Puţină filosofie pe marginea verbului "a fi". Un filosof din antichitate a spus că "totul curge" şi nu prea văd cum ar putea fi contrazis. O idee ce s-ar desprinde de aici ar fi că nimic nu "este", că, mai degrabă, totul devine, sau se întâmplă sau curge. Kant a spus că "a fi" nu este un predicat real, ci o copulă a unui raţionament. Teologii au făcut mare discuţie pe seama sintagmei "Eu sunt cel ce sunt". Să luăm un element aparent stabil, să zicem fierul. Până am scris eu cuvântul fier, electronii se vor fi învârtit în jurul nucleelor de miliarde de ori. Mai este el acelaşi? Sunt eu acelaşi cu cel care am fost în copilărie? acelaşi cu cel care voi fi după moarte?
Cum filosofaţi 
pe marginea lui "a fi"? Există ceva despre care să se poată spune că "este"?
Asta e altă discuţie, care e cel puţin la fel de interesantă. Şi caracterul efemer, cât şi infinitatea sunt în egală măsură înfricoşătoare. Efemeritatea limitează şi infinitatea acoperă. Dar până s-ajungem aşa departe îţi dau dreptate. E bine să ne oprim din când în când, pentru facultăţile noastre mintale, dar în acelaşi timp e imposibil să ajungem la un consens cu noi înşine. Viaţa e atât de frumoasă şi deosebită, dar nu reuşesc de nicio culoare să găsesc o abordare care să nu fie cinică. Dar asta nu-i neagă splendoarea.
Ai văzut filmul Persona?
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Off topic:
Parca cu tine am discutat despre Timp, recte, un lant de transformari fizice...si nu l-ai inteles, cat si despre "infinit" sau "vesnicie"...si nu ai inteles nici asta. :)
Acum vad invitatia la a filosofa in "a fi" si "este"!
E frumos? :))
Adica nu stiu...e ok sa filosofezi despre "este", "a fi" sau "a fost", [CAND], (drace, tot Timp!)...NU intelegi Timpul? :)
Tot off topic, ai mai jos un raspuns care sper sa te edifice in ceea ce priveste "vesnicia" lui "este".
https://www.tpu.ro/go-to-answer/13766213/
Imi cer scuze pentru numerele extreme, (raspunsul a fost dat la o
alta tema) dar sunt cu atat mai de inteles pentru a realiza ca "ESTE", exista numai pe timp imprumutat, chiar daca e vorba de un 10^28 sau 10^90.
Dupa numerele si transformarile de acolo, mai filosofam despre "vesnicie" sau "este", cand vine vorba despre "Eu-l din copilarie"? :D
E ok si cu "omul", "Eu-l", "creierul"...si ce ati mai adus voi in discutie, dar cand il aplici pe "ESTE" unui "ceva" care rezista timpului 10^28 ani sau 10^90 ani...si apoi NU mai "este", e un pic deconcentrant, nu?
Mai ales, cand tu infirmai existenta Timpului doar acum vreo doi ani. :D
Stiu, par rau. :)
"Sa filosofam pe marginea lui "a fi""... :)
Răspunde
Incercam si eu... 
E usor de rasturnat ideea filosofului asupra lui "ESTE", si ca sa raspund direct la:
"Există ceva despre care să se poată spune că "este"?", on topic de data aceasta "ESTE" radiatia cosmica de fond, fara drept de apel.
ESTE, si gata.
Daca judecam uman, la scara timpului sistemului solar, "ESTE" si protonul din exemplul meu, datorita "vietii" sale de 10^28 ani.
Pentru a-ti face o idee despre 10 la puterea 28, (adica 1, urmat de 28 de zerouri), - se formeaza sistemul nostru solar, se formeaza Terra, se ciocneste de o planeta fara nume, se formeaza luna, se termina epoca Hadeeana, apare viata, se sfarseste viata, Terra este distrusa, sistemul solar devine istorie...si protonul ales ca "martor" tot ESTE.
Ei?
Ce spunea filosoful acela?
Comentez doar referitor la sintagma "Eu sunt cel ce sunt".
Mi se pare o expresie mult prea profunda ca sa fie inventata de un scriitor anonim din antichitate.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
