Oricine poate avea parere proprie.
In urma argumetarilor si discutiilor se poate (sau nu) ajunge la consens sau la varianta intermediara, eventual parerea va fi respinsa.
Oricine poate avea câte păreri poftește. Sunt libere și gratis.
Asta nu înseamnă că cineva e obligat să asculte părerea ta.
Sau să țină seama de ea.
Ești liber să-ți exprimi ce părere vrei la fel cum și ceilalți sunt liberi să nu te asculte sau să nu te bage în seamă.
Oricine e liber sa aiba pareri. Dar pana la maturitate si chiar si dupa, lasa loc si indoielilor. Adica nu trebuie sa mergi pana in panzele albe cu parerea ta, mai ales cand cineva iti arata negru pe alb ca nu ai dreptate. E mare lucru sa accepti ca nu detii adevarul absolut.
Nu, tinerii isi pot exprima opiniile indiferent de varsta, inclusiv copii au acest drept. Daca unui adolescent sau copil nu-i place sau nu e de acord cu ceva, ar trebui sa taca respectuos si sa lase,, varsnicii'' sa decida dorintele lor? Tu ai face asa ceva cu copii tai? Ai pretinde copiilor tai sa se umileasca si sa inghita in sec, ca ..deh n-au destula experienta''.
Cheers
Tinerii ar trebui sa fie mai docili ( ideal ). Poti si marea majoritate au parerei de la 4-5 ani. Ar trebuii sa/i oprim? Nu! Si asta pentru cei de mai sus care nu le/au dat inca flocii pe fata. Copii, imi pare rau pentru exp voastra de viata mai putin ideala dar ca sa ii bagi pe toti intr/o oala nu este drept. E ca si cum am spune noi despre voi ca totii tinerii din ziua de azi sunt homosexuali.
E lasa ca nici batrînii nu au experientă de viata, oricum ce viata au trait ei nu se potriveste deloc cu ce traim acum si nici de sfaturi nu sunt buni, deoarece toti moșii si babele sunt răi si violenti, nu au copiii din generatia aceasta niciun exemplu bun de urmat de la bătrîni.
Bă nu mai suntem în comunism deci aș spune că oricine are dreptul la o opinie. Aș spune că în FOARTE multe cazuri, noi tinerii știm mult mai bine decât voi ăștia mai bătrâni. Și ce mai înțelegi prin "experiență de viață"? Eu fac voluntariat cu copii din centre de plasament. Pe lângă faptul că au fost abandonați, mulți au probleme de dezvoltare grave, au fost abuzați, emoțional, fizic sau sexual, unii au părinți în pușcării sau spitale de boli mintale, alții au părinți morți etc. Au ei suficientă „experiență de viață"? Sau am o prietenă de 17 ani care are fost bătută oribil de ambii părinți de-a lungul vieții, are un frate dependent de heroină, a trebuit să muncească de la 14 ani și încă o face pentru că familia ei e săracă, a fost agresată foarte mult în școală etc. Are ea suficientă "experiență de viață"? Eu am avut cancer când eram mic, am avut un tată abuziv emoțional, am avut probleme severe cu depresia pentru ani de zile. Am eu "experiență de viață"?
Să nu mai vorbesc că o părere bazată numai pe experiență personală este, în foarte multe cazuri, incorectă sau incompletă, pentru că experiența personală este o perspectivă foarte limitată. Iar noi tinerii din fericire avem acces la mult mai multă informație decât orice altă generație înaintea noastră.
Consider că inteligența emoțională e mult mai utilă decât experiența de viață (nu numai la tineri). Facem o mulțime de greșeli în viața de zi cu zi, tocmai pentru că experiența și modul de viață (atât a noastră cât și a celor din jur) sunt formate în mare măsură pe informații eronate, tendențioase, sau aplicate greșit/inutil.
E ca si cand intrebi daca un negru ar trebui sa nu mai fie negru ca sa vorbeasca. (Asta ca tot au fost proteste impotriva rasismului)
User252426 întreabă: