Suntem prizonieri ai timpului? Sau timpul este prizonierul nostru, constiinta noastra?

Timpul este pasagerul nostru intunecat.
La un moment dat ne paraseste si fara el ne pierdem existenta.
Si totusi daca nu ar exista atunci nu ar mai fi nimic, fiind unul dintre principile fundamentale ale existentei... poti intr-un fel sa il consideri un cadou pe care trebuie sa il returnezi candva.

Am spart zidul si trec oricind in transcendent unde nu mai exista timp si constiinta se evapora in constiinta totului.

Putem specula, ironic, in etern despre timp asa ca o sa ma rezum la sistemul meu: Tu dormi pentru ca esti limitat biologic. Exact acelasi lucru se intampla si cu timpul. Suntem limitati de el. Dar nu putem spune ca timpul ne limiteaza biologic... deci din intrepatrunderea celor doua idei putem spune ca somnul, ca si timpul, este o limita metafizica (fizica pentru ca se poate exprima matematic). Aceste limitari metafizice tin de lumea aceasta (de metafizica "realmului" in care traim, nu o metafizica generala). Nu suntem prizonieri caci acest lucru inseamna o limitare a libertatii dar libertatea noastra e deplina. Deci timpul nu ne tine prizonieri ci doar actioneaza asupra noastra, iar noi reactionam.

Ne-o facem singuri.

Cum iti asterni asa dormi

Cred ca nu putem relationa cu timpul de pe aceasta pozitie. Timpul, la fel ca si spatiul sunt categorii mentale.Gandirea genereaza timpul.Asa inteleg eu cele spuse de Eistein:"Timpul si spatiul sunt moduri in care gandim si nu moduri in care traim".

Este logic ca suntem prizonieri ai timpului, datorita trecerii timpului imbatranim iar apoi murim! Este trist dar asta este adevarul!