Sunt de acord in primul rand cu faptul ca nu ne putem intelege intre noi, oricat de mult ar incerca cineva sa para interesat. Suntem diferiti. Nu ne intelegeam unii pe altii nici daca am fi fost toti la fel. Vorbim aici de diferenta data de dezvolatrea capaciatilor intelectuale, si de aceea cei mai limitati vad lucrurile in alt fel(sau poate uneori nici nu le vad). Traim in primul rand intr-o lume diferita, si sunt de acord cu tine. Dar si cei inteligenti se pot intelege gresit intre ei. Cei ale caror capacitati intelectuale sunt mai slab dezvoltate, de obicei sunt lasati deoparte. Personal, cand simt ca trebuie sa deschid o discutie cu cineva mai "slab" decat mine, renunt, pentru ca stiu ca nu ma va intelege, iar sentimentul zadarniciei e groaznic.
Problema este ca fiecare considera ca el are dreptate.Toti avem impresia ca nu suntem intelesi.
Normal ca nu, ce interes are taranul pentru descoperirea leacului impotriva cancerului? Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa-l respectie, pur si simplu nu-l intereseaza, dar pentru cei care insulta intelectualii doar pentru ca ei nu inteleg anumite lucruri, le doresc sa se trezeasca a realitate si sa mai puna mana pe o carte (reala sau online nu conteaza)! Numai bine
De fapt ceea ce spui tu e evident, nu as putea sa nu fiu de acord. Un om limitat, prin defintie, nu poate intelege niste lucruri pe care oamenii mai inteligenti decat el le inteleg. In concluzie, nici pe cei mai inteligenti decat el nu ii intelege. E logica pura. Sper sa nu consideri raspunsul meu ca fiind ostentativ, doar incerc sa evidentiez logica a ceea ce ai "intrebat"/ afirmat Peace!
Corect! Degeaba iti spun eu tie ca n-ai adresat o intrebare, ci ai facut o afirmatie, ca-n zadar o fac.
Changes întreabă:
VerginicăVacăGrasă întreabă:
Lluvia întreabă: