Sper sa va faceti timp sa cititi pana la capat. Nu stiu la ce categorie se incadreaza asta asa ca am pus-o si eu aici.
Am 17 ani in primul rand. Nu am cea mai vaga idee ce o sa fac mai departe. Am auzit ca viata nu se rezuma numai la prieteni, liceu si lucruri de genul. Sunt constient de asta dar totusi nu pot sa fac ce trebuie si sa incep sa fac lucruri pentru mine. Vreau sa fac ceva si pur si simplu nu imi iese. Am incercat sa scriu cu 10 degete la tastatura acum vreo 3 ani. Nu am reusit. Am incercat din nou acum 2-3 luni si la fel. Incerc sa invat limbaze de programare, de cand eram clasa VI-a. Chiar incerc sa fac ceva folositor si nu imi iese. Ma consider o persoana desteapta. Judec pe toata lumea, nu neaparat dupa aspect, fara sa ma analizez. Parca as avea o personalitate dubla: una care pe timp de zi e un adolescent care face tot felul de prostii nocive si lucruri imorale si una de noapte care reflecta asupra ei si asupra celei de zi. Pare nebunesc dar chiar asa ma simt si nu stiu ce sa fac. Nu am bani, nu sunt inzestrat cu popularitate si nici nu vreau pentru ca consider ca nu exista sarac si bogat, destept si prost, nebun si intreg la minte. Doar oamenii stabilesc limitele astea care in fond nici nu exista dar, eu, trebuie sa ma adaptez si sa accept faptul ca nu desi este asa cum cred nu am ce sa fac. Chiar am intrat in bloc si am vazut un betiv care statea intins pe scari. Am trecut pe langa el si am mers mai departe plana la etajul 2 cand am ajuns la concluzia ca trebuie sa il ajut. Faza e ca pana in clipa asta pot sa zic ca regret ca l-am ajutat, chiar daca e imoral. Pur si simplu nu pot sa fac lucruri pe care oamenii le considera normale sau morale si nici nu ma simt judecat. E ca si cum provin dintr-o alta lume. E greu de explicat pentru ca am tot timpul sentimente contradictrii si impulsuri de a face tot felul de chestii. Nu cred in dumnezeu. Cei drept vreau sa cred ca nu cred in dumnezeu pentru ca atunci cand vad cum toata lumea are o legatura ciudata cu chestiile de genul asta ma atrag si ma fac sa tind sa cred in asa ceva desi e efectiv imposibil sa existe asa ceva. Cred doar in pamantul de sub picioare si in lucrurile care ma inconjoara desi stiu ca sunt trecatoare. Daca ar exista un intrumator care a trecut prin asta. Efectiv EU nu am nici o speranta pentru mine. Incerc sa ma adaptez, incerc sa fac ceva, orice dar nu imi iese pur si simplu. cand stau la masa cu familia mea parca as fi un strain, parca nu sunt rudele mele si nu cred ca e vreo criza adolescentina sau cum s-o numi. Nu stiu ce sa cred si ce sa fac. Sper ca gasiti un raspuna si pentru mine. Totul parca e in ceata. Sincurul lucru pe care il am este timpul si acest timp o sa se scurga. nu ma refer ca o sa mor. Ma refer ca o sa fiu ca si mort si fara speranta. E ca si cum sunt singur desi am prieteni pe care ii consider mai apropiati decat familia mea.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook