Probabilitatea ca eu sa NU fi existat era mult mai mare decat aceea ca eu sa fi existat (si sa exist si acum). Daca tatal meu cunostea o alta femeie si se casatoreau, s-ar fi nascut si atunci copii, nu insa si eu. Acelasi lucru cu mama. Daca ar fi avut un alt barbat, ar fi avut si ea copii, nu si pe mine. Dar chiar daca s-au unit ei doi, tata si mama, ar fi putut, dupa ce s-a nascut frate-meu mai mare, sa decida sa nu mai aiba alti copii. Din nou, eu nu as fi fost. Imi e greu sa-mi imaginez o asa situatie, dar asta e. Chestiunea ma duce cu gandul si la altceva. Nu s-ar putea spune ceva asemanator si despre univers? Nu a fost probabilitatea ca el sa NU existe mai mare decat aceea ca sa existe? Din cate am inteles eu, asa a fost. Si atunci cum ramane? Suntem la cheremul unor jocuri de noroc? al intamplarii?
Buna
Eu cred ca probabilitatea ca TU sa nu fi existat este egala cu probabilitatea ca TU sa existi. De ce ar fi mai mare? De ce probabilitatea ca mama cu tata nu s-ar fi putut intalni ar fi mai mare decat cea sa se intalneasca? Nu inteleg. E undeva la mijloc treaba cu probabilitatea ca noi sa existam si sa nu fi existat vreodata.
Poate ca fiecare persoana are anume parinti alesi pentru el, pentru a se naste din ei si in acea familie si nu in alta. De ce? Nu stiu. Chiar nu stiu dar as fi dorit sa-l stiu, sa stiu adevarul despre ce ai intrebat.Se spune ca fiecare isi alege parintii si familia in care va intra.
Cu Universul e la fel. S-ar fi putut asa de bine sa nu existe la fel cum exista. Nu stiu cine a ales ca el sa existe. Asa de bine putea sa aleaga sa nu-l creeze si punct.
Ne paste la fiecare colt intrebarea : ce scop am? Oare ar trebui sa avem un scop sau nu? De parca fara persoana noastra lumea ar fi fost pustie.
Cineva a ales ca tu, noi sa ne facem aparitia exact in timpul acesta, in era aceasta? Sau a fost pur si simplu o intamplare? Nici asta nu stiu si iar ma macina.
Deci care e adevarul? Raspunsul nu ti-l poate da nimeni din pacate, putem doar intui si e frustrant intr-adevar.
Exista oameni care chiar nu pot dormi noaptea sau nu pot manca fara sa faca ramificatii si fara sa gaseasca un anume raspuns la o intrebare ce-i macina. Dar pe de alta parte exista alti oameni care nu se streseaza de intamplarile acestea prin care noi, rasa umana am aparut, si nici de ce si cu ce scop. Pur si simplu traiesc si iau totul asa cum apare.
Cum ar fi fost lumea fara mine, fara tine, fara Maica Tereza? Ar fi fost exact aceeasi pentru ca simple destine nu pot schimba mare lucru in cursul desfasurarii vietii pe Pamant, sau cel putin schimba ceva in bine dar binele acela s-ar putea sa nu supravietuiasca in continuare si dupa disparitia lor.
Asta cred. Nu stiu daca e gresit sau corect. Si nici nu voi stii vreodata.
Interesanta intrebarea, te pune pe ganduri 
Răspunde
As fi curios sa stiu cum ai dobandit talentul de a scrie asa frumos, cursiv si totodata profund; fara citate de pe google.
Mi-a placut ce ai scris.
Răspunde
Si eu nu am fost profund? 
hai lauda-ma si pe mine te loooog
Curat profund, coane Terentee!
Ordonare:
După relevanţă
"Oamenii nu inteleg ca pina si intilnirea spermatozoidului cu ovulul e rodul intimplarii"Freud.
Răspunde
Raspunsul meu este "da", pentru ca intreaga realitate este guvernata de un singur sistem de legi, iar daca acest legi se aplica in viata noastra, si se aplica, atunci se aplica si la un nivel mai inalt.
Daca numai hazardului ii datorezi existenta ta, atunci numai hazardului ii datoram existenta realitatii.
Este o logica foarte simpla, cea ce se intampla la un nivel mic se intampla si la un nivel mai inalt.
Pai tocmai. Existau mai multe sanse sa nu se intample. De ce totusi s-a intamplat? Cred eu ca nu exista coincidente.
Nu chiar la intamplare, era o posibilitate cu fiecare pas ea a devenit reala, e adevarat ca ai avut mare noroc ca existi, erai un spermatioz in concurenta cu inca 299 de milioane si ai reusit plus ca cate se mai puteau intampla, suntem norocosi cu toti ca existam, dar nu uita ofera o posobilitare pentru orice atunci nu o sa te suprinda nimic, totul e evolutie si noroc
Daaaa, buna dimineata, soare! 
Uite ca cineva s-a prins, e bine ca mai sunt oameni care gandesc.
Soare Marin? sau Soare Gheorghe?
Soare Vasile. E expresie. 
Daca tot ce exista e o intamplare, e gresit sa spui ca n-ar fi trebuit sa existam, adica nu am aparut cu un scop, n-am avut un plan?
"e gresit sa spui ca n-ar fi trebuit sa existam?" - Ma intrebi pe mine? Pai ce crezi ca sunt geniu (glumesc)? Nu stiu nici eu. Observand cu atentie tot ce se intampla in jurul nostru, vedem intamplarea la tot pasul. O pisica strivita de o masina pe sosea. De ce? Vreun plan, ceva? Nu. S-a intamplat. Un pom rupt intr-o vijelie, un purice m-a piscat azinoapte...Sunt intamplari. Cum zicea si Inferno, din nimic s-a intamplat sa apara un punct special, caruia noi i-am zis singularitate. Lista de intamplari e lunga. Problemele se complica insa, in special cand ajungem sa ne intrebam care e sursa conceptelor morale, despre bine si rau. Dar, despre asta cu alta ocazie. O zi buna!
E o intamplare ca s-au grupat x protoni si y electroni, de aici totul e intamplare.
M-am gandit la di tăti, mai ales la lucruri care nu au nevoie de carti, astfel iti tii mintea ocupata la o plimbarica sau cand ai insomnii.
Creierul a inceput sa se dezvolte cand oamenii au inceput sa traiasca in grupuri, au observat ca e mult mai bine asa decat singuri. Du-te fara "moralitate"/bine si rau si traieste intr-un grup cu oameni exact ca tine. O sa apara sentimentele, o sa vezi ca nu iti place sa ti se faca un lucru anume, deci e rau, pentru tine, e bine pentru altul, dar daca vrei si tu acel bine, iti amintesti raul simtit, asa ca e nevoie mare de niste reguli.
O zi buna si tie!
Cum e chestia aia cu Soare? Chiar n-o stiu.
Adica te-ai trezit, te-ai prins, ai inteles ceva, s-a facut dimineata pentru tine.
Întregul Univers e un laborator de întâmplări. Întâmplare după întâmplare, experimente după experimente, toate născute din aceeași cauză și cu un singur scop : stabilitatea. Tot ceea ce nu e stabil sunt erori ale acestor întâmplări și se șterg sau dispar la fel de repede cum au apărut. Stabilitatea unui lucru e rezultatul unui echilibru, la rândul lui produs al întâmplărilor succedate în Univers.
Întotdeauna am avut mai multe necunoscute în rezolvarea unor probleme și mărturie stau întrebările pe care niciodată nu încetăm să le punem, oricât de vast e bagajul nostru de cunoștințe. E drept că nu am asistat la întâmplările ce au condus la lumea pe care o cunoaștem astăzi, că suntem insignifianţi la scară universală dar întâmplările nu încetează să se producă și sunt parte a vieților noastre. Știu că sunt mulți cei care nu acceptă, că în sinea lor îşi spun că sunt stăpâni ai propriilor destine; mai știu că și mai mulți sunt aceia care au credința că există nu doar un Creator al tuturor lucrurilor ci care mai mult, dirijează cu minuțiozitate tot acest "concert universal". Și dacă această teorie ar fi una adevărată, făcând un joc de cuvinte, tot la mâna "hazardului" am fi căci nu cunoaștem nici pe departe destinul pe care îl avem pregătit în ciuda scenariilor pe care le-am putut face.
Poate că astăzi, după atâtea miliarde de ani, după și mai multe miliarde de întâmplări, am ajuns la noi și la capacitatea noastră de a pune întrebări și a căuta raspunsuri, de a desluși unele din întâmplările ce au condus la această condiție dar, ceea ce în continuare reușește să producă schimbări, e doar întâmplarea și nimic mai mult.
Nu mai stiu ce sa zic. Care dintre cei de pe site-ul asta este ganditorul cel mai profund...Dar stii ca eu am spiritul contrazicerii, asa ca tot am gasit ceva. In ultima fraza spui ca "ceea ce in continuare reuseste sa produca schimbari e doar intamplare si nimic mai mult". Iaca iti dau o replica: Pai schimbarile de regim din '89 nu au fost o intamplare, ele au fost orchestrate...Na!
Sa stii ca intrebarea asta mi-am pus-o si eu, insa am dat raspunsul intr-un mod ceva mai optimist. Daca tata ar fi cunoscut alta femeie sau mama alt barbat, da, as fi existat, dar as fi aratat altfel, as fi gandit altfel, as fi avut alta familie. Materialul genetic sau ma rog, o parte din el, ramane la fel..si la mama si la tata. Deci indiferent cum, o parte din mine tot ar fi existat pe planeta asta
Interesant punct de vedere. Foarte greu de conceput ideea cu "o parte din mine". Nu zic ca nu ai dreptate, dar e greu. Gandeste-te numai la sex. As fi fost tot baiat? sau tu tot fata? Chiar si numai detaliul asta implica un milion de chestii. Bine ca suntem asa cum suntem!
Nu stiu tu, dar eu sigur mi-as fi dorit sa fi fost baiat
Nu, nu mi-as fi dorit. Am mai auzit si pe altii ca si-ar fi dorit sa fie celelelt sex, dar eu nu. Si un motiv ar fi ca nu as mai putea sa iubesc o fata (!). Sunt diferente mari, cu toate ca sunt si asemenari tot mari. E ca si cand ai compara doua flori, sa zicem o lalea si un crin. Amandoua sunt frumoase, desi sunt total diferite. Dar au si foarte mult in comun, prin faptul ca amandoua sunt flori. Noi avem in comun faptul ca si unul si altul suntem oameni. De diferente nu mai zic, ca le stii. Btw., sunt doar curios cine e in poza de la avatar (numai daca vrei sa-mi spui).
Am vrut sa-ti fac un compliment, dar nu stiu daca e voie aici pe site. Trebuie sa mai citesc regulamentul...
Eh. daca e voie cu intrebari despre sex, puse de copii de 12-13 ani, cred ca e voie si cu (,) complimente.
Atunci cand vei fii foarte sigur ca site-ul acesta colcaie numai de genii, ei bine atunci sa te apuci sa pui astfel de intrebari.
Eu ti-am inteles intrebarea, dar pe bune acum...cine crezi ca va fi in stare sa-ti si raspunda?
Cel mai probabil, raspunsurile pe care le vei primi vor fii unele banale si fara sens ori pe langa intrebare.
-Numai bine.
Cred ca unii dintre colegi nu te-au inteles. Tu ai dreptate. Sunt unele intrebari filosofice care nu si-au gasit raspunsul nici astazi, desi se pun de secole sau poate de milenii. Sunt constient si eu ca nu le putem gasi raspunsuri aici pe site. Dar, ai vazut cum ne intreaba si TPU: intrebarea cauta un raspuns sau este conversationala? Intrebarile astea sunt conversationale. Le punem si noi pentru a despica firul, pentru a le dezbate. Si nu cred ca e rau. Sunt, in fond, un exercitiu intelectual, atat de necesar fiecaruia dintre noi.
Nu m-au inteles?
Dar ce era asa de greu?
Cred, totusi, ca nu era chiar atat de dificil sa inteleaga mesajul.
Ca doar nu am fost subtila ori altceva, nu.Am fost scurta si la obiect, ba chiar, poti spune, ca am scris ca la prosti sa inteleaga tot neamu, naiba.
Concluzia: ala de n-a inteles ce am vrut sa spun e un terminat de om.
Cat despre tine Sabine, nu ma intelege gresit si tu, eu nu m-am luat de intrebarea ta ci doar ti-am atras atentia.
Crede-ma, aceasta nu este singura intrebare de genu (careia inca nu i s-a gasit un raspun viabil), am mai vazut o gramada.
Pe bune acum, la ce fel de raspunsuri sa te astepti cand pui asemenea "semne" de intrebari? Hai zi ca ai avut noroc cu Inferno, ca ti-a oferit un raspuns cat de cat rezonabil dar in rest?
-Numai bine.
Daca nu te nasteai tu, se nastea altul in alta parte, alt timp, care sa fi pus intrebarea. ceva, candva, cumva, tot se intampla. ia lucrurile ca atare, daca ai cazut si te-ai lovit la cot, nu te gandi ca "sa fi fost oare karma, universul sau oare energia chi?!" ai cazut in p.a mea si gata
Ce probleme existentiale ai si tu... Ce fumezi? Da-mi si mie, ca stau cam prost cu fanul 
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
