tot ia pastile, să le schimbe, etc. A fost și internat atât la Spitalul de Psihiatrie de la Sapoca (județul Buzău), dar și la Socola (Iași). Ultima dată a fost internat aici în oraș la mine. Am fost să îl vizitez deși nu mi-a picat bine. În toți anii aceștia au fost perioade în care efectiv nu aveam suficientă energie să gestionez toată treaba asta. Le aveam și eu pe ale mele. Chiar nu aveam cu cine vorbi. Dar periodic l-am căutat să văd ce mai face și când am văzut că e o prezență mai agreabilă, am continuat să ne vedem. Timp de câteva săptămâni sau luni. Până când iar se întâmpla ceva și nu mai era relația în nici un fel pozitivă pentru mine. După ceva timp însă reluam legătura și asta nu a afectat calitatea relației noastre. Acum doi - trei ani i-a murit tatăl. Nu mai vorbisem tot așa de luni bune. M-a sunat bunica lui să îmi spună că el ar vrea să fiu alături de el. Nu m-am gândit de două ori, m-am îmbrăcat și am plecat. Uneori i-am dedicat zile întregi din viața mea. Pentru că avea nevoie de asta.
Ce e important este să vezi dacă prietenii tăi vor fi acolo în astfel de momente cruciale. Altfel e firesc să nu îți dorească compania, dacă ești posomorât și negativist. Dacă cineva nu îți mai dorește compania este pentru că pur și simplu nu aveți suficiente lucruri în comun, iar ei doresc să evolueze pe când tu te mulțumești cu stagnarea. Doar tu poți schimba asta.

Desigur ca este extrem de greu sa te mentii in astfel de momente,durerea,suferinta este extrem, banuiesc ca numai vezi un scop ca sa traiesti, viata numai are sens, este extrem de dureros de suportat asta, dar ai o viata si da viata inseamna suferinta

Nu știu sigur dacă viata este un test, dar știu sigur ca este o lupta pe care trebuie sa o câștigi. Viața, cu toate greutățile ei, te modelează astfel încât sa faci fata relelor, sa opui rezistenta suferinței.

Te rogi la Dumnezeu sa iti dea putere sa treci peste.

Oricum, nu e o pierdere ca ai pierdut niste prieteni de fatada, decat o prietenie falsa, mai bine fara.

Mare chestie. Mulți oameni îți sunt prieteni doar atât timp cât îi ajuți și în caz contrar nu mai exiști pentru ei. Învață să te bazezi doar pe tine.

Bucura-te, ai vazut "pe cine ai aproape". Durerea trece rezultatele raman, iar la final vei fi mai puternica si asta e tot ce conteaza, ce nu te omoara te face mai puternic. Personal chiar cred ca totul se intampla cu un scop, iar la tine posibil scopul e acela de ati intari caracterul. In realitate n'ai nevoie de nimeni, decat de familie si atat. Capu' sus ca n-ai pierdut nimic.

Asa e viata, te testeaza, si cu cat treci peste mai multe greutati te intaresti si reusesti sa ajungi departe. Ideea e sa rezisti

In ziua de azi rar gasesti pe cineva care sa-ti ramana aproape in cele mai grele momente ale vietii.Nu te mai "macina" pe treaba asta si incearca sa gandesti cat mai pozitiv cu putinta.
Capu sus!