Suntem sau nu constienti cand ne mintim pe noi insine?

Părerea mea - că în cazul acesta, comiterea unei astfel de "înşelăciune" (de moment), e cu efect dus - întors şi viceversa - ce interacţionează, tot cu noi înşine; propriu-zis am conştientizat că de fapt şi de drept ne autoînşelăm; iar, se subînţelege "ţinta" ca salvată, şi noi ca "victima" căzută în propria plasă.

Cred ca nu suntem, cred ca mai degaraba ne autoiluzionam.Ai pus o intrebare greaoaie si nu mai ma storc ca-mi vajie creeri.

Bineinteles sunt cazuri cand te minti pentru a te incuraja, sunt cazuri la unele persoanele care mint din egoism, orgoliu, numai pentru a castiga o disputa, dar nu cred ca este valabila generalizarea, la conducere sunt multi care mint si sunt foarte constienti. Sinceritatea cu propria persoana este o calitate pe care nu foarte multi oameni o stapanesc. Credinta in divinitate afecteaza la foarte multe persoane sinceritatea fata se sine, si aici amintesc Frica care este o slabiciune a omului. Am vazut foarte multe persoane au dat exemplul pariul lui Pascal, iar daca il urmezi doar pentru ca este mai intelept sa crezi in divinitate, iti calci pe propria sinceritate.

Normal ca suntem constienti.Singurul motiv pentru care o facem este ca nu puteam altfel. E un fel de speranta si poate, poate la un moment dat speranta devine realitate.

Dacă am fi conştienţi, atunci nu ar mai fi minciună.

Numai pe jumatate.

Noi ne mintim adeseori pe noi insine. Ne spunem ca totul este bine, tocmai atunci cand ne amagim, si de fapt nimic nu este in regula. Foarte rare sunt in viata unui om momentele adevarului, dar totodata foarte de recomandat. Oricine va trebui sa fie sincer cu el insasi atunci cand in viata, dintr-un punct de vedere sau altul, ajunge la ananghie. Si, la acel moment de rascruce, doar cel care mai gandeste cat de cat, are un moment de sinceritate si se analizeaza. Pe el si faptele lui. Acel moment este de asemenea si hotarator. Salvator, mai bine spus. Dupa cum spuneam, aceste situatii sunt rarisime. De obicei ne mintim, dupa cum bine ai spus, in mod constient. Aceasta ne este latura umana: limitata ca si putere de a invinge adevarul. Felicitari pentru intrebare!

Cate o data suntem constieni, dar cum credinta in ceva duce cateodata la obtinerea acelui "ceva", nu vad ceva rau in asta.De multe ori realitatea este atat de dura incat doar pacalindu-ne pe noi insine ca o ducem bine ne face sa mergem inainte.

O mare si importanta parte din practica meditatiei este tocmai sa deosebim cand si cat ne mintim. sa facem pace cu noi insine si sa fim noi cu Noi de aceeasi parte a baricadei.
E o intrebare grea, poate cea mai grea pe care am vazut-o in ultimile zile.

Sunt unele persoane care mint in asa hal incat ajung sa creada ca acela e adevarul.

Un om normal este constient de acest lucru, in interiorul lui stie ca se minte dar de multe ori se "abureste"singur.

Nu intotdeauna. Cateodata vrem atat de mult ca ceva sa fie adevarat incat ne autosugestionam si ajungem sa credem ce spunem, chiar daca nu e adevarul.
Sau poate din lipsa de experienta, presupunem ca simtim ceva, afirmam chestia asta, cand de fapt nici macar nu cunoastem acel sentiment.

Suntem, dar asta nu ne impiedica sa o facem in continuare.

Depinde. Uneori da, uneori nu.

Ma duc si ma epuizez fizic sa nu mai cred asta.

Citind ce a spus ConstantaProca, mi-am amintit vorbele unui politician "in politica trebuie sa minti pina ajungi sa crezi si tu ce spui"

Uneori dam dovada de inconstienta.Ne mintim adesea pe noi insine ca suntem buni, ca avem fapte bune. De fapt se ascunde acolo in interior o frica adevarata de a ne privi in oglinda sufletului sa vedem cu adevarat cum suntem. Ne e frica de ce-am putea descoperi: durere, frustrare, manie, etc. Omul de azi tinde intre doua stari: starea de vina exagerata si starea de perfectiune.