NOname
Întrebare recomandată | NOname a întrebat:

Tocmai mi-a sunat o alarmă de la Greenpeace. Chipurile, este o mare problemă că în Botoşani au descoperit nişte culturi de soia modificată genetic.
http://www.greenpeace.org/......n-romania/
Dar dacă modificarea este benefică, dacă constă în îmbunătăţire?
De ce în Uniunea Europeană sunt interzise mai toate modificările genetice? Dacă unele dintre ele ar putea, de exemplu, să hrănească o ţară sau un continent, cum ar fi Africa, dublând sau înzecind recolta, atunci de ce nu? Care este justificarea (raţională)? De unde e reacţia aceasta exagerată a autorităţilor europene, de parcă ar fi nişte otrăvuri, radiaţii sau droguri? Este raţional să se distrugă tone de hrană în stare bună, doar pentru că nişte oameni de ştiinţă au făcut mici modificări, ca să crească productivitatea, iar niste agricultori, fermieri au profitat de oportunitate? Nu mai bine, dacă tot o confiscă, hrana, ar hrăni cu ea nişte oameni nevoiaşi sau măcar nişte animale non-umane? De ce trebuie distrusă?
Unele mofturi ale celor de la "protecţia mediului" mi se par o prostie şi o risipă. Dacă ceva poate fi îmbunătăţit printr-o mică modificare din structura ADN, de ce nu? Sărăcia şi foamea, în care trăieşte o mare parte din populaţia planetei, ne permit să fim nişte fiţoşi tradiţionalişti, care se opun progresului, ridicând ziduri de rezistenţă inclusiv prin legi?
E ceva în neregulă cu toată această poveste, cu panica celor de la Greenpeace sau sunt doar eu?

67 răspunsuri:
NOname
| NOname explică:

Metode extreme şi egoiste pentru a menţine sau a creşte preţurile prin eliminarea concurenţei. Asta cred că se ascunde de data asta sub masca de binevitori şi salvatori ai mediului.
Personal, nu văd cum mediul are de suferit de la faptul că mai puţini oameni mor de foame...mă rog, dacă o punem aşa, probabil "mai multe guri" = "mai multă poluare".
Oricum, asta cu protejarea mediului, în cazul de faţă, mi se pare doar un pretext, o mega exagerare.

Mulţumesc tuturor pentru timp şi implicare. Interesante răspunsuri.

NOname
| NOname explică:

Până şi activiştii (anti-OMG) cei mai vocali se mai răzgândesc, după ce studiază mai atent şi imparţial problema:

"Cel mai important activist împotriva plantelor modificate genetic a făcut un anunţ surprinzător.

Dacă vă temeţi de plantele modificate genetic, trebuie să-i mulţumiţi lui Mark Lynas. Activistul britanic a stat la baza lansării mişcării anti-GMO (genetically modified organism) la jumătatea anilor '90, argumentând că lăcomia companiilor ameninţă atât sănătatea oamenilor, cât şi pe cea a Pământului. Mulţumită eforturilor lui Lynas şi a celor ca el, guvernele din jurul lumii – mai ales cele din Europa de Vest, Asia şi Africa – au pus piedici în calea cercetărilor asupra organismelor modificate genetic şi au refuzat donaţiile de alimente modificate genetic.

Acum, însă, Lynas a ajuns la o altă concluzie, pe care doreşte să o împărtăşească cu tot restul lumii. Cu ocazia Oxford Farming Conference, eveniment desfăşurat marţi, Lynas a ţinut un discurs în care a recunoscut că s-a înşelat în privinţa organismelor modificate genetic:

Vreau să-mi cer scuze. Să se noteze aici şi acum că îmi cer scuze pentru faptul că am petrecut numeroşi ani atacând culturile modificate genetic. De asemenea, îmi pare rău că am ajutat să pun pe picioare mişcarea anti-GM la jumătatea anilor '90 şi că, astfel, am asistat la demonizarea unei opţiuni tehnologice importante care poate fi folosită pentru a ajuta mediul înconjurător.

Sunt un prieten al mediului, iar ca o persoană care crede că toată lumea are dreptul să aleagă o dietă sănătoasă şi nutritivă nu aş fi putut alege o metodă mai contraproductivă. Acum regret complet acţiunile mele.

Sunt sigur că vă întrebaţi – ce s-a petrecut din 1995 până acum de am ajuns nu doar să mă răzgândesc, dar să recunosc acest lucru în mod public? Răspunsul este simplu: am descoperit ştiinţa, iar acest lucru sper că m-a făcut un ecologist mai bun.

Lynas detaliază motivele ce l-au făcut să se răzgândească într-un discurs lung, de aproape 5.000 de cuvinte. Ecologistul afirmă că a ataca plantele modificate genetic este la fel de anti-ştiinţific ca negarea existenţei schimbărilor climative. Pentru a hrăni o populaţie aflată în continuă creştere (în care clasa mijlocie, ce doreşte alimente mai multe şi de calitate mai mare, e tot mai mare), trebuie să folosim toate tehnologiile de care dispunem, inclusiv organismele modificate genetic. A insista să folosim doar agricultura „naturală" înseamnă condamnarea oamenilor la foamete, argumentează Lynas.

Ecologistul afirmă că persoanele care doresc să consume doar alimente organice au tot dreptul să facă acest lucru, însă nu ar trebui să stea în calea persoanelor care vor să folosească ştiinţa pentru a descoperi căi mai eficiente de a hrăni miliarde de persoane.

„Dezbaterea pe tema organismelor modificate genetic este încheiată. A ajuns la final. Nu mai avem nevoie să discutăm dacă sunt sau nu sigure. Aveţi şanse mai mari să fiţi loviţi de un asteroid decât să vă facă rău alimentele modificate genetic", a concluzionat Lynas.

Rămâne de văzut dacă foştii parteneri ai lui Lynas vor răspunde la apelul său şi vor studia dovezile ştiinţifice sau dacă îl vor acuza pe acesta că „s-a vândut" companiilor producătoare de biotehnologii."

http://www.descopera.ro/......rprinzator

| Andrei7520152 a răspuns:

O sa urmaresc si eu subiectul, ca sunt interesat. Pana atunci zic sa mai radem :D
https://www.youtube.com/watch?v=h6zziQH2El0

| NOname explică (pentru Andrei7520152):

Amuzant filmuleţ.hee hee

mariana
| mariana a răspuns:

Se pare ca unele modificari genetice pot sa aiba urmari negative asupra starii de sanatate a consumatorilor acestor produse si acest lucru se doreste a fi eliminat de catre legislatia europeana, pentru a nu adauga si alte noxe la organismul uman, care este si asa destul de poluat, la ora actuala, in intreaga lume, de fapt nu numai la noi in Europa.
Ai dreptate cand spui ca, este pacat sa se distruga o cantitate mare de produse, in loc sa fie data celor care sunt intr-o saracie lucie si care scotocesc prin gunoaie pentru a gasi ceva util pentru a se hrani si acele lucruri gasite la gunoi, contin o droaie de microbi, care imbolnavesc ori le scurteaza viata acelor oameni, loviti de soarta si posibil ca, fac mult mai mult rau decat produsele modificate genetic.
Sper sa se sesizeze cineva si de acele situatii in care, se arunca in mari si oceane, grane ori alte produse, tocmai pentru a tine pretul cat mai ridicat, in cazul unor productii record.
Poate ca se vor face legi si in acest domeniu si vor fi sanctionati cei ce fac asa ceva.
Viitorul ne va spune daca se va face ceva si in aceste domenii, posibil ca, da, aceasta este speranta mea cea mai vie.

In alta ordine de idei si pe mine ma revolta cand, la televizor, la unele emisiuni despre gatit, juriul arunca mancarea gatita de concurenti, cand ar putea s-o foloseasca donand-o unor cantine sociale, care asigura o masa zilnica pentru nevoiasi.
Uneori suntem rigizi si ne luam dupa niste cercetari care, nu sunt asa de fundamentate si apoi tragem concluzii pripite despre calitatea unor culturi, ori produse la care au fost aduse unele modificari, fata de produsele traditionale.
Un gand bun si multa sanatate tie si tuturor userilor TPU.

| VadTot a răspuns:

Cum adica ti a sunat o alarma?

| NOname explică (pentru VadTot):

Adică mi-a ajuns notificarea pe mail.

Ce părere ai despre subiect, dacă ai?

| VadTot a răspuns (pentru NOname):

Sincer?

Traim ..intr o Tara Atit de corupta si intr o epoca atita de zbuciumata si incordata. au loc atatea. lucruri negative in lume dar mai ales in tara noastra. incat. am impresia ca pur si simplu am ajuns ca un robot care..numai poate reactiona la asemenea lucruri semnalate" de tine!
DEfapt am impresia ca asa suntem cu totii sau majoritatea!


| Fatamuntilor a răspuns:

Navigand pe imensa, barca'' numita internet am gasit ceva interesant care sa competeze tema descrisa de tine
http://www.realitatea.net/......38352.html

| NOname explică (pentru Fatamuntilor):

Ok. Mersi, Angycut.
Cu ocazia asta am aflat că şi făina/pâinea albă e cu un potenţial cancerigen. Norocul meu că de ceva vreme am trecut pe cea neagră (îmi place mai mult gustul şi textura).

| Fatamuntilor a răspuns (pentru NOname):

Si eu am trecut pe painea neagra, dar si aceasta poate fi falsificata / colorata artifial!
Concluzia... pune mana si fa paine!laughing

| NOname explică (pentru Fatamuntilor):

Pâinea ca pâine, dar ingrediente (100% non-cancerigene) de unde? : ))

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns (pentru Fatamuntilor):

Acum, ca ati ajuns la vorba mea, o sa va mai zic un secret :
Cele mai cancerigene dintre toate sunt zaharul si indulcitorii artificiali (aspartam, sorbitol, acesulfam de potasiu, zaharina). Problema majora este ca le regasim in mai toate alimentele de pe rafturi (conserve, sosuri, produse de patiserie, pana si painea are zahar).

| NOname explică (pentru IzvorulDeIntelepciune):

...deci dacă am putea să nu bem, să nu mâncăm, să nu respirăm, să nu ne stresăm, să umblăm dezbrăcaţi, nespălaţi, să nu ne expunem la soare, la radiaţii şi să trăim într-o bulă de cristal (toate astea fără să murim), am putea să fim perfect fără cancer (cu unele excepţii, iar perfect sănătoşi nici atunci). Mirific! : ))

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns (pentru Fatamuntilor):

''Concluzia... pune mana si fa paine!''

Apropo de asta, ca sa aprofundez nitel problema (mai exact pana la radacina) tin sa te anunt ca toate culturile agricole din tara noastra sunt pe baza de azotat de amoniu (un ingrasamant artificial care are ca scop cresterea randamentului productiei). Iti spune asta cineva care a terminat agronomia si este inginer. Daca vrei sa-ti faci singura paine trebuie sa pui mana mai intai sa sapi la camp si sa scoti o recolta ''productie personala'', folosind balegar pe post de azotat de amoniu. Si s-o feresti cumva de ploaia acida, adica de toata ploaia din Romania.

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns (pentru NOname):

''am putea să fim perfect fără cancer''
Nu chiar, dar in mod sigur s-ar reduce drastic numarul de imbolnaviri. Nu poti fi niciodata 100% ferit de cancer atata vreme cat nu se cunoaste exact cauza care-l face sa apara. Noi stim ca factorii sus mentionati au capacitatea de a potenta boala, facand-o mai deasa si mai agresiva dar nu cunoastem etiologia ei.
Practic, e ca si cum ai avea o soba in casa. Daca o folosesti corespunzator sunt sanse mici (dar exista sanse) sa explodeze. Daca o folosesti defectuos si nu o curati in fiecare an, sansele sa explodeze cresc considerabil. In ambele cazuri vor exista sobe care explodeaza, in primul caz foarte putine iar in al II-lea caz foarte multe.

| NOname explică (pentru IzvorulDeIntelepciune):

"Nu poti fi niciodata 100% ferit de cancer atata vreme cat nu se cunoaste exact cauza care-l face sa apara."

Asta era şi ideea mea.

La câte descoperiri a făcut umanitatea - deci are potenţial -, ar fi mai simplu să descoperim leacul pentru cancer sau să nu mai ascundem cele deja existente (pentru a asigura rata ridicată a mortalităţii şi câştigurile companiilor farmaceutice), căci cauzele pot fi multiple şi este imposibil să ne ferim de toate.
Îmi vine greu să cred că pentru genii ştiinţifici este o provocare atât de mare să oprească nişte celule-problemă din înmulţirea haotică.

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns (pentru NOname):

Este posibil sa fie asa cum spui tu sau este posiblil sa nu fie.
Ti-l dau exemplu pe Steve Jobs despre care stim cu totii ca era un om foarte puternic si influent din elita mondiala. Si cu toate astea s-a dus din cauza cancerului. Si nu este singurul om important care a murit asa:
-->http://www.revistatango.ro/......89-p5.html

| NOname explică (pentru IzvorulDeIntelepciune):

"Este posibil sa fie asa cum spui tu sau este posiblil sa nu fie."

Nu am făcut vreo afirmaţie, doar nu am exclus nici această posibilitate.

| Fatamuntilor a răspuns (pentru NOname):

Te sui frumos in masina si mergi la cea mai apropiata comuna. Gaseti tu cate o mamaie care sa aiba legume, fructe, oua.
Oricum aceste persoane nu mai incap in piete din cauza intermedialior...Macar dai banul celui care stii ca munceste legatura de patrunjel

| Fatamuntilor a răspuns (pentru IzvorulDeIntelepciune):

Am aflat, o stie o tara intreaga!

| Mădă0611 a răspuns (pentru Fatamuntilor):

Cancer poti face mancand 100% eco, e o dereglare celulara care, se pare, poate fi provocada de propria vointa. devil

| Fatamuntilor a răspuns (pentru Mădă0611):

Corect!
Dar bunicii nostri care traiau in mediu nepoluant si care mancau din gradina lor faceau mai rar cancer.

| Mădă0611 a răspuns:

Astia sunt dusi. Probabil exista si ceva interese, dar de-a lungul timpului, plantele s-au modificat genetic singure, scopul fiind supravietuirea, oamenii vor productie.

| NOname explică (pentru Mădă0611):

Corect, Mădă. Modificările genetice se produc în natură constant, iar o încrucişare de gene, care să fie nu doar în favoarea plantei, ci şi în favoarea omului, nu mi se pare un motiv de panică, mai degrabă din contră.

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns:

Modificare genetica = cancer. Orice tip de cancer se dezvolta din aceeasi cauza, mutatii genetice in ADN-ul celulelor. Practic, au loc mutatii ale genelor care controleaza inmultirea (diviziunea) celulara. Orice produs modificat genetic pe care-l bagi in tine creste de sute de ori riscul aparitiei cancerului, lucru demonstrat stintific.

| NOname explică (pentru IzvorulDeIntelepciune):

Ai şi o sursă credibilă, ştiinţifică pentru aceste afirmaţii? Căci, eu una, până acum nu am găsit niciuna.

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns (pentru NOname):

Avand in vedere faptul ca aceasta boala (cancerul) nu are cauze clare, niciun specialist nu poate afirma ca organismele modificate genetic au capacitatea de a produce asa ceva, la fel cum nu pot spune nici despre tutun, E-uri sau pesticide. Statisticile insa ne arata o incidenta mult mai crescuta a bolii de cand s-au introdus in consumul uman aceste porcarii. Poti foarte bine sa nu crezi si sa zici ca necuratu a triplat cazurile de cancer in ultimii douazeci de ani (sau de ce nu chiar Dumnezeu, poate s-o fi maniat pe noi). Stii tu cum este; nu e aia, nu e ailalta dar ceva tot e.

-->http://www.ziare.com/......ic-1223385

-->http://www.romanialibera.ro/......ziv-117728

| NOname explică (pentru IzvorulDeIntelepciune):

Te miră că a crescut numărul cazurilor de cancer, când a crescut populaţia şi, evident, şi numărul bolnavilor de cam orice fel, plus suntem bombardaţi din toate direcţiile cu fel şi fel de poluanţi, atât în industria alimentară, cât şi în farmaceutică (suntem cobai pentru mulţi), în mediul înconjurător...plus a crescut nivelul de stres (care creează o stare de imunosupresie), mai ales în ţările cu un nivel de trai mai scăzut, cum este şi România, iar crescând populaţia, a crescut şi numărul celor cu predispoziţia genetică pentru cancer?

Personal, prefer să rămân sceptică şi să iau în considerare, dar să nu şi cred facă dovezi toate speculaţiile.

| IzvorulDeIntelepciune a răspuns (pentru NOname):

Este adevarat ca a crescut populatia pe terra in ultimii douazeci de ani, dar nu s-a triplat in niciun caz. Nici macar nu s-a dublat... Cat despre Romania, aici numarul locuitorilor a scazut in ultimii zece ani (multi au plecat la munca in strainatate) iar parintii nu mai nasc 2-3 copii ca inainte asa incat de la 20 si ceva de milioane de romani am mai ramas vreo 18. In pofida acestui lucru, numarul cazurilor de cancer creste alarmant. Sunt sigur ca stresul este un factor declansator, la fel cum cred si despre poluare, produsele din plastic destinate consumului uman de pe toate rafturile sau alti agenti toxici (tutun, pesticide, ingrasaminte). Toate astea impreuna au dus la modificarea statisticilor in sensul negativ iar statistica (si matematica) reprezinta o stiinta.
Poti eventual sa intrebi un medic despre riscurile consumului de organisme modificate genetic, ca sa ai confirmarea unui specialist.

| NOname explică (pentru IzvorulDeIntelepciune):

Da, bună idee, numai ar fi bine să fie un medic genetician şi nu unul de duzină. Poate cândva o să am ocazia.

| c0cac0la a răspuns (pentru NOname):

ATAC FARA PRECEDENT ASUPRA SĂNĂTĂȚII SPECIEI UMANE! (28.04.2013) - google it si acceaseaza link-ul fymaaa.blogspot.com.
Pe acest blog vei gasi suficiente dovezi pe care nu le gasesti in mass-media. Tot pe acest blog cerceteaza si Codex alimentarius.
"Lectura" placuta!

| NOname explică (pentru c0cac0la):

Interesant material, mersi.
http://fymaaa.blogspot.ro/2013/04/atac-fara-precedent-asupra-sanatatii.html

Se pare că UE are o problemă cu toate seminţele neînregistrate, nu doar cu cele modificate genetic. Iar cum înregistrarea costă zeci de mii de euro, preţul impus de ei, ne obligă practic să renunţăm de tot la fructele şi legumele cu gust şi aromă, ca pe vremuri şi ne condamnă la cele cu gust de plastic - sub formă de seminţe sau produs finit - vandute de ei.
Se pare că treaba e chiar mai încurcată decât credeam.
Vor să pună monopol pe piaţa seminţelor (şi nu numai), aşa că interzic sau taxează usturător tot ce nu vine de la ei şi nu le oferă profit.

| c0cac0la a răspuns (pentru NOname):

Voilà!
Iata un alt articol interesant:

http://www.nasii.ro/......probiotic/

Sa credem, sa nu credem? Ce spui, crezi?
Laboratoarele ne ofera niste cocktailuri pe cinste!

| NOname explică (pentru c0cac0la):

Am mai auzit de iaurturile Danone.
Nu ştiu, dar sunt multe semne că cineva din vârful piramidei ne extermină încet, cel puţin pe cei cu sistemul imunitar slăbit, să menţină creşterea populaţiei sub control, jucându-se de-a "selecţia naturală".

| Mădă0611 a răspuns (pentru c0cac0la):

Asta n-o cred. Citisem ca folosesc bacterii din intestinele animalelor, asta pentru ca noi avem probleme "cu burta" (de asta mananca lumea activia, de exemplu, bacteriile le-au numit "bifidus regularis", regleaza flora intestinala) din cauza lipsei lor, chiar ei au explicat. Exista tratamente in care se folosesc bacterii din fecalele oamenilor sanatosi, tratamente nu basme. Se stie ca exista bacterii bune si rele, fara cele bune organismul nu functioneaza cum trebuie.

| Alcyon a răspuns:

Problema este ca nu se stie in ce mod aceste organisme modificate genetic, ne vor influenta pe termen lung. Uite ce spune un genetician despre asta:

"În timpul digestiei, se crede că proteinele şi ADN-ul sunt degradate în constituenţi mai mici, respectiv aminoacizi şi acizi nucleici, iar apoi absorbiţi printr-un proces activ şi complex şi distribuiţi în diferite părţi ale corpului prin circulaţia sângelui. Aici, prin analiza a peste 1000 de eşantioane de sânge uman prelevate de 4 institute independente, s-au identificat dovezi că fragmentele de ADN provenite din hrană sunt destul de mari ca să poarte gene întregi, pot evita degradarea şi printr-un mecanism necunoscut pot pătrunde în sistemul circulator uman. În una dintre mostrele de sânge concentraţia de ADN provenită din plante era mai mare decât concentraţia de ADN uman. Concentraţia de ADN de plante arată o distribuţie normală a genelor surprinzător de exactă în probele de plasmă în timp ce proba non-plasmatică de control s-a dovedit a fi fără ADN de la plante".

Exista mecanisme care nu ne sunt pe deplin cunoscute, prin urmare este extrem de riscant sa te joci cu astfel de lucruri... mai ales cand nu prea stii ce faci.

| suffarstar a răspuns:

Pentru a hrani acei nevoiasi este de ajuns sa se imparta rational resursele sau se treaca de la alimentarea carnivora la cea vegetala. Am impresia ca nectarinele si pomelo sunt modificate genetic. Acea modificare genetica de laborator cred ca distruge mediul si nu sunt la fel de gustoase ca cele obtinute natural. Oricum mancarea ne este otravita cu tot felul de azotati si fortata sa creasca intr-un ritm anormal,am vazut cu ochii mei.

Astfel de nedreptati,ca sa le zic asa,se fac in multe domenii, nu numai in alimentatie. De ce sa lovesti un smartphone sau un laptop cu ciocanul ca sa vezi cat rezista, cand e logic ca va crapa? Nu mai bine il oferi cuiva care nu-si permite? Sunt milioane de persoane ce nu-si pot permite un computer decent sau traiesc cu mai putin de un dolar pe zi. Oamenii au un obicei ciudat de a nega subconstient existenta lucrurilor neplacute. Eu efectul strutului, dar la o scala mai mica. Nu vad saracia, deci nu exista!

| mont a răspuns:

Clar e in neregula, nici eu nu inteleg ce e prostia asta si frica de nou a celor invarsta, uite acum mai nou si prin intermediul legislatiei, bineinteles adoptata de guvernantii invarsta, cei tineri fiind cam minoritari. Si eu sunt pentru permiterea modificarilor genetice si pentru progresul tehnologic. Dar la noi se face mult prea mult caz si pentru e-uri, pentru fast-food, tigari, alimente expirate sau alte chestii de genu. Daca ar fi dupa mine as permite si vanzarea de alimente expirate nu doar modificate genetic, insa obligatoriu la pret mai mic si cu notificarea consumatorului inainte de a cumpara.

| KhludCiprian a răspuns:

Inainte as vrea sa nu ne alarmam:
http://ec.europa.eu/food/plant/gmo/legislation/future_rules_en.htm

Legea UE poate fi rezumata asa:
"In order to ensure that the development of modern biotechnology, and more specifically of GMOs, takes place in complete safety, the European Union has established a legal framework regulating genetically modified (GM) food and feed in the EU. This framework pursues the global objective of ensuring a high level of protection of human life and health and welfare, environment and consumer interests, whilst ensuring that the internal market works effectively."

In practica legea spune ca trebuie validate mai agresiv decat inainte:
"Will the authorisation system of GMOs change?
The authorisation system remains unchanged: the risk assessment carried out by the European Food Safety Authority (EFSA) will remain as strict as it is today to ensure a high level of protection for human health, animal health and the environment, and the Member States will keep their capacity to take position at the time of vote on the decision for authorisation."

Mai mult, in UE sunt clar folosite plante modificate genetic, doar ca regulile vor fi intotdeauna mai stricte:
"Are GMOs already cultivated in the EU?
Yes. One GM maize –MON 810– is commercially cultivated in the EU. This product's genetic modification aims to protect the crop against a harmful pest – the European corn borer. It was authorised in 1998.
In 2013 MON 810 maize was cultivated in 5 Member States (Spain, Portugal, Czech Republic, Romania and Slovakia), with a total coverage of almost 150, 000 hectares (including 137 000 hectares in Spain). It represents 1.56% of the 9.6 million hectares of maize cultivated in the EU, and 0.26% of the 57.4 million hectares of GM maize cultivated worldwide.
In 2010, a GM starch potato, known as "Amflora" potato, was authorised for cultivation and industrial processing in the EU. It is no longer cultivated in the EU since 2011. "

Deci ce cred ca s-a intamplat au fost urmatoarele: s-a "observat" ca exista niste soia modificata genetic. Dat fiind ca ea probabil a fost modificata si dezvoltata in afara (in State) si importata, UE nu le-a validat si deci e ilegal sa fie in UE.

2. Greenpeace a inceput sa strige: "modificat genetic! modificat genetic" dar folosind cuvintele fara sa justifice mai mult (de genul ca au scos din context ideea ca-s plante modificate genetic in EU, doar ca nu-s prea multe deoarece trebuie sa fie validate)

Legat de modificarea genetica si UE, e o mare diferenta intre UE si Africa: cand ai optiuni (si UE le are azi), modificarea genetica nu e primul lucru care il cauti, preferi sa testezi cat de mult poti ca sa alegi mancarurile cele mai sigure. Similar, in Africa nu prea poti sa astepti, deci e preferential sa oferi macronutrienienti (adica mancare) chiar daca e modificat genetic si desi poate vor fi in cateva zeci de ani riscuri (decat sa mori in urmatorii ani de subnutritie, mai bine mori in zeci de ani de toxicitate din cauza unei plante modificate genetic).

| NOname explică (pentru KhludCiprian):

Ai dreptate, KhludCiprian.
...şi dacă este doar o restricţie preventivă, pentru a se asigura că nu vor urma consecinţe negative dacă vom creşte OMG-urile şi noi, o pot înţelege.
Însă atunci de ce nu au interzis şi importul plantelor modificate genetic, ci doar creşterea lor pe teritoriul uniunii (mă rog, cu excepţia uneia)? Aşa, populaţia oricum le consumă, numai la un preţ mai mare şi îmbogăţind alte ţări. Nu e prea inteligentă mişcare.

| KhludCiprian a răspuns (pentru NOname):

Sunt multe motive pentru care UE vrea sa nu aiba plantele modificate genetic ("in laborator") intre ele intra si faptul ca poate fi riscul de contaminare, faptul ca o specie rezistenta la pesticide poate cateodata afecta interactiunile cu albinele, aciditatea solului, si altele de genul.

Deci totul dpmdv e bazat pe posibilitatile UE: adica ei importa o buna parte din mancaruri in tari ce au deja "creierele spalate" impotriva GMO (ma refer in special la Ucraina, ce e cel mai mare exportator de grane) si restul nu vor sa testeze.

Personal sunt pro-GMO, dar pe de alta parte chiar nu stiu toate combinatiile la nivel de ecosistem si din cate inteleg cand a aparut TDT-ul UE-ul a avut mari probleme (in special cu albinele si speciile de pasari ce atunci cand mancau grane "ingrasate cu pesticide" aveau cojile foarte subtiri).

La final, nu stiu daca UE pierde chiar atat de multi bani importand produse de genul: "grane" sau de genul, dat fiind ca-s cumparata ca materie prima, si sunt vandute ca produse "rafinate", din cate inteleg eu economia, tarile importatoare ies mult mai bogate. Daca vei cumpara Iacobs (ce cel putin unde stau costa ceva de genul 15+ eur pentru un pachet de cateva sute de grame) si ei o importa din Brazilia cu ceva de genul 30 centi pe kg (sau chiar mai putin), nu stiu daca "imbogatesc" alte tari. Bineinteles, poate-s prea cinic, dar nu vad ca e o problema pentru ei.

| NOname explică (pentru KhludCiprian):

Da, ai şi tu dreptate.
Probabil în toată povestea asta multistratală adevărul e undeva la mijloc.

| KhludCiprian a răspuns (pentru NOname):

Nu cred ca e multistratala, personal cred ca GreenPeace e foarte vocala ca sa isi justifice imaginea. Personal desi sunt mare proponent al incalzirii globale, am fost in tabere de ecologie(!) si altele de genul, cred ca GreenPeace exagereaza.

Argumentul UE impotriva GMO e pur si simplu: "nu merita riscul sa folosim ceva netestat" si cei ce vor sa foloseasca GMO pot sa o faca, doar ca trebuie sa le testeze. Si da, asta costa bani. Si e intr-adevar o pozitie foarte normala (am muncit in aviatie, si stiu ca UE are o pozitie foarte birocratica, mult mai birocratica decat ce are US) sa trebuiasca ca orice lucru sa treaca prin multe validari. Pe de o parte validarile costa bani, pe de alta parte, lucrurile validate merg (sau tind sa mearga) mai bine decat lucrurile nevalidate.

GreenPeace e din pacate nu numai impotriva GMO, dar e si impotriva energiei nucleare, ce pe moment e cea mai buna pozitie sa nu poluam major mediul in urmatorul secol arzand (prea mult) carbune.

Sunt sigur atunci cand plantele modificate genetic vor fi bine testate, si cand mediul are sa fie mai competitiv (deocamdata sunt extrem de putini "jucatori" in special o corporatie ce incepe cu M :) ) probabil ca UE o sa relaxeze astfel de reguli (si implicit o sa faca posibil ca UE sa nu depinda de o sursa externa in a obtine productie inalta pe km2).

De curiozitate m-am uitat la pretul cafelei, si nu e 30 centi pe kg, dar e 2.7 dolari per kg (http://www.alibaba.com/......74201.html ) pentru o cafea superioara, dar ca boabe e vanduta in Germania cu 9 euro (http://www.kuwiq.com/en/1kg-jacobs-kronung-caffe-crema-beans-357.html ) deci e un "premium" de 350%.

Update: pretul de cafea era corect cel ante-mentionat (30 centi/kg), dar media chiar si mai joasa:
http://417coffee.com/2011/02/02/global-coffee-prices-on-the-rise/

Deci pretul e in jur de 10 centi per kg (sau 107 dolari pe tona).

Sursa legata de energia nucleara:
http://www.greenpeace.org/......gie-verde/

Deci inca o data insist: sunt pro-GMO, personal cred ca GMO e o solutie practica ca sa putem planta mai multe paduri si sa putem captura intr-un fel dioxidul de carbon. Totusi UE-ul o face din motive economice si sociale: daca sa zicem ca un grau foarte productiv afecteaza pasarile (dar e inofensiv pentru oameni), UE-ul are sa fie criticat, daca afecteaza insectele, UE-ul are sa fie criticat (si multe plante rezistente la pesticide afecteaza de obicei interactiunile cu albinele), si e mult mai usor ca UE sa zica: "daca ai ceva modificat genetic, plateste-ne bani sa iti validam plantele ca nu interactioneaza cu 3 specii de pasari si 2 de insecte si bineinteles pe soareci si pe oameni, ah, si aciditatea solului, ah si continutul de minerale, si dupa aia te lasam".

| NOname explică (pentru KhludCiprian):

: )) Ai dreptate.
...şi poziţia mea e cam aceeaşi.

| LegionarulRoman a răspuns:

Destepti sunteti mai...ca noaptea.Si zici ca esti "greenpeace"-era...

http://www.financiarul.ro/......mg-urilor/


http://www.money.ro/......46981.html


http://www.gandul.info/......or-8018052

http://adevarul.ro/......index.html


http://www.antena3.ro/......21863.html


http://rt.com/usa/monsanto-seeds-trial-bowman-123/


http://www.ziuanews.ro/......ican-89744


"Ingineria genetica, eugenia si ideologia celor bogati. Controlul social in secolul 21

Autor: Colin Todhunter

Sursa: Globalresearch.ca

Oricare ar fi scopurile declarate public ale sectorului ce se ocupa cu organismele modificate genetic (OMG) si oricat de teribil ar fi impactul sau asupra sanatatii, mediului si fermierilor de bumbac din India, exista o conotatie mult mai sinistra a acestei industrii.

Pentru a guverna si a controla o populatie, dincolo de folosirea violentei, acceptul populatiei trebuie obtinut prin ceea ce Louis Althusser numea odata aparatul ideologic al statului: sistemul de educatie, distractia, religia, sistemul politic si asa mai departe. In cartea sa, ‘The Manufacture of Consent’ (Prefabricarea consimtamantului), Noam Chomsky discuta rolul important pe care media il joaca in acest domeniu, iar Antonio Gramsci a scris extensiv despre hegemonie – metodele folosite de clasa dominanta pentru a-si legitima pozitia in ochii celor condusi – un fel de "coercitie acceptata" ce ascunde pumnul puterii. Cu toate acestea, este posibil ca cea mai simpla, dar probabil si cea mai eficace forma de control social sa fie eugenia, o filosofie ce include reducerea capacitatii reproducatoare in cazul celor "mai putin doriti".

Exista o teama crescanda ca eugenia este folosita pentru controlul populatiei – a scapa de acele parti ale populatiei globale "in exces". In Occident, ca urmare a automatizarii si a externalizarii locurilor de munca, este posibil ca o mare parte a populatiei sa nu aiba locuri de munca sau sa fie subocupata. In locuri ca China, Africa si India, promovarea controlului nasterilor s-a aflat in capul agendei politice timp de cateva decenii.

Baronul media milionar american Ted Turner crede ca o populatie mondiala de 2 milioane ar fi ideala, iar miliardarul Bill Gates s-a angajat cu sute de milioane de dolari in imbunatatirea accesului la metode de contraceptie in lumea a treia. Bazandu-se pe premisa falsa ca lumea este suprapopulata, existenta mai putinor oameni inseamna ca elitele si cei care se descurca mai bine in societate pot reduce competitia pentru resurse pe care o ascund atat de mult si sa-si mentina nivelul actual ridicat de consum material. Gates a cumparat, de asemenea, actiuni la Monsanto in valoare de 23 de milioane de dolari. Planul sau este sa ajute Monsanto sa introduca OMG-urile sale in Africa pe scara larga.

Iata unde lucrurile devin interesante. In 2001, Monsanto si Du Pont au cumparat o companie de biotehnologie de mici dimensiuni, pe nume Epicyte, care a creat o gena care, pe scurt, face samanta masculina sterila si pe cea feminina neprimitoare. In SUA, alimente modificate genetic exista deja pe piata fara a fi etichetate corespunzator. Sectorul OMG-urilor a cheltuit milioane pentru a se asigura ca situatia aceasta nu se va schimba. Astfel ca cetatenii americani nu au nici cea mai vaga idee ce se afla in mancarea lor. Impactul asupra sanatatii al alimentelor modificate genetic nu a fost testat in mod independent.

Ati vrea sa stiti daca mancati ceva ce (potrivit profesorului Seralini de la Universitatea din Caen, Franta) va afecteaza sanatatea? Ati vrea sa stiti daca ceea ce mancati contine ceva ce v-ar putea face sterili?

Tatal lui Bill Gates a fost mult timp implicat in planificare parentala: "Cand eram mic, parintii mei erau intotdeauna implicati in activitati de volunariat. Tata conducea Planificarea Parentala. Si era ceva foarte controversat sa fii implicat in asa ceva." Acest citat apartine lui Bill Gates, intr-un interviu luat in 2003.

Planificarea Parentala se bazeaza pe conceptul ca majoritatea fiintelor umane se reproduce fara discernamant. Gates senior este co-presedinte al Fundatiei Bill si Melinda Gates si o lumina calauzitoare pentru viziunea si directia ce stau in spatele Fundatiei Gates, care se concentreaza puternic pe promovarea OMG-urilor in Africa prinmonsanto-no-food-20090311-9471-300x261 finantarea Aliantei pentru o revolutie verde in Africa (AGRA).

Fundatia Gates a dat cel putin 264, 5 milioane de dolari AGRA. Potrivit raportului publicat in 2010 de La Via Campesina, 70% din concesionarii AGRA din Kenya lucreaza direct cu Monsanto, iar biotehnologia se bucura de aproape 80% din finantarea oferita de Funtatia Gates. Raportul explica, de asemenea, ca Funatia Gates s-a angajat cu 880 de milioane de dolari pentru crearea Programului pentru agricultura globala si securitate alimentara (GAFSP), care este un puternic promotor al OMG-urilor.

In loc sa imbratiseze o autentica independenta alimentara si sa abordeze problemele politice si economice fundamentale care produc saracia, Fundatia Gates a ales sa promoveze agricultura corporatista care a condus la luarea puterii din mainile fermierilor.

Cum sectorul OMG continua sa bata la usa Indiei, avem toate motivele sa fim precupati, nu doar din cauza impactului monopolului de seminte relatat pe larg si al bogat documentatelor efecte negative asupra sanatatii si a mediului, dar si din cauza preocuparilor privind genele din alimentele pe care le mancam si ne sunt necunoscute.

Cercetatorul F William Engdahl declara ca ingineria genetica nu poate fi inteleasa fara a ne uita la intinderea globala a puterii SUA. Figuri centrale din SUA au finantat "Revolutia Verde" a sectorului agricol din tarile in curs de dezvoltare pentru a crea noi piete de desfacere pentru ingrasamant petro-chimic si produse petroliere, ca si pentru a mari dependenta de produse energetice. Alimentatia a devenit o arma pentru asigurarea dominatiei globale.

Problemele lumii nu sunt cauzate de suprapopulare, ci de lacomie si de un sistem de proprietate care asigura fluxul de bogatie de jos in sus. Nu este necesara stoparea cresterii populatiei, ci schimbarea unui sistem global larg raspandit si a unei mentalitati bazate pe folosirea excesiva a petrolului si pe consumul nesustenabil de resurse naturale, SUA fiind principalul vinovat.

Milionari ca Ted Turner cred ca putem sa continuam sa consumam fara a tine cont de toate acestea, atata timp cat populatia este diminuata. Aceasta este ideologia celor bogati care privesc restul umanitatii ca pe o "problema de rezolvat". Spune ca "prea multi oameni folosesc prea multe lucruri". Nu se poate insela mai amarnic. De exemplu, tarile in curs de dezvoltare detin peste 80% din populatia lumii, dar consuma doar o treime din energia ei. Populatia SUA reprezinta 5% din cea a lumii, dar consuma 24% din energia globala. In medie, un american consuma la fel de multa energie cat doi japonezi, sase mexicani, 13 chinezi, 31 de indieni, 128 de bangladesieni, 307 de tanzanieni sau 370 de etiopieni (mindfully.org).

eugenicsPrin urmare, ar trebui oare sa fim satui de de un sector extrem de politizat care detine tehnologia care permite ingineria genetica a alimentelor si care detine gena ce ar putea fi (sau este deja) folosita pentru sterilizarea fortata? Sigur ca da. Acesta este un sector al carui scop declarat este controlul lantului alimentar global si, prin consecinta, al populatiei lumii.

In lumea actuala condusa de tehnologie, concerne etatist-corporatiste folosesc intreaga panoplie a mijloacelor de inalta tehnologie pentru a ne controla. Acum cateva zeci de ani, teoreticianul si filosoful Herbert Marcuse sintetiza problema cu care se confrunta societatea moderna spunand ca posibilitatile – atat intelectuale cat si tehnologice – ale societatii contemporane sunt incomparabil mai mari decat decat inainte, ceea ce inseamna ca intinderea dominatiei societatii asupra individului este, de asemenea, incomparabil mai mare decat a fost vreodata. Se pare ca este la fel de adevarat cand ne referim la sectorul OMG. "


etc etc

| Okkultist a răspuns:

Pana nu eutanasiem guvernul nu se face nimic.
A murit Hitler...

| rapp2020 a răspuns:

Aici te-ai cam contrazis singurawinking De ce în Uniunea Europeană sunt interzise mai toate modificările genetice? Romania este in Uniunea Europeanasmug

| NOname explică (pentru rapp2020):

...şi eu ce am zis? Unde e contradicţia?
Mai citeşte, mai reflectează...!

| rapp2020 a răspuns:

Si dupa ai spus astA:este o mare problemă că în Botoşani au descoperit nişte culturi de soia modificată genetic. Botasani este in Romaniahee hee

| godge a răspuns:

Apropo Greenpeace e deja responsabil pentru moartea a mii de oameni.
Acest traditionalism ecologic ar putea fi rezultatul unor producatori ce nu gandesc pe termen lung.Nici macar natura nu e si nici n-a fost traditionalista ecologic procesul numit evolutie demonstreaza asta.
Ecocomunistii aia sunt doar niste specime esuate intelectual si social ce se ataseaza de orice animal(cu conditia sa fie dragut ca de pentru mustele sau tantarii omorati anual nu ar face nimeni protest) din cauza unei empatii prostesti si exagerate.

| eduard1 a răspuns:

Incredibili şi ăştia de la Greenpeace.
˝EXPLOZIV! Parlamentari ca-n codru: 38 de deputaţi PSD au făcut o lege care permite TĂIEREA INTEGRALĂ a pădurilor. Zece dintre ei sunt proprietari de terenuri forestiere˝ şi ei dau alarmă la ˝în Botoşani au descoperit NIŞTE culturi de soia modificată genetic˝?!?! big grin

| NOname explică (pentru eduard1):

Da, amuzante paradoxuri.hee hee

| NOname explică (pentru eduard1):

...şi ce e, pentru mine cel puţin, cel mai iritant în campania lor de faţă, e că vin doar cu pretexte de ilegalitate, nu cu argumente solide care să demonstreze că respectivele legi sunt şi bune.
M-am simţit pe undeva ca în comunism, când legile se impuneau cu forţă şi trebuiau respectate orbeşte, când oamenii erau constrânşi de regim, vânaţi, dominaţi de frică şi se turnau între ei, iar tot ce era ilegal, era automat etichetat ca negativ şi trebuia exterminat.

Parcă au cam exagerat de data asta, dacă până şi pe mine m-au pierdut ca client.
Nu îşi aleg cu cap toate cauzele, mai trebuie şi filtrate.

| eduard1 a răspuns:

S-au implicat foarte foarte activ în campania anti-˝Dracula Parc˝ din Sighişoara unde au reuşit să oprească acel proiect şi DELOC în proiectul Canalului Bîstroe din Delta Dunării ucrainiene! unde riscul de distrugeri majore şi ireparabile era evident sad
Mare dezamăgire...

| c0cac0la a răspuns:

"De unde e reacţia aceasta exagerată a autorităţilor europene, de parcă ar fi nişte otrăvuri, radiaţii sau droguri?" - Nu este o reactie exagerata, este cat se poate de reala, bazata pe argumente solide. Modificarile genetice, odata ingerate, emana o explozie moleculara cat se poate de toxica care ataca celulele umane. Devine un fel de razboi intre celulele modificate genetic si celulele sanatoase ale organismului uman. Cu cat ingeram mai multa mancare modificata genetic, cu atat mai multe celule sanatoase, ajung sa fie "omorate" de toxicitatea provenita din celulele modificate, de unde rezulta tumorile. Nu este o gluma, nu este o minciuna, este ceea ce se intampla la ora actuala. S-au studiat in laboratoare aceste celule modificate, experimentandu-se pe animale, care ingerand mancare modificata genetic au ajuns pline de tumori.
"Este raţional să se distrugă tone de hrană în stare bună, doar pentru că nişte oameni de ştiinţă au făcut mici modificări, ca să crească productivitatea, iar niste agricultori, fermeri au profitat de oportunitate." - Mai bine distrusa decat ingerata. Este rational castigul produselor farmaceutice la ora actuala?
"Dacă ceva poate fi îmbunătăţit printr-o mică modificare din structura ADN, de ce nu?" - Ai perfecta dreptate, dar nimic nu e imbunatatit, ci dimpotriva, e inrautatit, e mortal. O moarte care se-ndreapta usor, cu rabdare.
"Culturile de soia modificate genetic, au fost interzise în România, în 2007, când ne-am aliniat politicii agricole a UE. Dar stupiditatea politicienilor noştri este atotcuprinzătoare: importurile nu au fost interzise. Un studiu recent, efectuat în Rusia, pe cobai, a evidenţiat alterări masive ale organelor (ficat, rinichi, testicule), schimbări la nivel celular şi scăderi în greutate, în urma consumului de soia modificată genetic."
"Mecanismul însuşi, al alterării genetice, pare grotesc: folosirea de viruşi şi bacterii (gen Escherichia Coli), declarate de asemenea inofensive, pentru a penetra membrana celulară. Monsanto "fabrică" plante programate genetic să moară după un an, pentru a obliga astfel producătorii să cumpere continuu seminţe modificate genetic. Declarativ, aceste plante nu-şi pot hibrida suratele naturale. Oare?! La dispariţia câtor specii de plante naturale vom asista, dacă practicile monstruoase ale concernului nu vor fi stopate?"

| NOname explică (pentru c0cac0la):

Pe undeva poate ai şi tu dreptate, dar, din câte am înţeles, nu s-a demonstrat ştiinţific cum că plantele modificate genetic ar fi cancerigene sau ceva - este doar un mit, o altă teorie a conspiraţiei -, deşi probabil depinde şi de modificare. Dacă încrucişezi, de exemplu, o roşie cu vreo ciupercă otrăvitoare şi gena acesteia responsabilă de toxicitate, în mod sigur va deveni periculoasă pentru sănătatea omului. În principiu, OMG-urile sunt doar nişte corcituri, iar cele intrate pe piaţă sunt rezultatul cel mai favorabil al combinaţiilor de gene, gen: o pară în forma unui măr (mai uşor de împachetat şi transportat) - gustată de mine personal şi cumpărată în România, dar, evident, din import (îmbogăţind alte ţări).

Ceva interesant:
"Dacă-i întrebi pe marii fermieri despre organismele modificate genetic n-ai găsi pe unul care să nu vrea să le cultive. Pentru ei e simplu: cultivarea OMG-urilor presupune costuri mult mai mici decât a plantelor crescute natural, producţiile sunt mai mari şi chiar, spun fermierii, necesită o cantitate de îngrăşăminte mai mică ceea ce le face mai puţin toxice.

Ceea ce s-ar putea traduce prin ieftinirea alimentelor. Pe de altă parte sunt activiştii ecologişti precum Greepeace pentru care OMG-urile sunt doar un experiment care pune în pericol diversitatea genetică naturală a plantelor de pe Pământ sau ajută la creearea unor specii de dăunători noi şi mult mai rezistente decât cele actuale.

Rămâne însă situaţia actuală: nici în UE nici în România nu este permisă cultivarea plantelor de laborator cu excepţia porumbului. Paradoxal, însă, se poate importa şi chiar se importă cantităţi apreciabile de OMG-uri din SUA ori ţările Americii Latine cu precădere plante tehnice precum soia.

Recent, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a precizat că România aşteaptă o decizie favorabilă de la UE pentru a putea începe, odată cu 1 ianuarie 2012, cultivarea OM-urilor pe scară largă. Fermierii abia aşteaptă.

„O spun sus şi tare: ştiinţa va învinge. Plantele modificate genetic se vor cultiva pe scară largă. Au toate avantajele de partea lor. Ba, mai mult, sunt benefice şi pentru sol. Doar dacă ne gândim că, pentru soia normală, sunt necesare 24 de kg de îngrăşăminte pe hectar, anual, iar pentru cea modificată genetic doar 2 - 4 kg e lesne de înţeles de ce sunt chiar mai ecologice OMG-urile", spune Culiţă Tărâţă, cel mai mare moşier al ţării.


Acesta este suţinut şi de Ioan Niculae, patronul InterAgro, care exploatează 55.000 de hectare de teren agricol şi care spune că, în ciuda beneficiilor evidente ale cultivării OMG-urilor cât şi a testelor de laborator care n-au putut arăta că sunt nocive UE încă nu vrea să lase la liber cultivarea acestor plante. „Deşi lumea e inundată de produse de laborator americane şi sud-americane. Dar şi forţa de lobby a unor producători de ierbicide şi pesti8cide precum Monsanto e mare. Bine că nu putem noi să cultivăm în schimb importăm masiv pentru consum şi procesare", exclamă Niculae.


Adrian Porumboiu are o problemă concretă. Vrea să fie lăsat să cultive soia modificată genetic, a cărei cultivare e mai ieftină, pentru fabrica sa de biodiesel dar şi pentru consum. „O cincime din toate terenurile mele, circa 10.000 de hectare, sunt cultivate cu soia. Soia normală, din păcate. Nu-nţeleg de ce n-am voie să cultiv OMG dar, în schimb, sunt lăsat să import şi să procesez", afirmă Porumboiu.


Chiar şi autorităţile de stat recunosc că ar fi o decizie bună ca UE să permită cultivarea tuturor tipurilor de plante modificate genetic. Evident, din motive de costuri şi producţie. Deocamdată noi doar importăm 98% din totalul OMG-urilor consumate, ceva peste 800.000 de tone, doar soia, arată Eugen Rădulescu, secretar de stat la Ministerul Agriculturii. Potrivit acestuia avem în ţară doar 820 de hectare cultivate cu porumb modificat genetic "Să vedem ce decide UE în privinţa plantelor astea."

| c0cac0la a răspuns (pentru NOname):

Nu s-a demonstrat stiintific in laboratoare pe oameni, dar au facut-o pe animale, folosind aceleasi bacterii. Cum ar fi sa iei niste oameni pentru. a-i supune unor experimente de asa natura? :) (probabil au si facut-o, cine stie? Si in plus, organismul uman este mult mai rezistent decat cel al animalelor. Ar dura ceva, dar perseverand, se reuseste!) Avem nevoie de mai multe dovezi? Cat de sanatoasa poate sa fie o leguma crescuta fortat? Exact acelasi lucru se intampla si in privinta cuptoarelor cu microunde. http://prosanitas.wordpress.com/......microunde/

| NOname explică (pentru c0cac0la):

Un articol ceva mai obiectiv şi educativ:

"Cât de periculoase sunt organismele modificate genetic?

Ideea este simplă: prin inginerie genetică se introduce în genomul unui organism, dintr-o specie oarecare, o genă care aparține altei specii, pentru a obține anumite caracteristici. Metoda este folosită mai ales în zona obținerii de plante transgenice, dar nu se limitează la atât. Bacterii pot fi modificate pentru a produce insulină umană, caprele cu genom modificat pot produce un lapte care să conțină un anumit anticoagulant, folosit pentru eliminarea cheagurilor de sânge și așa mai departe. Probabil că cea mai cunoscută aplicație a ingineriei genetice este legată de obținerea și cultivarea de plante modificate genetic. Faptul că pe suprafețe mari sunt cultivate asemenea plante a născut o întreagă controversă. Unii consideră că plantele modificate genetic vor oferi resursele de hrană necesare unei populații planetare aflate în creștere continuă, alții cred că avem de-a face cu o amenințare la scară planetară. Care este adevărul?

Din păcate și această dezbatere a ieșit de mult din zona argumentelor bazate pe dovezi. Se înfruntă opinii bazate mai degrabă pe argumente emoționale. Este un adevărat război mediatic din care nu pot lipsi nici teoriile conspirației. Totuși, îndrăznesc să afirm că nu există decât o singură abordare valabilă: cea rațională. Dacă trebuie să judecăm pericolele legate de cultivarea plantelor modificate genetic este obligatoriu să ne susținem afirmațiile cu dovezi extrase din studii științifice serioase și nu pe imaginația unor oameni prea optimiști în fața succeselor științei sau prea înspăimântați de tot ce este nou. Dar, înainte de a merge mai departe, voi încerca să vă prezint, foarte pe scurt, care sunt principalele tipuri de…

Plante modificate genetic
Pentru a obține recolte cât mai mari este nevoie ca terenurile pe care sunt cultivate plantele să fie lipsite de buruieni. Ele pot fi îndepărtate mecanic, cu sapa. Pentru suprafețe foarte mici, această metodă poate fi luată în seamă, dar atunci când trebuie să prășești mii de hectare metoda devine mult prea costisitoare și deci neviabilă din punct de vedere economic. Este nevoie de metode chimice, adică de utilizarea de ierbicide. Dar atât bruienile, cât și culturile agricole, sunt plante. Ierbicidele le afectează, într-o măsură mai mare sau mai mică pe amândouă. Din acest motiv devine interesantă obținerea unor plante care să reziste foarte bine la acțiunea ierbicidelor, astfel încât după ierbicidare să fie distruse numai bruienile. Știm că există anumite microorganisme care sunt rezistente la acțiunea acestor substanțe chimice.

Este suficient să identificăm genele care sunt răspunzătoare de această rezistență, după care să le inserăm în genomul plantelor pe care dorim să le protejăm la acțiunea anumitor ierbicide. Ca să rezumăm, o primă categorie de plante modificate genetic este alcătuită din cele care devin rezistente la acțiunea ierbicidelor.

Recoltele mai pot fi diminuate de acțiunea dăunătorilor. Pentru a-i combate sunt folosite pesticide, substanțe foarte toxice. Există bacterii care generează anumite toxine, care ucid anumite insecte. Din nou, este suficient să identificăm acea genă care este responsabilă de producerea acestei toxine, după care să o inserăm în codul genetic al plantei. Astfel dispare necesitatea utilizării de pesticide, planta putând să își producă propria toxină care să o apere de dăunători.

Acestea sunt cele mai răspândite modificări genetice utilizate pentru plante. În prezent, mai sunt avute în vedere obținerea, prin inginerie genetică, a altor categorii de plante: unele capabile să reziste la secetă prelungită, altele care să poată fi utilizate mai eficient pentru producția de biocombustibil, de plante cu valoare nutritivă sporită și așa mai departe. Care sunt potențialele riscuri legate de cultivarea plantelor modificate genetic? Să vedem…



Riscuri legate de mediu
Culturile de plante modificate genetic sunt acuzate că ar putea avea un impact major asupra mediului. Vom enunța numai câteva dintre cele mai întâlnite temeri. Plantele care se pot apăra singure împotriva dăunătorilor au un avantaj față de cele sălbatice, care nu au această posibilitate. Aceste plante, eliberând toxine care ucid insectele, ar putea afecta grav specii de insecte care nu fac parte dintre dăunători. Cele care rezistă la acțiunea ieribicidelor ar putea să își transfere genele adăugate artificial către specii înrudite, transformându-le într-un soi se „superbruieni" împotriva cărora nu vom mai putea lupta cu mijloacele obișnuite.

Problemele sunt deosebit de complexe. Mi-ar fi plăcut să vă pot oferi un răspuns clar. Nu există culturi de plante modficate genetic care să nu fi trecut printr-un proces atent de evaluare a riscurilor. În cazul lor, criteriile sunt mult mai aspre decât în cazul soiurilor obținute prin tehnologia clasică a hibridării. Pe de altă parte, în opinia publică se manifestă o îngrijorare în creștere legată de riscurile influența negativă a plantelor modificate genetic asupra ecosistemelor. Deși această îngrijorare nu s-a dovedit deocamdată ca fiind una reală, prudența ne obligă să considerăm că riscul există.

Așa cum spuneam, nici o cultură de plante modificate genetic nu intră în producție mai înainte de a fi testată cu atenție și rigoare în condiții de laborator, mai bine zis în sere, în care se încearcă evaluarea cât mai bună a riscurilor legate de mediul înconjurător. Abia mai apoi se realizează culturi de test în condiții reale și evaluarea continuă. Dacă și această evaluare indică absența riscurilor, abia atunci, se trece la comercializare și la cultivarea pe scară largă.

Aici există probleme complexe, reliefate în articolul „Environmental change challenges decision-making during post-market environmental monitoring of transgenic crops" (Provocări pentru factorii de decizie, în ceea ce privește modificările mediului, pe perioada monitorizării post-market a culturilor de plante modificate genetic), publicat în revista Transgenic Res. în 2011. Nici un test nu ne poate da răspunsuri pe termen lung. Abia după ce organismele modificate genetic au fost cultivate timp îndelungat pe suprafețe extinse putem trage concluziile corecte. Dar și aici este o problemă, subliniată de studiul pe care l-am amintit mai devreme.

„Provocarea fundamentală pentru cei care iau decizii în ceea ce privește riscurile [de mediu] legate de cultivarea organismelor modificate genetic, este legată de felul în care se face distincția între variabilitatea obișnuită [cea naturală] și cea neobișnuită [cea care este rezultatul introducerii de culturi de plante modficate genetic]. Metodele științifice [acceptate în prezent] sunt numai parțial capabile să facă această distincție." De exemplu, ghidurile Uniunii Europene propun două abordări, două căi pentru evaluarea efectelor asupra mediului a culturilor de plante modificate genetic.

(1) Prin monitorizarea condițiilor de mediu locale înainte de introducerea pe scară largă a culturilor de plante modificate genetic

(2) prin monitorizarea în paralel a zonelor cu plante modificate genetic și a celor cu plante nemodificate genetic.

Nici unul dintre aceste criterii nu este infailibil. „Este greu de folosit ca bază de comparație starea mediului înainte de introducerea culturilor de plante modificate genetic, deoarece sistemele agricole sunt foarte dinamice. Pe de altă parte, monitorizarea în paralel a două tipuri de culturi este dificil de realizat deoarece nu putem asigura sisteme ecologice identice în care singura diferență să fie constituită de prezența culturilor de plante modificate genetic."

Am enunțat numai câteva aspecte legate de dificultatea evaluării riscurilor legate de mediu ale cultivării plantelor modificate genetic, tocmai pentru a sublinia complexitatea problemei. Cu siguranță, timpul și rigoarea științei ne vor oferi răspunsuri. Avem nevoie de ele, atât pentru a răspunde îngrijorărilor cât și pentru a găsi cele mai bune soluții pentru a hrăni o populație planetară aflată în continuă creștere. Îndrăznesc să afirm că tocmai organismele modificate genetic vor reprezenta această soluție, dar numai acelea despre care putem afirma, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că nu constituie un adversar al mediului. Deocamdată nu avem nici un indiciu în acest sens, dar este nevoie de o severitate mai mare în evaluare, tocmai pentru că suntem într-o zonă în care umanitatea abia a pășit.

Dar asta este numai o fațetă a problemelor legate de plantele modificate genetic. Mai există o teamă majoră, care influențează comportamentul consumatorului obișnuit.

Riscuri legate de sănătate
„Consumul de plante modificate genetic sau al cărnii animalelor care au fost hrănite cu asemenea plante, dăunează grav sănătății!" Veți găsi acest semnal de alarmă, enunțat în diferite variante, în toate site-urile adversarilor organismelor modificate genetic. Ca o caraterstică a acestor afirmații veți găsi lipsa referințelor științifice riguroase. Este enunțată teama, dar ea este argumentată numai de lucrări științifice de o calitate îndoielnică, publicate în reviste cu un coeficient de încredere care tinde către zero. Și în acest caz, trebuie să subliniez din nou, pentru a avea răspunsuri corecte, este nevoie de rigoarea științei. Înainte de a fi comercializate, organismele modificate genetic sunt supuse unor teste riguroase, pentru a se demonstra că nu prezintă riscuri pentru sănătate.

Dar iată că, în luna septembrie, revista Food and Chemical Toxicology, una de mare prestigiu, publica articolul „Long term toxicity of a Roundup herbicide and a Roundup-tolerant genetically modified maize" (Toxicitatea pe termen lung a ierbicidului Roundup și a porumbului modificat genetic pentru a fi rezistent la acțiunea ierbicidului Roundup) semnat de un colectiv de cercetători francezi condus de Gilles-Eric Séralini. Așa cum se afirma pe site-urile celor îngrijorați de efectele asupra sănătății ale consumului de plante modificate genetic acesta este "primul articol care demonstrează efectele pe termen lung asupra sănătății ale organismelor modificate genetic, care a fost publicat într-o revistă peer review!" Rețineți vă rog: primul articol care demonstrează efecte adverse asupra sănătații care a fost publicat într-o revistă științifică riguroasă. Până acum nu aveam o asemenea dovadă.

În ce a constat studiul echipei de cercetători francezi? Dumneavoastră îl puteți citi în întregime dacă accesați www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0278691512005637. Noi doar vom face un rezumat al acestui studiu. Studiul a constat în evidențierea efectelor asupra unor loturi de șobolani din linia genetică numită Sprague Dawley. Autorii au examinat loturi din acești șobolani care au fost expuși numai porumb modificat genetic, la porumb modificat genetic și ierbicid sau numai la ierbicid. A fost folosit și un lot de control, care nu era expus nici la ierbicid, nici la porumb modificat genetic. Pentru fiecare condiție experimentală au existat câte trei loturi de câte 10 șobolani care au fost expuse la doze diferite de porumb modificat genetic (ca procent din dietă), ierbicid și porumb modificat genetic sau numai ierbicid (de sublinat este faptul că doza de ierbicid administrată a fost sub nivelul maxim admis). În total au existat 20 de grupuri, fiecare alcătuit din câte zece indivizi (în total au fost 100 de masculi și 100 de femele). Studiul s-a desfășurat pe durata a doi ani. La capătul său, concluziile publicate au fost de-a dreptul înfricoșătoare, însoțite de fotografii pe măsură. Șobolanii au dezvoltat tumori canceroase, au avut afecțiuni renale grave etc. Este evident că, după publicare, studiul s-a bucurat de o imensă mediatizare. Aveam o confirmare a faptului că un organism modificat genetic și un ierbicid folosit pe scară largă pot cauza afecțiuni grave pe termen lung în cazul unor animale de laborator. Ne-am putea aștepta ca efecte similare să fie întâlnite și în cazul oamenilor. Dar, vedeți dumneavoastră, studiul cu pricina are multe probleme, la care autorii nu au dat încă răspunsuri.

O sinteză a acestora le găsiți pe site-ul EFSA (European Food Safety Authority). În primul rând este o problemă de statistică. Pentru fiecare condiție impusă de studiu au fost folosiți numai câte 10 animale de laborator. Normele metodologiei științifice impun loturi de minimum 50 de exemplare, pentru a putea obține rezultate semnificative din punct de vedre științific. La asta se adaugă faptul că a existat un singur lot martor. Ar fi trebuit, pentru a se respecta rigoarea științifică, să existe câte un lot de control pentru fiecare condiție experimentală. Pe scurt: din studiu nu se poate trage nici o concluzie valabilă din punct de vedere științific. O concluzie aspră, dar nu te poți juca de-a statistica.

O altă problemă la care EFSA așteaptă răspuns este cea legată de dieta animalelor supuse experimentului. Cercetătorii francezi nu au dat detaliile necesare. S-au precizat doar cantitățile de porumb modificat genetic și ierbicid administrate, dar nu ni se spune nimic despre restul dietei. Nu există certitudinea că nu au existat contaminanți (cum ar fi micotoxinele) care ar fi putut altera rezultatele.

Și mai există un aspect neclar al studiului publicat de către Food and Chemical Toxicology, unul ușor de înțeles chiar și de către un nespecialist. Linia de șobolani Sprague Dawley este caracterizată de ușurința cu care dezvoltă tumori. În studii anterioare s-a constatat că în medie 57% dintre acești șobolani au dezvoltat tumori! De altfel, în cadrul lotului martor (cel care a fost ferit de acțiunea porumbului modificat genetic și al ierbicidului Roundup) s-a înregistrat o mortalitate spontană de 30%… Speranța de viață a acestei linii de șobolani este de… doi ani, tocmai durata studiul francez. Nu am ce mai comenta.

„Există o mare probabilitate ca rezultatele studiului în ceea ce privește incidența tumorilor să fie rezultatul întâmplării, având în vedere numărul scăzut de animale participante la experiment și dezvoltarea spontană de tumori în cazul liniei de șobolani Spargue- Dawley", concluzionează EFSA. O evaluare mai detaliată a EFSA și un enunț mai riguros al problemelor legate de studiul francez veți găsi în raportul EFSA, la www.efsa.europa.eu/en/efsajournal/doc/2910.pdf.

Și mai există o problemă importantă. Este una pe care o enunț de fiecare dată atunci când am discuții despre efectele adverse asupra sănătății ale organismelor modificate genetic. Dacă rezultatele studiului francez ar fi corecte, având în vedere că popumb modificat genetic se cultivă de multă vreme pe mari suprafețe iar ierbicidul Roundup este utilizat pe scară largă încă din 1970, atunci ar trebui să vedem deja efectele negative asupra oamenilor. Oricât am căutat, nu am găsit nimic.

Putem acum afirma că

Desigur, aici mi se va răspunde prin tot soiul de teorii ale conspirației. Marii producători de semințe de plante modificate genetic și de ierbicide au atât de multă putere încât pot ascunde rezultatele care nu le sunt convenabile. Folosind asemenea teorii poți combate absolut orice. Dar… nu știu cum să o spun mai clar: chiar și pentru teoriile conspirației este nevoie de dovezi. Avem și un exemplu în acest sens. Producătorii de tutun, care la un moment dat aveau o mare forță financiară și politică, au încercat să ascundă adevărul despre nocivitatea tutunului. Dar faptele, studiile științifice clare, nu au putut fi ascunse. Același lucru ar trebui să fie valabil și pentru organismele modificate genetic.

Concluzie
Avem de hrănit o populație în continuă creștere. Agricultura tradițională nu poate asigura decât parțial cererea mondială de hrană. Este nevoie să reinventăm agricultura, să sporim recoltele. Dar nu acesta ar trebui să fie argumentul pentru cultivarea plantelor modificate genetic. Trebuie să fim prudenți, să pășim cu grijă în zonele tehnologiilor noi. Tocmai de aceea avem nevoie de rigoarea, de obiectivitatea științei. Numai ea ne poate demonstra dacă pasul nostru este sau nu este unul greșit."

http://stiintasitehnica.com/......te-genetic

| NOname explică (pentru c0cac0la):

...pe de altă parte, m-ai făcut să mă uit şi mai dubios la cuptorul cu microunde. Cred că va deveni şi el doar un obiect de decor, ca televizorul.

| NOname explică (pentru c0cac0la):

Încă unul:

"Până acum, nu au fost descoperite dovezi care să sugereze că plantele MG afectează mediul. De asemenea, plantele MG pot fi consumate în siguranţă de animale şi de oameni. Înainte ca acestea să poată fi comercializate, autorităţile trebuie să se convingă că plantele MG sunt comparabile cu variantele nemodificate. Spre exemplu, substanţele nutritive trebuie să fie prezente în cantităţi similare, iar moleculele toxice trebuie să fie absente. Acest proces, ce poartă numele de „echivalenţă substanţială", a fost încununat de succes până acum. Cercetătorii conduşi de Nicolia nu au putut identifica un singur exemplu credibil care să demonstreze că alimentele modificate genetic produc efecte negative în rândul celor ce le consumă."

http://www.descopera.ro/......te-genetic

| NOname explică (pentru c0cac0la):

Avantajele biotehnologiei (un articol foarte interesant):
http://www.descopera.ro/......tru-viitor
Amin!

| Marasiatat a răspuns:

Tu ne-ntrebi pe noi sau esti doar ironica?

| AlaMic1980 a răspuns:

Alarma ta este cam leneșă acest caz este vechi de aproape 2saptamani