Traim in lumea asta inconjurati de mistere. Nu putem defini timpul. Nu stim bine ce este viata; si daca ea are un rost. Ne straduim sa intelegem cum ne functioneaza propriul organism. Ramanem uimiti de complexitatea celulei. Continuam sa ne intrebam cine suntem si de unde venim. Ne indreptam atentia spre cosmos si trimitem semnale, dar se pare ca nu ne aude nimeni. Ne cutremuram la gandul ca am putea fi singuri in imensitatea rece a acestui univers. Nu stim nici cum sa instauram pacea pe pamant. Cantam dragostea pe toate meridianele si o cautam cu ardoare, dar ea refuza sa se lase gasita. Ne zbatem ca pestele pe uscat si incercam sa ne depasim conditia, dar viata continua sa fie scurta si plina de probleme. Ne uiam neputinciosi cum se duc cei dragi ai nostri in moarte. Si ne vom duce si noi. Macar de-am sti unde ne ducem. Ce ne facem fratilor? Hai sa lasam frecusurile inutile dintre noi, sa dam mana cu mana, ca la hora unirii si sa descurcam lucrurile. Nu se poate, trebuie sa aflam noi ce anume ne poate face cu adevarat fericiti.

Refuzul ratiunii, iata singura fericire.Nu mai gindi, traieste doar.

Tu complici lucrurile. Stim ce e viata, dar nu acceptam, stim care este scopul nostru, dar nu acceptam, stim cum functioneaza un organism, dar nu acceptam, stim ca nu suntem singuri, dar nu acceptam, dragostea e peste tot, dar nu o acceptam, pacea exista, dar nu o acceptam.

De ce nu acceptam ce e viata? Ne gandim ca nu poate fi ceva asa de simplu.
De ce nu acceptam ca nu suntem singuri in univers? Ne e frica.
De ce nu acceptam dragostea? Pentru a sti cum e lumina trebuie sa cunoastem si intunericul.


Accepta!

Vorba lui @Hirciog : " Sintem inca in stare embrionara incercind sa supravietuim "!

Tu ai aflat ce te face fericit cu adevărat?

Mie mi-e somn. Nu e chiar asa de complicat cum crezi tu. Bafta!

Eu iti zic, dar n-ai sa ma crezi. Te face fericit sa iti amintesti de unde vii. Si asta gasesti in interiorul tau. E sufletul care-ti spune ce trebuie sa faci pentru a-ti aminti. Nu mintea, mintea are alt scop.

"-Ai vrea să-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.
-Dacă ai timp... i-am zâmbit.
Dumnezeu a zâmbit.
-Timpul este eternitatea... Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
-Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească... iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi sănătatea pentru a face bani... iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit." ( "Interviu cu Dumnezeu" - Octavian Paler)
Citatul redat sus ( dar şi observaţiile tale din întrebare) numeşte şi observă o logoree ce pledează înaintea vieţii. În existenţa omului: cine este, ce este, de ce este, cum este, pentru ce este, iară cea mai importantă întrebare: este acesta? Ceea ce tu şi citatul au arătat este un simplu "paradox al vremurilor noastre". Uneori, când stau în clasă, ascultând ideile istovite are profesorilor mei, aspir către un gând al meu ce priveşte lumea ca întreg: aparenţa şi inocenţa oamenilor fac ca această lume să fie simplă. Am înţeles ceva azi la liceu, spre exemplu: un om ce spune că totul se întâmplă pur şi simplu, atunci e un om ce spune nimic, lipsit de acea vlagă culturală. Omul ca fiinţă culturală are tendinţa de a recepta lumea ca pe un întreg complicat, deci dacă spunem că existenţa noastră e o întâmplare o spunem din neştiinţă şi ignoranţă. De ce sunt eu aşa şi nu m-am născut altfel; această întrebare e o provocare intelectuală tocmai prin calitatea ei de întrebare, căci răspunsul e unul de negăsit, fiindcă nu cunoaştem originea, iar noi acum sunt în momentul în care să ne decidem ce fel de origine avem, deci momentan încă este în procesul de identificare, d-apoi de analizare a ceea ce este ea. E o "calitate accidentală" (Platon) ce oricum ţine de înfăţişare şi frumuseţe trupească. Trupul meu este în sine o calitate accidentală.
Ceea ce e sigur e că lumea noastră, unde unele "creiere" (poate ai auzit de "Fuga creierelor" sau, după părerea mea, este un refugiu) se găsesc privilegiate de public, tocmai prin faptul că acestea nu găsesc compatibilatate şi reprocitate prin acesta, că lumea noastră de acum este demnă de o reîntoarcere oglindită în timp, în perioada iluministă.

Imi place cum gandesti pacat ca nu te stiu probabil am fi fost buni prieteni foarte putin sunt cei ce gandesc ca si tine pacat cei drept daca era asa lumea era mai buna, mai curata... oricum iti dau dreptate in tot ce-ai zis caut inca raspuns la intrebarea
:cum sa fac sa traiesc vesnic sau ce se afla dupa moarte... sper ca impreuna cu altii ca si tine sa aflu!

E ciudat ce zici aicea de aia nu ai nici multe raspunsuri. Prin timp intelegem ceva ce are un inceput si sfarsit adica prin timp intelegem noi oameni moartea. Ai zis de viata acum depinde din ce punct percepi tu acest lucru. Poti sa crei ca exista un Dumnezeu care a facut totul... si poti sa crezi ca nimicul exista pur si simplu de dragul de a fi. Adica aceasta realitate complexa si dincolo de ea exista ca pur si simplu exista. Ai zis de unde venim... Poi poti sa crezi ca a fost un big bang (care s-a dovedit ca n-existat) si poti sa crezi ca suntem creatia inteligenta a cuiva. Si acum vine intrebare da cine ii Dumnezeu cum exista el de cand exista el..Eu zic ca la acest aspect trebuie sa fi indiferent si nu trebuie sa-ti bati capul prea mult.

Ma bucur ca vezi si tu acest lucru, draga prietene fericireasi pace pe care o cauti tu nu o gasesti in nici o placere din lume care este trecatoare ci doar la Dumnezeu si care este vesnica