Ne place sa muscam la momelile americanilor. Cred cu tarie ca nu au ajuns pe Luna. Cand au fost intrebari recent despre documentele reale legat de calatorie au zis sec ca s-au pierdut!
Cea mai importanta calatorie a omenirii si ei nu au nici o dovada!
Nu cred ca au trecut de Centura Van Hallen cu cutia aia de conserve ce ii spun pompos capsula spatiala!
Legat de Marte, alta munciuna.
Aceleași întrebări au fost puse de fiecare dată când omul nu poate explica ceva. Dar, dacă?
Aselenizarea a fost un eveniment epocal, care dacă nu ar fi fost real, nu ar fi dus la o cursă între Rusia și China, care reușește să aselenizeze prima, după reușita americanilor.
Plus, satelitul natural al Pământului, Luna, e tentantă din punct de vedere al resurselor minerale și faptul că distanța parcursă ar permite o exploatare a acestora.
Referitor la Marte, trebuie să țineți cont de faptul că nu doar NASA este în cursă, ci și celelalte puteri ale lumii, China, Rusia.
Deci, dacă ar minți, mai devreme sau mai târziu s-ar afla.
Dar, până una alta să privim la planeta noastră care după cum se vede în ultima vreme, nu mai este cum o știam. Iar, vremea, mondial, a luat-o razna!
Să ne gândim la cum să supraviețuim, decât dacă NASA a ajuns pe Lună sau pe Marte.
Mulți dintre noi nu o să apucăm noile descoperiri, noile distanțe.
Unii zic cum că de fapt nici nu există Marte și nici Luna și că ar fi halucinații in masă
D-ta chiar nu ai habar ce instituție puternică e NASA.
NASA's budget for fiscal year (FY) 2021 is $23.3 billion.
Crezi că o instituție cu un buget de 23, 3 biliarde de parai pe an se joacă de-a pozele fake? Ce simpluță ești, mă înduioșezi de-a dreptul!
Dacă (să presupunem) au înscenat aselenizarea, mă gândeam că așa ar fi procedat și cu așa-zisele poze de pe Marte.
D-ei s-a referit la altceva, daca prima aselenizare pe luna a fost un subiect controversat, ce motive ar fi ca pozele de pe luna sa nu fie si ele discutabile. Poate o institutie sa aiba si 9999... 9999...999 catralioane de parai, cat timp este controlata ori de stat ori de statul paralel nu-i poti da crezare.
Știi cum a fost la prima aselenizare. Pentru NASA lucrau atunci 400 000 de tipi, firmele subcontractoare fiind incluse iar bugetul alocat de Kennedy era nelimitat. Cât cereau, primeau ( așa vreau și eu). De ce? Ca să ajungă ei, yankeii primii pe lună, iar nu rușii. Era război rece, rece de tot. Din nou, ce știi tu despre scenarii și înscenări presupuse.
Asta este ultima întrebare prostuță la care îți răspund. Aștept să mai crești.
A propos, Carina a postat pe You Tube, o să îți explic.
Daca prima aselenizare pe luna a fost un subiect controversat,
Contro versat de cine, în ce scop. Discutabile de cine, în ce scop.
Ce știi tu de statul USA? Pe ce bază crezi sau nu crezi în ceva? Da sunt societăți utopice în care adevărul e minciuna, pacea e războiul, statul e mafiot, presa e coruptă, d-ta trăiești în una din ele. Vorba văcarului american care vede o girafă la zoo. Așa o vacă nu există.
ș
â
"Dacă (să presupunem) au înscenat aselenizarea"
Bre terminați cu gogomânia asta, cursa spațială între SUA și URSS e parte a războiului rece. Poate nu știți, dar la acel moment fără doar și poate URSS era mai bine pregatită militar. Tot rușii au făcut primele misiuni spațiale, în acel context americanii au cheltuit un buget de milioane de dolari să-i depășească pe ruși, asta era vital pentru ei.
Cine puii mei cheltuie 11 milioane de dolari pentru niște poze fake? Și de ce?
Realizezi ce scandal mediatic ar fi fost dacă era așa? Pe de o parte ar fi fost un scandal intern, pentru s-au cheltuit 11 fu*king milioane de dolari, o sumă suficient de mare cât să genereze, proteste și să destabilizeze SUA, iar mai apoi, dacă aselenizarea ar fi fost falsă URSS fix din cauza asta nu ar fi stat cu mâinile în sân.
Dar nu rețin ca Rusia să nege aselenizarea. Să fie oare pentru că miza politică a proiectului a fost așa mare, și au fost atâția bani implicați încât era necesar să se întâmple? : -?
"ori de statul paralel"
Am înțeles, avem unul din fanii lui Dragnea și Trump aici...
Buna,
Sigur sunt de pe Marte, nu ar avea niciun motiv sa ne minta.
Pe langa asta, nu au aparut animale si alte lucruri, doar cateva forme de relief interpretabile.
Daca ma uit acum la un nor pe cer, sigur pot sa gasesc o asociere foarte plauzibila intamplatoare
Numai bine!
Americanii nu-s chiar cei mai plauzibili, de fapt guvernul lor este destul de ticalos... daca au fost ei in stare sa "falsifice" aselenizarea sunt in stare de orice!
Pozele sunt reale, nu aveau de ce sa minta de data asta. Se cunoaste robotul, se cunoaste nava cand a decolat, etc, multi au vazut.
Ne mint. Nu sunt reale. Toată lumea știe ca NASA se ocupa de controlul populației prin microcipuri.
Cu Marte are treaba elton muc ăla.
Vezi că un telescop bun costă sub 1000 de lei, și poți vedea clar toate planetele. Eu pot să văd clar luna cu P30 PRO, se pot vedea craterele mici, și cele 3 cratere mari. Pot să văd și Saturn, într-adevăr se vede foarte mic, dar pentru cine se pricepe în astronomie se înțelege perfect.
Pozele de pe asa zisa aterizare pe luna sunt EVIDENT falsificate
si poate observa asta unul care nu e expert de nici o culoare, de gen poze facute pe Tatooine, unde erau doi sori, asa ca au doua umbre, diferite, sau doua poze asa zis luate in locatii total diferite si linia orizontului e IDENTICA
pe luna au avut motive SERIOASE sa falsifice, pe Marte nu prea, insa mi se pare interesant cum cineva ca tine vine si baga teoria constipatiei si in Marte, moment in care, daca cineva zice ceva despre chestii care chiar s-au intamplat sa se loveasca de "zidul" generalizat ca e teoria constipatiei si atat
deci, "multumesc mult" pentru dezinformare
Pentru ca americanii au dat banul ca sa se tina secret
cum se face ca de atunci nu s-au mai dus pe luna, pai de atunci au aparut MULT PREA MULTI observatori independenti cu telescoape care puteau ca confirme minciunile
nici un fel de misiune cu oameni la bord nu a iesit in afara camplului magnetic al pamantului care ne protejeaza de radiatia soloara, in afara de asa zisul program Apollo care cica, ca ar fi aterziat pe luna
ghici cine e "desteptul"... SI CREDUL pe deasupra
siii "Au băgat 11 milioane de dolari în proiect"
ca sa nu mai vorbim ca esti ABERANT PE DINAFARA:
https://www.planetary.org/space-policy/cost-of-apollo
cu 11 milioane s-au scobit intre dinti, programul a "costat" 28 de MILIARDE, nu milioane (28 de mii de milioane)
esti "destept" de m-ai rupt
Un moment, ce e aia NASA?!?
National A.n.a.l S3x Association? =))
https://www.imdb.com/title/tt0436058/characters/nm1489118
"Ernie Kaplowitz : I really want to work for NASA.
Matt Stifler : National A.n.a.l S3x Association?
Ernie Kaplowitz : No it's Space Assoc... There's an A.n.a.l S3x Association?
Matt Stifler : Oh, yeah, but you've got to be a pro. Wait, there is a Space Association?"
Daca tu nu ai ajuns nici pana in orasul alaturat, crezi ca tehnologia nu poate ajunge pe Marte?
Asa e cand toti au acces la internet dar nu stiu sa... citeasca!
Hai că mă faci să râd.
1. Area 51 este o bază militară care se ocupă cu experimentarea unor prototipuri de avioane militare.
2. Motivul pentru care ne-ar minți e inexistent.
3. Nu există dovezi pentru teoria ta. Habar n-am ce "forme umane, animale" vezi tu. Rover-ul trimis acolo a extras și analizat efectiv monstre de sol marțian, diferit de cel de pe Terra.
Nu era niciun animal sau extraterestru in poze. In ziua de azi cu tehnologia pe care o avem nu mi se pare nimic de necrezut sa fie poze reale de pe marte. Astept sa-mi iau o casă acolo, cat de curând.