Singurătatea-o fobie de care puţini suferim. Cei ce se simt atraşi de această fobie, au un suflet de 1000 orii mai mare, se descurcă mai uşor, insă suferă mai mult după fiiecare tradare.Sufletul lor este limpede mai curat, dar fărâma de suferinţă, este undeva ascunsă într-un colţ, şi chiar dacă nimeni nu poate ajunge acolo, în partea care aparent pare mică, însă ea creşte pe măsură ce zliele se scurg, chiar dacă trebuie să străbaţii nenumarate căi pentru a ajunge şi a cunoaşte acel "punct" încercând din răsputeri să-l elimini, ajungi la concluzia că în zadar te-ai zbătut, deoarece un singuratic, v-a rămâne în inima lui acelaşi pustiu ce incearcă să iasa şi sa-şi strige oful.

Acum aş vrea să ştiu, sunteti de acord cu mine sau din punctul vostru de vedere, totul este diferit? Clar, exista şi cazurii în care, fiinţa ce suferă, se apropie şi cunoaşte atât de bine umărul pe care se sprijină, încât reuşeşte să delireze din lumea lui, evadând astfel din închisoarea numită SINGURĂTATE.

Nu stiu ce sa zic. Depinde ce la ce fel de singuratate te referi. Atunci cand tu preferi sa fii singur, sau atunci cand esti dat la o parte de toti, pana nu mai te ajuta nimeni.
Eu nu pot spune chiar ca sunt singuratic, insa, in loc sa ma duc pe afara, cu prietenii, sau alte cestii asemanatoare, prefer mai mult sa stau in casa, in camera mea, in fata calculatorului, televizorului, sau daca nu, doar cu calculatorul aprins si ascultando muzica. Ma simt mai bine singur, ma cunosc pe mine, imi fac ordine-n ganduri, in schimb cu prietenii, invat destule "prostii" sa le zic asa, deci eu consider singuratatea o cale de a te cunoaste pe tine insuti. Daca sunt pus intr-o camera, si am doar muzica, sau nu am nimic, doar 1 pat, 1 fereastra si cam atat, nu ma plictisesc repede. Doar stau in pat, fac exercitii fizice, si atat. dar nu ma plictisesc.
Si cand vine vorba de singuratate de aia de esti abandonat de toata lumea e altceva, cred ca cei care patesc asta, tanjesc din rasputeri dupa o familie, sau dupa prietenii care sa-i asculte atunci cand au necazuri, sa planga cu ei, sa fie fericiti atunci cand ei sunt fericiti, insa sunt dati laoparte de societate, sau pur si simplu nu are cum sa ajunga la acei "prieteni", sau familie.