Ridicarea standardelor cand vine vorba de oameni/relatii, are intotdeauna ca efecte negative singuratatea?
Ati scadea din standarde pentru a fi inconjurati de multa lume sau a avea un iubit/a? Ma refer la cei singuri, daca ati face anumite sacrificii.
Eu cred ca a reactiona inseamna a te opune la ceea ce este. Ego-ul uman mereu va cauta justificari pentru a-si scuza comportamentele reactive.
Daca nu iti vei constientiza reactiile vei ajunge sa crezi ca lumea este un loc odios, un iad in care ai fost nascuta impotriva vointei tale. Vei incepe sa vezi un eventual dusman in fiecare om pe care-l intalnesti, privirile lor iti vor parea amenintatoare si reci. Incearca si intelege faptul ca cei cu care intri in contact nu au de unde sa-ti stie trecutul, apoi tu nu ai de unde sa stii ce fel de persoane sunt ei. Asa ca, indiferent de om, deschide-te total si ofera neconditionat pentru ca nu stii ce se poate intoarce inapoi. Ceea ce trebuie sa schimbi, este comportamentul tau si obiceiul tau de a cara trecutul dupa tine oriunde esti si orice faci.
Daca ai suferit o dezamagire intr-o relatie intima, destul de probabil ca trecutul sa te bantuie si sa nu-ti dea pace. Daca iti vei urmari mintea si gandurile care-ti apar, foarte posibil ca vei ramane socata cum acele imagini aduc cu ele si mai multe valuri de durere. Pentru ca nu poti schimba nimic de trecut, la ce folos sa te mai gandesti la el? Nu ar fi tot mai distructiv sa o faci avand in vedere ca esti conditionata de trecut? Daca intalnesti o persoana noua, nu o vei trata in functie de experienta din trecut? Acest lucru nu este doar neproductiv (in materie de relatii interumane) dar este si daunator, toxic pentru psihic.
Cred ca este bine ca trecutul sa fie folosit doar pentru scopuri practice. La fel si viitorul. In rest, "traieste clipa" si ofera totul momentului Acum. In momentul cand eziti, apare frica, si atunci este vorba de trecut. Asta e un indicator bun de autoobservare.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Eu sunt de parere ca standardul ar trebui sa fie propria ta persoana...
Daca esti o persoana slaba atunci ai un standard mai coborat, daca esti o persoana remarcabila atunci ai un standard ridicat!
Dar problema este ca multi nu stiu sa se aprecieze corect...
RăspundeSi daca acea persoana remarcabila,nu prea mai e atrasa de oamenii din jurul ei/anturaj/partener,si simte nevoia de schimbare,ar trebui sa fie mai toleranta, scazand din standarde, sa se schimbe ea?; avand in vedere ca persoane remarcabile cum zici tu, care sunt ca ea, mai rar gasesti; cam la asta se refera intrebarea
Răspunde
As zice nu...
Eu nu unul nu as putea sa am in preajma mea persoane cu care sa stau....doar pentru ca nu gasesc altii mai buni
Depinde de fiecare in parte.In amindoua situatiile descrise de tine intrevad falsitatea.Eu zic sa fii cel ce esti fara a-ti impune sa fii altfel.
Depinde foarte muilt ce intelegi prin ridicarea standardelor. oamenii singuri sunt asa fiindca au ridicat standardul MAI SUS decat standardul personal. Singuratatea este efectyul faptului cautarii de printi/printese pe cai albi, nu a unui standard ridicat, dar compatibil cu persoana ta. Intotdeauna trebuie sa fii atent cine esti, sa nu te supraestimezi si daca vei mentine standardul in preajma valorii tale, nu vei fi singur, viata iti va scoate in cale si un partener potrivit si cativa prieteni si mai multi amici.
Ridicarea standardelor, dupa mine, reprezinta ingamfare, orgoliu, egoism. Si evident acolo unde exista Ego exista conflict. Conflictul poate lua forma dispretului, neacceptarii, revoltei, adica tulburare interioara si "foame" sufleteasca - spui ca nu vrei sa ai de-a face cu anumiti oameni pentru ca nu sunt de teapa ta, cauti anturajul altora care sa se ridice la standardele tale dar scapi din vedere un lucru esential, faptul ca ei ca si tine fac parte din Creatie si sub pozitia si numele social toti oamenii sunt egali, toti s-au nascut goi si singuri si vor muri tot singuri, nimeni nu a venit cu ei sa ii petreaca la nastere si nimeni nu va merge cu ei cand vor face trecerea in alte dimensiuni in timpul mortii. Asa ca, daca noi suntem la fel, ce ne face sa spunem ca altii sunt altcumva fata de noi si sa ridicam bariere intre noi si ceilalti? Inconstienta noastra, numele nostru social (Ego) cu care ne identificam inconstient (omul crede ca el este numele sau social, ca el e definit de avutii, bani, aspect exterior, ierarhie sociala) conditionat de societatea prost functionala de azi care pune in prim plan materialismul promovand competitia intre oameni deoarece daca am sti ca in esenta suntem la fel atunci nu ne-am mai ridica cu pretentii sa avem cunostinte care sa se ridice la anumite standarde, ci am respecta si pretui fiecare fiinta pentru ceea ce este. Stii ca totul pleaca de la modul tau de a gandi, stiinta a demonstrat-o, faptul ca atragi persoane care din punctul tau de vedere nu se ridica la standardele tale ar trebui sa iti ridice un semn de intrebare : nu cumva participi in mod inconstient la asta? Nu cumva esti tu insati o parte a ecuatiei? Schimba-ti modul de gandire si vei vedea cum acest fapt se va reflecta peste totul in jurul tau. Asemenea imaginii din oglinda - privindu-te nu poti cere imaginii din oglinda sa-ti zambeasca cand tu esti furioasa. Zambeste tu si iti va zambi si ea.
Ok,am inteles punctul tau de vedere legat de conflict; insa acest conflict are si el o radacina,un inceput,care sa zicem ca apare datorita imprejurarilor prin care trece acea persoana; aceste imprejurari sunt bazate pe diferite relatii intre oameni, care sa zicem ca nu s-au purtat ca atare, si nu au oferit la fel de mult pecat au primit; atunci nu e cazul sa se reactioneze intr-un fel?; ce trebuie sa se schimbe aici?; legat de egalitate, da, ne nastem la fel, dar evoluam diferit din toate punctele dee vedere.
Eu cred ca a reactiona inseamna a te opune la ceea ce este. Ego-ul uman mereu va cauta justificari pentru a-si scuza comportamentele reactive.
Daca nu iti vei constientiza reactiile vei ajunge sa crezi ca lumea este un loc odios, un iad in care ai fost nascuta impotriva vointei tale. Vei incepe sa vezi un eventual dusman in fiecare om pe care-l intalnesti, privirile lor iti vor parea amenintatoare si reci. Incearca si intelege faptul ca cei cu care intri in contact nu au de unde sa-ti stie trecutul, apoi tu nu ai de unde sa stii ce fel de persoane sunt ei. Asa ca, indiferent de om, deschide-te total si ofera neconditionat pentru ca nu stii ce se poate intoarce inapoi. Ceea ce trebuie sa schimbi, este comportamentul tau si obiceiul tau de a cara trecutul dupa tine oriunde esti si orice faci.
Daca ai suferit o dezamagire intr-o relatie intima, destul de probabil ca trecutul sa te bantuie si sa nu-ti dea pace. Daca iti vei urmari mintea si gandurile care-ti apar, foarte posibil ca vei ramane socata cum acele imagini aduc cu ele si mai multe valuri de durere. Pentru ca nu poti schimba nimic de trecut, la ce folos sa te mai gandesti la el? Nu ar fi tot mai distructiv sa o faci avand in vedere ca esti conditionata de trecut? Daca intalnesti o persoana noua, nu o vei trata in functie de experienta din trecut? Acest lucru nu este doar neproductiv (in materie de relatii interumane) dar este si daunator, toxic pentru psihic.
Cred ca este bine ca trecutul sa fie folosit doar pentru scopuri practice. La fel si viitorul. In rest, "traieste clipa" si ofera totul momentului Acum. In momentul cand eziti, apare frica, si atunci este vorba de trecut. Asta e un indicator bun de autoobservare.
Nu. Dece sa fiu inconjurat de multi oameni superficiali si prosti, cand pot sa fiu inconjurat de un singur om inteligent. Si chiar daca acel om nu ar exista, nu m-ar determina sa scad standardele. Sti cum e, oamenii prosti te contamineaza cu prostia lor.
Draga Lisa, am sa-ti raspund cu o poveste pe care nu stiu, poate ai auzit-o si care zice asa : intr-un regat se otravesc rind pe rind toate sursele de apa potabila facindu-i pe locuitori sa inebuneasca iar singura fintina cu apa neotravita e cea a regelui din care numai el are voie sa bea si asa in cele din urma el este cel acuzat ca fiind nebunul din regat. Concluzia este ca trebuie sa-ti gasesti intelepciunea de a-ti accepta apropiatii la standardul la care sint si sa gasesti un echilibru intre treptele ce va despart!
Aș "scădea din standarde" dacă aș ști sigur că ar muri toți ipocriții din jurul meu. Până atunci, steagul sus!
Nu-i deloc rau sa ai standarde inalte, cu conditia ca tu insuti sa te straduiesti sa fii pe masura lor. E firesc sa fii exigent cand ai o educatie si anumite principii in viata.
O vorba inteleapta zice: sufletele delicate au nevoie de principii tari ca sa ajunga acolo unde le este locul. Deci standardele vin de la sine potrivit starii, credintei si
conditiei fiecaruia: o fata de imparat nu ramanea singura din cauza ca-si selecta anturajul potrivit statutului ei, dimpotriva! Chiar si in Luceafarul (unde Eminescu face
aluzie la relatia iubitei sale cu un patron de carciuma- I.L.Caragiale), fata de imparat avand standarde inalte primeste initial un iubit pe masura ei. Dar din nerabdare
in timpul cat e singura si-l asteapta in camera ei, coboara exigentele apropiindu-se de vicleanul Catalin... in schimb isi pierde pentru totdeauna perechea. De fapt
iubirea si pasiunea merg in sensuri contrare: pasiunea imbratiseaza ceea ce e aproape si atinge simturile, pe cand iubirea se regenereaza si adesea sporeste prin
departarea fizica (vezi cartea lui Maitrey, scrisa la multi ani dupa despartirea de Eliade: "It never dies").
In general coborarea standardelor inseamna sacrificarea calitatii in schimbul cantitatii, iar asta e valabil si pe plan relational. Dar stii cum se zice, ai grija ce-ti doresti
caci s-ar putea sa se implineasca: nu e greu ca lasand din exigente sa-ti "imbogatesti" anturajul cu persoane de o calitate indoielnica, problema e cum scapi de ele
cand ajungi sa le cunosti adevaratul caracter. Iar asta e cu atat mai dureros in relatiile intime, unde ranile raman adesea definitive (promiscuitate, avort, relatii
murdare, casatorii ratate). E destul un mar putred intr-o lada ca sa le strice pe toate. Asa si cu prieteniile: e suficient sa ai o relatie mai stransa, iar uneori chiar un
contact cu o persoana stricata, ca sa o iei pe drumul pierzarii...
Problema e ca multi pretind altora ceea ce ei insisi nu pot oferi. Altii au (cum se zice) numai mana de luat, nu si de dat. Daca ii ajuta frumusetea sau pozitia sociala,
reusesc sa aiba o vreme parteneri in jocul lor necinstit, dar cu timpul raman tot mai singuri. Cauza principala a singuratatii este egoismul si racirea inimii (neputinta de
a iubi), care pot merge pana la mizantropie. Dar cei cu inima calda niciodata nu vor duce lipsa de prieteni sau macar de o vorba buna si un zambet din partea celor
din jur. Cum zicea Steinhardt, "Daruind vei dobandi". Adevarata singuratate nu e departe de lume, ci in mijlocul multimii si al indiferentei generale - de exemplu intr
-o metropola (si atunci se numeste instrainare). Dar cea mai adanca singuratate e asa-zisa "singuratate in doi"- sa fii legat sau sa traiesti langa cineva care nu simte
nimic fata de tine, sa iubesti o inima impietrita.
Intr-o carte care uneori bate campii ("Un veac de singuratate" de Gabriel G.Marquez) se vorbeste de "capacitatea infinita de a iubi a celor ce au trait mult in
singuratate". Cand esti singur incepi sa iubesti plantele, sa asculti pasarile care ciripesc dis de dimineata (si cate nu au ele de spus!), sa pretuiesti viata si nu te mai
simti deloc singur cand ingrijesti o floare ori un pom pe care l-ai sadit cu mana ta in gradina sau cand te rogi pentru cei iubiti de departe...
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
