1. Apariţia fenomenului de dispersie în fibrele optice multimod. Acest fenomen constă în lărgirea fluxului luminos ca urmare a separării diferitelor sale raze în timpul refracţiei. Aceste raze, din momentul dispersiei, se mişcă "independent" şi nu ajung în acelaşi timp la receptor. Efectul secundar al dispersiei este limitarea lăţimii benzii de transmisie. Acest lucru este un mare inconvenient în cazul cablurilor multimod, deoarece în acestea lăţimea de bandă este oricum deja limitată de diferitele moduri, care diferă între ele prin timpul de parcurgere. În combinaţie cu dispersia, interiorul fibrei optice este destul de înghesuit şi dominat de haos. Cea mai mică dispersie apare la o undă cu lungimea de 1, 3 micrometri.
2. Dispersia naturală a sticlei, care apare atât în fibrele optice monomod, cât şi în cele multimod. Aceasta este efectul modificărilor indicelui de refracţie al luminii în sticlă, modificări care rezultă, în principal, din micile defecte ale sticlei – lipsa de omogenitate a structurii, dar şi din lungimea de undă.
3. Atenuarea – în funcţie de lungimea de undă şi de tipul şi grosimea materialului fibrei optice.
În prezent, cea mai mică atenuare apare, teoretic, la o undă cu lungimea de 1, 55mm şi este de 0, 16dB/km.
4. Procesul de alcătuire a fibrelor optice, complicat şi care necesită precizie: pentru îmbinarea diferitelor părţi ale fibrei optice se folosesc conectoare speciale, a căror montare are loc în condiţii de laborator, de mare precizie şi într-un mediu fără niciun fel de pulberi. Acest lucru este deosebit de dificil pentru fibrele optice monomod, al căror miez este foarte subţire. Iar pentru ca fibra optică să fie funcţională, o parte a miezului trebuie să adere în mod ideal – central la cealaltă parte a sa.