Va amintiti de perioada copilariei cand spuneam mamei sau cuiva apropiat cat de tare sau de mult il iubesti? Si cuantificam in distanta dintre bratele mici?
Cat de mult va iubiti si ii iubiti pe cei din jur?

Pentru persoanele apropiate, mai ales cele care fac parte din familia mea port o iubire nemasurabila doar ca uneori uit sa le spun asta

@luz: eu, oamenilor pe care ii iubesc, pentru ca ii iubesc, le spun des, uneori... iubitor de des!

Bravo tie! Eu nu prea le am cu astae si parc anici nu mi-ar sta bine dac as face-ocel putin asa cred eu

Se pare ca nu ma iubesc suficient si, in plus, in aceasta perioada nu iubesc pe nimeni.

Nup, nu-mi amintesc asta, e posibil ca cineva sa fi incercat sa ma atraga de partea lui cu vorbe dulci dar eram prea incapatanat si dragostea la varste fragede eu am perceput-o altfel.
Cand vine vorba de mine nu exclud posibilitatea unei statui ridicate in cinstea mea, acum monentan ma bat cu primariile pentru spatiu... deci, ma iubesc...foarte mult

Da, frumoase, memorabile si inaltatoare momente.Cred ca iubirea unui copil e cea mai sincera si pura.
De iubit iubesc, mult si pun mult suflet, sentimente atunci cind indragesc o persoana.Cind iubesc nu doar o spun ci o si demonstrez din plin prin faptele mele.
Daca ma iubesc pe mine? Hmmm, nu stiu, cred ca sunt destul de exigenta cu mine insumi dar foarte maleabila cu cei din jurul meu.

Eu masuram cu distanta dintre localitati, de exemplu "de aici(buzau) pana la Ploiesti, Brasov s. a. m. d", iar cu cat... dragostea era mai mare crestea si distanta(pana la Roma, Paris), iar cand venea vorba de mama "era de aici pana la cer si inapoi".
Acum este cam la fel doar ca am mai crescut si o data cu mine a crescut si dragostea asa ca acum poate cuprinde mai multe persoane(inainte era doar mama si tata) iar intensitatea sentimentului o simt in suflet ci nu doar cu imaginatia...

Cand e vorba despre demonstrat cuiva cat de mult il iubesti cuvintele nu isi au rostul. Faptele vorbesc.Nu sunt genul care spune cuvinte mari sau care spune mereu "te iubesc" dar imi place sa simta ca tin la ei si fara sa imi strig iubirea in gura mare

Eu ma iubesc pe mine si trebuie sa fac tot ce pot ca sa fiu fericita! Si nu e egoism, e altruism! Zbenguici are dreptate, daca sunt fericita, voi sti sa-i fericesc pe cei din jurul meu!

In legatura cu mine nu m-am intrebat niciodata daca ma iubesc sau nu.Probabil doar in masura in care iubesc naturalul ca om. Iar in jurul meu ii iubesc pe toti atita timp cit ramin naturali.

Da...acum mi-am dat seama ca vorbele nu sunt de ajuns nici gesturile prea elastice, tot timpul trebuie sa le aratam celor dragi pretuirea noastra.

Eu nu-mi aduc de perioada aia a copilariei pentru ca nu s-a intamplat niciodata. Acum nu iubesc pe nimeni, niciodata n-am iubit, nici macar pe mine. Pentru mine exista acceptarea si toleranta.

@SturmirCloudKeeper: ce incerci sa ne spui? N-a existat niciodata e extrem, poate nu ai trait experienta de care vorbesc, dar altfel nu vad cum. Te-ai nascut batran? Si exaltarea? Exaltarea si fericirea unde sunt? Acceptarea si toleranta nu duc la stari euforice, de fericire si implinire!

Draga Arcadia, nu m-am nascut batran dar am imbatranit repede. Incearca sa accepti faptul ca exista si oameni ca mine.

Nici nu-ti imaginezi cat de toleranta sunt! Imbatranire frumosa, fara ironie!