Putem sa percepem timpul asa cum este?

Timpul asta sapa gauri mari si mintea noastra, inca, tot fragila ramane. Mai inainte de-a percepe timpul in sine, nu ar fi mai bine sa percepem trecerea lui?

Dar cum este? Si mai ales "ce" este?

Ce copy/paste a dat Lejer.

Eu zic Caa Daaa Acum depinde de cum vezii u lucrurile

Timpul il percepem in functie de situatia in care ne aflam. Timpul este intr-adevar o unitate de masura, ne raportam lui in diferite activitati zilnice, dar el nu reflecta intotdeauna realitatea perceputa de noi. Intrebarea ta este mai mult decat; gvjsrvgsjrmpev
Daca ai fi un robot industrial, care se ghideaza dupa un program prestabilit, ar fi OK. Da, in situatia asta, poti spune ca poti percepe timpul asa cum este. Dar ca om... este aproape imposibil sa dai o definitie exacta a timpului. Luam timpul ca etalon, dar facem interpretarile de rigoare in functie de situatia data.

Pai pe aici e cam frig.si eu chiar tremuram aseara.da lasa ca e bine/stii ce calduri ereau asta vara?

In prezent, timpul in stiinta este un concept nedefinibil, stabilit conventional1, al carui studiu este, mai degraba, realizat in filosofie decat in stiintele naturii.
In a doua jumatate a secolului al XX-lea a devenit evident ca oamenii de stiinta lucreaza cu "timpi" si nu cu "timp". Ca urmare a aparitiei diferentelor de masurare a variabilitatii proceselor naturale ca urmare a folosirii diferitelor cronometre, oamenii de stiinta si-au concentrat atentia asupra aspectelor temporale din propriul lor domeniu de studiu si asa au aparut numeroase publicatii despre timpul biologic, psihologic, social, fizic si despre multe alte timpuri specifice altor discipline. Procesul de masurare a timpului nu se poate baza numai pe procese gravitationale sau pe radiatia electromagnetica a atomilor. Exista procese biologice: puls, respiratie, diviziune celulara, cresteri ale organismelor, schimbul de generatii ale speciilor etc. Exista anale geologice, procese care apar in psihologie, societate, istorie care ar putea servi ca elemente de referinta pentru timp. Principala proprietate prin care tipurile posibile de dispozitive de masurare difera ar trebui sa fie uniformitatea functionarii. Exprimat mai riguros, intervalele de timp masurate ar trebui sa fie identice daca sunt masurate cu dispozitive de masurare de acelasi tip si pot deveni diferite
daca sunt masurate cu dispozitive de tipuri diferite. Natura conventionala a alegerii tipului de dispozitiv de masurare a fost perceputa cu mult timp in urma de metodologii stiintei (Poincare, 1898, Milne,1948), dar numai in decadele din urma oamenii de stiinta au inteles si evidentiat importanta unei asemenea conventii. O motivatie naturala privind utilizarea de metode pentru masurarea timpului bazate pe fenomene nefizice, atunci cand obiectul studiului nu este fizic, a fost speranta ca in acest mod se vor putea identifica legile variabilitatii sau ecuatiile de miscare ale acestor obiecte de studiu. Constructia unor ecuatii dinamice care sa descrie sistemul natural ramane una din sarcinile de baza ale cercetarii stiintifice. Miscarea generalizata a sistemelor, care pare complexa cand este descrisa cu ajutorul metodelor de masurare a timpului bazate pe fenomene fizice, poate deveni simpla si naturala daca se folosesc unitati de timp adecvate naturii sistemului studiat. Dr David Anderson, presedintele si fondatorul in anul 1995 al unei companii unice de cercetare din SUA, numita "Centrul de cercetari pentru calatorii in timp", a lucrat in domeniul cercetarii timp-spatiu, in perioada 1990-1995, ca ofiter in Fortele Aeriene, si a realizat un model matematic predictibil si fiabil al sistemului american de sateliti spatiali, capabil sa explice, pentru prima oara, variatiile specifice, in intervale mari de timp, ale pozitiei unor elemente componente ale sistemului. Dupa cum declara David Anderson, numai dupa ce a realizat modelul matematic a inteles in mod real ce a facut si nu i-a venit sa creada ce a conceput.
In secolul al XX-lea au aparut anumite tendinte in stiintele naturii care au condus la cerinta modificarii anumitor paradigme stiintifice existente. In istoria stiintei s-a impus adesea ca, pentru rezolvarea anumitor probleme, sa se revizuiasca conceptul de timp.
In perceperea timpului, suntem intrigati de discrepanta dintre experienta noastra subiectiva asupra timpului si modul in care timpul este perceput si descris in fizica. In particular, noi percepem o anumita directie de scurgere a timpului in cadrul careia ne putem asuma, in mod constient, controlul prezentului2, singurul moment asupra caruia avem o percepere directa. Se cunoaste, de asemenea, ca timpul din fizica moderna nu concorda cu experienta noastra, legile fizice sunt reversibile in timp, nu fac distinctie intre trecut si viitor si ignora conceptul de prezent, circumstante care neaga experienta comuna umana asupra perceperii timpului, transformand-o intr-o simpla data fara o anumita semnificatie intr-o discutie stiintifica. In fizica se ignora, de asemenea, diferenta importanta din mintea noastra dintre trecut si viitor: trecutul este considerat ca fix si definit si de aceea poate fi rechemat in memorie, in timp ce viitorul este perceput ca necunoscut si nedeterminat si de aceea poate fi estimat numai cu aproximatie, prin luarea in considerare a cunostintelor noastre despre cauza si efect.
In mod practic noi avem doua concepte divergente despre timp: unul "intern", biologic, propriu fiecarui om, care este strict individual si incomparabil cantitativ cu cel al altor oameni, si unul "extern", definit in fizica drept o succesiune de momente egale, independente de orice percepere umana si depinzand numai de prezenta unor mase gravitationale si de vitezele relative ale observatorilor, si care nu face distinctie intre trecut si viitor, el fiind numai un parametru util in ecuatiile de miscare. Timpul in fizica are o desfasurare liniara, vectoriala. Viitorul in timpul biologic poate evolua pe o dreapta care se poate situa intr-un alt plan al cunoasterii decat cel in care se afla linia trecut-prezent. In functie de decizia omului, viitorul poate evolua pe un plan al cunoasterii care face parte dintr-un evantai de variante posibile.
Einstein a considerat timpul ca fiind o dimensiune "ca si celelalte", consideratie pe deplin adevarata in teoria relativitatii si in teoria cuantica si care corespunde tuturor teoriilor chimice si fizice moderne. O analiza obiectiva evidentiaza totusi faptul ca timpul nu poate fi o dimensiune exact ca celelalte trei dimensiuni spatiale. In conditiile actuale, nu se poate sta in repaus absolut in timp si nici nu se pot efectua deplasari indarat pe axa timpului. Faptul ca timpul este ireversibil3 a provocat mari dezbateri in secolul al XX-lea. Teoria cuantica si cea a relativitatii, in mod similar cu legile lui Newton sau Maxwell, sunt independente de sensul de curgere a timpului.
Conform cu reversibilitatea mecanicii clasice, daca la un moment dat toate vitezele unui sistem trec in directii exact opuse, sistemul va strabate in ordine inversa starile sale anterioare; asadar, probabilitatea evolutiilor de descrestere trebuie sa fie exact aceeasi ca probabilitatea evolutiilor de crestere. In schimb, termodinamica clasica coordoneaza o multime de fenomene din fizica si chimie
ireversibile in timp (de exemplu, caldura trece numai de la corpul cald la cel rece, nu si invers).
Teoria relativitatii a evidentiat ca timpul nu este o entitate separata si ca spatiul nu este tridimensional. Ambele sunt in mod inseparabil si intim conectate, formand un continuum cvadridimensional care este denumit "continuumul spatiu-timp"4. Lumea celei de a patra dimensiuni a fizicii relativiste este lumea in care materia si energia sunt unificate, in care materia poate aparea ca particule discontinue sau ca un camp continuu. Oamenii de stiinta au putut "experimenta" lumea celei de a patra dimensiuni - spatiu-timp - printr-o cercetare structural-fenomenologica5, prin intuitie, dar si prin abstractul formalism matematic al teoriilor lor, desi imaginatia lor vizuala – ca a oricui altcuiva – este limitata la lumea celor trei dimensiuni senzoriale.
Einstein a declarat in 1941 ca "timpul si spatiul sunt moduri in care noi gandim, si nu conditii in care noi existam". Prin aceasta afirmatie, autorul teoriei relativiste, in fapt, a declarat ca intreaga stiinta este bazata pe doua rigle de masurare, una pentru timp si cealalta pentru spatiu. Problema este insa ca noi suntem constituiti din sau suntem integrati in acelasi material din care sunt facute riglele de masurare si aceasta este originea naturii virtuale a realitatii fenomenologice.
|n anii ‘60 ai secolului al XX-lea cinematica relativista, adica geometria spatio-temporala, a devenit cadrul universal al teoriilor fizice (chiar si la nivel cuantic) si de aceea in fiecare punct-moment, separarea intrinseca a domeniilor spatio-temporale nu mai este o bifurcare, ca in cinematica newtoniana – "trecut" si "viitor" - ci o trifurcare "trecut", "viitor" si "altundeva". Ca urmare, materia trebuie conceputa ca fiind intinsa atat in spatiu (idee traditionala), cat si in timp (ceea ce era o noua abordare). In 1996, astronomul Nikolai Kozarev, investigand problema originii energiei stelare, a enuntat ipoteza existentei unei noi esente fizice, care nu este materie, camp sau spatiu, in intelesul comun al acestor concepte, pe care a denumit-o "timp fluent".
Studiul conceptului timp evidentiaza faptul ca, in prezent, exista inca unele probleme percepute ca fiind contradictorii sau inca nerezolvate.
Legile care descriu interactiunile dintre particule sau dintre planete lucreaza la fel de bine atat in timpul direct, cat si in timpul revers. Lumea este facuta din molecule care la randul lor sunt constituite din particule ale caror comportari individuale pot fi descrise de legi care nu sunt afectate de sensul de curgere a timpului si cu toate acestea sensul de curgere a timpului ireversibil este foarte important pentru lumea noastra cotidiana.
Teoria relativitatii generalizata, care ar putea fi numita mai bine "teoria relativa a gravitatiei", a adus modificari fundamentale in notiunile de timp si spatiu, de masa, energie, gravitatie si acceleratie. Ea a subsumat acelorasi legitati procesele mecanice, electromagnetice si gravifice. In afara ei au ramas insa procesele atomice si nucleare si a lasat deschisa problema legilor unitare ale campului, care sa explice atat procesele macro, cat si cele microfizice.
O tendinta in stiinta actuala este verificarea paradigmelor existente si renasterea teoriei generale asupra materiei. Un evantai larg de idei substantiale implica proprietatile active ale vacuumului fizic. Un set de campuri scalare, vectoriale si tensoriale ar putea contribui la explicarea fenomenelor cosmologice, a teoriei particulelor elementare, biologiei, psihologiei, comunicatiilor. I.Prigogine a considerat (Prigogine, 1989; Prigogine si Stengers, 1994) ca a solutionat problema ireversibilitatii timpului introducand termeni aditionali in ecuatiile relativitatii generalizate, termeni care descriu "constituirea materiei din spatiu-timp" sub forma unor particule cu valoarea Planck a masei. De precizat ca aceste idei tind mai degraba catre conceptul de univers deschis decat catre cel de lume izolata.
Problema timpului nu poate fi inclusa intre problemele stiintelor naturii atata vreme cat timpul este un concept initial, nedefinibil. Una din problemele de baza ale cercetatorilor trebuie sa fie crearea unei definitii explicite sau a unui model matematic al conceptului de timp. Cu alte cuvinte, este necesar ca timpul sa fie redefinit conceptual pe baza altor postulate de baza, sa i se formuleze proprietatile nu sub forma unor axiome, ci sub forma unor teoreme de teorie deductiva. In acest mod va fi posibil sa se discute orice proprietate a timpului numai in cadrul constituit de model.
Existenta acestor neclarificari, a acestor noi deschideri creeaza perspectiva reconsiderarii in continuare a unor paradigme considerate astazi ca imuabile sau a aparitiei si a altor posibilitati de a se identifica si noi mijloace stiintifice care sa contribuie la perfectionarea procesului de cunoastere.
Timpul ca fenomen
Relatia timp-spatiu a avut o evolutie dinamica. Initial s-a considerat ca nu exista nici o conexiune intre spatiul continuu tridimensional si timp, un "continuum" separat unidimensional, complet omogen in intreaga sa extensiune. Prin perceperea mai intensa a informatiei fenomenologice s-a constatat ca relatia spatiu-timp este profund afectata atat de cresterea vitezei de deplasare relativa, care determina contractarea dimensiunilor in sensul miscarii si reducerea proportionala a vitezei de curgere a timpului, cat si de viteza de comunicare a informatiei, Internetul si tehnica teleimersiunii deschizand noi orizonturi in cercetarea relatiei spatiu-timp, in perspectiva perceperii simultaneitatii evenimentelor.
Telereabilitarea este un aspect al telemedicineiV prin care se pot rezolva probleme de mentinere a starii de sanatate a populatiei aflata la mare distanta. Reabilitarea unei persoane bolnave reclama existenta unei concordante intre persoana si mediul in care traieste. Lumea virtuala poate crea aparent mediul propice pentru orice persoana, independent de locul in care aceasta este situata, in fapt, la un moment dat.
In secolul al XX-lea, in estimarea perspectivei dezvoltarii societatii s-au facut previziuni ca se vor crea orase enorme, concentrate pe verticala, unde interactiunile umane ar fi posibile fara a fi necesare deplasari pe arii mari geografice pentru colaborari. In urma atacului din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene din SUA s-a pus si problema renuntarii la arhitectura pe verticala. Independent de caile de dezvoltare in viitor a arhitecturii oraselor, noi devenim tot mai interdependenti unii de altii si, in acelasi timp, atat comunitatile umane cat si activitatile economice desfasurate, prin formarea de intreprinderi virtuale, vor deveni tot mai dispersate in spatiu.
In conditiile globalizarii, una din problemele care se va acutiza in timp va fi transportul oamenilor si al bunurilor produse, care vor trebui sa ajunga la locurile de destinatie cat mai rapid, intr-un timp cat mai scurt. Se poate ca o zi sau doua sa fie pierdute cu transportul pentru o convorbire fata in fata care poate dura numai cateva ore.
In conditiile in care teleportareaVI este inca numai o promisiune, teleimersiunea poate elimina pierderile de timp cu transportul oamenilor, prin substituirea deplasarii cu comunicarea. In mod cert, nu trebuie deplasate corpurile fizice pentru a se realiza o intalnire a mintilor. Tehnici ingenioase, cum este teleimersiunea, pot sa asigure conditiile pentru organizarea de intalniri bilaterale sau de grup, suficient de sigure pentru a nu facilita scurgeri de informatii, iar documentele pot fi transmise rapid, ca anexe la mesaje, prin posta electronica sau prin faxuri. In acest mod, dezvoltarea tehnologiei informatiei si comunicatiilor contribuie, in fapt, la cresterea vitezei de comunicare a informatiei si, implicit, la reducerea proportionala a vitezei de scurgere a timpului, tinzandu-se la perceperea simultaneitatii evenimentelor.
________________________________
V Telemedicina sau medicina la distanta a aparut, documentar in 1961 cand printr-un articol intitulat "Two-way television group therapy", publicat de C.L.Wittson, D.C. Afflec and V. Johnson in revista Mental Hospital, vol.12, pp12-23, 1961 s-a relatat depre utilizarea unui sistem video interactiv pentru acordarea asistentei medicale la distanta.

Centrul de cercetari pentru calatorii in timp din SUA are ca unul din obiectivele activitatii si crearea unei masini a timpului prin care curgerea timpului sa fie controlata si, dupa cum a declarat fondatorul acestui centru, dr. David Anderson, s-a conceput o teorie a campului izolat de timp, care are deja aplicatii concrete cotidiene prin utilizarea unor sfere izolate din campul timpului cu diametre de 300-400mm. In interiorul acestor sfere se poate accelera sau decelera cu anumite grade rata de curgere a timpului, in raport cu rata timpului natural din afara sferei. Eficienta unor asemenea sfere a fost verificata experimental in domeniul medical prin cresterea duratei de pastrare a organelor vii desprinse din organisme. S-au realizat experimentari si in domeniul accelerarii sau reducerii vitezei de reactie chimica a unor substante, fiind cunoscut ca viteza de realizare a unor cercetari este determinata de durata de timp necesara pentru desfasurarea unor reactii chimice ca procese naturale. De asemenea, s-au facut experiente in scopul reducerii perioadei de germinare a unor seminte si de dezvoltare a plantelor.
Rezultatele experimentarilor indica fara nici-o indoiala ca teoria campului izolat de timp poate realiza controlul vitezei curgerii timpului, deocamdata numai pe zone restranse, facilitand conservarea organelor vii desprinse din organism si prin aceasta garantand succesul transplantului de organe, accelerarea desfasurarii unor procese naturale chimice, germinarea semintelor de plante.
Timpul este o realitate a vietii noastre, intim legata de procesele vitale, dar si o caracteristica fundamentala a universului fizic. Cu toate acestea, timpul este inca o notiune conventionala nedefinita. Pentru studiul interdisciplinar al timpului exista institute in multe tari ale lumii , exista de asemenea o Societate internationala de studiere a timpului, fondata in anul 1966, ai carei membri se
intrunesc la fiecare trei ani in conferinte care sintetizeaza si compara rezultatele cercetarilor. Ultimele doua conferinte au avut loc in Tutzing, Germania, in 1998 si in Gargonza, Italia, in 2001. Urmatoarea conferinta se va organiza in anul 2004.
Se spera ca prin eforturi stiintifice unite, prin studii interdisciplinare se va elabora o teorie universala asupra naturii timpului, o definitie a acestui concept stabilita prin deductie.
_________________________________
V Telemedicina sau medicina la distanta a aparut, documentar in 1961 cand printr-un articol intitulat "Two-way television group therapy", publicat de C.L.Wittson, D.C. Afflec and V. Johnson in revista Mental Hospital, vol.12, pp12-23, 1961 s-a relatat depre utilizarea unui sistem video interactiv pentru acordarea asistentei medicale la distanta.
VI Teleportarea este un fenomen spectaculos din filmele [tiintifico-fantastice in care o persoana sau un obiect este dezintegrat intr-un loc pentru a fi recompus intr-un altul. La 17 iunie a.c., fizica a revenit spectaculos prin anuntarea unei noi experiente prin care s-a revendicat inca un pas spre realizarea teleportarii. S-au facut cu aceasta ocazie previziuni conform carora in urmatorii 3-5 ani s-ar putea realiza teleportarea unui atom.
______________________________
1 Timpul – o perioada masurata sau masurabila, un "continuu" lipsit de dimensiuni spatiale. Timpul constituie o tema de cercetare filozofica [i este un obiect al investigatiilor [tiintifice, matematice [i fizice. Vorbim de mersul timpului, de fuga timpului. Timpul este acela care face ca prezentul sa devina trecut. Sfantul Augustin, in secolul al V-lea, a atras atentia asupra faptului ca timpul este atat conceptul cel mai familiar, folosit in organizarea actiunilor [i a gandurilor, cat [i ceva care nu poate fi sesizat, nu poate fi definit. El spunea: "Ce este atunci timpul? Daca nu ma intreaba nimeni, eu [tiu ce este timpul . Daca doresc sa-l explic cuiva care ma intreaba , nu mai [tiu ce este". Filozofii au gasit o intelegere a notiunii de timp concentrandu-se asupra raspunsurilor la doua intrebari: Care este relatia dintre timp [i lumea fizica? Care este relatia intre timp [i con[tiinta? Newton credea intr-un timp absolut in sensul ca, timpul este acela[i pentru toti, fiind asemeni unui container in cadrul caruia universul exista [i i[i schimba locul. Existenta timpului [i proprietatile acestuia sunt independente de universul fizic. Filozofic, fara referire la [tiinta, s-a stabilit ca timpul ar fi fara inceput [i fara sfar[it, linear [i continuu. In realitate, daca persoane aflate la distante foarte mari unele de celelalte vor sa-[i compare ora, ele trebuie fie sa foloseasca acela[i ceas, fie sa-[i sincronizeze ceasurile dupa stele. Adepti ai teoriei relativitatii au explorat posibilitatea ca fizica sa demonstreze ca timpul are o structura, ca este constituit din particule discrete (crononi) sau ca evolueaza ciclic. Structura temporala a experientei noastre este atat de constrangatoare incat omul a visat intotdeauna sa se elibereze de ea, dorinta de eternitate exprimandu-se aproape in toate religiile, in comportamentul omului care cauta sa-[i supravietuiasca prin operele sale sau prin copii, eliberarea imaginara din chingile timpului constituind una din temele cele mai fecunde ale literaturii de fictiune.
2 Cele trei dimensiuni ale timpului sunt prezentul, trecutul [i viitorul. "Exista cu adevarat in suflet aceste trei instante [i eu nu le vad nicaieri altundeva: un prezent referitor la trecut, memoria; un prezent referitor la prezent perceptia; un prezent referitor la viitor, a[teptarea , speranta" (Sfantul Augustin, Confesiuni, circa 400 e.n.)
3 Ireversebilitatea este principala caracteristica a timpului. "Ea este cea care ii face pe poeti sa planga, care face sa rasune accentul funebru "niciodata" [i care da lucrurilor pe care nu le vom mai vedea acea extrema acuitate de voluptate [i de durere in care absolutul existentei [i absolutul neantului par a se apropia pana la fuziune. Ireversebilitatea este deci marturia unei vieti care valoreaza o data [i nimic mai mult" (L.Lavelle, Despre timp [i despre eternitate, 1945)
4 Conceptul de spatiu-timp a fost introdus de catre Herman Minkowski (1864 - 1909) in faimoasa sa prelegere din anul 1908, care a completat teoria relativitatii. "Viziunea asupra spatiului [i timpului pe care am vrut sa v-o las inainte, deja ati dobandit-o in domeniul fizicii experimentale, [i in aceasta consta puterea sa. De acum inainte spatiul, prin el insu[i, [i timpul, prin el insu[i, sunt destinate sa se stinga pur [i simplu in umbra [i doar un fel de uniune a acestora doua va mentine o realitate independenta"
5 Eleganta [i frumusetea matematica ale enuntarii teoriei relativiste nu ne ajuta intuitia foarte mult. Noi nu detinem, de regula, o experienta senzoriala directa in spatiul-timp cvadridimensional [i nici a celorlalte concepte relativiste ci putem observa doar "imaginea" lumii spatiului-timp cvadridimensional in spatiul tridimensional, imagine al carui aspect este diferit in diferite sisteme de referinta. Ori de cate ori studiem fenomenele naturale ce implica viteza inalta, ne este foarte greu sa analizam o legatura intre aceste concepte, atat la nivel intuitiv, cat [i in ceea ce prive[te limbajul obi[nuit. Obiectele in mi[care arata diferit de cele aflate in repaus [i ceasurile care se deplaseaza merg atunci cu o viteza diferita. Aceste efecte par paradoxale daca nu realizam faptul ca ele sunt doar proiectii ale fenomenelor cvadridimensionale, la fel cum sunt proiectate umbrele de catre obiectele tridimensionale. Daca am putea vizualiza cea de a patra realitate spatio-temporala cvadridimensionala nu ar mai exista pentru noi nimic paradoxal.
6 In 1965 Ivan Sutherland, creatorul graficii pe calculator, a propus procedeul de obtinere a unei imagini pe monitor care sa-i creeze observatorului impresia ca se situeaza "in realitate" in spatiul prezentat pe ecran. In 1968, Ivan Sutherland a realizat pe calculator primele imagini de lume virtuala. Dupa ce in 1984 s-a creat un limbaj de programare virtuala, in 1989 s-a creat un produs digital numit "Realitatea construita pentru doi", care creeaza impresia ca doi participanti, care se afla in realitate in spatii distincte (la inceput la mica distanta, ulterior la distante mai mari), impart acelasi spatiu virtual.