Placa de bază este placa principală a unui calculator, o componentă hardware complexă pe care sunt montate multe alte componente hardware ale PC-urilor sau ale altor aparate electronice computerizate. Ea reprezintă elementul de legatură dintre toate componentele calculatorului.
Într-un laptop, placa de bază este de dimensiuni mai mici și dispune de câteva diferențe majore. Aceasta poate să nu aibă sloturi de expansiune, și de asemenea poate oferi majoritatea componentelor direct integrate. În mod similar, termenul de placă de bază este aplicat dispozitivelor cu o singură placă și fără extinderi sau capacități suplimentare, cum ar fi sistemele înglobate cu capacități limitate de expansiune.