Simplu:
De ce credeti in divinitate (dumnezeu, budha, kali, etc)?
sau
De ce nu credeti in divinitate?

Hai sa vedem cat mai multe raspunsuri si cat mai scurte, fara comentarii la alte comentarii.

De ce nu cred?
nu exista nici macar o dovada concreta cat de mica pentru existenta lor
punct

Da. El imi vorbeste prin semne, nu ai cum sa ignori daca vezi ce vad eu. Si nici sa fii 100% de acord cu ce scrie in Biblie.

Nu cred in ceea ce nu se poate demonstra!

Doar vrem sa credem ca nu credem in creator(Dumnezeu) dar indiferent cat credem ca nu credem, pilda tot in el este.

Cred.pentru ca asa m-a invatat mama si tata.si bunica.si m-au dus la biserica.si taica parinte zicea tot asa:ca trebuie sa-mi fie frica de doamne-doamne.

E buna intrebarea!
Credinta se bazeaza pe probabilitate si plauzabilitate.
Ateismul e mai putin probabil si mai putin plauzibil decat teismul.
Deci a crede ca nu exista Dumnezeu este mai irational decat a crede in Dumnezeu.
A spune ca nu crezi pentru ca nu ai dovezi este o eroare logica. Rationamentul e rupt. Credinta si dovezile se exclud.
Cand ai dovezi nu ai nevoie de credinta. Esti in domeniul perceptibilului. Deci prieteni atei, e o problema cand credinta voastra se fundamenteaza pe concluzie ilogica si inadecvata dpdv rational. Eu cred ca mai aveti de muncit.
De aceea, inca o data: buna intrebare cripy.
Cand dezvolti o argumentatie e greu cu scurtimea cripy. scuze dar sper sa prinda bine ce am zis.

@siwelaca as fi putut ti-as fi sters raspunsul pentru ca, desi ai scris mult, nu ai raspuns la intrebare.
De ce crezi?
De ce nu crezi?
Simplu, fara explicatii.

@crne. Incearca sa-L iubesti pe Dumnezeu cum te iubeste si El pe tine. Ti-e frica de El pentru ca asa ai fost invatat, dar orice invatatura are dezvat, si orice religie are un sfarsit. Iar Sfarsitul religiilor se apropie. Ati auzit de el cu totii, incepe in Decembrie 2012.

Dumnezeu a garantat sensul vieţii!

Eu cred pentru ca am mai multe motive sa cred decat sa nu cred. De exemplu, nu exista niciun motiv sa nu cred (nu exista nicio dovada care cel putin sa indice inspre inexistenta unei divinitati teiste). Asadar, daca am un motiv cat de mic sa cred, atunci acesta este superior fata de lipsa totala a motivelor pentru a nu crede.

In acest context, imi este suficient sa am o pozitie a Big Bang-ului care sa aduca argumente pentru inceputul absolut al universului. Pentru ca de aici drumul e scurt: daca tot ceea ce are un inceput are o cauza si daca universul are un inceput, atunci universul are o cauza in afara universului. Si este plauzibil ca aceasta cauza sa fie Dumnezeul teist.

Cred in Dumnezeu(adica in fiinta divina si suprema) dar nu in biserica. Cred pentru ca cineva trebuie sa fi fost acolo, la inceput. Insa biserica profita de pe urma lui Dumnezeu reprezentand ipocrizia absoluta. Destul de scurt?

@bnj, raspunsul meu s-a vrut a fi ironic.era o aluzie la dictonul acela atat de utilizat de asa-zisii crestini, insa la baza spus de un necrestin, pentru a critica fundamentul nisipos pe care se intemeiaza crestinismul:"crede si nu cerceta".
in legatura cu sfaturile tale, nu ma obosesc sa le comentez. tineti-le pentru tine!

Cred in divinul indepartat si incerc sa-l gasesc si pe cel mai apropiat din oameni

Nu zic ca nu exista, dar nici ca exista. Fiecare crede in ce vrea. Daca ar exista nu ar mai trebuii sa ia vietile persoanelor care nu au nici o vina si sa ii ia pe cei care ucid...

Nu cred în nici o divinitate, e prea mult haos în lumea asta în privinţa religiilor. Nimic nu mai e concret, toţi cred că cel pe care ei îl venerează e cel bun.
Cred în mine, în forţele mele şi atât, simplu^^.

Eu nu cred in divinitate pentru ca
posibilitatea si probabilitatea ca din nimic sa apara ceva atotputernic este mult mai mica ca posibilitatea si probabilitatea ca din nimic sa apara ceva
si
faptul ca daca mintea si cunostintele noastre nu reusesc sa explice ceva nu inseamna ca este divin.

Cripy,
Spui ca nu crezi pentru ca este mai putin improbabil sa apara din nimic ceva omnipotent decat sa apara altceva. Insa teismul nu presupune aparitia din nimic a unei fiinte omnipotente. Asadar, tu nu crezi intr-o fiinta omnipotenta care a aparut din nimic. Dar nici eu nu cred intr-o astfel de fiinta.

Syme: nu e nevoie de comentarii la alte comentarii.
scrie de ce crezi tu in dumnezeu.
ideea din spatele acestor 2 intrebari era sa vad raspunsuri si la un moment dat pentru fiecare raspuns dat sa creez o intrebare din acel raspuns si sa fie analizata.

deci, daca ai un raspuns te rog scrie daca nu abtine-te.

@cripy
l-ai inchis

Grr. am vrut sa pun o intrebare si am dat pe raspuns. nu pot sa sterg raspunsul?

Cripy,
Deja ti s-a raspuns mai sus la intrebare, asa ca de ce n-as putea contrazice erorile pe care le emiti?

Daca totusi consideri ca nu am oferit nimic, iti redau aici acelasi raspuns pe care ti l-am oferit la o intrebare similara:
A. Pledoaria de inceput.
Si cum nu exista o pozitie de mijloc, Dumnezeu ori exista ori nu exista. Intrebarea care se ridica este care pozitie poate fi considerata ca fiind mai plauzibila din punct de vedere rational.
Pozitia mea isi gaseste justificarea tocmai in faptul ca am anumite argumente de plauzibilitate pentru a pretinde existenta lui Dumnezeu si a unei lumi supranaturale.
a) Mintea si ratiunea umana nu isi gasesc nicio explicatie naturalista. Mai mult de atat, materialismul (implicat de ateism) implica desfiintarea gandirii rationale si este o pozitie care nu poate fi sustinuta rational.
b) Naturalismul (implicat de ateism) presupune imposibilitatea sustinerii valorilor morale. Insa valorile morale exista si sunt evidente (la fel cum este evident ca nu trebuie sa torturam un copil de cinci ani pentru ca asa ne place). Ateismul implica desfiintarea oricarui adevar moral. Adevarul moral exista si este evident. Daca exista cel putin un adevar moral, atunci ateismul este fals.
c) Teoria stiintifica (cu privire la originea universului) cu cea mai larga baza in stiinta este teoria Big Bang. Big Bang-ul presupune existenta unui inceput al universului. Orice are un inceput, are si o cauza. Concluzia este ca universul trebuie sa aiba o cauza in afara lui. Aceasta cauza poate fi Dumnezeu - o fiinta extrem de puternica, inteligenta si capabila sa aduca in existenta universul.
Eu am prezentat trei motive care imi confera o baza rationala larga pentru ceea ce sustin eu (Dumnezeu exista). Primele doua demonstreaza ca ateismul este inadecvat rational si prin urmare trebuie respins si acceptat teismul. Iar ultima arata ca exista un motiv pozitiv si rational pentru acceptarea existentei unui creator al universului si care este separat de univers.
Pozitia sustinuta de mine (Dumnezeu exista) are o baza rationala pe cand negatia universala pe care o fac ateii (Dumnezeu nu exista), nu are niciun fel de baza rationala. O negatie universala in sensul acesta este imposibil de sustinut rational. Pozitia ateista nu doar ca nu are niciun fel de dovada, dar nici macar nu poate fi sustinuta rational.
B. Explicatii suplimentare.
a) De ce ateismul (care implica materialismul) desfiinteaza validitatea gandirii rationale:
Mulţi dintre noi am auzit despre teoria conform căreia asocierea a două "elemente" ne poate conduce către un rezultat mai mare decât suma elementelor respective. Avem chiar aplicaţii ale acestui principiu în ştiinţa medicală. E drept că efectul respectiv este unul cu totul grosier dacă ne raportăm doar la aceste elemente "medicale". Când vine vorba însă de "om", lucrurile sunt mai rafinate. Unii ar putea spune că suntem mai mult decât suma elementelor materiale din care suntem alcătuiţi.
Dacă ne gândim la mintea umană, un materialist trebuie să ne ofere o explicaţie materialistă. Ar fi o pripeală din partea lui să ne spună că gândurile noastre sunt strict determinate de "biochimia" creierului. În felul acesta am putea exprima despre orice gând acelaşi lucru. Dacă ne-am întreba măcar: "Este acest gând rezultatul biochimiei creierului?", numaidecât întrebarea noastră ar fi un non-sens – atât întrebarea cât şi răspunsul ar fi rezultatul aceleeaşi biochimii. Iar dacă ne-am întreba "Sunt procesele noastre mentale de aşa natură încât să reflecte realitatea?", fie că răspunsul nostru ar fi afirmativ, fie negativ, el ar avea aceeaşi lipsă de valoare. Spun "lipsă de valoare" pentru că indiferent de cum stau lucrurile în fapt, răspunsul nostru ar exprima realitatea strict întâmplător, iar dacă el n-ar exprima realitatea, noi n-am avea nicio posibilitate de a descoperi acest lucru. O astfel de filosofie ar fi foarte apropiată de agnosticism: n-am putea şti dacă ştim vreun adevăr, şi cel mai important – cei care susţin această determinare a gândurilor n-ar avea nici ei vreo modalitate mai bună de a arăta că un lucru este adevărat (aici fiind inclusă însăşi respectiva teorie).
Acum mă voi îndrepta spre o posibilă teorie materialistă mai elaborată. S-ar putea susţine că de regulă, gândurile noastre sunt mai mult decât biochimia creierului. Aici ar putea fi integrată ideea amintită de mine în început: asocierea între elementele acestei biochimii duce la ceea ce noi numim gânduri, iar aceste gânduri sunt mai mult decât suma respectivelor elemente biochimice. Dar nici această teorie, să spunem, superioară celei dintâi nu ne ajută cu nimic în demersul nostru de a arăta că oarecum gândurile noastre reflectă realitatea. Dacă biochimia în discuţie nu poate oferi în sine nicio garanţie a validităţii gândurilor, asocierea (într-un mod aprioric) elementelor biochimice nu poate garanta mai mult. Am putea concluziona într-un fel că "materialismul" ne condamnă la cel mai înalt grad de agnosticism (în cel mai bun caz) ori la cel mai înalt grad de iraţiune (în cel mai rău caz). Ceea ce nu merită luat în discuţie este faptul că forma de agnosticism pe care o implică nu diferă esenţial de iraţiunea amintită. Orice formă de argumentaţie ar oferi un adept al materialismului aceasta sfârşeşte cu necesitate în contradicţie. Acest lucru se întâmplă ca urmare a introducerii "materialismului" şi nu pentru că linia generală de argumentaţie ar fi greşită. Elementele pe care le ofer ca sprijin ale acestei afirmaţii sunt următoarele.
(1) Atunci când începem orice cercetare în ce priveşte validitatea gândirii (ori a gândurilor în general) considerăm în mod aprioric gândurile ca fiind valide. Cel mai bine, acest lucru, se explică în modul următor: (a) Scopul nostru este acela de a demonstra validitatea ori invaliditatea gândirii, (b) În demersul nostru demonstrativ ne folosim cu necesitate de gânduri, (c) Pentru a ajunge la concluzia raţională că este validă ori invalidă gândirea, avem nevoie de un anumit set de premise care să conducă la respectiva concluzie, (d) Dar noi nu ştim în mod aprioric că gândirea este ori nu este validă şi chiar dacă am şti nu am putea folosi acest element în demonstraţie (vezi (a) ). Astfel nu putem avea niciuna dintre premisele invocate în (c) pentru că în mod aprioric considerăm gândirea noastră ca fiind validă şi folosim implicit în demonstraţie tocmai ceea ce este de demonstrat şi atunci concluzia noastră conform căreia gândirea este ori nu este validă este una iraţională.
(2) Dacă la (1) am arătat că nu avem nicio alternativă (raţională) în ceea ce priveşte considerarea ca validă a gândirii, iar cineva introduce în sistem premisele materialiste, aşa cum am arătat, folosirea acestor premise în conformitate cu normele gândirii raţionale va conduce cu necesitate la agnosticism în ceea ce priveşte gândirea în general.
(3) Acest tip de agnosticism rezultat din introducerea premiselor materialiste este demonstrat ca invalid. (a’) Dacă am ajuns la concluzia că "nu putem şti dacă gândirea noastră este validă", atunci nu avem nicio cale de a cunoaşte că ea este validă în ceea ce priveşte tocmai concluzia respectivă. (b’) Dacă presupunem concluzia "nu putem şti dacă gândirea noastră este validă" ca fiind un gând, atunci nu putem şti dacă acest gând este adevărat, dar nu putem şti nici cel puţin că este adevărat că nu putem şti că acest gând este adevărat. Regresia la infinit este evidentă, iar concluzia respectivă falsă.
(4) Din (1), (2) şi (3) putem concluziona că premisele materialiste sunt false. Contradicţia în care suntem aruncaţi este legată de faptul că gândirea raţională este un "dat", iar acceptarea acestor premise urmate de aplicarea gândirii raţionale în ceea ce le priveşte duce la o concluzie conform căreia nu putem avea certitudinea că gândirea în general este validă (în sensul de a reflecta realitatea). Însă tocmai exprimarea concluziei că nu putem avea certitudinea respectivă presupune în mod necesar acest tip de validitate.
b) Ateismul si implicatiile in moralitate
1. Ateismul implică faptul că moralitatea trebuie să fi luat naștere prin mecanisme naturaliste, ea neexistând anterior și neexistând niciun standard moral căruia moralitatea dezvoltată să-i corespundă ori să nu-i corespundă.
2. Mecanismele respective (care sunt afirmate ca fiind evoluționiste) nu au avut un scop anume, ele pur si simplu au funcționat fundamentate pe faptul că dobândirea unei caracteristici care duce la un avantaj de supraviețuire, va transmite mai departe și caracteristica respectivă odată cu linia de indivizi ce o poartă și o transmit. (gene și meme)
3. Prin urmare, ideea de bine sau rău moral din mințile noastre nici nu intră în discuție să poată fi evaluată în termeni morali, în cel mai fericit caz ea poate fi evaluată obiectiv doar fiind raportată la avantajul de supraviețuire pe care-l conferă individului.
4. Moralitatea în sine este posibil să dispară ori să devină un vestigiu odată cu apariția altei caracteristici care conferă un avantaj evolutiv mai ajustat noilor condiții care este posibil să apară în viitor.
5. Nici în trecut, nici în prezent și nici în viitor nu a existat, nu există și nu va exista un standard moral care să poată fi folosit pentru a evalua ideile cuiva despre moralitate.
6. Moralitatea din diferite perioade ale speciei poate fi comparată și cel mult se poate spune despre ea că a avut unele diferențe raportate la perioadă, dar în absența unui standard moral nu se poate spune despre nicio moralitate din nicio perioadă că este mai bună ori mai rea decât alta.
7. Dacă cele de mai sus sunt adevărate, judecățile morale ale individului sunt iluzorii: când se afirmă despre acțiunea x că este imorală, nu se afirmă ceva cu adevărat despre acțiune (pentru că acțiunea „doar se întâmplă" și în absența unui standard moral ea nici nu poate fi evaluată din punct de vedere moral). Cel mult se afirmă ceva despre individul care se presupune că face judecata: senzația pe care mi-o produce acțiunea respectivă este una de repulsie datorită caracteristicii mele pe care o numesc moralitate. Faptul că alegi să numești acțiunea imorală nu diferă de faptul de a numi o căpșună ca fiind dulce. Și într-un caz și în celălalt ceea ce numești ca fiind caracteristica obiectului (acțiunea/căpșuna – imorală/dulce) este descrisă de ceea ce produce în tine și nu de ceea ce se poate afirma despre obiect ca fiind adevărat. Este posibil ca acțiunea respectivă să fi fost aprobată de alții ca fiind morală, precum este posibil ca indivizi din trecut să nu fi avut dezvoltați receptorii pentru gustul dulce. În acest sens, judecățile morale nu pot intra și nu intră din punct de vedere ateist în categoria judecăților care să conțină valoare de adevăr. Singura valoare de adevăr se raportează la individ – individul gustă și exprimă ce simte (iar ceea ce simte nu este un adevăr despre obiectul experimentat – acțiune ori căpșună – ci este un adevăr despre senzația pe care i-a produs-o obiectul experimentat).
Desigur, a fi consistent cu pozitia ateisa implica o oarecare stare de animal in care esti ghidat de instincte si alte impulsuri generate de senzatii. Insa in ateism nu poti afirma "trebuie sa fiu altruist" ori "trebuie sa nu torturez copii de 5 ani intr-un mod pentru propria mea placere" decat daca spui o minciuna. Pur si simplu in ateism nu poate exista urma de prescriptie morala reala si justificata rational. Insa in teism legea morala exista in mod obiectiv. Si indiferent daca eu cred ori nu, "trebuie sa nu torturez copiii de 5 ani pentru propria mea placere". In teistm pot exista un sens de principii morale reale, in ateism nici vorba. Insa ceea ce observam este ca aceste principii morale obiective exista, iar daca ele n-ar putea exista daca ateismul ar fi adevarat, atunci concluzia logica este aceea ca ateismul este fals. Iar "ateismul este fals" implica faptul ca "teismul este adevarat" (avem raport de contradictie).
c) Universul are un inceput si o cauza in afara lui:
Teoria stiintifica cu cea mai larga baza in stiinta este teoria Big Bang. Big Bang-ul presupune existenta unui inceput al universului. Orice are un inceput, are si o cauza. Concluzia este ca universul trebuie sa aiba o cauza in afara lui. Aceasta cauza poate fi Dumnezeu - o fiinta extrem de puternica, inteligenta si capabila sa aduca in existenta universul.
Concluzii finale:
Nu exista nicio dovada in sprijinul validitatii propozitiei "Dumnezeu nu exista".
Exista dovezi conlcudente in sprijinul propozitiei "Dumnezeu exista".
Din punct de vedere rational trebuie sa acceptam propozitia care are cele mai bune argumente si nu propozitia care nu are niciun fel de argument.
- Pozitia teista are argumente si este acceptabila rational.
- Pozitia ateista nu are niciun fel de argument si este inacceptabila rational.
Pentru a contesta vreun argument de mai sus este nevoie sa se aduca contraargumente, nu evocari emotionale.
Mentionez ca este vorba de ce pozitie este mai acceptabila din punct de vedere rational si de aceea demersurile noastre trebuie sa fie in primul rand rationale si abia apoi emotionale.

@syme: nici nu am citit ce ai scris mai sus. din primele 3 randuri deja mi-am dat seama ca iar te repeti.

chiar daca folosesti cuvinte complicate, ma intreb: nu te plictisesti sa tot copiezi acelasi lucru de fiecare data cand vrei sa spui ceva? nu stii altceva decat sa copiezi? esti in stare sa emiti ceva ad-hoc sau esti ca o placa zgariata care canta exact acelasi lucru. sau mai bine zis esti ca un robotel la care softul a intrat intr-o bucla si afiseaza periodic acelasi mesaj.
pe mine mai plictisit
eu am mai invatat cate ceva dar tu esti tot la fel de "incuiat" la minte ca atunci cand am vorbit cu tine. tot o dai cu naturalismul, morala ateilor, morala obiectiva samd dar nu zici nimic efectiv de credinta ta pentru ca tu PUR SI SIMPLU ai mai multe lucruri de demonstrat decat mine pentru a explica credinta ta.

sincer nu inteleg care este scopul tau.
daca vrei sa zici ca sunt irational, da syme recunosc sunt irational, sunt ignorant, da sunt. este morala mea este subiectiva? evident ca este subiectiva si poate ca maine decid sa omor vreo 2 oameni ca asa simt eu ca e bine sau poate ca decid ca tot nu e bine sa omor vreo 2 oameni. am nevoie de dumnezeu pentru a lua ultima decizie? NU, nu am nevoie de dumnezeu pentru nimic. asta inseamna pentru mine ateu. nu sunt un geniu sa raspund la intrebari la care nimeni nu poate raspunde corect cu certitudine.
Draga syme, REALITATEA SI ADEVARUL ESTE CA EU EXIST SI FARA A CREDE INTR-UN DUMNEZEU. Comportamentul meu nu este perfect din punct de vedere moral si cu toate "pur si simplu vedeniile tale" banuiesc ca nici al tau, ca doar nu esti tu vreun sfant.
nu am sa ma mai bag in discutii lungi cu tine pentru ca este o mare pierdere de timp.
am sa iti mai dau si eu o replica din cand in cand asa de fun

Cripy,
1. Odata este faptul ca nu copiez. Daca se pune o intrebare similara in doua locuri nu se presupune ca ar trebui sa dau doua raspunsuri in cuvinte diferite, pot sa-mi copiez propriul raspuns si sa-l postez. Apoi, nu se pune problema ca sa fii singurul cititor de aici. Din cate imi dau seama este o dezbatere publica.
2. Nu sustin nicidecum ca un om trebuie sa creada in Dumnezeu pentru a exista. In primul rand, ca sa creada trebuie sa existe si nu invers. Dar la fel nu trebuie sa credem in oxigen pentru a respira. Faptul ca noi credem ori nu credem un lucru nu-l face mai existent ori mai inexistent.
Apoi sa nu uitam ca ne aflam intr-o discutie. O putem face de dragul discutiei ori nu. Mie personal imi place discutia si imi plac ateii. Atat timp cat siteul acesta imi va permite sa-mi prezint argumentele si contraargumentele, in masura timpului disponibil le voi prezenta. Nu esti obligat in mod personal sa intri in discutie daca nu vrei.
Nu e faina libertatea asta?

Cripy,
Din cate am vazut eu pe aici, voi doi ati avut multe discutii destul de lungi. Nu ai fost obligat, si nici acum nu esti sa o mai faci. Chiar daca tu consideri ca pentru tine e plctiseala, pentru altii poate nu e. Fiecare dintre voi si-a adus argumente, si le-a prezentat cat mai bine, si fiecare se poate opri cand vrea.

Aveti dreptate nimeni nu ma obliga sa fac nimic
de fapt, invat unele lucruri noi si imi inteleg mai bine unele lucruri.

Cripy,
Ai dat dovada de curaj si inteligenta prin cele spuse mai sus. Bravo!

@syme: Mi se pare haios exemplul tau cu oxigenul:
"Nu sustin nicidecum ca un om trebuie sa creada in Dumnezeu pentru a exista. In primul rand, ca sa creada trebuie sa existe si nu invers. Dar la fel nu trebuie sa credem in oxigen pentru a respira. Faptul ca noi credem ori nu credem un lucru nu-l face mai existent ori mai inexistent"

Stii care este diferenta cea mai mare intre dumnezeu si oxigen?
Fara oxigen nu poti sa traiesti,
fara dumnezeu poti sa traiesti.

Cripy,
Pentru a susține diferența pe care o susții între oxigen și Dumnezeu, este necesar să dovedești în primul rând faptul că Dumnezeu nu există și că tu trăiești.
Faptul că trăiești este ușor de dovedit. Faptul că trăiești fără ca Dumnezeu să existe este o povară în adevăratul sens al cuvântului.
Și pentru ca propoziția ta „fara dumnezeu poti sa traiesti." să fie adevarată, trebuie să dovedești că trăiești fără Dumnezeu.
1. Poți să trăiești cu oxigen fără să crezi în existența oxigenului.
2. Poți să trăiești în mod dependent de Dumnezeu fără să crezi în existența Lui. De fapt, dacă Dumnezeu există, atunci faptul că trăiești este extrem de dependent de El.
3. Pentru a arăta că trăiești fără a fi dependent de Dumnezeu, este necesar să areți fie că Dumnezeu nu există, fie că dacă există, atunci trăiești în mod independent de El.

Dacă aceste cerințe minime nu le poți îndeplini, atunci ai aruncat în joc doar vorbărie goală.

@syme: mersi de corectie.
dar sa vedem cum vad eu lucrurile:
faptul ca fara oxigen nu poti sa traiesti se poate demonstra. faptul ca fara dumnezeu nu poti sa traiesti nu se poate demonstra ceea ce imi permite sa afirm ca
fara dumnezeu poti sa traiesti.