Si chiar daca ar veni aparatul asteptat, ce vei face daca se va defecta in perioada de garantie?
Recomand ebay, amazon, si altele de felul acesta, doar pentru tara in care isi a sediul, sau pentru produsele care nu se gasesc in alta parte.
Ebay e doar o platforma, acolo sunt mai multi vanzatori, la fel ca olx sau okazii. Deci da, e posibil sa te trezesti cu niste pietre in cutie, s-au mai dat tepe pe Ebay dar alea veneau de la vanzatori dubiosi, cu calificative putine. Asa ca orienteaza-te catre un vanzator serios.
Si cum as putea face asta?
Eu iti recomand eMAG! Pe Ebay am facut o comanda si dupa o luna inca nu a sosit. Pe eMAG majoritatea comenzilor facute de mine au ajuns dupa doua zile (maxim trei).
Depinde de furnizor. Însă, riști extrem la o comandă de genul. Poate ca telefonul să ajungă defect sau să ai probleme cu el pe parcurs și atunci ai încurcat-o. Și eu mi-am luat un telefon din China, nu am avut probleme cu el, însă pot spune că am fost inconștient. Te-aș sfătui să îți cumperi din țară, deși știu foarte bine că prețul poate fi chiar dublu în România. Gândește-te bine, și baftă în continuare.
Ai idee cumva cat sunt taxele vamale? As vrea si eu sa imi cumpar niste lucruri si am auzit ca se plateste taxa vamala insa nu a stiut nimeni sa imi zica cat.
Http://programepc.net/taxe-vamale-pentru-colete-externe-ue-china/
Https://www.youtube.com/watch?v=ZngA_G6_Pjo
Da-i foward la clipul asta pana gasesti cand acopera subiectul. A zis foarte bine tot ce trebuie stiut despre comanda din strainatate,