Mulțumesc mult, NeluL. O informație care chiar o consider utilă.
Am o întrebare (sau două). Prima variantă, care mi se pare cea mai simplă dintre toate, poate fi folosită și pe Google Chrome sau, așa cum presupun, nu?
Care ar fi cea mai simplă (și eficientă) variantă pentru Google Chrome?
Mulțumesc.
Pentru Google Chrome ai la dispozitie extensia ProxyPy Web Proxy. https://chrome.google.com/webstore/detail/illahkmhnkgdnhdfkankcocbmmjmbipd
O instalezi, apesi butonul din dreapta barei de adrese si poti introduce acolo orice site web pe care vrei sa-l accesezi anonim. Este rudimentara aplicatia totusi.
Nelul, mi-am instalat "ProxyPy Web Proxy", dar când dau clic pe acel semn albastru, din dreapta, nu mi se deschide nici o fereastră în care să întroduc numele site-ului (butonul e ca și inactiv).
Trebuia să dau un restart, ceva?
Iar o dată din o sută, după zeci de clicuri, când până la urmă mi se afișează fereastra respectivă și am posibilitatea să dau clic pe "Ok", îmi apare asta: http://i.imgur.com/eGDGJ.jpg.
Din moment ce îmi merg filmulețele de pe youtube, deși, din ce am citit, ar trebui să am probleme, înseamnă că "ProxyPy Web Proxy" al meu nu este activat sau e nevoie să-l activez manual pentru fiecare site în parte?
Și dacă da, de ce nu se vrea activat (îmi scrie ceva de server. este vorba despre probleme cu serverul lor? pentru că așa pare)?
Felicitari pentru faptul ca sustii cu buna stiinta incalcarea regulamentului TPU!
Te zic lui Tenita!
Dispari!
"Cum sa navighezi ANONIM pe internet foarte usor?"
Asta ce e după părerea ta, nu întrebare?! Că a și răspuns la ea singur, ajutându-ne pe toți, asta e altceva.
În loc să-i mulțumești...
Iti multumesc pentru gingasia cu care mi-ai dat replica! Esti o adevarata lady!
P.P. Cu PC-ul ma descurc destul de bine, n-am nevoie de sfaturi gratuite, de ocolire a responsabilitatii.
Atunci pune-ti poza ta la profil si numele tau original la nickname si daca mai vrei sa-ti pui si IP-ul la Url Blog ca sa fi cel putin responsabil din punctul asta de vedere. As zice ca esti cel mai responsabil de pe TPU Nu ai nevoie de sfaturi gratuite->DONATE
Eu apelam la proxy din cand in cand...dar atat
Mi se pare totusi putin exagerat sa faci toate aceste proceduri pentru a fi in totalitate anonim pe net ...pana la urma daca nu ai comis delicte grave, nu prea ai de ce sa te chinui atat!
Un proxy simplu care sa iti redirectioneze ip-ul cred ca e suficient...
Pai mare chinuiala nu este! Dar cel mai bine pentru un utilizator este sa ramana ANONIM pe internet.La ce sa lasi urme pe unde mergi cand poti sa le acoperi?! Un motiv banal este spamul de exemplu. Unul din site-urile pe care ai navigat iti vinde adresa de email.Treptat ai sa observi ca primesti e-mail-uri de la diferite firme cu diferite oferte pe care nu le-ai solicitat. Dupa aceea este mai greu sa scapi de ele decat sa folosesti un proxi. Da, un proxi simplu este de ajuns! (nu am facut referire la chain bouncers sau o retea zombie networks cum folosesc hackerii )
Multumesc ca nu ai uitat sa postezi asa ceva Deocamdata nu e nevoie, dar daca va fi data vreo lege stupida, se vor gasi solutii de evitare! Avand in vedere la cat de complex e internetul si cate brese de securitate ofera se vor gasi programe de anonimat in limita bunului simt!
Daca vreti anonimitate 100% trebuie sa aveti 2 calculatoare dintre care unul trebuie sa fie laptop si sa aiba instalat sistemul de operare linux si sa folositi internetul doar pe retele hackuite din oras (preferabil din masina) si sa folositi browserul TOR impreuna cu un VPN platit si multe proxy-uri, pe acest laptop sa nu va logati pe nici un site/email/forum etc cu acelasi cont ca si pe celalalt calculator (asa nu va gaseste nici dracu', daca vreti sa comiteti ilegalitati)
Tare multumesc pentru informație!
Aasa de greu?
Asa de greu, cum sa hacuiesti retelele? am incercat toate variantele de pe Youtube nici una nu merge?
Si eu doresc chiar fara permis doar sunt suveran!
@zBogDDy:"dar ma cam enerveaza ca se pormeste mai mereu internet explorer"
E o optiune pe care o poti dezactiva din meniu de la Options.
Buna @ NeluL
Am si eu o intrebare.
Se pot transfera mesaje de pe cartela mea pe cartelauneicolege. Adica eu am mai mullte SMS-uri si ea nu prea mai are si as vrea sa-i dau cateva.
Se poate? ( P.S.: Suntem in Cosmote. )
Odata cu reactivarea contului, mi s-a impus sa respect regulamentul TPU, altfel dau de dracu'!
Ca urmare, te raportez pentru postare de intrebare-neintrebare
P.P. Don't hate the gamer, but hate the game! Sau, cum era?
Esti liber sa hate ce vrei
Nu trebuie sa platesti nimic! Vezi raspunsul care l-am dat mai sus lui NOname ->>> Pentru Google Chrome ai la dispozitie extensia ProxyPy Web Proxy. https://chrome.google.com/webstore/detail/illahkmhnkgdnhdfkankcocbmmjmbipd
O instalezi, apesi butonul din dreapta barei de adrese si poti introduce acolo orice site web pe care vrei sa-l accesezi anonim. Este rudimentara aplicatia totusi. Google -motorul de cautare si Chrome -browserul nu prea incurajeaza chestia asta cu anonimitatea, nu le convine faptul ca esti anonim si de aceea nu recomand Chrome pentru proxy. Pentru proxy foloseste Mozilla sau alt browser mentionat de mine mai sus si ca motor de cautare foloseste Yahoo sau Bing. Te faci anonim complet si navighezi fara urme pe internet! Pana si Internet Explorer are BUTON de navigare fara urme pe internet. CHROME nu are!
In Chrome - http://tiny.cc/ccg6aw
Salut neluL.
In legatura cu anonimitatea pe Google Chrome.Acesta are un asa-zis mod "incognito" care se activeaza din combinatia Ctrl + Shift + N. Exact ca la Mozilla, apare o noua fereastra cu un mic omulet in stanga barei de adrese; pagina care incearca sa ascunda IP-ul, nu salveaza nimic in istoric sinu acceseaza fisierele cookie.Eu de obicei folosesc aceasta fereastra cand nu vreau sa salvez pagini in istoric, nu neaparat pentru ascunderea IP-ului asa ca nu sunt sigur de anonimitatea totala pe internet.
Incearca TOR - https://www.torproject.org/
Cu TOR esti anonim, anonim pe internet daca vrei sa vorbim de anonimitate totala si deep web. Cateva detalii ai aici
http://www.businessmagazin.ro/......o-10652263
Stiu,am dezbatut acest subiect prin mesaje acum cateva zile.Am vrut doar sa spun ca si pe Google Chrome exista o comanda care face posibila anonimitatea pe internet.
Salut,
Care metoda functioneaza in cazul furnizorului de internet, adica cum facem ca el sa nu poata vedea ce am vizitat?
Pai ma intereseaza ce vede...ce el sa aiba acces la ce accesez eu?
Deci daca folosesc de exemplu aia cu ''S'' furnizorul nu va putea sa vada ce accesez sau ce am accesat?
Intreb asta fiindca la firefox este la optiuni o chestie cu ''incepe navigarea fara urme'' dar dupa ce o pornesc imi zice ca totusi furnizorul de internet poate sa vada ce am accesat...
Apropo, nu inteleg chestia cu ''S''... deci daca am de exemplu https://www.google.ro/ cum facem folosim aia cu ''S''? une o pun ca nu am inteles la ce te-ai referit tu acolo...
Nu mai pui ''s'' pentru ca ai deja!-> http's'
un link normal -> http://www.google.ro/
un link criptat -> https://www.google.ro/
Foloseste Ultrasurf sau un proxy daca nu vrei sa vada providerul ce faci.
My pleasure
hehe nu te-ai schimbat de looooc si apropo congrats pentru titlul tau de expert TPU
Pai ce motive am sa ma schimb? ...de caracter! Merci
Nu ai dc oricum ma bucur ca nu ai facut-o
Super utile informatiile, TOATE! pasul 2 este genial, numa pornesc programu si gt. dar ma cam enerveaza ca se pormeste mai mereu internet explorer.
Auzi amnevoie de ajutor mie browserul imi navigheaza automat cu https:// si nu pot accesa anumite siteuri imi spune conexiunea nu este sigura
REZOLVARE: -> REGLEAZA data si ora de la PC(sunt in urma) si apoi da click pe inteleg riscurile.Da un restart pc si intra in browser.
Andrei1124 întreabă: