| 4b a întrebat:

Viata inseamna probleme?

Răspuns Câştigător
| DDCC a răspuns:

Viata e simpla, nu usoara. Noi o complicam sau ea ne complica pe noi. Cel mai rau lucru e sa tot amani problemele din viata. Cand se vor aduna mai multe la un loc totul pare ca se prabuseste, mai ales cand nu avem suport, un prieten care sa ne fie alaturi, sa ne inteleaga, de unde este si proverbul Unde-s doi, puterea crește și dușmanul nu sporește, unde dușmanul este viața, metaforic vorbind. Viața ne poate fi cel mai bun prieten sau cel mai iscusit dușman. Viața este în același timp darul și blestemul lui Divinitatii aruncat asupra omului. Mulți zic în astfel de cazuri Mergi înainte! Totul va fi bine! Dar oare chiar așa să fie? Putem noi să ne schimbăm viața, soarta care parcă ne ține câteodată sub jugul ei? Raspunsul zace în mintea noastră, însă ne temem să-l zicem, trăim cu frica în sân, de a nu greși. Omul cât trăiește învață. Adevăratul război este lupta cu viața. Când îl vom câștiga ne vom putea declara adevărați războinici, care nu s-au dat bătuți nici în ultima clipă. Speranța moare ultima, așa că trăim cu gândul la viitor. Viața ne încearcă de multe ori, însă pe cât de multe greutăți ne dă ea, pe atât de mult ni se va revanșa nouă, chiar dacă nu vedem inițial acest lucru. Nu complica mai mult existența ci fă-o mai simplă, pe cât posibil, si dacă nu se poate, măcar încearcă. Încercarea moarte n-are, nu uita!

| DDCC a răspuns (pentru DDCC):

Funda n-o meritam eu. O merita mai mult MasterGoldMatrix.

| 4b explică (pentru DDCC):

happy nu-s eu de vina ca site-ul n-a pus la dispozitie mai multe funde de acordat...

| DDCC a răspuns (pentru 4b):

N-am zis ca esti tu de vina. Nu ma intelege gresit. Doar ca si Matrix a avut idei bune si stralucite si merita mai mult, cu toti meritau. Eu am scris doar ce am simtit, ce inseamna ea pentru mine.

| BuGz a răspuns (pentru DDCC):

Multumesc.

| DDCC a răspuns (pentru BuGz):

N-ai de ce sa imi multumesti. Am zis doar adevarul. Cred ca esti o persoana grozava!

| BuGz a răspuns (pentru DDCC):

Thanks man.
're very nice
give me your ID

35 răspunsuri:
| harciog a răspuns:

Inseamna decartare la circa financiara sau la primarie in mediu rural.

Legiuitoarea
| Legiuitoarea a răspuns:

Bună.
Hmm, și ce probleme!
Numai mie câte mi-a adus.
Pa, pa.

| Woodenpints91 a răspuns:

Dacă nu ştii cum să te fereşti de ele, da.

| DakotaRoyse a răspuns:

Viaţa e simplă, noi o complicăm, cum a spus Oscar Wilde.
Nu înseamnă *numai* probleme atunci când ştii care e grădina ta şi care e grădina altora. Viaţa nu e o problemă, în fond, noi o facem să fie o problemă, pentru că trebuie să ne adaptăm acestei societăţi defectuoase care ne pune nervii la pământ.

| WR104 a răspuns:

Depinde unde si cu cine ti-o traiesti pentru ca viata nu o poti trai singur/a si astfel problemele celorlalti sunt si problemele tale deci eu cred ca viata in general este un sistem neinteles de accidente prin care lucruri bune sau rele rezulta din ele.

| M25M a răspuns:

Viata inseamna intamplari, unele mai fericite, altele mai putin fericite trebuie sa trecem prin ambele.
Si totusi, problemele noastre, sunt cateodata (ca sa nu zic mai mereu) foarte superficiale-uita-te si pe TPU cate probleme, adevarate drame au unii adolescenti/copii.

| WhatheWow a răspuns:

Viata nu numai ca inseamna probleme dar e ceea mai mare problema pentru insa-si Dumnezeu!

| OOOLEOOO a răspuns:

Viata este un ''rai'', noi suntem problema.

| Chαяtreux a răspuns:

Nu

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Multe,foarte multe.Cea mai mare este sa reusesti s-o pastrezi.A doua sa o pastrezi in bune coditiuni.A treia, ca importanta, sa le creezi cat mai putine probleme altora, cad vrei sa-ti inchei tu problemele cu viata.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Filosofic vorbind?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu. viata este exact asa cum vrei tu sa o vezi.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Adica daca tu vrei s-o vezi numai in "roz", asa si este? Invata-ma cum faci asa minune.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

E mai greu de explicat si la cat de receptiv te vad cred ca-mi va lua mult timp sa te fac sa intelegi.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Vulepea cand nu ajunge, spune ca strugurii sunt acri.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Interesant, da ce treaba am eu cu vulpea si cu strugurii ei? vulpea nu spune nimic ca nu vorbeste. aaa, folosesti metafore ca sa-mi dai peste nas happy. Mno, daca te face sa te simti mai bine, doar n-o sa-ti stric eu bucuria.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Credeam ca o sa-mi raspunzi clar la ce ti-am solicitat initial, dar constat ca si in acet ultim raspuns, mai ales in ultima fraza nu faci decat sa confirmi zicala reprodusa de mine.Cred ca nu este necesar sa-ti traduc cine este vulpea si cine sunt sugurii in fraza respectiva.

| anonim_4396 a răspuns (pentru anonim_4396):

Credeai din parti. si eu am vazut foarte clar ca nu ai solicitat un raspuns cu scopul de a afla ceva ci doar ca sa te dai interesant. am raspuns exact la ce ai solicitat tu. nu e asta dovada cea mai clara ca "Viata este exact cum vrei tu sa o vezi"?! o seara buna! nu-mi plac discutiile de genul asta. pa!

| OOOLEOOO a răspuns (pentru anonim_4396):

Stapaneste-ti mintea ca sa detii o viata roz, raspunsul lui BeCautious este cat se poate de adevarat.

| anonim_4396 a răspuns (pentru OOOLEOOO):

Nu stiu ce intelegi tu prin "stapaneste-ti mintea", insa daca vrei sa-i pun "capastru", prefer sa-i dau "frau liber" si s-o vad si in culori mai inchise.Numai credinciosii isi pot impune(dar nici ei in totalitate, ci functie de taria credintei)sa-si stapaneasca pornirile mintii, cu speranta ca vor deveni nemuritori.Eu zic ca, in mod cert,"dau vrabia din mana pe ciora de pe gard"

| OOOLEOOO a răspuns (pentru anonim_4396):

Credinciosul nu-si controleaza psihicul, religia il controleaza pe el daca nu stie sa o foloseasca.
Nui pui ''capastru'' doar inveti sa o folsesti in scopul tau, daca nu dai ''frau liber'' ca sa decida ea pentru tine si asta poate fii un lucru rau fiindca evenimentele din viata de zii cu zii sunt reflectate in mintea noastra, ea ne face o realitate sau o presupunere (in mintea noastra) despre ce se va intampla sau ce se intampla astfel actionam dupa instinct.
Mintea ne creaza propria relitate in functie de cum percepiem evenimentele din viata noastra.

www.nlpmania.ro

| anonim_4396 a răspuns (pentru OOOLEOOO):

In primul rand iti multumesc pentru site-ul recomandat.Nu am avut timp decat sa-l "sondez" si mi s-a parut foarte interesant.Dar sa trecem la concret.
Discutia noastra a plecat,in fond,de la faptul ca tu l-ai aprobat intrutotul pe BeCautions care afirmase ca "viata este EXACT(sublinierea imi apartine) asa cum vrei tu sa o vezi"si de la raspunsul meu,pe care nu-l mai reproduc. Dupa ce am citit pe site-ul recomandat,la cap."Ce schimbi in interiorul tau prin NLP",in care,printre altele se spune:"tu devii stapanul propriei vieti",am inteles de ce l-ai aprobat,precum si afirmatiile tale din ultima postare.
Parerea mea este putin diferita. Iata si de ce:Omul este prin excelenta un animal social,deci viata noastra nu poate depinde numai de vointa sau dorinta noastra,ci si de mediul social in care traim.O putem imbunatatii,ne putem limita dorintele la o apreciere cat ma justa a siuatiilor aparute,dar nu cred ca putem devenii,in adevaratul sens al cuvantului,STAPAN al propriei vieti, decat poate doar metaforic.
Referitor la instict, am citit, nu de mult, un articl in care se prezenta rezultatul unui studiu facut de niste cercetatori pe un lot de peste 2000 subiecti, din care rezulta ca masurile luate din instinct, deci fara prea multa analiza, erau procenual mai bune.Initial am fost intrigat, dar analizandu-ma putin, cred ca este un sambure de adevar in afirmatia respectiva. In concluzie, intuiti instinctuala nu trebuie blamata.
Referitor la credinciosi, eu cred ca afirmatia ta este valabila numai in cazul habotnicilor.Restul,si in mare parte si clerul, stiu sa-si foloseasca destul de bine psihicul pentru ca religia sa le faca viata mai roz.
Mintea ne creaza propria realitate, dar tot atat de adevarat este ca si realitatea in care convetuim ne formeaza mintea. Sa ai o zi buna.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Unele probleme de natura, sunt inevitabile. Un om destept, va sti cum sa stea departe de multe probleme. Un loner, nici nu prea are probleme.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Se poate spune si asa! Dar daca nu ar exista problemele, viata nu ar avea sens, ar deveni plictisitoare.Adevarat ca uneori, problemele depasesc acea capacitate de a intelege.Mult noroc.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Depinde in ce circumstante te nasti si in ce circumstante ti-o traiesti. Daca ai ''norocul'' sa te nasti intr-o tara precum Somalia, sau sa te nasti cu eu stiu ce sindrom, viata e o problema in sine.

| AlleSss a răspuns:

Heii!
Viata inseamna si probleme, si fericire, si multe lucruri!
Depinde cum iti place tie sa traiesti! Daca iti place sa fii indiferenta, nu vei avea atat de multe probleme sau cel putin nu le vei arata. happy

| BuGz a răspuns:

Depinde cum o treiesti.
Problemele nu vor disparea niciodata! De cand facem primii pasi, pana la ultima suflare, le vom intampina in fiecare clipa a vietii pe pamant. O continua alergare istovitoare, care cu cat parcurgi mai mult, cu atat devine mai apasatoare pe umerii nostri. Si astfel, secundele se transforma in minute, minutele in ore, orele in zile, zilele in luni, iar drumul parca nu se mai sfarseste. Problemele ne distrag atentia de la lucrurile valoroase si cu adevarat importante. Sunt atat de dominante, incat intr-un final, ele ne vor dicta alegerile in viata si fiecare pas il vom da ca tribut. Curand, ne vor dezbraca de sperante si visuri. Le vom arunca grabiti pentru a ne usura calatoria, privind dezamagiti in urma, cum altii le vor calca in picioare nepasatori, grabiti si ei sa sfarseasca alergarea. Zarim norii intunecati acoperindu-ne vazduhul dinaintea ochilor, drumul parca devine tot mai anevoios si noi tot mai speriati ca nu vom ajunge la capat! Nu vom avea timp sa ne odihnim, nici macar sa privim la cel de langa, si alergarea noastra devine o goana. O goana care se va sfarsi la capatul vietii. Privind inapoi, abia atunci vom realiza ca in graba noastra am spulberat toate clipele frumoase. Ne dam seama ca in lupta noastra cu problemele, am sacrificat sentimentele pe altarul ratiunii. Problemele? Vor bate mereu la usa! Insa nu sunt motive pentru a ne impiedica sa privim in jurul nostru. Sa descoperim ca dupa nori, apare soarele, ca dupa vijelie, se-asterne linistea. Iar noi sa pretuim viata si fiecare clipa… ca la final, nu grijile sa ne incununeze fruntea ridata, ci toata frumusetea ce-am descoperit-o pe pamant. A te bucura in pace si prisos este o binecuvantare, dar a te bucura in necaz si probleme, aduce o mai mare satisfactie pentru sufletul tau! Daca ai lasat ca grijile si temerile zilei de maine sa-ti fure linsitea si fericirea, poate este timpul sa inveti sa pretuiesti momentul si sa-ti valorifici viata cu bune si rele!
Funda?

| MaRriaMaRia a răspuns:

Problemele nu vor disparea niciodata! De cand facem primii pasi, pana la ultima suflare, le vom intampina in fiecare clipa a vietii pe pamant.

| taniushh999 a răspuns:

Daaa.dintr-o parte...mai ales viata fetelor este problematika. dintr-o parte nu, Dumnezeu ne-a inzestrat cu o viata traita pe deplin(cu ajutorul posibilitatilor)

Întrebări similare