E o opţiune, dar nu cea mai bună şi inteligentă.
Răzbunarea e arma prostului, pentru că (aproape) de fiecare dată se va întoarce împotriva ta - violenţa crează violenţă.
Cel mai bun mod de a câştiga, e de a-l lăsa pe prost să vorbească/"să vorbească" singur, de a-i "ceda".
Însă răzbunarea, ca o formă de pedeapsă (mă refer aici mai mult la cei, care încalcă legea), este chiar binevenită (uneori) - numai aşa ajung şi ei să înţeleagă (măcar unii), că au greşit, şi să-şi reevalueze comportamentul.
Răzbunarea e arma prostului dar mare prost eşti dacă nu te răzbuni.
Diferenţa se face însă la modul cum te răzbuni.
Ema, nu am să fiu ipocrit. Atunci când cineva îmi greşeşte în mod repetat nu mă voi opri până când nu i-o voi plăti.
Eu nu cred în "întorsul celuilalt obraz". Aia e pentru cei slabi.
BigBang dixit "Va intelege,la randul lui,ca nu e singur si poate va constientiza ca actiunile lui provoaca rau altcuiva, dupa care si persoana careia i-ai aratat intelegere si ai fost rabdator cu ea, te va rasplati cu aceeasi moneda.Stii zicala:Ce dai aia si primesti!"
Ce frumos sună. Păcat că asta se întâmplă numai în basme.
În lumea reală nu o să te răsplătească nimeni în funcţie de cum te comporţi şi în lumea reală dacă nu reacţionezi când eşti călcat în picioare, singurul lucru pe care-l vei primi va fi o călcare şi mai puternică în picioare.
Da, e frumos să o ardem chill&high pe TPU şi să zicem că bunăvoinţa ne va "unii" pe toţi însă asta nu are sub nicio formă aplicabilitate în lumea reală.
Dacă crezi în viaţa de apoi sau alte basme de genul ăsta, poate o merita să-ţi sacrifici nervii şi timpul pentru idei măreţe de tipul ăsta, însă eu ştiu că voi putrezi şi atât şi mai ştiu că viaţa e scurtă. N-am de gând să mi-o irosesc dând lecţii de corectitudine sau lăsându-mă călcat în picioare de către toţi doar pentru a da lecţii tangenţiale de moralitate. Nu!
Absolut toţi oamenii de succes de pe planetă au călcat pe cadavre pentru a ajunge în postura de a schimba ceva în lume.
Eu n-am de gând să fiu Mahatma Gandhi. Dacă tu vrei, succes!
Şalom.
Razbunarea este arma prostului.Se intampla de multe ori ca sa te simti nedreptatit si simti furie si dorinta de razbunare.Ai dori sa ii rasplatesti cu aceeasi moneda. Poate ca el gandeste diferit de tine, actioneaza diferit, are alt sistem de valori si a actionat cum i s-a parut lui ca este bine.Inainte de a reactiona gandeste-te bine daca nu o sa regreti.Cel mai bine cred ca ar fi sa il tratezi cu indiferenta si cred ca asa va suferi cel mai mult.
@kongeriket:
"Eu nu cred în "întorsul celuilalt obraz". Aia e pentru cei slabi." Chiar asa sa fie? Ce e mai usor, sa te razbuni, sau sa intorci celalalt obraz? Toata lumea tinde (sau chiar o face) sa se razbune, e in natura noastra, si daca te razbuni, ce putere e aia, nu e ca si cind te-ai lasa dus de val? Insa cind intorci celalalt obraz, nu te impotrivesti in primul rind tie insuti, si apoi situatiei, deci mergi impotriva curentului, ceea ce e f greu? Eu cred ca de fapt aici e puterea. Oricine se poate razbuna, putini insa pot sa treaca mai departe si sa ierte.
@HeavyViolence:
Daca tu crezi ca razbunarea tine de un caracter puternic, asta imi da de gindit. Hai sa vedem care e realitatea. Psihologic vorbind, fiecare om are tendinta atunci cind e calcat pe batatura sa reactioneze razbunindu-se, facindu-i celui care i-a facut raul la fel cum lui i s-a facut. Este o tendinta foarte puternica, incit unii chiar nu ii pot rezista, si nu trebuie sa gindeasca prea mult ca sa actioneze si sa se razbune. E aproape ca si sexul, cind un barbat vede o femeie goala, ceva incepe sa se ridice pe undeva la el, e ceva ce tine de instinct, si nu de caracter. In cazul razbunarii nu e vorba bineinteles de instict, insa dorinta de a-ti face dreptate razbunindu-te e atit de puternica incit poate fi asemanata cu un instinct. Nu e greu sa cedezi in fata dorintei de a te razbuna, dupa cum nu e greu sa te culci cu o femeie cind ai vazut-o deja dezbracata. E mult mai greu sa te impotrivesti acestei dorinte, sa spui nu atunci cind totul din tine iti cere sa ii faci rau celui ce ti-a facut rau. Acolo e dovada de caracter, de autocontrol.
Ceea ce spui tu, ca unii sunt prea slabi ca sa se razbune, si devin puternici facind-o, nu fac altceva decit sa le coboare ca fiinte umane. Nu tine de caracter sa faci cuiva rau, sau sa iti impui asta.
Razbunarea este o dorinta de nestavilit dar care trebuie neaparat infranta. Cuvantul lui Dumnezeu ne spune: "Prea iubitilor, nu vã rãzbunati singuri, ci lãsati sã se rãzbune mânia lui Dumnezeu; cãci este scris: "Rãzbunarea este a Mea; Eu voi rãsplãti", zice Domnul.". Sa va fereasca Dumnezeu ca razbunarea Lui sa va urmareasca din cauza ca ati facut ceva INTENTIONAT unui copil de al Sau. Dumnezeu spune:". De aceea, pentru cã ai pret în ochii Mei, pentru cã esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine, si popoare pentru viata ta.". NU, razbunarea nu este o optiune pentru noi, este a lui Dumnezeu.
Răzbunarea întotdeauna e o opțiune.Ai de ales dacă vrei să te răzbuni sau nu.Acolo oleacă de mindfuck cu tovarășii ca să îi distrugi pisic după ce ți-au stricat telefonul`...uhm, ce să spun...
Da normal că este o opțiune. Nu este una deșteaptă sau prea folositoare, dar este. Uneori omul este foarte irațional chiar omorând pe cineva ca răzbunare. Eu zic că răzbunarea nu e tocmia o metodă prea inteligentă dar nici nu sunt de acord că e aprma prostului. Spre exemplu un om poate să planifice o răzbunare atât de deșteaptă, atât de bine pusă la punct în cât cel în cauză să nici nu-și dea seama că e mâna lui. În așa cazuri eu zic că este arma deșteptului.
Nu e neapărat o opțiune, pentru ca nu sunt sigura ca putem sa ne împiedicăm sa ne răzbunăm. De obicei, e mai puternic decât tine-sau ești mai slab decât impulsul de a te răzbuna)
Kongeriket
Razbunarea nu este o solutie.Violenta atrage doar si mai multa violenta.Cel mai bine este sa cautam sa-i intelegem pe cei din jurul nostru, sa ne dam seama ce anume ii face sa actioneze in felul respectiv.Astfel incat sa ne educam noi insine primii,dupa care sa ii educam si pe altii. Unui om care se exprima prin violenta, trebuie sa-i oferi intelegere, in primul rand.Va intelege,la randul lui,ca nu e singur si poate va constientiza ca actiunile lui provoaca rau altcuiva, dupa care si persoana careia i-ai aratat intelegere si ai fost rabdator cu ea, te va rasplati cu aceeasi moneda.Stii zicala:Ce dai aia si primesti! In primul rand,cu o astfel de persoana, trebuie sa fim deschisi, sa-i aratam calea cea buna.Si doar fiind sinceri cu noi insine,vom reusi sa fim buni cu altii.O persoana sincera,care nu are nimic de ascuns,intotdeauna va reusi sa impace si capra si varza. Bunavointa trebuie sa plece de la noi si sa ne deschidem inimile, pentru a ne unii, toti ca si cum am fi unul.Numai bine.
Razbunarea e o reactie fireasca, ea apare din instinctul nostru de aparare. Ceva reprezinta o amenintate, iti face rau, creierul tau spune "trebuie sa elimini pericolul". Binenteles, ca trebuie sa te poti controla, si sa iti dai seama daca actul tau de razbunare nu iti face si mai mult rau in consecinta.
Depinde de razbunare . ca sa faci un om cu adevarat sa sufere, fa'o pe plan psihic, mintal. crede-ma, sufera de 10 ori mai mult decat fizic. cel mai bine este sa torturezi un om psihic pentru ca, fizic. degeaba il bati sau omori.ca nu rezolvi nimic, in schimb, in psihic raman imprimate foarte bine anumite lucruri
@cristi202: Eu sunt de parere ca esti slab daca nu te razbuni. Clar esti puternic daca esti capabil sa te ridici din tarana, sa treci din punct de vedere emotional peste impedimentul de inferioritate creat de catre cel care ti-a facut un mare rau si sa devii chiar mai puternic (fizic/psihic) decat erai in situatia initiala (caci daca ramai la acelasi nivel sau, mai rau, scazi, e clar ca nu ai cum sa-i faci fata.
Insa omul slab va ramane in tarana, isi va crea o aura de inferioritate in jurul sau si va deveni victima in fata a din ce in ce mai multi indivizi. Ca doar asa a fost mereu, doar cel puternic supravietuieste, iar cel slab nu.
Pana la urma asta este diferenta dintre a avea un caracter puternic si a avea un caracter slab.
Razbunarea este o arma,folosita de unii care, in limbaj uzual, sunt numiti p r o s t i!
E un gest de respect de sine.Nu as lasa pe nimeni sa ma calce in picioare.NIMENI nu are dreapt asupra vietii mele in afara de mine
Intotdeauna razbunarea va fi o optiune, insa nu toti oamenii vor realiza asta.In lumea asta NU EXISTA om care sa nu fi vrut sa se razbune macar odata pe cineva.Dar pentru a evita folosirea acestei arme,pentru a te abtine de la razbunare,trebuie sa inveti sa te cunosti, sa ai incredere ca poti sa ignori instinctele omenesti rele, sa stii sa te abtii.De-asta se spune ca razbunarea e arma prostului,pentru ca intotdeauna persoanele care nu vor sti sa rezolve o problema cu calm, care nu se pot controla, vor folosi razbunarea.
Răzbunarea este o opţiune, doar că depinde de tine dacă o foloseşti sau nu.Eu nu cred că este o cale tocmai deşteaptă.E firesc să vrei să-i arăţi celuilalt că ţi-a greşit, dar nu să i-o întorci.Asta arată că te-a afectat ce ţi-a făcut. Cred că cea mai bună "răzbunare" este indiferenţa.