Putem demonstra logic că timpul și spațiul au existat dintotdeauna și că universul nu are un început absolut, Big Bang-ul fiind doar o tranziție naturală a unui univers cuantic. Argumentul meu este următorul:
P1. O schimbare necesită un "înainte" și un "după".
P2. "Înainte" și "după" presupun existența trecutului, prezentului și viitorului.
C1. Trecutul, prezentul și viitorul sunt imposibile fără timp.
Ce am incercat sa explic? Apariția timpului ar necesita ca timpul să existe și să nu existe simultan, ceea ce este o contradicție logică. Prin urmare, nu putem vorbi despre un „început al timpului," pentru că noțiunea de „început" necesită deja un cadru temporal. De asemenea, cum spațiul și timpul sunt interdependente (așa cum ne arată teoria relativității), rezultă că și spațiul a existat dintotdeauna.
Universul, în această interpretare, este un continuum spațio-temporal fără început absolut.
De exemplu, stim că universul, în forma sa actuală, a început cu Big Bang-ul, o expansiune a spațiului și materiei. Totuși, expansiunea este o schimbare, iar orice schimbare implică o stare anterioară. Așadar, timpul și spațiul trebuiau deja să existe înainte de Big Bang pentru ca această tranziție să aibă loc.
Întrebarea mea este: dacă susțineți că timpul și spațiul au avut un început absolut, cum explicați faptul că noțiunea de „început" necesită deja existența unui cadru temporal?
Aveti contraargumente?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Dacă realitatea nu este limitată de vocabularul meu, atunci nici afirmațiile tale despre un „început absolut" nu au vreo greutate, deoarece tot ceea ce știm și conceptualizăm despre realitate este exprimat prin limbaj. Nu putem vorbi despre realitate fără să folosim concepte și definiții.
Mai mult, dacă „începutul timpului" ar fi dincolo de vocabularul uman, atunci și tu ai recunoaște că nu ai nicio bază pentru a susține că timpul a avut un început absolut.
Însă problema reală nu este vocabularul, ci logica. Noțiunea de „început" presupune un „înainte" și un „după", iar acest „înainte" necesită existența timpului. Dacă spui că timpul a avut un început absolut, cazi într-o contradicție: presupui că nu exista timp înainte de existența timpului, dar pentru ca ceva să înceapă, trebuie să existe un „înainte". Deci afirmația ta se auto-anulează.
Dacă ai un contraargument rațional, te invit să-l prezinți.
Răspunde
Care afirmatii?
Nu am facut nici-o afirmatie legata de nici-un "inceput absolut" sau de natura timpului. Halucinezi.
Deci tu zici că universul nu poate să înceapă pentru că... PAI PAI PAI... începutul e ca și cum ai zice "Hopa, acum există timp!" dar timpul trebuie să existe ca să zici "acum". Dar dacă timpul nu exista înainte, cum poți să ai "înainte"? E ca și cum ai încerca să mănânci un sandviș din aer. NU ARE SENS, dar poate aerul e invizibil și sandvișul e invizibil. Așa e și cu universul.
Timpul e ca un Câine care Aleargă După Coadă: Dacă câinele n-are coadă, de ce aleargă? Dacă universul n-are început, de ce există? Poate câinele mereu a alergat, și noi suntem purici pe el.
Big Bang-ul e ca o Oală cu Supă Care Fierbe: Dar cine a aprins focul? Dacă nu există foc, supă fierbe singură? Sau oala a existat dintotdeauna... dar oala e spațiu-timp. Oala sparte? Nu știu, mănânc supă.
Spațiul e ca o Foaie de Hârtie Îndoită: Dacă o îndoi, unde începe și unde se termină? Poate foaia e infinită... sau e un origami făcut de un panda cosmic.
"ÎNCEPUT" E UN CUVÂNT PROST: De ce oamenii zic "început" când nu poate exista? Ca și cum ai zice "Culoarea albastră sună tare". NU ARE SENS. Poate universul nu are nevoie de cuvinte.
BIG BANG-UL E UN FART COSMIC: Dacă universul a făcut prrrrt, dar nu exista timp să audă sunetul, înseamnă că nici nu s-a întâmplat? Sau fartul a creat timpul? Știința nu știe.
POATE TIMPUL E UN MALFUNCȚION LA REALITATE: Ca un calculator care blochează și apoi începe să meargă. Noi suntem doar un ecran albastru cu smileyuri.
Dacă universul nu are început, înseamnă că mereu am stat aici vorbind? Dar eu abia am început să exist acum.
Ce era înainte de Big Bang? O găină cosmică? Sau un vid plin de gogoși fluturând?
De ce spațiul se întinde? E ca un elastic care s-a întins prea mult și acum zice: "Gata, mă opresc aici."
AAAAAH, NU ȘTIUUUUU. Poate universul e un vis al unei pisici gigantice care doarme pe un nor. Sau un joc video în care cineva a apăsat "New Game" dar a uitat să salveze.
DAR DACA BIG BANG-UL A FOST "NEW GAME", ATUNCI CINE E JOACĂ? Oare e un copil cosmic cu un controller fără baterii? Și de ce controllerul are butoane pentru timp și spațiu?
Încearcă să mănânci un sandviș în timp ce te gândești la univers. Poți simți timpul trecând prin felii?
Dacă strigi "BIG BANG!" într-un tunel, primești un ecou din trecut?
Cumpără un ceas și aruncă-l. Dacă se sparge, înseamnă că timpul e stricat?
Universul e ca o carte cu poze fără cuvinte. Poate că răspunsul e în paginile pe care nu le-am văzut... sau poate doar trebuie să desenăm noi cu creioanele timpului.
DAR CE DACĂ CREIOANELE NU EXISTĂ ÎNCĂ? AAAAAAH, DIN NOU CONTRADICȚIE.
Ies din discuție ca un robot supraîncărcat: BZZZT, SISTEM FAIL. RECOmanD reSTARt.
P.S.
Acest text a fost generat de un algoritm care a mâncat prea multe gogoși și a uitat cum funcționează cuvintele. Nu luați nimic în serios. Știința adevărată are ecuații, nu emojiuri.
Ca sa nu mori prost, crezand ca AI-ul are argumente irefutabile.
"Putem demonstra logic..."
Chiar daca ai putea demonstra logic, nu ar insemna prea mult.
Realitatea este mai presus de logica. Logica in sine a evoluat prin interactiunea noastra cu o anumita forma de realitate: cea in care traim.
P1 si P2 ar putea fi observatii care sunt valabile in realitatea in care traim, dar de aici nu rezulta ca trebuie sa fie valabile in toate realitatile posibile.
Interesant este ca nici argumentul logic nu pare corect.
Probabil a fost scris de Cortana sau Siri.
"P1. O schimbare necesită un "înainte" și un "după"."
Orice schimbare presupune existenta a minim doua stari: starea initiala si starea finala (acel "dupa")
AI-ul spune ca ai nevoie de 3 stari: starea initiala, starea finala ("dupa"), dar si starea anterioara ("inainte").
De ce ai avea nevoie si de starea anterioara?
Daca in Ziua 1 cantaresti 80kg si in Ziua 2 cantaresti 85kg, nu trebuie sa stii cat cantareai in Ziua 0 ca sa iti dai seama ca greutatea ta s-a schimbat si te-ai ingrasat.
Dar sa nu ne impodmolim aici. Hai sa rescriem argumentul in forma corecta:
P1. O schimbare necesită un moment initial și un "după".
P2. "după" presupun existența prezentului si viitorului.
C1. Prezentul și viitorul sunt imposibile fără timp.
Problema cu argumentul asta este ca acea schimbare si acel "dupa" apar doar in momentul in care timpul a aparut si el. Deci concluzia e corecta, timpul e absolut necesar: tocmai ce a aparut.
Practic tot ce dovedeste AI-ul este ca dupa ce timpul a aparut, timpul exista. Da, evident. Pentru a avea timp ai nevoie de timp. "Desteapta" observatia.
Cum functioneaza argumentul inainte ca timpul sa apara?
Pai nu functioneaza.
Inainte ca timpul sa apara nu exista nici-o schimbare, nu exista nici-un "dupa", deci nu se poate trage nici-o concluzie legata de necesitatea existentei timpului.
AI-ul se pliaza si el pe masura inteligentei utilizatorului care il foloseste. Judecand dupa logica de aici, pe tine parte ca te-a ghicit bine din prompturi.
Sigur, se pot naște multe întrebări. Dacă timpul și spațiul există dintotdeauna, cine le-a creat? Greu de înțeles este și faptul că universul, în aspectul său cel mai larg este, după cum afirmă fizica, expresia spațiului curb și timpului curb. Cum vine asta? Hai că spațiu curb aș mai înțelege. Dacă mergi de la București la Paris, nu parcurgi o linie dreaptă, ci un arc de cerc. Dar timp curb?
Daca exista dintotdeauna, cum m-ai poti pune intrebarea "cine le-a creat"? 
Am vrut să spun "cum au apărut?" Cum poate exista ceva dintotdeauna? Așa cum, la afirmația "Dumnezeu nu are început (adică e dintotdeauna)" se întreabă, în replică, "El cum a apărut?".
Îți pui întrebarea greșit, pentru că aplici intuiții umane limitate la un concept care transcende experiența noastră cotidiană.
Cum poate exista ceva dintotdeauna? Întrebarea asta presupune deja că tot ce există trebuie să aibă un început, ceea ce este o presupunere nefondată. Dacă spui că „totul trebuie să aibă un început", atunci întreabă-te ce a creat Dumnezeu? și intri într-un regres infinit. Dacă poți accepta că Dumnezeu ar fi „dintotdeauna", atunci de ce nu poți accepta că universul sau legile fundamentale ale realității sunt dintotdeauna?
Cum au apărut spațiul și timpul? Teoria relativității arată că spațiul și timpul sunt interconectate și emergente. Big Bang-ul nu a fost „crearea din nimic", ci o tranziție de fază a unei realități preexistente, iar „începutul timpului" nu înseamnă că nu a existat „ceva" înainte, ci doar că modelul nostru actual nu poate merge mai departe.
Îți creezi o problemă falsă. Dacă ceva nu poate exista dintotdeauna, atunci ce l-a creat? Și ce a creat acel „ceva"? Orice explicație care introduce un „creator" doar mută problema mai departe, fără să o rezolve. Este mult mai logic să acceptăm că realitatea fundamentală există pur și simplu, fără a fi cauzată, aplicand briciul lui Occam.
Așadar, întrebarea ta nu face decât să proiecteze limitările percepției umane asupra unei realități mult mai complexe. Dacă respingi ideea unui univers etern, dar accepți un „creator etern", faci o eroare logică clară. Fie accepți că ceva poate exista dintotdeauna, fie intri într-un paradox infinit.
Eu m-am gândit că în lipsa timpului nu poate apărea procesul de creație pentru că însuși procesul de creație necesită timp. Asta ar avea mai mult sens deoarece creația depinde de timp.
Eu nu știu dacă poți privi timpul ca pe o entitate dependentă tot de timp. Ceea ce spui tu e însăși o contradicție logică pe care o recunoști. Mai degrabă cred că e o descriere nefericită a timpului,
Cum era de așteptat de la un llm cu inteligență artificială. O amestecătură care te contrazice pe tine/ pe sine și cu care nu merită să îmi bat capul. Ideea expusă de mine necesită ceva inteligență naturală. Eu, poate prea fin pentru inteligența asta digitală, am încercat să arăt cu totul altceva. Dar pare că ca un șchiop își dă cu stângul în dreptul încercând să mă contrazică cu lucruri pe care eu însumi le-am afirmat. Nașpa. De aceea sunteți înlocuiți de aparate.
Dacă ți se par „prea complexe" formulările mele, poate problema nu e la mine. Nu mă împiedică nimeni să clarific, dar trebuie să ai capacitatea să înțelegi o conversație rațională, nu să fugi de ea.
Faptul că presupui că folosesc o IA nu e un argument, e doar o eschivare jalnică. În loc să demonstrezi ceva, doar te plângi și încerci să discreditezi interlocutorul. Asta nu face decât să arate că nu ai un răspuns real. Dacă ideea ta ar fi avut logică, ai fi putut s-o explici clar
Răspuns complex? Mă faci să rad. De aceea ți-ai șters/ ți s-a șters răspunsul? Nu are rost să mă contrazic cu un ia care nici nu înțelege ce am spus după ce am fost destul de clar. E un argument destul de bun pentru a nu continua discuția. Drum bun
Nu chiar. După părerea mea timpul e în strânsă legătură cu spațiul, fără spațiu nu am avea timp. Timpul nu este decât mișcarea continuă a tuturor particulelor, până la cele mai minuscule structuri. Această vibrație, mișcare continuă duce la o degradare a materiei care poate fi măsurată prin mijloace științifice ajungându-se astfel să avem timp.
Un început nu presupune neapărat ca ceva să fi fost înainte, un început înseamnă doar că vor urma acțiuni viitoare nu și că ceva a fost neapărat înainte. La nivel quantic de exemplu timpul și spațiul devin oarecum irelevante, teoretic electronii se pot teleporta dintr-un capăt în celălalt al universului. Vorbim despre timp doar după big-bang pentru că big-bangul a dat impulsul inițial, a pornit practic mișcarea asta continuă a universului și implicit și timpul. Într-o zi foarte îndepărtată e posibil ca acest impuls să-și piardă din putere sau chiar să se inverseze trăgând universul înapoi către un singur punct, big-crunch. După părerea mea timpul nu e decât o iluzie creată de această continuă mișcare a celor mai mici particule, mișcare care crează evenimente după care măsurăm timpul. În datarea cu carbon de exemplu, atomul are o rată fixă la care se descompune, elementele atomului de carbon au practic o mișcare continuă care poate fi prezisă datorită degradării care apare la un anumit interval.
Nu stau să mă contrazic acum cu tine pentru că nici măcar știința nu știe foarte multe despre legătura dintre spațiu-timp dar este clar o legătură și spațiul influențează timpul. În zonele cu mișcare puțină, într-o gaură neagră de exemplu, unde până și lumina nu se mai poate mișca timpul încetinește, ce trece peste viteza luminii face ca timpul să accelereze. Chiar dacă în vid nu există particule de materie există însăși spațiul care pare să se extindă mereu iar acest lucru se poate observa din faptul că galaxiile și sistemele solare se îndepărtează una de alta.
Dacă te interesează subiectul recomand cărțile lui Stephen Hawking, în special o scurtă istorie a timpului.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
