Situaţii paradoxale... Citeam un articol despre Primul Război Mondial. Se discuta acolo despre front şi despre spatele frontului. Mai exact, despre efortul de război depus de francezi. În ţară, se înfiinţase un Minister al Armamentului, condus în vremea aceea de un anume Albert Thomas. Multe întreprinderi au trebuit să facă transformări pentru a fi apte să lucreze pentru război. Industriaşii care lucrau în acest fel pentru apărarea naţională se lăsau plătiţi foarte scump şi realizau profituri care păreau scandaloase. Vi se pare tolerabil aşa ceva? Unii să se îmbogăţească în timp ce alţii îşi dau viaţa? Unii să se îngraşe din ceea ce îi ucide pe alţii? Eu aş încadra o astfel de situaţie la categoria paradoxuri. Şi industriaşii nu erau singurii care trăgeau profituri de pe urma războiului. Mulţi comercianţi erau părtaşi la prosperitatea asta artificială. Statul fusese nevoit să recurgă la avansuri ale Băncii Franţei, adică la inflaţia numerarului, efectul fiind creşterea continuă a preţurilor; creştere care mai era găbită şi de alţi factori, specifici împrejurărilor. Şi iată-i pe comercianţi cumpărând ca să revândă, adunând averi rapide, în timp ce familiile cu venituri fixe, având poate şi bărbaţii plecaţi pe front, cunoşteau lipsurile şi chiar mizeria.
Având în faţă un astfel de tablou, la ce vă determină să reflectaţi? Şi cum comentaţi?

In primul rand, nu as incadra aceasta informatie ca fiind un "paradox", deoarece nu e nimic care se autocontradicteaza in ceea ce ai spus tu. Este doar o situatie nedreapta.

Oamenii, de cand se stiu ei, au cautat sa profite de orice oportunitate, si mai ales atunci cand nu se simte pe pielea lor efectele pe care le au propiile actiuni. Cel mai bun exemplu pe care ti-l pot da este unul din zona mea si foarte personal, pentru ca sunt unul dintre cei care a profitat de pe urma ei:

Caderea comunismului in Romania a dus inevitabil la caderea treptata a fostelor intreprinderi de stat, si, inevitabil, au ajuns pe mainile unor indivizi "dubiosi" cel putin. Asta este si cazul Combinatului Siderurgic de la Galati. Lasat in mainile unei conduceri incapabile si dezinteresata total, oamenii au inceput sa aiba acces la deseurile din imprejurarile acestui combinat, care este imens, aproape cat jumatate de Galati. Deseurile constau preponderent din metale, insa erau cantitati imense de fier, de ordinul miilor de tone. Nu a durat mult pana cand lumea s-a adunat la halda de zgura a combinatului, care pana si in prezent este exploatata si valoarea curenta a materiilor continute este estimata la 200 de milioane de euro, chiar si dupa ani de exploatare continua.

Ideea este ca se adunau sute de oameni insotiti de buldoexcavatoare si umpleau zeci de remorci, care mai apoi ajungeau in port si din port ajungeau la turci. Ideea este ca era o operatiune de ordinul zecilor, daca nu sutelor de milioane de euro, iar totul era in detrimentul statului, insa asta nu i-a oprit. Pana si atunci cand au murit oameni in fata lor, datorita neglijentei, pentru ca era un haos total acolo, tot nu s-au oprit, si au continuat sa profite de aceasta ocazie unica. Desi nu am fost implicat direct, tatal meu a jucat rolul de intermediar al acestei operatiuni, fiind calea de mijloc dintre cei care sapau si cautau sa scape cat mai repede de deseuri si port.

Are mustrari de constiinta ca a jucat un rol in detrimentul unei institutii care a fost de stat si inca contribuie majoritar la PIB-ul judetului? Nu, insa acum se poate bucura de o viata comfortabila, fara lipsuri. Tot ce a facut este sa se bucure de o oportunitate, indiferent de faptul ca cineva iesea in pierdere din toata treaba asta, pentru ca pana la urma nu este o lume dreapta, si fiecare trage sa isi castige existenta, indiferent de mijloace.