Da, cred ca oricine are parte de asa ceva in viata la un moment dat. A ramane doar in starea de admiratie, este un beneficiu intr-un sens, caci este totusi un privilegiu sa intalnesti acel frumos. Este insa totodata si o grea pedeapsa pentru suflet...
Da, mi s-a intamplat, dar am realizat ca frumosul pe care nu-l pot atinge, de fapt nu era frumos, era o iluzie, si nu-mi era de folos, chiar daca era frumos...Frumosul este cu adevarat frumos abia atunci cand il poti atinge, daca il poti atinge inseamna ca e al tau, daca nu inseamna ca a fost doar o eroare, si aspiratul si frumosul.
Ce s-ar intimpla daca am cunoaste frumosul si mereu am putea sa il atingem? Probabil insasi viata nu ar mai fi asa de frumoasa. Cred ca fiecare om cunoaste acel sentiment, nu tocmai placut, pe care il are cind vede frumosul dar e prea departe pentru a fi atins.
@emanuellex - ti-am rasplatit raspunsul pentru ultima propozitie. Mi-ai sucit putin cutitul in rana.
Da, l-am admirat dar nu m-am apropiat. Ce sens avea, sa imi fac o valiza de iluzii ca apoi sa cad in prapastia dezamagirii?Nu regret ca am ramas cu admiratul, ambalajul ala frumos ascundea un mare gol in el
Nu, nu mi s-a intamplat. Odata ce am cunoscut frumosul l-am si atins, nu m-am luat si nu am visat himere. Pentru mine a cunoaste, nu inseamna numai a vedea, inseamna si a atinge.
Mda ...nu e un sentiment foarte placut. Te simti confuz, vrei cu ardoare acel lucru.
Cel putin eu asa m-am simtit.
Da sa stii ca de multe ori chiar astazi cu o fata dar nu cred ca o sa o pot avea vreodata
anonim_4396 întreabă:
anonim_4396 întreabă: