Hai să-ți spun ceva, am avut și eu un telefon cu baterie slabă și credeam că există un program minune care sa-mi ajute bateria dar nu e deloc așa, mai rău consumă bateria pentru ca rulează continuu în fundal, dacă aia e bateria, n-ai ce să faci, ce fac programele alea poți face și tu, setezi ca wi-fi-ul să fie activat doar când ecranul este aprins, și să instalezi un program gen clean master care să oprească unele programe ce rulează inutil în fundal și el consumă ceva dar în rapprt cu eficiența pe care o dă, e util
O baterie slaba ramane slaba, nu exista nicio aplicatie minune care sa prelungeasca autonomia. De aceea cel mai bine atunci când iti iei un telefon nou sau second de ce nu, e bine sa tine cont foarte mult de capacitatea bateriei, eu unul iti recomand telefoane cu baterie cel putin 2500 mah, dar depinde in primul rand de eran la un ecran de 5 inch ar ajunge la unul de 5, 5 e necesar o baterie cam de 3000 si peste spre 4000 mah.