Una din principalele surse ale nefericirii este inteligenta.O spirala diforma ce oscileaza intre trecut si prezent intotdeauna va genera nefericirea, deznadejdea.Iti elimina pana si ultima speranta de a supravietui in salbaticia realului,o realitate in permanenta deteriorata de moralitatea umana,de irational,impunandu-ti o viziune neclara,obscura,crezand ca te poti adapta in orice situatie,si poti,dar o adaptare in continua regresivitate.

Te poti baza pe perfectiune,adica pe Dumnezeu,dar poate irealul sa controleze realul metafizic?
Neacceptand iubirea lui Dumnezeu,te opui fericirii,daunand atat propriului spirit, cat si ratiunii.Cum as putea obtine fericirea spirituala,de care propriul meu creier distructiv si bazat pe ratiunea instinctiva,umana,o percepe ca fiind complet eronata? Va trebui sa varsam lacrimi metafizice pentru o binecuvantare a fericirii spirituale? Este perfectiunea invizibila, sau doar efemera?

Miine e bine?

Asa cum am promis, am revenit, nevrind sa-ti raspund aseara tulburat de activitatea zilei abia trecute.In descrierea facuta mai sus observ ca aduci in discutie o manifestare instaneie(inteligenta) cu diferite alte stari aparute in urma experientei de viata.Mi se pare un fel de capcana in care, daca intri, te vei invirti in cerc.Despre a doua parte insa,unde il aduci in discutie pe Dumnezeu,nu pot spune decit ca ramii in aceeasi zoaie sociala unde cautarea Lui ar trebui sa fie sobra, serioasa, fara nici un zimbet, fara nici o bucurie, pur si simplu o impunere sociala.Traieste simplu si invata sa simti.

Iubirea lui Dumnezeu? Really? Devin nefericit pentru ca refuz sa adopt obiceiurile unor evrei prosti care traiau acum 2000-3000 de ani, sau cele ale altor religii?

Too stupid to understand philosophy? Try religion.

Deci prostia =fericire?

Daca el e limitat in gandire stimabile, atunci...tu nu esti deloc mai bun sau mai folositor decat sarea in miere!

Depinde ce intelegi prin inteligenta. "cu cat esti mai citit" nu este neaparat egal cu "cu atat esti mai inteligent". eu cunosc persoane care au terminat scoli foarte bune si au citit biblioteci intregi, dar la capitolul alegeri au fost total pe langa si sunt nefericiti. si, de asemenea, cunosc persoane care abia de au terminat liceul, au o cultura precara dar care au facut niste alegeri foarte bune (sau care i-au facut fericiti mai degraba) si le-au rezistat celor "inteligenti" cu succes. Avem, in primul rand, notiuni si definitii care nu descriu realitatea corect deci... daca dupa ele ne ghidam atunci nu avem cum sa fim in totalitate fericiti, perfecti etc.
poate ca tu esti o persoana careia ii pasa foarte putin cu ce se imbraca, unde locuieste, ce masina conduce dar, in schimb, te face fericit sa calatoresti, sa ai 3 pisici si 5 catei, sa folosesti un vocabular simplu si pe intelesul tuturor (asa fac oamenii inteligenti, vor sa se faca intelesi cand vorbesc, nu sa para interesanti), sa manance in locurile in care orasul vibreaza si toata energia care ajunge la ei este pozitiva etc. un om asa-zis inteligent ar spune despre asa o persoana ca este un ratat sau branza-buna-in-burduf-de-caine, dar acea persoana este fericita, simte pulsul lucrurilor din toate partile, face tot ce face pentru el insusi fara a avea nevoie de aprobari, demonstratii si alte cele.
Daca tot ai deschis subiectul Dumnezeu(in cazul in care exista bineinteles), de ce crezi ca Dumnezeu ar vrea ca noi sa ne simtim/sa fim limitati? Ori exista (si spun asta pentru ca exista o energie pe care nu o intelegem in fiecare din noi, e ceva care ne face sa ne gandim la asta chit ca nu recunoastem si ne dam cu fundul de pamant ca suntem niste mari si viteji atei, ceva este...si nu am de ce sa ma ascund dupa deget pentru ca ASTA SUNT) deci, ori exista si nu l-am inteles deloc sau l-am inteles cu totul gresit, ori nu exista si toata sansa pe care o avem (o foarte mare sansa de a exista) se intampla exact in momentul asta si o ratam cu fiecare clipa care vine pentru ca avem de demonstrat ca: noi suntem mai inteligenti, noi suntem mai tari, noi avem mai mult etc (cred ca ai prins ideea), dar ce conteaza cu adevarat ne trece prin fata ochilor fara ca noi sa realizam macar. Este trist, suntem tristi, cred ca am putea cu mult mai mult de atat. Cred ca perfectiunea exista, dar noi nu vrem sa o vedem, preferam sa ne satisfacem ego-ul in loc sa fim perfecti, sa fim fericiti, pur si simplu sa fim...
P.S. Sper ca nu te-am plictisit.