Să nu se facă confuzie aici, ochiul tău va percepe doar 50 de cadre, jocul, pe configurația PC-ului tău, poate rula la sute de cadre cu sincronizarea verticală a ratei de refresh a monitorului (televizorului) dezactivată din setările plăcii video (V-SYNC Off) (pentru că vorbim de PC, adică de capacitatea plăcii video de-a randa un anumit număr de cadre în funcție de performanța sistemului), însă pe ecran nu vei vedea decât 50 de cadre, iar ochiul se va adapta mai greu, imaginea părând ușor sacadată în momentul în care se urmărește cu atenție cadru după cadru. La frecvențe de peste 120Hz inclusiv, ochiul se va adapta mai ușor, nu vei mai sesiza acele scurte întârzieri pe ecran, prin urmare vei avea un timp de răspuns mai eficient la frecvențe mari în jocuri competitive.
Poți avea în joc constant atât cât poate duce sistemul tău, singura limitare va exista pe display.
În principiu, ochiul uman nu mai sesizează diferența dincolo de 60Hz ai monitorului, dar, cum am mai spus, o frecvență mai mare îți aduce un avantaj, însă doar în jocuri competitive.
Mersi mult de raspuns faza e ca eu vr sa ma joc pe acel TV sa conectez un ps4 și mna vr sa prind 60 fps uri constant!
Nu ai cum acest lucru pentru că ecranul televizorului va limita PS-ul la 50fps. Nu poți dezactiva sincronizarea verticală decât la PC, la Xbox și consolele PS sincronizarea verticală este activată default, adică atât cât am rata de refresh maximă suportată de televizor, atât va duce și consola ta. Consola poate mult mai mult de 60-70-80 frameuri, însă acestea vor fi blocate la valoarea de 50fps, adică 50Hz. Singura soluție este să schimbi fie televizorul, fie sa folosești un monitor capabil să afișeze conținutul la rate de refresh mult mai mari.
Îmi recomanzi un TV bun între 700 - 800 RON?
Hertzi de la monitor/TV nu au nicio legătură cu fps.
Hertzi înseamnă rata de refresh a ecranului, valoare fixă, fps înseamnă rata de refresh a imaginii, și este o valoare variabilă.
Dispozitivul care procesează este responsabil cu fpsurile, doar el poate să facă mai multe fps-uri. E bine să fie mai multe fps-uri decât Hz astfel încât imaginea este cursivă, o rată de cel puțin 1la1 este recomandată.
Ochiul uman vede foarte bine diferența până pe la vreo 300Hz/fps.
Deci pe scurt prind 60 fps, nu? Adică între 50 și 60 nu e diferență
Pe scurt prinzi 50fps, tot ce este peste 50fps va fi interpolat.
Depinde ce jocuri joci daca sunt jocuri vechi normal ca merge in 60 de fps-uri.
alexAlexalex9991 întreabă: