Viața în sine nu are un scop, ci oamenii au diferite scopuri,cel puțin eu asta consider!
Din moment ce toată lumea vrea sa fie fericita,am putea spune că am răspuns la întrebare,însă nu e chiar așa.
Oamenii sunt niste ființe atât de complexe,încât atrag fix ce nu vor,cum? Simplu.
Oricât i-ai da unui om, niciodată nu va fi fericit de ceea ce are,de fapt,va căuta mai mult și mai mult și mai mult,până la nesfârșit!
Un cerșetor va fi nemulțumit că nu are ce manca,cel ce are ce mănânca nu are o casa prea mare,cel ce are o casa prea mare nu are familie,cei ce au familie vor copii,când au copii, mai bine nu ar fi vrut.Un miliardar nu are suficienti bani și tot așa.
Concluzionând cele spuse, deși oamenii fug dupa fericire, ei de fapt, fug după nefericire!
Mmmmm,cam complexa întrebarea,dar voi incerca să îți ofer un răspuns simplu.
Eu consider că într-o societate echilibrata din toate punctele de vedere,ar trebuie ca cele două concepte sa fie baza pentru aceasta, ori în cazul patriei noastre,din păcate,nu vorbim nici de una,nici de alta.
Nu mai exista modestie,deoarece s-a evaporat de-a lungul vremii. Oamenii nu mai au noțiunea de rușine. Pentru unii orgoliul și tupeul sunt mult mai importante decât smerenia,decât modestia,ceea ce e total greșit! Un om care nu este plin de el este mult mai bun chiar daca este mult mai slab,din orice punct de vedere,in comparație cu un om potent,dar nesimțit. Explicația e logica,după cum ziceau și bătrânii "gura bate fundul"! Degeaba știi să faci tu atâtea daca ești prea plin de tine,in fond oamenii considera că modestia e mult mai importanta decât potenta din toate punctele de vedere
In ceea ce privește minimalismul,la fel.
Oamenii au devenit atât de egoiști,încât nu mai țin cont că de fapt își fac rău singuri! Ei doar sa inducă invidie altora,pe premisa că "sa moara si capra vecinului",însă în goana asta după averi, mașini și lux, ei uita că de fapt ajung sa stea într-o cocioaba, undeva.
Nu puține sunt persoanele care muncesc cu zecile de ani in străinătate, ca mai apoi sa fie nefericiți in al lor locșor impunător. Ajung sa fie bolnavi. Ajung sa fie nefericiți, doar din cauza unui orgoliu prostesc.
Mai logic e sa ai o căsuță, liniștită și veselă, decât un palat in care nu apuci sa pășești in toate camerele!
Sa mă corectați daca greșesc!
Scopul vieții e sa o trăiești cu și fără suferință sau fericire. Daca mereu fugi după sau de ceva nu te mai bucuri de nimic.
Aceasta este o intrebare filosofica interesanta care poate avea mai multe raspunsuri in functie de perspectiva fiecarei persoane.
Unii cred ca scopul vietii este sa evite suferinta, in timp ce altii cred ca este sa urmareasca fericirea.
In final, cred ca fiecare persoana trebuie sa isi gaseasca propriul sens si scop in viata si sa incerce sa traiasca in conformitate cu acestea.
Auzii ce susținea Taica Jung?
Că scopul e cel pe care ni-l creionăm noi. Că de fapt e posibil chiar ca viața da, să nu aibă vreun sens, ci că de fapt fiecare îi dăm un sens. Și că și chiar dacă ar fi cel mai banal, Jung susține că dacă îl dăm noi, doar așa putem accesa de fapt fericirea, prin scopul nostru găsit.
Deci e invers de fapt, găsim un scop și aia înseamnă pur și simplu fericirea noastră și risipirea depresiei. El susținea că depresia apare de fapt tocmai pentru că oamenii aceia nu și găsesc cel mai banal rost în viață. Și adevărul e că toți oamenii aproape, cu depresii, nu văd rostul vieții, nici chiar rostul vieții lor.
https://youtu.be/YL_4YQ6xi5Q
Sper să înțelegi spaniola.
P.S. ca să răspund totuși la întrebare pur și simplu, aș spune că prima. De ce? Deoarece omul vede fericirea ca pe un ideal, ca pe un Luceafăr rupt din stele și crede că nu e pentru oricine. Deci e mai greu să fugi după himere, right?
Dar când în viață inevitabil suferi, cazi, te lovești, ba chiar știi și că ești nemuritor, cum e? Vrei să fugi de acolo, right?
Deci votat. Prima, scopul vieții îi fuga de suferință.