De preferabil să fie cooler-ul, dar vezi să nu fie HDD-ul, că-i mai nasoală treaba atunci. Desfă-i carcasa din stânga şi demontează-i cooler-ul. O să meargă perfect şi fără el, că şi eu tot la fel am făcut (de regulă cel de pe carcasă face zgomot, ăla de pe proc şi sursă sunt silenţioase).
Dacă nu ştii cum se face îţi zic eu.
1. Scoţi unitatea din priză (în traducere o deconectezi de la reţeaua electrică)
2. Scoţi toate cablurile din spate.
3. Dupa aia o iei şi te duci cu ea în mijlocul covorului sau unde ai tu spaţiu mai mult.
4. Iei o şurubelniţă sau dacă n-ai merge şi cu un cuţit de bucătărie, numai vezi să nu te tai că dupa aia te am pe conştiinţă.
5. Aşa, deci, după ce faci rost de instrumentul de deşurubat, întorci unitatea cu spatele spre tine şi pe marginea din partea dreaptă o să vezi că are 2 şurubele.
6. După cum poate ţi-ai dat şi tu seama, da, exact, trebuie să le desfaci. Introduci şurubelniţa în şurub şi începi să-nvârţi în partea stângă, pănă se desface.
7. După ce ai desfăcut şurubelele, pui frumos manuţa pe panoul lateral dreapta al unităţii, cel pe care l-ai desfăcut, după care îl glisezi uşor spre tine, sau spre înapoi când te uiţi la unitate din faţă.
8. Deconectezi firul care leagă cooler-ul de placa de bază, tragi uşor de el că iese.
9. O să observi că ventilatorul e prins de carcasă cu 4 şurubele. Le desfaci şi pe alea, dai jos cooler-u şi gata.
10. Dacă vrei poţi să pui la loc carcasa sau poţi s-o laşi aşa.
N-o să ţi se ardă nimic, pentru că ventilatorul de pe procesor şi cel de la sursă sunt suficiente.
De obicel ventilatorul (cooler-ul ) face asa. Uneori este suficient sa misti unitatea sau sa o asezi pe o suprafata dreapta.Sau trebuie cumparat altul!
S-ar putea sa ai praf in ea. Curata cooler-ul bine, e posibil sa fie praf pe el.
Vezi sa nu ai probleme cu Coolerul(ventilator) sa se fi desprins sau sa fie plin de praf. . Dasfa-l si curata-l si tu de praf si apoi incearca-l
Se poate sa fi intrat praf intre radiatorul de la procesor si cooler! Eu asa am patit! Intra parful acolo si coolerul incepe sa se tureze tare ca sa raceasca radiatorul! Cu un aspirator faci treaba!
Va zic eu care e toata treaba. Si eu am avut aceeasi problema si am rezolvat-o. De vina este axul coolerului, in cazul meu, cel de la sursa. Desfa coolerul si scoate-i usor elicea. Impingi de ea ca trebuie sa iasa. Elicea are un ax pe centru, ia nitica vaselina si unge-l, si ai sa vezi ca n-o sa mai ai probleme cu zgomotul.
Daca o sa scoti coolerul de la PC o sa incetineasca jocurile, adica o sa se miste in reluare. Mai bine iti cumperi alta unitate sau alt cooler. De obicei face zgomot din cauza prafului care se aseaza pe ventilator, desfa carcasa si curata-l cu o pensula subtire si o carpa.
Buna. Si mie mi se intampla asta. Mi se pare ca pe partea unde este aerisita unitatea s-a pus praf sau ceva de genul. Incearca sa o cureti acolo.
Ai dus-o vreodata la curatat unitatea? Cred ca nu. Desfa unitatea si sterge praful si strange cu mare atentie suruburile, dar nu tare. Un pic mai strange-le si gata, n-o sa mai faca asa. Nu raspund daca se intampla ceva rau. Fii atent cum strangi suruburile, acolo este totul. Daca strangi prea tare s-ar putea sa nu mai functioneze. Mai patesti cateodata asa si de la ventilatoare, curate-le de praf si pe alea. Daca nu te pricepi, du la un service, eu asa am facut. A durat 48 de ore si gata, mai bine asa acum cum crezi tu.
YzuD întreabă: