NOname
Întrebare recomandată | NOname a întrebat:

Ştiaţi că nicotina are efecte benefice (fumatul, însă, este dăunător)?
"Nicotina vă poate face mai inteligenţi şi vă protejează de boli grave. Efectele prea puţin cunoscute ale acestei substanţe.
Nicotina are un efect pozitiv în tratarea unor boli neurologice grave, susţin specialiştii. Însă ei atrag atenţia că această substanţă trebuie administrată sub forma unei gume de mestecat sau a unui plasture, nu prin intermediul ţigărilor, care sunt nocive.
Mai multe studii realizate pe animale, dar şi pe oameni voluntari au arătat efectul benefic al nicotinei, substanţă asociată anterior cu bolile provocate de fumat.
Dacă este administrată sub forma unui plasture cu nicotină sau prin gumă de mestecat, nicotina are efecte deosebite.
Ea îmbunătăţeşte capacitatea cognitivă şi ameliorează simptomele unor boli foarte grave, printre care Parkinson, ADHD, schizofrenia sau sindromul Tourette. În plus, contribuie şi la pierderea în greutate, scrie Scientific American.
Iniţial, plasturii şi gumele de mestecat cu nicotină au fost produse pentru a-i ajuta pe fumători să renunţe la acest obicei, însă un studiu realizat în anul 2012 a demonstrat că nu sunt foarte eficiente în acest sens. Fumătorii înrăiţi care foloseau aceste produse reveneau la fumat la fel de uşor ca şi cei care nu foloseau înlocuitori.
Totuşi, nicotina are efecte benefice pentru sănătate, susţine Maryka Quik, directorul unui institut de cercetare a bolilor neurologice din California.
Ea a publicat mai multe studii în acest sens, convinsă că atitudinea negativă a oamenilor faţă de această substanţă se datorează faptului că ea intră în componenţa ţigărilor.
Quik spune că efectuil benefic asupra bolii Parkinson a fost observat de mult, fumătorii fiind mai protejaţi de această boală. Primul studiu care a arătat asta a fost realizat în 1966, cand medicii au remarcat şi legătura clară între mai multe tipuri de cancer şi fumat.
Nicotina are o influenţă foarte puternică asupra creierului, echilibrand receptorii sistemului nervos. Astfel, dacă o persoană este somnolentă, nicotina a face mai alertă, iar dacă este nervoasă nicotina o relaxează.
Această substanţă acţionează în special asupra dopaminei, care are un rol esenţial în coordonarea mişcărilor.
Quik a observat că mai multe maimuţe care aveau Parkinson s-au simţit mai bine după ce au fost tratate cu nicotină. Ticurile şi tremuratul s-au redus la jumătate.
În prezent este studiat efectul nicotinei pe oamenii bolnavi de Parkinson, cercetare susţinută şi de fundaţia Michael J. Fox.
Tot nicotina are un efect benefic în prima fază a bolii Alzheimer, sugerează rezultatele unei cercetări. Asta pentru că sporeşte puterea de concentrare şi atenţia.
Spre deosebite de tutun, nicotina nu provoacă dependenţă, precizează cercetătorii."
Sursa: http://www.descopera.ro/......-substante

30 răspunsuri:
| Kaℓi a răspuns:

Sunteti offtopik! big grin

Nu e adevarat ca fumatul te salveaza de Parkinson, stiu cateva cazuri de fumatori de cursa lunga care tremura din toate alea... dar cu Alzheimer cred ca da, aceeasi fumatori sunt foarte lucizi si prezenti, chiar la varste foarte inaintate.

| PedoBarbie a răspuns:

Bună!
Acum ştiu.
Pa!

| Radu284 a răspuns:

Chestiile astea se stiau de mult, citisem un articol acum vreo 10+ ani despre beneficiile fumatului. Sigur, nu este poate cel mai sanatos obicei din lume, dar cum zicea Churchill, "Never trust a man without vices!" happy

| NOname explică (pentru Radu284):

Îmi place de Churchill ăsta.hee hee
Dar nu ziceam de fumat (deşi o fi având şi el câteva efecte pozitive), vorbeam strict de nicotină (care în starea ei pură poate fi terapeutică).

| Radu284 a răspuns (pentru NOname):

Stiu, dar aproape toata nicotina care ajunge in corpul oamenilor este prin fumat, nu prin gume sau patchuri happy

| NOname explică (pentru Radu284):

Ştiu, dar am exclus din start această variantă.

| MultPreaInteleptulTractorist a răspuns:

Toate substantele izolate exista pe lumea asta fiindca au fost dezvoltate in principiu de niste companii farmaceutice in scopul obtinerii unor beneficii. Absolut toate asa zisele droguri de fapt sunt medicamente in doze terapeutice. Ma rog, aproape toate. Ca tot vorbeam de nicotina ea nu are numai efecte benefice ci si o lista lunga si urata de efecte adverse. Sa nu uitam de asemenea ca a fost folosita ca insecticid in trecut.

Nicotina provoaca dependenta psihica ridicata, poti citi orice fel de articol de specialitate sau sa incerci pe pielea ta (daca nu crezi pana ce nu vezi). Nu te lua dupa toate articolele trantite pe net care n-au nicio treaba cu realitatea (trebuie sa stii sa si alegi intre informatia buna si cea gresita)

| dryft3r a răspuns:

Am auzit ca unii oameni fumau nicotina pentru a se trata de cancer sau aprindere de plamani. Dar nu stiu ce sa spun. Multumim pentru informatii.

| NOname explică (pentru dryft3r):

Cred că fumau puţin altceva.hee hee

| lollipops a răspuns:

In tigari mai sunt alte (in jur de) 400 substante chimice nocive.
Normal ca sunt si efecte benefice, la fel ca la marihuana sau alte droguri, dar de unde au scos-o cercetatorii pe asta ca nu provoaca dependenta nu stiu. Cam tot ce stimuleaza dopamina provoaca dependenta.
P.S. care-i faza cu insirarea exacta a ceea ce scrie in articol si apoi link la articol? Nu mai bine doar link la articol?!

| NOname explică (pentru lollipops):

Din experienţă ştiu că link-urile nu se prea deschid (din comoditate).

| EnciclopediaProstiei a răspuns (pentru lollipops):

Nu e vorba numai de asta, dar asa e frumos sa precizezi si sursa, ca nu e frumos sa-ti insusesti atributii pe nemerit. plus ca mai e si riscul sa vina cineva si sa-ti dea peste nas atunci cand te dai mare destept si tu de fapt bagi copy paste.

| lollipops a răspuns (pentru EnciclopediaProstiei):

Eu am inteles, dar dai si copy/paste, apoi articolul sa mai citesc odata? Adica e nevoie sa citim de doua ori aceeasi chestie, cu exact aceleasi cuvinte? Cand se da sursa se etaleaza doar concluziile sau citatul relevant postarii respective (nu intregul articol), ca doar nu suntem retarzi.
Mai devreme am pomenit de insirarea exacta a ceea ce scrie in articol. Uite si citat "P.S. care-i faza cu insirarea exacta a ceea ce scrie in articol si apoi link la articol? Nu mai bine doar link la articol?!". Deci problema nu era linkul, dupa cum vezi ca-i si sugerez mai apoi sa lase linkul si sa schimbe ceva la expunerea personala pentru ca, in postari viitoare ale utilizatorului (fara suparare), chiar nu vad de ce as mai deschide linkuri.

| NOname explică (pentru lollipops):

Link-ul (sursa) se oferă ca o confirmare (o dovadă) că informaţiile nu au fost distorsionate, că sunt veritabile, nu ca să le citeşti de două ori.

| lollipops a răspuns (pentru NOname):

Si daca nu le citesc de doua ori de unde stiu ca sunt veritabile?
Deci: Traiasca Copy/Paste! Da-o-ncolo de sursa! E doar pentru a dovedi...
Pe bune?!

| NOname explică (pentru lollipops):

O poţi citi de două ori doar dacă ai dubii în privinţa citatului.
Am pus şi sursa la dispoziţie, pentru că aşa este corect. Dar dacă eşti deranjată de ea, poţi să faci abstracţie de ea, nu se supără nimeni.

| EnciclopediaProstiei a răspuns (pentru lollipops):

Am inteles la ce te referi. da, mai ordonat ar fi sa pui doar intrebarea ta iar apoi articolul
poate ca asa isi lasa amprenta pe site, stii ca unii folosesc cuvinte diferite in exces, altii injura, altii se dau filosofi, unii folosesc greseli gramaticale intentionate, toate astea pentru a atrage atentia. poate asta e modul ei de a atrage atentia, cu toate ca prin simplitate atragi atentia, nu prin intrebari cat casa...sau poate asa par intrebarile mai elaborate. alege-ti tu sau gandeste tu care din varianta e.
acuma sa nu se supere pe mine noname ca am dat-o in altele. fata m-a intrebat ceva si eu am raspuns ce am considerat eu ca este adevarat.

| lollipops a răspuns (pentru NOname):

Asta dupa ce am muscat-o si am citit aceeasi chestie de doua ori.
Mda, din greseli invatam...

| NOname explică (pentru lollipops):

...şi cineva zicea "că doar nu suntem retarzi"...
Hai că nu-i rău, măcar vei fi mai bună la citit (dacă nu la procesat).hee hee

| lollipops a răspuns (pentru NOname):

Unii isi permit cam multe...

| NOname explică (pentru EnciclopediaProstiei):

Atâtea filosofii şi presupoziţii din nimic... : ))

Am citit ceva ce mi s-a părut interesant şi am simţit dorinţa să împart cele citite cu ceilalţi, eventual să dezbatem acest subiect. End of story.

| anonim_4396 a răspuns (pentru lollipops):

Mă bag şi eu în seamă, dar nu mă pot abţine. Te-a pus cineva să dai click pe link? Ea l-a pus ca să nu creadă alţii că inventează poveşti. Hai să-ţi zic şi eu :
Consumul de copaci este benefic pentru sănătate, ajută la digestie, şi-ţi creşte un creier în plus. Dacă-ţi cresc 2, e efectul advers. Dacă chiar 3, ia-ţi rămas bun de la ''life''.
Mark Johnson a spus : '' Copacii sunt un remediu împotriva prostiei în exces. Tulpina sa oferă o aromă deosebită de struguri cu muştar picant cu ceapă, o delicatese culinară. ''
Tu acum vrei să ştii cine dracu' mi-a zis idioţenia aia, corect?
Anyway, tu eşti cam grea de cap din câte se vede.
Să trăieşti bine, sănătate!

| lollipops a răspuns (pentru anonim_4396):

Si ce doresti cu asta?

| anonim_4396 a răspuns (pentru lollipops):

Cum spuneam, eşti grea de cap.
Sănătate!

| lollipops a răspuns (pentru anonim_4396):

Cum spuneam: mi se rupe de parerea ta. Mai vrei si altceva decat sa strigi o parere care nu ma intereseaza?
Raspunde-i la omul care a pus intrebarea ca-l vad interesat de chestii de genul asta.

| anonim_4396 a răspuns (pentru lollipops):

Lol. Ce ţi se rupe, dear? rolling on the floor. Meh, eu nu strig, eu tastez doar. Nu am ce să răspund, nu e o întrebare. Ea doar a publicat asta. Nu a întrebat nimic.
Sănătate!

| lollipops a răspuns (pentru anonim_4396):

Se pare ca pe unii pana nu-i bagi in ma-sa, unde isi gasesc bunul simt abandonat acolo la nastere, nu se potolesc.Dar eu nu fac asta, nu-s user de mahala.Ce vrei sa demonstrezi cand te bagi aiurea inseama pe langa un user vopsit pe albastru? pupincurism? apartenenta la un grup social dar din pacate si asta virtual?
Am trecut peste toate jignirile aduse de tine, incercand sa le pun pe seama teribilismului sau a frustrarilor aduse de mediul virtual.Interventia ta e jalnica, mai ales cand aduci o jignire puerila bazata pe o eventuala lipsa de memorie, ce ti-ai imaginat-o din experiente proprii banuiesc.In primul rand tu ai fost incapabil sa intelegi ce am vrut eu sa spun.N-are nicio treaba click'ul pe link, am vrut sa subliniez altceva.In concluzie te-ai bagat aiurea, din plictiseala, lipsa de ocupatie, second account si probabil o mangaiere de alinare pe cap, ce-ti lipseste cu desavarsire, pe care cred ca o s-o si primesti, dupa asa o abordare canina.
Sanatate si tie!

| anonim_4396 a răspuns (pentru lollipops):

Înafară de faptul că ai n greşeli gramaticale ( nu e problema mea, însă dacă aş fi in locul tău n-aş mai tasta vreo literă. ) vii cu un tupeu jegos, spunându-mi mie că cică am lipsă de memorie, şi multe altele. Da, ai vrut să ai subliniezi lipsa neuronilor tăi, am observat şi fără tentativa asta a ta de inteligenţă superioară, de-a dreptul penibilă. Tu esti incapabilă să realizezi ce penibilă eşti, crede-mă. Eu comentez când, unde vreau. Nu e '' pupincurism '' având în vedere că nu cunosc niciun user, şi nici ei pe mine. E anonimat total, anyway. Da, probabil eram foarte plictisit, iar prostia ta mi-a stârnit curiozitatea şi am comentat. '' Mângâiere de alinare pe cap ''? wow. rolling on the floor Ce dume de gunoi. blushing
Anyway, esti aiurea rău la faze de genul.
Sănătate!

| 4420825200112 a răspuns:

Da desigur

| CioKoNUT a răspuns:

Asta ar insemna sa ma apuct de fumat. straight face

Întrebări similare