Putem demonstra logic că timpul și spațiul au existat dintotdeauna și că universul nu are un început absolut, Big Bang-ul fiind doar o tranziție naturală a unui univers cuantic. Argumentul meu este următorul:
P1. O schimbare necesită un "înainte" și un "după".
P2. "Înainte" și "după" presupun existența trecutului, prezentului și viitorului.
C1. Trecutul, prezentul și viitorul sunt imposibile fără timp.
Ce am incercat sa explic? Apariția timpului ar necesita ca timpul să existe și să nu existe simultan, ceea ce este o contradicție logică. Prin urmare, nu putem vorbi despre un „început al timpului," pentru că noțiunea de „început" necesită deja un cadru temporal. De asemenea, cum spațiul și timpul sunt interdependente (așa cum ne arată teoria relativității), rezultă că și spațiul a existat dintotdeauna.
Universul, în această interpretare, este un continuum spațio-temporal fără început absolut.
De exemplu, stim că universul, în forma sa actuală, a început cu Big Bang-ul, o expansiune a spațiului și materiei. Totuși, expansiunea este o schimbare, iar orice schimbare implică o stare anterioară. Așadar, timpul și spațiul trebuiau deja să existe înainte de Big Bang pentru ca această tranziție să aibă loc.
Întrebarea mea este: dacă susțineți că timpul și spațiul au avut un început absolut, cum explicați faptul că noțiunea de „început" necesită deja existența unui cadru temporal?
Aveti contraargumente?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Dacă realitatea nu este limitată de vocabularul meu, atunci nici afirmațiile tale despre un „început absolut" nu au vreo greutate, deoarece tot ceea ce știm și conceptualizăm despre realitate este exprimat prin limbaj. Nu putem vorbi despre realitate fără să folosim concepte și definiții.
Mai mult, dacă „începutul timpului" ar fi dincolo de vocabularul uman, atunci și tu ai recunoaște că nu ai nicio bază pentru a susține că timpul a avut un început absolut.
Însă problema reală nu este vocabularul, ci logica. Noțiunea de „început" presupune un „înainte" și un „după", iar acest „înainte" necesită existența timpului. Dacă spui că timpul a avut un început absolut, cazi într-o contradicție: presupui că nu exista timp înainte de existența timpului, dar pentru ca ceva să înceapă, trebuie să existe un „înainte". Deci afirmația ta se auto-anulează.
Dacă ai un contraargument rațional, te invit să-l prezinți.
Răspunde 
Sigur, se pot naște multe întrebări. Dacă timpul și spațiul există dintotdeauna, cine le-a creat? Greu de înțeles este și faptul că universul, în aspectul său cel mai larg este, după cum afirmă fizica, expresia spațiului curb și timpului curb. Cum vine asta? Hai că spațiu curb aș mai înțelege. Dacă mergi de la București la Paris, nu parcurgi o linie dreaptă, ci un arc de cerc. Dar timp curb?
Daca exista dintotdeauna, cum m-ai poti pune intrebarea "cine le-a creat"? 
Am vrut să spun "cum au apărut?" Cum poate exista ceva dintotdeauna? Așa cum, la afirmația "Dumnezeu nu are început (adică e dintotdeauna)" se întreabă, în replică, "El cum a apărut?".
Îți pui întrebarea greșit, pentru că aplici intuiții umane limitate la un concept care transcende experiența noastră cotidiană.
Cum poate exista ceva dintotdeauna? Întrebarea asta presupune deja că tot ce există trebuie să aibă un început, ceea ce este o presupunere nefondată. Dacă spui că „totul trebuie să aibă un început", atunci întreabă-te ce a creat Dumnezeu? și intri într-un regres infinit. Dacă poți accepta că Dumnezeu ar fi „dintotdeauna", atunci de ce nu poți accepta că universul sau legile fundamentale ale realității sunt dintotdeauna?
Cum au apărut spațiul și timpul? Teoria relativității arată că spațiul și timpul sunt interconectate și emergente. Big Bang-ul nu a fost „crearea din nimic", ci o tranziție de fază a unei realități preexistente, iar „începutul timpului" nu înseamnă că nu a existat „ceva" înainte, ci doar că modelul nostru actual nu poate merge mai departe.
Îți creezi o problemă falsă. Dacă ceva nu poate exista dintotdeauna, atunci ce l-a creat? Și ce a creat acel „ceva"? Orice explicație care introduce un „creator" doar mută problema mai departe, fără să o rezolve. Este mult mai logic să acceptăm că realitatea fundamentală există pur și simplu, fără a fi cauzată, aplicand briciul lui Occam.
Așadar, întrebarea ta nu face decât să proiecteze limitările percepției umane asupra unei realități mult mai complexe. Dacă respingi ideea unui univers etern, dar accepți un „creator etern", faci o eroare logică clară. Fie accepți că ceva poate exista dintotdeauna, fie intri într-un paradox infinit.
Eu m-am gândit că în lipsa timpului nu poate apărea procesul de creație pentru că însuși procesul de creație necesită timp. Asta ar avea mai mult sens deoarece creația depinde de timp.
Eu nu știu dacă poți privi timpul ca pe o entitate dependentă tot de timp. Ceea ce spui tu e însăși o contradicție logică pe care o recunoști. Mai degrabă cred că e o descriere nefericită a timpului,
Cum era de așteptat de la un llm cu inteligență artificială. O amestecătură care te contrazice pe tine/ pe sine și cu care nu merită să îmi bat capul. Ideea expusă de mine necesită ceva inteligență naturală. Eu, poate prea fin pentru inteligența asta digitală, am încercat să arăt cu totul altceva. Dar pare că ca un șchiop își dă cu stângul în dreptul încercând să mă contrazică cu lucruri pe care eu însumi le-am afirmat. Nașpa. De aceea sunteți înlocuiți de aparate.
Dacă ți se par „prea complexe" formulările mele, poate problema nu e la mine. Nu mă împiedică nimeni să clarific, dar trebuie să ai capacitatea să înțelegi o conversație rațională, nu să fugi de ea.
Faptul că presupui că folosesc o IA nu e un argument, e doar o eschivare jalnică. În loc să demonstrezi ceva, doar te plângi și încerci să discreditezi interlocutorul. Asta nu face decât să arate că nu ai un răspuns real. Dacă ideea ta ar fi avut logică, ai fi putut s-o explici clar
Răspuns complex? Mă faci să rad. De aceea ți-ai șters/ ți s-a șters răspunsul? Nu are rost să mă contrazic cu un ia care nici nu înțelege ce am spus după ce am fost destul de clar. E un argument destul de bun pentru a nu continua discuția. Drum bun
Nu chiar. După părerea mea timpul e în strânsă legătură cu spațiul, fără spațiu nu am avea timp. Timpul nu este decât mișcarea continuă a tuturor particulelor, până la cele mai minuscule structuri. Această vibrație, mișcare continuă duce la o degradare a materiei care poate fi măsurată prin mijloace științifice ajungându-se astfel să avem timp.
Un început nu presupune neapărat ca ceva să fi fost înainte, un început înseamnă doar că vor urma acțiuni viitoare nu și că ceva a fost neapărat înainte. La nivel quantic de exemplu timpul și spațiul devin oarecum irelevante, teoretic electronii se pot teleporta dintr-un capăt în celălalt al universului. Vorbim despre timp doar după big-bang pentru că big-bangul a dat impulsul inițial, a pornit practic mișcarea asta continuă a universului și implicit și timpul. Într-o zi foarte îndepărtată e posibil ca acest impuls să-și piardă din putere sau chiar să se inverseze trăgând universul înapoi către un singur punct, big-crunch. După părerea mea timpul nu e decât o iluzie creată de această continuă mișcare a celor mai mici particule, mișcare care crează evenimente după care măsurăm timpul. În datarea cu carbon de exemplu, atomul are o rată fixă la care se descompune, elementele atomului de carbon au practic o mișcare continuă care poate fi prezisă datorită degradării care apare la un anumit interval.
Apreciez că ai o perspectivă interesantă, dar argumentul tău este bazat pe păreri personale și interpretări subiective, nu pe o analiză logică riguros fundamentată. Hai să clarificăm câteva lucruri:
Ai spus ca timpul nu este doar „mişcare". Este adevărat că mișcarea particulelor este un fenomen temporal, dar timpul nu se reduce la asta. Timpul este o dimensiune fundamentală a realității, parte din continuum-ul spațiu-timp descris de teoria relativității. Dacă ar fi doar mișcare, atunci în vid absolut, unde nu există particule în mișcare, timpul nu ar mai exista – ceea ce nu este cazul.
Faci o confuzie intre cauzalitate și existența timpului. Spui că „un început nu presupune neapărat că ceva a fost înainte", dar asta e o contradicție. Conceptul de „început" necesită un „înainte", altfel „început" nu are sens. Nu poți spune că timpul a început fără să presupui existența unui cadru temporal în care acest „început" să aibă loc.
Interpretezi greșit fenomenele cuantice. Da, mecanica cuantică arată fenomene bizare, precum inseparabilitatea cuantică sau tunelarea, dar asta nu înseamnă că „timpul devine irelevant". Chiar și în fizica cuantică, există o ordine a evenimentelor (fie și probabilistică), ceea ce înseamnă că timpul nu dispare.
Spui „după părerea mea timpul e o iluzie", dar știința nu funcționează pe opinii personale, ci pe dovezi. Timpul este măsurabil, are efecte reale (de exemplu, dilatarea temporală în relativitate) și este folosit în modele fizice precise.
Așadar, problema nu e că ai o teorie proprie, ci că faci afirmații speculative fără a le susține riguros. Dacă ai un model mai bun decât cel al fizicii actuale, sunt sigur că ar interesa pe mulți oameni de știință. Până atunci, rămânem cu ceea ce e demonstrabil, nu cu opinii subiective.
Nu stau să mă contrazic acum cu tine pentru că nici măcar știința nu știe foarte multe despre legătura dintre spațiu-timp dar este clar o legătură și spațiul influențează timpul. În zonele cu mișcare puțină, într-o gaură neagră de exemplu, unde până și lumina nu se mai poate mișca timpul încetinește, ce trece peste viteza luminii face ca timpul să accelereze. Chiar dacă în vid nu există particule de materie există însăși spațiul care pare să se extindă mereu iar acest lucru se poate observa din faptul că galaxiile și sistemele solare se îndepărtează una de alta.
Dacă te interesează subiectul recomand cărțile lui Stephen Hawking, în special o scurtă istorie a timpului.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
