"sie wirdt mit dem Greis nicht begraben;
denn beschließt er im Grabe den müden Lauf
noch am Grabe pflantzt er - die Hoffnung auf."
"ea nu va fi cu bătrânul îngropată;
deși-și închepe în mormânt al vieții obosit marș
din mormântu-i răsare iar speranța."
(Schiller - Hoffnung)
Însă se pare că speranța, cadou din Elizeu către omenire, pentru a putea suporta toate chinurile vieții, a murit și ea la bun sfârșit ori cel puțin este pe moarte.
Ați întâlnit vreo generație care să fie, în floarea vârstei, atât de pesimistă și de înfrântă din punct de vedere psihic, atât de resemnată cu propria ei soartă? Câți din tinerii de douăzeci de ani mai speră că pot schimba ceva în bine?

La cutia Pandorei mă refeream când numea speranța "cadou din Elizeu". Era și o trimite vagă la o altă poezie de Schiller.
Eu personal am observat o atitudine destul de fatalistă la un număr măricel; nu e o majoritate, dar e totuși o parte considerabilă a tineretul care are o mentalitate literalmente resemnată; văd nedreptatea și viciul și abisul nihilist dim jurul lor și dintr-înșii și parcă le vine să le dea naibii pe toate: și politica, unde e totul dominat de corporații și marionetele lor, și planeta, care se încălzește, și familia, că totul e prea scump de cât cu inflația asta etc. Și nu zic că nu așa ori că e rău că observă - e chiar foarte bine c-o fac, însă e alarmant că nimeni nu vrea să lupte pentru schimbare. Sigur, sunt activiști (majoritatea niște idioți confuzi racolați de niște ideologi siniștri), dar în mare tinerii fie sunt indiferenți, fie au ridicat deja steagul alb înainte ca lupta să înceapă.
Se leagă, totul, bineînțeles, de nimicnicia sufletească pe care am încercat în van s-o umplem cu alcool, petreceri și consumerism; iar când asta n-a funcționat, ne-am întors din nou fața la superstiție: de aici mișcările New Age și neopăgânismul. Avea D.B.H. un articol despre asta, "Christ or Nothing" - nu-l pot recomanda suficient.

Răspunde

Raportează

Evaluează