Rundll32.exe este un proces de sistem al Windowsului (adica progran legitim al Microsoftului), folosit pentru lansarea fisierelor de sistem.dll (Dynamic Link Library), dat fiind faptul ca acestea nu pot fi lansate direct (de exemplu, fara rundll32.exe nu putem deschide Control Panel, Display Properties, Computer Properties, Date&Time Properties etc.). Stergerea accidentala sau intentionata a acestui proces poate da serioase batai de cap userilor, avand in vedere ca este folosit pentru functionarea corecta a unor aplicatii esentiale pentru sistem. Totodata rundll32.exe reprezinta si un potential risc, deoarece anumiti virusi care ii imprumuta numele sunt folositi de catre hackeri pentru accesarea prin remote a sistemelor si aflarea parolelor (e-mail, internet banking, etc) si a datelor personale. De aceea este recomandat sa se efectueze periodic scanari complete ale sistemului cu ajutorul unui antivirus eficient, precum si localizarea procesului inainte de stergerea acestuia (procesul legitim rundll32.exe este localizat in C:\Windows\System32; virusii care folosesc acelasi nume sunt localizati in orice alt director).