Inima este dacă vrei tu, un copilaș, iar creierul adultul. Dacă unui copil îi zici să nu facă aia, poți fi sigur că o va face, în timp ce un adult mai întâi se gândește dacă merită sau nu.(cel puțin așa ar trebui)Există un echilibru între ele și omenirea are nevoie de ambele.
O lume fără inimă se construiește
ușor-ușor și la noi.De aia nu-i mai pasă nimănui decât de propria persoană/interesele proprii.Un om rece,care nu este afectat de nimic demn de umanitate, de sentimente, care trăiește doar pentru propria lui existență, care este la fel ca restul, neexistând originalitate în ideile lui ar fi tipul persoanei din acea lume.
Oricum nu văd cu ce suntem superiori unei astfel de lumi...Care este diferența între o lume fără sentimentele care ne fac uneori să o luăm razna și o lume fără inteligență? Dacă vezi tu o diferență să
mă anunți că idioțenia mea nu vede.
Creierul controleaza si inima, si el nu "suporta" nicio consecinta a actiunilor ei. La fel, intre creier si inima nu are loc nicio lupta. Asta e doar in imaginatia noastra.
Ce zici tu ca face inima este de fapt tot munca creierului. Dragostea, gelozia, ura si alte emotii sunt doar rezultatele unor procese chimice din creier, n-au treaba cu inima.
Inima oxigenează creierul iar creierul controlează bătăile inimii.E o legătură, însă centrul de control este creierul.
Creierul controleaza bataile inimii.Cand ai un pacemaker, atunci nu mai depinzi de creier pentru a stimula contractiile, esti pe baterii.
Si nu e nicio batalie! Toate lucreaza in armonie.Lipsa sau functionalitatea defectuoasa a unui organ, duce la colapsul intregului organism.
Intr-o discutie filozofica, despre inima si creier, nu poti folosi notiunea "la propriu". O lume cu oameni fara inima "la propriu" ar fi o lume fara oameni, de data asta, chiar la propriu.
Trecand la discutia filozofica, inima nu face ce vrea ea. Inima doar cere, stabilitatea emotionala si inteligenta individului (creierul) vor determina daca inima va si primi ceea ce cere. Emotiile si instinctele (inima) sunt necesare pentru dezvoltarea si perfectionarea fiecarui individ.
Cum ar arata lumea fara frustrare? Crezi ca cineva ar mai inventa ceva? S-ar mai trezi cineva dimineata sa mearga la munca sau la scoala? Cineva si-ar mai dori sa se autodepaseasca, sa devina mai bun? Cineva ar mai incerca sa faca dreptate, pentru a mentine echilibru si egalitatea (superficiale dar mai bine decat deloc) intre oameni?
Dar cum crezi ca ar arata lumea fara empatie? Crezi ca daca ai fi la un pas de moarte, pe un trotuar, s-ar deranja cineva sa te ajute? Crezi ca ti-ai mai iubi parintii? Crezi ca ai mai avea motivatia de a fii fericit? O lume fara urmarirea fericirii e o lume fara scop. Existam ca sa ne simtim bine, asta e motivatia. Fara o astfel de motivatie, ne-ar fi indiferent daca am exista sau nu.
Dar fara frica? Cum crezi ca ar arata o lume in care nu ar exista frica? O lume in care nimic nu ar opri pe cineva sa-ti ia ce e al tau. O lume in care fiecare ar omori cat mai multi oameni, pentru ca nu s-ar teme de consecinte. O lume in care am incerca sa facem lucruri imposibile pentru corpul uman, pentru ca nu ne-am teme de moarte sau durere. O lume in care nimeni nu ar mai face nimic, pentru ca nu s-ar mai teme pentru ziua de maine.
Fara "inima" societatea umana s-ar prabusi sub propria greutate, intr-o secunda. Ce ne face slabi, ne face si specia dominanta de pe planeta. Inteligenta fara sentimete si instincte nu ne-ar fi de niciun folos, ne-am autodistruge.
Măi, aş vrea să clarific, nişte noţiuni, deşi e banal dar să fie clarificate. Inima nici nu simte nici nu gândeşte, centrul simţirii şi raţiunii e în creier, de acolo pleacă tot. De ce uneori ne lăsam pradă emoţiilor/pasiunii, pentru că aşa e firea omului, şi ţine şi putin de chimie, de cât de oxigentă e emisfera creierului responsabilă cu emoţiile în respectivul moment. În rest, cultură, firea ta, cât te poţi stăpâni, cât nu, e prea lungă discuţia la general.
Noi oamenii suntem facuti din iubire, principala bucurie si actiune a noastra o reprezinta dragostea. Fara ea nu am fi oameni ca sa zic asa. Ea este mai sus decat creierul, e adevarat ca el ne fixeaza comportamentul, miscarile, cuvintele etc dar toate vin de la inima intr-un mod nevazut, iar sentimentele, starile, emotiile etc ale inimii controleaza tot deoarece ele semnifica fiinta noastra. Partea proasta este ca de cateva ori aceasta este,, sensibila" atasandu-se de oameni, lucruri inconjuratoare care nu fac sau simt la fel precum inima noastra de aceea suntem dezamagiti si ne strofocam, plangem, ne enervam, aici trebuie sa intervina creierul ca sa nu lase inima adevarata sa fie inselata.