| Hmmmm a întrebat:

Violuri cu nemiluita, crime in masa, agresiuni in mariaj, avorturi facute cu nonsalanta, si lista poate continua, din pacate. Ar trebui sa ne frapeze lipsa acestor obiceiuri sau prezenta lor?

29 răspunsuri:
| harciog a răspuns:

Trecind peste cuvintul "cheie"din intrebare iti voi spune ca evolutia este inteleasa gresit ca fiind numai si numai rodul actiunilor morale sau "bune"sau numai reusita binelui asupra raului.Trebuie tinut cont ca viata e una si, din pacate, le contine pe toate si bune si rele si deci, evolutia n-ar fi posibila decit acceptata viata asa cum este.

| Paulla a răspuns:

Astea se întâmplă din totdeauna, e puţin cam târziu dacă ne-am găsit să fim oripilaţi abia acum.
Ar trebui să acceptăm natura omului, cu tot cu instrinctul criminal. Nu zic să acceptăm crimele, că nimeni n-ar vrea să trăiască într-o lume în care nu
poţi merge liniştit pe stradă. Zic doar să nu o mai negăm. Până la urmă, istoria speciei noastre e scrisă-n sânge(omul s-a mai domesticit acum, înainte era mult mai obişnuit şi doritor de violenţă -ex. romanii şi distracţile lor-, azi se mulţumesc să vadă la televizor diferite masacre).
Legi mai dure pentru violatori şi pedofili, că ce fac ei denotă şi oarecare slăbiciune, având în vedere că violul e în general despre nevoia de control.

| shadovv a răspuns:

Eu cred ca lumea se uita prea mult la stiri.

| anyia a răspuns:

"Unicul mod de a mentine pacea intre fiintele omenesti era ignorarea reciproca si necunoasterea; singurele conditii in care aceste ganganii sint relativ blajine si drepte, intrucat tuturor ne este destul de egal ce se intampla cu lucrurile care nu ne intereseaza."- Ernesto Sabato.
E inca valabil, societatea actuala are motto-ul favorit: ce-mi pasa mie de toata lumea aceasta, careia nu-i pasa de mine! Expresiv, nu-i asa? Atata vreme cat aceste lucruri se intampla insa nu ne afecteaza personal cu nimic, raman doar simple stiri de la ora 5 sau fapte mediatizate in exces, cum spunea aici cineva. Asta e ideea, sunt expuse publicului pentru a se face cunoscute, pentru a determina oamenii sa ia atitudine(si nu ma refer la porcariile care se dau la noi la stiri). Ca doar suntem oameni, sunte umani. Zau!?

| AxelBv a răspuns:

Avand in vedere ca exista de mii de ani, nu ar trebui sa ne socheze. Faptul ca sunt mediatizare in exces...

| Wøodenpints a răspuns:

Atâta timp cât ce ai spus tu acolo nu mă afectează în mod direct, e dreptul meu să nu-mi pese.

| anyia a răspuns (pentru Wøodenpints):

In cazul in care ceea ce a spus el acolo te-ar afecta in mod direct pe tine sau pe cei dragi tie, nu ti-ar placea sa stii ca celor din jur le pasa? Ca exista oameni care-si dau silinta sa creeze o lume mai buna, prin "buna" intelegand scaderea criminalitatii, infractiunilor, agresarilor sexuale/fizice/psihice?

| Wøodenpints a răspuns (pentru anyia):

Puţin mă interesează pe mine dacă celor din jur le pasă sau nu de ce mi se întâmplă mie. La fel cum pe mine mă doare în ora 14 dacă cineva pe care nu-l cunosc este omorât,hărţuit,violat,etc... aştept să fiu tratat cu aceeasi indiferenţă de cei din jur. N-am nevoie de compasiunea nimănui,sau falsele regrete ale celor din jur. Nu mă ajută cu nimic. Nu ofer nimic,nu mă aştept să primesc nimic. E simplu.
Dacă ştii să-ţi porţi de grijă şi eşti mereu pregătit pentru orice,este foarte puţin probabil că ca cineva să-ţi facă rău.
Dacă eşti atât de prost încât ai încredere în cei din jur, în poliţie, în bunătatea oamenilor, etc, atunci meriţi să ţi-i iei la modul propriu. Neatenţia şi prostia se plăteşte.
Am omis ceva?

| anyia a răspuns (pentru Wøodenpints):

Exista posibilitatea ca acel "orice" sa te depaseasca, sa nu fii chiar atat de pregatit cum crezi tu. Nu vorbeam de compasiune sau (false) regrete, astea oricum nu ajuta la nimic. Ma refeream la fapte, nu la vorbe. Minunata ar fi lumea daca toti am functiona pe principiul "nu ofer nimic, nu ma astept sa primesc nimic", nu-i asa? Sa inteleg ca turismul, pornografia si traficul de copii se intampla din cauza neatentiei si prostiei acestora? Ca astfel platesc ei?

Mda, banuiesc ca gandesc eu cam sucit. In felul meu idealist de a fi, intrezaresc potentialurile unei situatii si caut tot ce are omul mai bun in el, insa de multe ori uit ca exista oameni care nu au nimic bun. Sau daca au ceva, ascund bine asta sub masca indiferentei. Nasol. Toate cele bune!

| Wøodenpints a răspuns (pentru anyia):

Indiferenţa este o crimă?

| anyia a răspuns (pentru Wøodenpints):

Nu, nu e, insa de multe ori nu reprezinta cea mai buna alegere. Consider ca a avea o atitudine indiferenta fata de lucrurile care ar trebui sa te afecteze intr-o mica/mare masura e un act de lasitate. S-ar putea ca aceasta sa nu fie decat o aroganta bine deghizata. Supraapreciere a propriei persoane. Tu crezi ca asta-i o scuza?

| Wøodenpints a răspuns (pentru anyia):

Eu ştiu că nu trebuie să-mi bag nasul în chestii care nu mă privesc, chiar dacă la prima vedere ai impresia că faci un bine.
Nu fac bine gratuit nimănui, iar dacă cineva aşteaptă ceva de la mine fără să ofere nimic, rămâne cu botul pe labe.
De ce ar trebui să mă afecteze? Care sunt chestiile care ar trebui să mă afecteze? Iar "ar trebui" nu-mi place cum sună...deloc.

| anyia a răspuns (pentru Wøodenpints):

Noi, oamenii, suntem fiinte rationale si rationalizatoare, dar in adancul disperarii noastre ploua tot timpul cu dorinte arbitrate de material, de nevoia de a primi ceva in schimb. Ar trebui (sau ar fi normal, daca preferi) sa-ti pese, pentru ca esti om, pentru ca te-ai ridicat de la stadiul de animal, pentru ca oricand poti fi tu acel cineva care asteapta ceva, desi acum refuzi sa recunosti. Modul nostru de a actiona e o problema esentiala deoarece, chiar daca le consideri chestii care nu te privesc, aceste "accidente" sunt situatii reale cu care s-ar putea(sau nu) sa te confrunti; ideea e ca nu le poti controla, dar poti controla modul in care le abordezi. S-o luam asa: lumea tacerii, lumea de azi, e o lume alb-negru. Acelasi dumnezeu al inceputurilor i-a dat omului posibilitatea sa transforme negrul in alb. De ce? Pentru ca totul sa fie mai putin dureros si nesigur. Asta daca intelegi ce vreau sa zic...

| Wøodenpints a răspuns (pentru anyia):

Ai scris mult şi ai spus puţin. Eu te-am întrebat altceva. Înearcă să rezumi totul la câteva rânduri, în care să-ţi concentrezi ideea. Stai liniştita, oricum o conversaţie în mediul virtual nu mă poate schimba, dar te las să-ţi faci numărul.

| anyia a răspuns (pentru Wøodenpints):

Ti-am raspuns la intrebare. De ce ar trebui sa te afecteze? "Ar trebui (sau ar fi normal, daca preferi) sa-ti pese, pentru ca esti om, pentru ca te-ai ridicat de la stadiul de animal, pentru ca oricand poti fi tu acel cineva care asteapta ceva, desi acum refuzi sa recunosti." Care sunt chestiile care ar trebui sa te afecteze? Cred ca vorbeam despre vreme si excursii...Imi pare rau daca ti-e greu sa intelegi, dar nu e problema mea. N-am cu cine, deci o seara faina!

| Wøodenpints a răspuns (pentru anyia):

Ştii,îmi place când cinea îmi spune ce ar trebui. Acea persoană crede că a atins apogeul existenţei,şi îşi permite să dea sfaturi de viaţă altora,care, deşi nu gândesc la fel, acela este sigur că gândirea sa este corectă.
Sunt şi animale cărora le pasă de semenii lor. Vezi delfinii.
De ce ar trebui să-mi pese de problemele altora? Cu ce mă ajută? Am ceva de câştigat din asta?
Iar acum te rog să vii şi cu un exemplu practic, o situaţie ceva, în care este bine sa-ţi pese de soarta necunoscuţilor.

| anyia a răspuns (pentru Wøodenpints):

Nu am atins apogeul existentei si nici n-am afirmat ca gandirea mea ar fi corecta. Nu inteleg de ce vrei sa continui o discutie care n-o sa te ajute cu nimic deoarece refuzi sa accepti orice iti spun, insistand pe ideea ca nu trebuie sa-ti pese de nimeni. Deja facem conversatie si nu asta cerea intrebarea, dar fie cum vrei tu. Situatie "practica": eram in statia de autobuz asteptand sa merg acasa dupa ce terminasem cursurile din acea zi, iar in spatele meu, printre altii, erau 2 femei, mama si fiica(mama avand vreo 60 de ani iar fiica 30+). La un moment dat fiica cazuse jos (criza de epilepsie, am aflat mai tarziu) chiar intre scaunele ce se aflau acolo si ghiseul unde se dadeau abonamente. Mama ei incerca sa o ridice si striga aproape plangand "ajutati-ma!", insa sufletisti si milosi cum suntem noi(gandind la fel cum o faci tu: nu ajut pe nimeni, nu astept sa ma ajute nimeni), stateau 15-16 indivizi si se uitau cum biata femeie incearca sa-si ajute fiica. Frumos, nu? Chestia a durat cateva minute pana cand cativa liceeni s-au gandit s-o ajute si sa sune la salvare. Ti se pare normal sa refuzi sa ajuti pe cineva pentru simplul fapt ca iti place independenta/indiferenta chiar daca poti oferi ajutorul, neprimind ceva in schimb?
Sau alta data cand stateam in parc si discutam cu o prietena, au venit doua fete la mine si mi-au cerut "un ban". Tipelor le-am dat maxim 12 ani, erau mici, slabute, si ambele aveau gheozdane in spate.Una dintre ele era tiganca, puteai observa asta din felul in care era imbracata si din felul in care vorbea. Dupa ce le-am dat ce mi-au cerut, le-am intrebat daca vin de la scoala. Mi-au spus initial ca da, dupa care am ascultat inca vreo 3 versiuni. In final, dupa 20 de minute de "interogat" am inteles ca una era tiganca si parintii o trimiteau la cersit, cerindu-i seara sa vina cu mancare pentru cei 7 frati ai ei iar celeilalte ii murise mama si locuia impreuna cu tatal ei, mergea la scoala iar in timpul liber "stau cu tata si imi face prostii din filme". Am intrebat-o la ce se refera desi am inteles, insa a refuzat sa-mi mai spuna, intrebandu-ma suspicioasa daca il cunosc pe tatal ei. Dupa ce am convins-o ca nu-l stiu si nici nu vreau sa le duc la camin(asta era impresia lor, ca vreau sa le iau la camin si erau terorizate deoarece traisera cu ideea ca la camin aia bat copiii). Le-am intrebat daca au auzit de organizatii gen "Salvatii copiii" si mi-au zis ca nu, iar dupa ce le-am povestit ca cineva le poate ajuta(stiind despre ce e vorba deoarece sunt membru si voluntar) s-au speriat si au incetat sa-mi mai raspunda la intrebari. De atunci ma mai intalnesc intamplator cu ele si le vad cersind, de fiecare data stau de vorba cu ele si le mai intreb ce s-a intamplat, sperand in final ca le voi putea ajuta cu ceva. E bine sa-ti pese, insa e alegerea ta daca ajuti si e tot alegerea ta daca refuzi.

| Wøodenpints a răspuns (pentru anyia):

Nu ştiu de ce am stat să-ţi citesctot răspunsul,de obicei nu-mi plac oamenii care-şi întind prea mult ideile pe un site ca ăsta.
În prima situaţie,aia cu mama şi fiica, poţi sa-i condamni pe oamenii ăia care se uitau cu indiferenţă? Eu nu pot, pentru că şi eu aş fi făcut la fel. La salvare putea suna şi mama ei, deci nu văd de ce tot circul ăla ieftin, cu strigatul după ajutor.
În a 2-a situaţie,nu ştiu alţii cum sunt,dar pentru mine un om care dă bani la cerşetori,este un om extrem de prost. Care încurajează cerşetoria. Nu mai spun că erau şi ţigani,astfel ajutându-i. Dacă nimeni,dar absolut nimeni nu ar mai da bani la cerşetori,ar mai exista cerşetoria? Şi ce treabă am eu,că ăia au făcut atâţia copii,şi nu au cu ce să-i crească? I-am pus eu să facă copii,când ei n-au bani nici de pâine?
Eu nu aş fi făcut aşa,din simplul motiv că nu-i datoria mea să hrănesc pui de ţigani,iar tu poţi avea probleme mari pentru ceea ce ai făcut. Te-ai gândit vreodată ce e întâmplă dacă negricioasa aia mică îi spune lui taicăsu că a vorbit cu tine,şi ţi-a zis de ce-i face el? Ăla,cum fac de multe ori ţiganii,se va speria că probabil vei anunţa poliţia sau chestii de genul ăsta (mai ales că ai menţionat şi de campania aia ridicolăcu salvaţi copiii),şi poate veni oricând să-ţi aplice "o corecţie",cum le place lor să spună.
Eu prefer să stau departe de probleme,şi sa-mi văd în continuare de treaba mea,şi dacă toată lumea ar face la fel,nu ar mai exista cerşetorie,sau oameni care să profite de tine.
Da, discuţia asta este cam inutilă, eu nu am să fiu niciodată de acord cu ajutorul gratuit oferit altora, tu nu o să-mi dai niciodată dreptate, şi o să ai impresia că a ajuta e mai bine decât a nu face nimic.

| WhatheWow a răspuns:

Nu te supara ca-ti spun dar cuvintul " frapeze " strica tot sensul intrebarii tale. Salutari alese!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Normal ca prezenta lor.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Se apropie sfarsitul! Asta e decaderea rasei umane. Iar stirile sangeroase de pe protv de la ora 5 dau exemple numeroase si poate si idei unor nenorociti plictisiti de viata.

| Paulla a răspuns (pentru anonim_4396):

Care sfârşit, mă? Omenirea a stat mult mai rău din punctul ăsta de vedere.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Paulla):

Sfarsitul lumii, evident. Pentru ca ne autodistrugem.

| Neinteresantul a răspuns (pentru anonim_4396):

Sfarsitul nu se apropie. In rest, sunt de acord cu tine.

| anonim_4396 a răspuns (pentru Neinteresantul):

Wanna bet?! laughing

| Neinteresantul a răspuns (pentru anonim_4396):

Sigur! Eu stiu mai bine :->

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| SirAndi a răspuns:

Nu au cum sa ne frapeze prezenta lor pentru ca astfel de lucruri intalnim zilnic, dupa parerea mea ar trebui sa se adopte anumite legi foarte dure pentru (viol, avort, s.a.m.d)...