Discuţia despre mărginirea sau nemărginirea universului este interesantă şi ar putea face obiectul unui topic separat. Nu are legătură cu întrebarea prezentă.
Ce faceţi, mă? Acum deschid şi eu calculatorul şi văd un limbaj - imbecil, prost, amărât, mâncător de - o ofensă la adresa ştiinţei.
S-au şters unele postări, în care vocabularul era ca la uşa corului.
Foarte bine.
Greșeala profesorului este că compară lumean numerelor cu lumea obiectelor.
Numerele sunt abstracții ( ab-stracție egal ab- afară, extracție- scoatere egal scoatere afară, scoase afară din lumea obiectelor. Obiectele au niște proprietăți. Se referă la cantitate care este o proprietate a obiectelor. Asta se referă la situații obișnuite. Când este vorba de obiecte foarte multe, ca numărul de atomi din întregul univers, sau de numere foarte mari, situația se schimbă. Numerele foarte mari ca acela invocat de proesorul tău, nu are echivalent în lumea lucrurilor reale, electroni sau altceva. Dar în acea lume a semnelor matematice, acele semne pot să existe, chiar dacă nu le putem găsi echivalentul.
1 urmat de 80 de zerouri: asta e numarul de electroni din universul observabil.
9^9^9 = 10^(9^9*log9): in forma asta poate fi mai usor de simtit numarul de cifre: aproximativ 370 de milioane.
Mi-ai aratat numai ca prostia e periculoasa atunci cand e imbibata in orgoliu.
"Acceptable formats include: integers, decimal", asta insemnand ca sunt pe cel mult 64 de biti, deci rezultatul e pana la cel mult 2^128-1.
Deci nici filosofie nu stii.
Si pare ca ignori in mod intentionat cererea de a accesa codul javascript, deci nici programator nu esti.
Oricum, poti sa aduci toate calculatoarele din lume, ca n-o sa demonstreze absolut nimic, din moment ce fac un output pe un array de dimensiune modica. (cel de pe ultimul site trimis avand dimensiunea 99)
Astept urmatorul raspuns sa te ineci si mai tare in *** in care ai intrat.
Sa nu mai zic de librariile unor limbaje de programare pentru precizie de dupa virgula (numpy pentru Python sau JScience pentru Java) care dupa un anumit numar de zecimale (in numpy dupa 100) incepe sa iti puna numere random.
Asta legat de site-ul anterior unde "cica" ii puteai da o precizie de 9999 de zecimale.
Hai sa iti mai demonstrez odata NEGRU PE ALB ca ai o formula gresita, si mi se rupe in bucatele mici ca e oficiala, poate fi oficial gresita
9^9=387420489
387420489^9 inseamna ca il inmultim cu el insusi de 9 ori
387420489^2 = 150094635296999121
387420489^3 = 58149737003040059690390169
387420489^4 = 22528399544939174411840147874772641
387420489^5 = 8727963568087712425891397479476727340041449
dupa cum se observa, CU OCHIUL LIBER, dupa fiecare multiplicare, numarul de cifre, creste cu 8 sau 9, iar formula ta IMBECILA, pe care NU O CONTESTI, ajunge la 370 de milioane de cifre
am o curiozitate ABSOLUT MORBIDA, ce scuza patethica mai gasesti la asta!
AMARATULE!
cat despre cel care a intrebat, cred ca am demonstrat NEGRU PE ALB, ca are 78 NU are 370 de milioane de cifre, si ce spune "frumosul" de mai sus pare o formula oficiala de calcul matematic al numarului de cifre, pentru ca am gasit-o si pe net, tot de la un "matematician", ei bine eu nu stiu matematica avansata, dar spre deosebire de unii care injura decat sa isi conteste ideile sfinte, eu am bun simt si verfic ceea ce spun, asa ca si tu te poti duce la profesorul tau si sa il intrebi de ce are tarate intre urechi!
Hai sa te ZDROBESC
10^10^10
10^10 = 10000000000
10000000000^10 inseamna ca DE FIECARE DATA, cand il inmultesti cu el insusi se mai adauga zece de zero la sfarsit, si deci la sfarsit v-a avea 111 cifre
conform formulei tale IMBECILE, ar fi 1+10^10*1 adica 10miliarde de cifre
TOCMAI TE-AM FACUT DE ULTIMUL RAHAT!
TURN THE POWER ON!
Aici tocmai mi-ai aratat cat de prost esti si ca nu tii cont de ordinea operatiilor.
(10^10)^10 e diferit de 10^(10^10). Noi vorbim de cazul doi, nu de cazul unu.
Ca sa intelegi: un googol (10^100) e 1 urmat de 100 de zerouri.
10^10, intr-adevar, e 10000000000 (10 miliarde). Daca il ridici pe 10 la puterea 10 miliarde, obtii 1 urmat de 10 miliarde de zerouri.
la fel cum obtii 1 urmat de 2 zerouri daca il ridici pe 10 la puterea a doua.
Si aici gresesti, ca in partea cu 10.
Prima data inmultesti puterea de la dreapta, nu de la stanga.
Adica ai 9^387420489, nu 387420489^9.
9 inmultit cu el insusi de 380 de milioane de ori.
Acum am observat si greseala din primul tau raspuns. Cand ai inmultit 9^9 si apoi ai ridicat la puterea 9.
Trebuia sa ridici pe 9 la puterea 9, si apoi sa iei un alt 9 pe care sa il ridici la puterea obtinuta anterior, nu sa le iei de la stanga la dreapta.
Asta e ceea ce ai inteles tu:
https://www.wolframalpha.com/input/?i=%2810%5E10%29%5E10
Asta e ceea ce cerea in intrebare:
https://www.wolframalpha.com/input/?i=10%5E10%5E10
Dap, esti pe dinafara, imi pare rau ca iti spun
am 2 probleme pentru tine, sper sa rumegi cu atentie
1. ORDINEA OPERATIILOR... CINE SPUNE ca se ia de sus in jos si nu invers?!? arata-mi si mie regula asta intr-un site de matematica OFICIAL
2. sa spunem ca ai dreptate, ABSOLUTA... ghici ce, NU GANDESTI!
eu am facut o greseala de calcul, iar tu NU AI VAZUT CARE E, si te-ai repezit sa ma faci prost, si sa ma injuri, in loc sa pui punctul pe i din prima, a trebuit eu, care nu stiu atata matematica, sa ajung cu punctul pe i
deci, indiferent cate dreptate ai avea matematic, cand e vorba de respectat interlocutorul si gandit care e treaba de fapt, esti total pe dinafara pentru ca te repezi sa insulti! MAI ALES ca ai venit cu explicatii absolut pe dinafara (nu vreau sa mai spun cuvinte marete) de gen limitarile calculatoarelor si calculator cu numar maxim de 64 de biti
asa ca, raspuns final, dat fiind ca ridicarea multipla la putere este o chestie EXTREM de rar folosita, intrebarea asta e echivalentul matematic al "ce a fost mai intai, oul sau gaina", asa ca unii s-ar putea sa faca (9^9)^9 = un numar 78 de cifre, altii 9^(9^9) = un numar cu 350 de milioane de cifre (care e intr-adevar MUUUUULT mai mare decat numarul tuturor electronilor din univers)
asa ca dat fiind raritatea cu care se folosesc ridicari multiple la putere, si ca trebuie sa stii matematica foarte avansata ca sa inveti ordinea operatiilor la nivelul asta, atunci ar trebui ca problema sa aiba paranteze din prima, CA SA FIE CLAR!
9^9 = 387420489
387420489^9 = 1. 9662705047555291361807590852691e+77
adica un numar format din 77 de cifre
https://www.google.com/search?q=number+of+electrons+in+universe
se considera ca sunt 10^80 atomi in acest univers, ori fiecare atom are de la 1 la... 118 electroni deci e oricum mult mai mare decat 9^9^9, TOTUSI, proful ala spune ca e vorba numai de universul observabil, care se considera ca e cam 4% din intreg universul, insa tot mi se pare ca sunt mai multi electroni...
concluzia, ai dreptate, e exagerat, mai ales ca cica nu numai ca 9^9^9 ar fi mai mare, dar numarul de electroni ar fi infim mai mic
Poti scrie 9^9^9 ca 10^((9^9)*log9). 9^9, dupa cum ai spus si tu, e 387.420.489, log in baza 10 din 9 e aproximativ 0.95, le inmultesti si obtii 369.693.099,632.
Deci ai 10 la puterea 370 de milioane, adica 370 de milioane de cifre, nu 77.
Nu, nu il poti scrie!
"Profesorul de matematică ne spunea că trei cifre de 9 aşezate etajat (9 la puterea 9 la puterea 9) dau un număr foarte mare"
deci e 9^9^9, tu ai facut un calcul din care ti-a iesit un numar total diferit, deci ESTE EVIDENT, GRESIT!
sau nu e 9^9^9 si el a preluat informatia gresit
Hm? Cum sa nu poti?
E o regula de baza a logaritmilor: a^log(baza a) din x = x.
10^((9^9)*log baza 10 din 9). Aplicand regula de mai sus, devine 9^9^9. Si faci asta ca sa fie mai usor de inteles cate cifre are: aproximativ 370 de milioane.
Dude, esti dus cu sorcova
cand faci un artificiu de calcul, ORICE ARTIFICIU, trebuie sa iti iasa acelasi rezultat, MATEMATICA E O STIINTA EXACTA
tu ai schimbat formula simpla si CLARA, ABSOLUT CLARA si ti-a iesit un rezultat extrem de diferit, dupa care imi spui ca poti sa faci nustiuce logaritm, DACA ai un rezultat diferit atunci NU POTI SA FACI CE SPUI TU, ori tu ai scos 350 de cifre in loc de 77, care e total diferit, deci ce spui tu e absolut aberant, mi se rupe ce crezi tu ca stii si "poti" sa aplici
e ca si cum ai spune 1+1 e idem cu 1+ nustiuce logaritm si sa obtii 14 milioarde de milioarde de euori, evident ca AI VREA TU
Nu-mi vorbi mie de matematica ca stiinta exacta, din moment ce esti atat de lipsit de intelect ca sa iti dai seama ca ai gresit, dar continui sa o tii tot pe a ta.
PS: un calculator normal nici n-are cum sa calculeze numarul ala, ca e mult prea mare.
Esti dus cu pluta
sa nu iti vorbesc tie de o TAMPENIE pe care o faci FARA NICI UN MOTIV si apoi o si sustii sus si tare fara nici o baza oarecare decat taratele de la tine din urechi
iar un calculator iti calculeaza numere muuuuult mai mari ca asta, daca tii neaparat, insa cum de obicei nimeni nu tine, iti da un rezultat aproximativ de gen:
1. 9662705047555291361807590852691e+77
daca tin neaparat pot sa scriu un program care sa imi calculeze numarul exact, dar nu am chef, doar ca sa castig in fata unuia care bate campii!
DECI SI LA PUNCTUL ASTA MANANCI RAHAT SI MAI ALES
***ESTI PE DINAFARA***
Iti mai pot arata printr-o alta metoda ca te inseli si ca esti dus cu pluta.
Ca sa afli cate cifre are un numar, iei numarul, il logaritmezi in baza 10, rotunjesti la intregul anterior si adaugi 1.
De exemplu: log in baza 10 din 1000 e 3. 3+1 = 4, deci 1000 are 4 cifre.
42 in baza 10 e aproximativ egal cu 1.6. Pe 1.6 rotunjit in jos da 1, adaugand 1 vine 2, iar 42 are 2 cifre.
La fel faci si pentru 9^9^9. Log(9^9^9) = log(9^387420489). Scoti puterea in fata (o alta regula simpla a logaritmilor pe care probabil nu o stii): 387420489*log(9). Logaritm in baza 10 din 9 am calculat mai sus si obtii 369693099.63. Deci 369693100 cifre (370 de milioane de cifre).
Chiar ma amuzi. Incerci sa ma bati in domeniile pe care le-am studiat in facultate si care imi sunt punctul forte: matematica si informatica.
Vezi cand faci programul ala sa nu iei vreun tip de data long, ca n-o sa iti incapa si, in functie de limbaj, o sa primesti OverflowException. Sa te straduiesti sa faci inmultire cu numere reprezentate pe vectori (fiecare cifra pe o pozitie), si sa pui rezultatul intr-un vector cu 370 de milioane de elemente: probabil nici asta n-o sa-ti mearga si o sa primesti un mic stackoverflow.
Nefolositor si eronat, LAL DUDE
cineva iti arata negru pe alb ca bati campii si tot nu esti in stare sa crezi, imi pare sincer rau pentru tine, si pentru oamenii din jurul tau care trebuie sa traiasca cu tine!
Completez: "cineva PROST CARE NU SE GANDESTE LA LIMITARILE CALCULATOARELOR imi arata negru pe alb ca bat campii".
Ceea ce inseamna ca ceea ce imi arati tu e de-a dreptul lipsit de importanta.
Aham, aham, dovada negru pe alb e gresita, ca asa spui tu
https://www.boxentriq.com/code-breaking/big-number-calculator
si asta imi da tot 78 de cifre
si spune CLAR ca suporta si 100 de cifre
deci, dovada, dupa dovada, dar toti sunt prosti in afara de tine
esti dus baiete, cauta-te!
Păi cam da. Numărul de atomi de univers e aproximat ca fiind 10^80, iar 9^(9^9)= 9^387420489= 18^(193710244.5) clar mai mare. Însă și să scriu pe foaie acest număr greu, având în vedere că are aproximativ 369*10^6 cifre dacă e scris în bază zece și pentru al scrie pe foaie ar fi necesar cam 800 kilometri de foii, mai mult decât ți-ar fi necesar ca să înconjori Cipru.
Nu știu dacă acel număr se compara sau nu cu numărul de electroni din întregul univers dar... Cine știe? Am calculat și rezultatul obținut a fost 1. 96627050E+77 și acest număr este incredibil de mare dar nu pot sa îți spun dacă s-ar putea compara! Ce vreau sa spun este ca universul este infinit deci din asta eu înțeleg ca este un număr foarte mare sau chiar infinit de electroni!
Dar tu ai spus de numărul de electroni din întregul univers accesibil observației deci profesorul tău ar putea avea dreptate cu toate ca nu sunt sigura.
Sper ca ai înțeles ce am vrut sa spun cât de cât! Pa!
"Ce vreau sa spun este ca universul este infinit deci din asta eu înțeleg ca este un număr foarte mare sau chiar infinit de electroni!"
Universul este finit, la fel si numarul de electroni.
On topic: Cu siguranta este un numar foarte mare, dar cred ca destul de mare cat sa se compare cu numarul de electroni, deci e cam bullshit.
Eu nu am zis ca nu se compara... Am zis ca poate se compara dar nu sunt sigura pentru ca totuși exista foarte foarte multi electroni!
Ca să știi : Universul este infinit, nu are cum sa se termine! Nu e ca și cum ai fi într-o camera și s-ar termina fix când apare un perete dacă înțelegi comparația! Nu are cum sa se termine!
Tu auzi in gura? Tocmai ti-am zis ca universul este finit, daca ipotetic ai avea viteza mai mare decat viteza cu care se extinde el acum, ai putea depasii zona prin care se extinde(asta ipotetic si teoretic vorbind).
Chestia cu comparatie era pentru userul care a pus intrebarea, de tine m-am legat doar pentru afirmatia incorecta.