Putem demonstra logic că timpul și spațiul au existat dintotdeauna și că universul nu are un început absolut, Big Bang-ul fiind doar o tranziție naturală a unui univers cuantic. Argumentul meu este următorul:

P1. O schimbare necesită un "înainte" și un "după".
P2. "Înainte" și "după" presupun existența trecutului, prezentului și viitorului.
C1. Trecutul, prezentul și viitorul sunt imposibile fără timp.

Ce am incercat sa explic? Apariția timpului ar necesita ca timpul să existe și să nu existe simultan, ceea ce este o contradicție logică. Prin urmare, nu putem vorbi despre un „început al timpului," pentru că noțiunea de „început" necesită deja un cadru temporal. De asemenea, cum spațiul și timpul sunt interdependente (așa cum ne arată teoria relativității), rezultă că și spațiul a existat dintotdeauna.

Universul, în această interpretare, este un continuum spațio-temporal fără început absolut.

De exemplu, stim că universul, în forma sa actuală, a început cu Big Bang-ul, o expansiune a spațiului și materiei. Totuși, expansiunea este o schimbare, iar orice schimbare implică o stare anterioară. Așadar, timpul și spațiul trebuiau deja să existe înainte de Big Bang pentru ca această tranziție să aibă loc.

Întrebarea mea este: dacă susțineți că timpul și spațiul au avut un început absolut, cum explicați faptul că noțiunea de „început" necesită deja existența unui cadru temporal?

Aveti contraargumente?

Eu m-am gândit că în lipsa timpului nu poate apărea procesul de creație pentru că însuși procesul de creație necesită timp. Asta ar avea mai mult sens deoarece creația depinde de timp.
Eu nu știu dacă poți privi timpul ca pe o entitate dependentă tot de timp. Ceea ce spui tu e însăși o contradicție logică pe care o recunoști. Mai degrabă cred că e o descriere nefericită a timpului,

Este important să clarificăm diferențele fundamentale între ideea de „timp" și „schimbare". Timpul, conform teoriilor actuale, nu depinde de procesul de creație. Timpul nu este o entitate care necesită „creație" pentru a exista. Mai degrabă, el este o dimensiune a universului care poate fi măsurată în funcție de evenimentele care se desfășoară și de modul în care acestea se modifică în raport cu un cadru spațio-temporal.

În ceea ce spui, că „în lipsa timpului nu poate apărea procesul de creație", ceea ce sugerezi este că procesul de creație ar fi dependent de timp, ceea ce poate părea logic, dar nu explică problema fundamentală: dacă timpul nu există înainte de creație, cum poate fi definit un „început"? Un început presupune un „înainte" și un „după", adică un cadru temporal. Dacă nu există timp înainte de creație, cum poate exista un „început" al acestuia?

Când vorbim despre Big Bang, nu vorbim de o „creație" în sensul în care un creator divin ar da naștere unui lucru din nimic, ci vorbim de o schimbare fundamentală în structura universului, de la o stare „diferită" într-un cadru care deja include timpul și spațiul. Astfel, Big Bang-ul nu este începutul absolut al timpului sau al spațiului, ci o tranziție dintr-o formă anterioară a universului.

Așadar, contradicția pe care o „recunoști" nu este una reală; este o problemă de înțelegere a noțiunii de timp și schimbare. Timpul nu este creat sau distrus în cadrul acestor procese, ci pur și simplu există ca o dimensiune inerentă a universului, ce face posibilă schimbarea și evoluția."

Sigur, se pot naște multe întrebări. Dacă timpul și spațiul există dintotdeauna, cine le-a creat? Greu de înțeles este și faptul că universul, în aspectul său cel mai larg este, după cum afirmă fizica, expresia spațiului curb și timpului curb. Cum vine asta? Hai că spațiu curb aș mai înțelege. Dacă mergi de la București la Paris, nu parcurgi o linie dreaptă, ci un arc de cerc. Dar timp curb?

Cum era de așteptat de la un llm cu inteligență artificială. O amestecătură care te contrazice pe tine/ pe sine și cu care nu merită să îmi bat capul. Ideea expusă de mine necesită ceva inteligență naturală. Eu, poate prea fin pentru inteligența asta digitală, am încercat să arăt cu totul altceva. Dar pare că ca un șchiop își dă cu stângul în dreptul încercând să mă contrazică cu lucruri pe care eu însumi le-am afirmat. Nașpa. De aceea sunteți înlocuiți de aparate.

Daca exista dintotdeauna, cum m-ai poti pune intrebarea "cine le-a creat"?

Dacă ți se par „prea complexe" formulările mele, poate problema nu e la mine. Nu mă împiedică nimeni să clarific, dar trebuie să ai capacitatea să înțelegi o conversație rațională, nu să fugi de ea.

Faptul că presupui că folosesc o IA nu e un argument, e doar o eschivare jalnică. În loc să demonstrezi ceva, doar te plângi și încerci să discreditezi interlocutorul. Asta nu face decât să arate că nu ai un răspuns real. Dacă ideea ta ar fi avut logică, ai fi putut s-o explici clar

Realitatea nu este limitata de vocabularul tau.