Raiul nu este un loc material, deci ma îndoiesc ca s-ar asemăna cu pământul. După părerea mea, este ceva inexplicabil pentru noi ca oameni si nu avem de unde ști cum este intr-adevar, insa ceva frumos este acolo, asta-i sigur.
Desi nu a fost descoperita o dovada fizica pentru care ar exista lumea de apoi, eu totusi cred, pentru că totuși nu degeaba suntem ființe raționale si ar cam trebui sa ne primim răsplata pentru faptele noastre.
Raspunsul la intrebarea ta nu o poti afla nicaieri, pentru simplu motiv ca nu s-a intors nimeni din morti, sa ne povesteasca daca exista rai, sau iad pe lumea cealalta.
Acum, depinde de tine si credinta ta, daca esti credincios si crezi in viata de apoi, sau nu crezi deloc si esti ateu.
Deocamdata nu exista nici din pct de vedere religios.Chestiile astea sunt chestii inventate de unele religii sau de oameni pur si simplu, asa aiurea.Biblia zice, nu stiu la alte religii cum e, dar banui ca e cam tot aceiasi ciorba, deci spune ca atunci cand mori te duci undeva si stai acolo pana la judecata finala, sau aia de apoi, ori cum mai zic oamenii.Deci la ora asta toti cei dusi stau la gramada in exact acelasi loc,asta conform cu credintele religioase.
Cand o sa fie Marea Judecata,de abia atunci o sa apara ceva diferente,adica unia pacatosi sa fie pedepsiti,sau dusi intr-un loc, iar aia bunii, care or fi aia, eu nu vad nici un om fara pacat, dar na sa zicem, deci aia buni vor merge in alt loc.
Cam asa sta treaba cu rai si iad.Deci astea vor apare dupa Marea Judecata.
Acum intrebarea care se pune, religios vorbind, este cand va fi acea Judecata? Din spusele bibliei marea Judecata n-o sa mai vina niciodata deci aia morti or sa stea mult si bine asteptanad ceva ce nu va veni niciodata.
De ce zic asta? Pentru ca in Biblie spune ca Dzeu este bun, el este milostiv si mereu o sa ierte omenirea.Stii ca odata sa suprat rau pe oamenii si a vrut sai distruga, chestia aia cu potopu.Ok dupa si-a dat seama ca e mai bun asa si chiar le-a promis oamenilor ca niciodata nu o sa mai incerce sa distruga omenirea.
Concluzia? marea judecata nu o sa mai vina niciodata, ca urmare nu o sa existe nici rai si nici iad ca sa vezi cum religia asta se incurca in chestii mici
Frumusețea este relativă. Tine de gândirea fiecăruia. Ce e frumos pentru tine, nu e pentru mine si invers. Nu poti spune dacă este sau nu frumos raiul. În general vorbind, despre rai nu stim nimic. Nu avem nicio informație clară și sigura despre acel loc care sa fie valabil. Poate fi existent, poate fi inexistent. Cert este ca viata am primit o aici si o trăim aici, în acest moment.
Veganii au inventat Raiul cu iarba verde din belsug.
Eu mi-l imaginez cu dozatoare de bere din 10 in 10 metri.
Exista daca nu ma insel 5 sau 6 dimensiuni, noi suntem in a3-a când mori o sa ti se intâmple niste efecte chimice in creier si vei ajunge in acea dimensiune, mai mult spus aici pe pamant o sa dureze câteva secunde dar tu o sa crezi cã rãmâi infinit acolo, pana te rencarnezi dar nu e nimic sigur cu asta, chiar si dacã e asa nu o sa ti minte nimic, vei fi din nou o forma de viata.
Eu nu cred, sunt sigur ca exista ulti creduli pe lumea asta care cred in povesti cu feti-frumosi. Pana cand nu se intoarce cineva sa spuna cum este acolo nici nu are rost sa discutam despre balarii.
Eu cred ca treaba cu rai si iad e relativa, adica, in mare, suta la suta exista un loc unde mergem unde murim, dar nu cred ca este chiar asa cum se spune, adica faptul ca in rai de foarte frumos si in iad foarte urat, dupa mine, exista cred, un loc, in care ni se odihneste sufletul in functie de cat de multumiti am fost pe Pamant, ce vreau sa spun e ca de exemplu, daca te simti bine pe Pamant, te vei simti bine si in ceruri, la asta ma refer, pentru ca daca te simti bine pe Pamant nu faci lucruri rele, gen sa injuri de stii tu cine, sau sa te bati, omori, etc. insa daca nu te simti bine, de exemplu boschetarii, gandeste-te si tu cat injura de. sau cati oameni au fost omortati din cauza la altii care nu au o soarta buna, prin atentate, etc...
Ce poti fi sigur, e ca nu te-ai inventat tu. Ceva a dat existenta si acestui Univers, raspunsuri potrivite fiecaruia se gasesc in propria cugetare. Iar pana nu terminam aici experienta vietii acesteia, nu v-om sti cum si unde, sau in ce forma v-om exista.Eu am convingerea ca traim o etapa din reala(toatala) noastra existenta eterna.