Răspunzând la întrebarea "Ce este luminarea?" ("Was ist Aufklärung?") - adresată de preotul Johann F. Zölner în nr. din decembrie 1784 al revistei "Berlinische Monatsschrift" - Immanuel Kant (1724-1804) zicea, în "Critica rațiunii pure", că sunt unii oameni care trec printr-o perioadă de "minorat" ("Unmüdigkeit"), adică refuză să se folosească de propriul intelect, propria rațiune, din lene. "Dacă am o carte, care pentru mine reprezintă inteligența, un duhovnic care are pentru mine conștiință morală, un medic ce precizează pentru mine ce dietă să urmez etc., atunci nu mai am nevoie să mă străduiesc eu însumi. Nu am nevoie să gândesc, dacă sunt în stare să plătesc; alții vor lua asupra lor treaba atât de supărătoare pentru mine." Astfel, luminarea este chiar ieșirea din această stare de majorat, folosirea propriului tău intelect. Kant zice asta încă din primele cuvinte: "Luminarea este ieșirea omului dintr-o stare de minorat, de care se face vinovat el însuși".
Totuși, Kant face o diferență dintre folosirea publică a rațiunii și cea particulară a rațiunii. El zice: "Calea întrebuințării publice a propriei rațiuni trebuie să fie liberă orișicând, și numai ea poate să aducă între oameni luminarea; întrebuințarea particulară a rațiunii poate fi însă adeseori mult îngrădită, fără ca aceasta să oprească progresul luminării ca atare. Prin întrebuințarea publică a propriei rațiuni eu o înțeleg însă pe aceea pe care o face cineva în calitate de cărturar și în fața întregului public al lumii cititorilor. Întrebuințarea privată o numesc pe aceea pe care o poate face cineva de rațiunea proprie atunci când se află într-un anumit post sau funcție civică."
Kant continuă, zicând că anumite funcții nu permit, pe bună dreptate, întrebuințarea particulară a rațiunii, dar nimeni n-are dreptul să o îngrădească pe cea publică. El dă câteva exemple: "Ar fi cu totul primejdios astfel, dacă un ofițer, care a primit un ordin de la superiorul său, ar vrea să discute în timpul serviciului asupra oportunității sau asupra utilității acestui ordin; căci el trebuie doar să asculte. Dar el nu poate fi oprit să facă, în calitate de cărturar, observații asupra unor greșeli din serviciul militar și să le supună judecății publicului său. Cetățeanul nu se poate împotrivi la plata dărilor ce i-au fost impuse [...]." Ați prins ideea.
În continuarea, Kant acordă același drept și preoților, despre care zice: "Tot așa și un duhovnic este obligat să-și facă expunerile (predicile) în fața credincioșilor și a comunității, după simbolul bisericii pe care o slujește; căci tocmai sub această condiție a și fost primit. Ca și cărturar însă, el are deplină libertate, ba chiar chemarea să comunice publicului toate gândurile sale, examinate cu grijă și bine intenționat, asupra a ceea ce este eronat în acel simbol, și să vină cu propuneri de îndreptare în organizarea bisericească și religioasă." Mai departe în eseul lui de 10 pagini, Kant pune accent pe acest drept al preoților, zicând, legat de un presupus "simbol neschimat" și oprirea oricărei reforme religioase: "Un astfel de contract, care s-ar încheia pentru a împiedica pentru totdeauna orice orice luminare viitoare a genului uman, este, în orice caz, nul și neavenit; [...]."
Eu îi dau dreptate lui Kant - filosof pe care l-am descoperit destul de recent -: preoții au acest drept!
Voi ce credeți?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook