Sunt cuprins de intuneric. Ma uit la el, si il vad, cum rade din cele mai infundate tenebre ale lui. Incerc sa pasesc. Nu pot; mi-e frica: daca o sa cad? Simt totusi ca alunec. Alunec spre el, spre intuneric. Si el rade. Rade si mai tare. Ma panichez, si incep sa il strig. Ciudat lucru, desi sunt sigur ca m-a auzit, nu raspunde. Ii e frica! HaHa! Dar daca nu strig? Daca de fapt incerc sa strig? Sau daca cumva nu aud ca strig? Nu se poate! Desi stiu ca e posibil, nu se poate. Ma simt foarte mare, si simt o voluptate in sufletul meu. Aproape prea mare pentru cat pot eu duce. Dar cu aceasta senzatie apare si frica. Oare o sa ma pot duce? Atata dimensiune! Fac pasi grei, in timp ce alunec intr-o alta lume. O lume mica, mai mica decat conceptul meu personal de mic. Se joaca cu mine! Intunericul se joaca, si eu ii joc jocul. Nu mai pot! Vreau afara! Sa ma lase in pace! Dar, de fapt, deja incep sa ma simt ca acasa...nimic nu ma mai deranjeaza. Intunericul nu exista. L-am prins de partea mea! I s-a facut frica! Sunt mare, si alunec. Nu-i nimic; nu o sa incap oricum. Ma relaxez si adorm.

Cine pe cine corupe?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook