| RalucaSahnada a întrebat:

As dori si eu poezii triste! Dau funda la cele mai multe!

Răspuns Câştigător
| aNOnim876887686786 a răspuns:

O! Vine-o vreme-n care nu poţi să mai visezi
Şi dragostea nu-nseamnă decât cuvinte goale
De nimeni nu-ţi mai pasă, în nimeni nu mai crezi
Deşi, în pieptu-ţi putred, simţi sufletul cum doare.

Te roade oboseala şi frica te cuprinde
Vezi ani că trec în goană, fără să faci ceva
Şi viciu-n plasa-i deasă încet, încet te prinde
Eşti gol de sentimente şi rece-i inima.

Nimic nu îţi mai place, nimic e viaţa ta
Ţi-e falsă veselia şi nu mai speri nimic...
În egoism feroce ţi-se schimbă dragostea
Şi nici un drum spre soare nu vezi, oricât de mic.

Nu poţi privi-nainte, înapoi n-ai ce să vezi,
Îţi simţi nemernicia ca pe-un pietroi în cârcă
În nopţi reci se prefac a zilelor-ţi amiezi
Şi simţi, tot mai aproape, a morţii hâdă hârcă.

Te învecheşti în rele, nu poţi să te mai schimbi,
Nici cântec, nici viers dulce în tine nu vibrează...
În propria-ţi mocirlă te tăvăleşti, te plimbi,
Şi nu mai ştii când mintea ţi-e beată sau ţi-e trează.

Frumosul te scârbeşte, urâtul ţi-l faci frate,
Doar uneori, în treacăt, mai spui că ai greşit
Iar câteodată-n noapte, auzi în geam cum bate
Speranţa de-altădată, şi al inimii trecut.

Hai, ploi, spălaţi-mi sila şi al inimii noroi,
Spălaţi-mă de rele, de lacrimi şi de frică,
Aduceţi-mi speranţa şi visele înapoi
Şi rupeţi vălul negru ce sufletul mi-l strică.

Atata timp te-am ridicat,
Pana acolo unde nu-ti era locul.
Atata timp am asteptat
Sa pot sa-ti zic ce simt cu adevarat.
Dar parca totul a fost un joc.
Acum cand jocul s-a terminat
Am reusit sa te cunosc cu-adevarat...
Ti-am vazut fata fara masca,
Am vazut adevaratul "TU"
Caci tu cel ce erai in mine, erai altfel decat "TU"
Acum am senzatia ca totul s-a schimbat,
Ca tu esti altfel,
Insa tu ai fost mereu asa,
Eu sunt cea care a vazut in sfarsit realitatea...

Dupa toate astea, a mai ramas ceva?
E prea tarziu sau poate prea devreme ca sa pot accepta,
Adevarul si pe tine...
Insa asa cum esti tu... esti o parte din mine...
Asa ca... mai bine un gol in mine decat un suflet plin de iluzii desarte
Sunt toate doar povesti... ce s-au lasat prea mult asteptate...
Esti tot un om ca si mine.
Altceva nu esti si nici nu vei mai fi
In ochii mei esti tot un om, un copil, un adult...
Se aud ganduri pe care tot incerc sa le ascult...
Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destramată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
În nisip, scrâşnită, laşă remuşcare...

poezie de Nicolae Labiş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază! | Răspândeşte!


Un pachet de biscuiti

Nu stiu daca ati aflat cu totii, oamenii milostivi si instariti
De batrana ce-a furat de foame un banal pachet de biscuiti.
Ea de acolo isi cumpara sarmana, ieftin alimentul preferat
Pana cand cu preturile astea, n-a mai avut bani si l-a furat.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti

Nu stia sa minta si sa fure, a trait in cinste din putin
Si-au vazut-o ca e speriata, parca o muncea un gand strain
Nici n-au apucat s-o controleze, ca s-a si predat ca intr-un joc
Si innebunita de durere a cazut si a murit pe loc.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti

S-au furat averi de miliarde, tari intregi au fost facute praf
Nici n-ar fi mai potrivita sigla decat o ruina si un jaf
Iar acei ce le-au furat pe toata dau din cap profund dezamagiti
Ca batrana a murit umila pentru un pachet de biscuiti.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti


Esti departe si ai asupra mea, o putere imensa
Ma trezesc zambind in fiecare zi
Ce sansa ca te-am cunoscut, nu mai credeam in iubire demult
Vreau sa raman in lume ta plina de iubire
N`am mai fost indragostita asa nicand
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traiesc
Cu tine invat sa iubesc

Tu ma vezi mai frumoasa decat stiu eu
Ma faci sa simt ca sunt centrul lumii EU
Si ma alinti, ma alinti, ma alinti cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s`o minti, nu vrea s`o uiti

Vreau sa raman in lumea ta plina de iubire
Sa ma trezesc zambind in fiecare zi
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traiesc
Cu tine invat sa iubesc

Uneori fara tine, drumul e greu
As vrea sa fii cu mine, cu mine mereu
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traï esc


O pasăre cu o singură aripă
şi cu aripa transformată în lanţ,
o pasăre cu o aripă rămasă să spere
şi alta pe care o tîrăşte în zbor,
o pasăre-mi trece noaptea prin somn
şi dimineaţa o găsesc răstignită
în acelaşi loc unde seara
am lăsat-o
lovindu-şi lanţul cu aripa

Purtăm fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pentru tine şi tu pentru alta
Şi focul ne mistuie surd pe-amândoi:
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.

Aştepţi un cuvânt, aştept un cuvânt,
Dar eu de la tine, şi tu de la alta.
Obrazul îţi văd şi în vis delirând,
Dar tu în visare o vezi doar pe alta.

Şi ce ne rămâne să facem când nici
Ursita nu ştie decât să dezbine?
De ce i-ar fi milă? Trăim, doar iubind,
Deşi tu pe alta, eu, totuşi, pe tine.

Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.

Pe când fusesem tânăr şi-ncrezător, trufaş,
O tânără grecoaică iubit-am pătimaş.

Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricând,
Dar ziua cea cumplită se arătă curând.

Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Când îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:

-"Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tânăra ta greacă te-nşală chiar acum".

L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.

Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crâncenă mâhnire se răsucea în piept.

Ajuns la pragul fetei, simţeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceaţa, eram sleit de tot.

Intrai în casă singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în braţe, un armean.

N-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tâlharul n-avu vreme să scape din sărut.

Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins,
Privind năuc la fata ce, -ngălbenând, s-a stins.

Imi amintesc tăcerea, văd sângele: tâşnea...
s-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea.

Smulgându-i şalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am şters de sânge spada, râzând de vechiul vis.

Iar robul meu prin bezdna cărându-i pe sub porţi,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morţi.

De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcută noapte în trista-mi viaţă nu-i.

Cu sufletul meu veşted răzbit de suferinţi
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.

Pe când fusesem tânăr şi-ncrezător, trufaş,
O tânără grecoaică iubit-am pătimaş.

Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricând,
Dar ziua cea cumplită se arătă curând.

Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Când îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:

-"Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tânăra ta greacă te-nşală chiar acum".

L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.

Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crâncenă mâhnire se răsucea în piept.

Ajuns la pragul fetei, simţeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceaţa, eram sleit de tot.

Intrai în casă singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în braţe, un armean.

N-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tâlharul n-avu vreme să scape din sărut.

Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins,
Privind năuc la fata ce, -ngălbenând, s-a stins.

Imi amintesc tăcerea, văd sângele: tâşnea...
s-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea.

Smulgându-i şalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am şters de sânge spada, râzând de vechiul vis.

Iar robul meu prin bezdna cărându-i pe sub porţi,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morţi.
De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcută noapte în trista-mi viaţă nu-i.
Cu sufletul meu veşted răzbit de suferinţi
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi.

Aş vrea să strig, dar gura nu ascultă
Aş vrea să zbor, dar aripa mi-e frântă.
Ceva uşor se scurge...
E lacrimă? E ploaie? Sau e sânge?

Vine! Se apropie ucigător
Distruge totul! Dar purifică
Pătrunde-n inimă şi în gând
Si-atunci, mă întreb ce-a fost?
Lacrimă? Ploaie? Sau sânge?


Ajungă-i zilei răutatea ei
şi mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist

Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
iar dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană

E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar şi singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei

Şi mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist

Am crezut că mă iubeşti,
Am crezut că mă doreşti,
Dar tu cu cuvinte reci
Sufletul îmi răneşti!

De-ai şti, iubite, cât de rău
Mă doare rana sufletului meu,
Şi ca o floare mă ofilesc,
O, cât de mult, iubite, eu te doresc!

Căci eu te iubesc
Cum alta nu te va mai iubi,
Şi alături de tine vreau să fiu
Pănă când moartea ne va despărţi.

Mi-ai spus că sunt cea mai iubită,
Că sunt a ta dulce ispită,
Dar acum mă laşi singură,
Să mor de dragoste rănită



Incerc un gest, un jalnic inceput,
De la persoana-a doua sa te mut,
As vrea sa te transfer si sa dispar
Catre persoana-a treia singular.

Caci eu cu tine nu mai pot vorbi,
S-au adunat prea multe ineptii,
A-ti mai rosti porecla nu mai pot,
De azi esti ea, te-ai departa de tot.

Si niste explicatii – tuturor:
Eu pentru ea as fi putut sa mor,
Pe unde merg, imi amintesc de ea,
Nu pot s-o uit, orice s-ar intampla.
N-am dreptul sa o strig plangand "Ramai!",
Cat sunt de singur la persoana-ntai


Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.

Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.

Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.

Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.

Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.

Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.

Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.

Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.

Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.

Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.

Adio E, iubirea mea
Semneaza trist vocala A


Zori de zi plini de miresme…
Noaptea fuge din ferestre,
Soarele sărută roua …
Cetăţean de mâna-doua

Brusc, tresare-n aşternut,
Gemând, saltă în şezut
Ochi-ncercănaţi şi-i freacă –
Poate somnul o să-i treacă.

Caută în jur posac:
"Amărât sunt şi sărac
Fără râs şi bucurii –
Dar bogat în datorii

La băcan, la lăptărie,
La fisc şi la primărie,
Iar Uzina – bat-o vina! –
Mi-a tăiat de ieri lumina."

Soarele sărută roua…
Cetăţean de mâna-doua
Roboteşte cu mult sârg:
"Mâine, iară-i zi de târg

Şi-o să-mbrac costumul vechi,
Îmi trag basca pe urechi
Şi-o să mă înfund în birt
Să-mi ard sufletul cu spirt.

Să-mi ard sufletul şi gura
Poate potoli-voi ura
Care-mi macină rărunchii –
Trupul, până-n vârf de unghii.

Şi să uit că n-am parale,
Că mă plec cu greu de şale,
Că zadarnică mi-e truda
Şi mă ostenesc de-a surda…"

Seară …zare arsă-n jar…
Stelele timid răsar
Luna râde-n colţul gurii
Peste zbuciumul făpturii.

Peste lucruri cade roua…
Cetăţean de mâna-doua
Rar păşeşte către casă –
Truda, umeri-i apasă.

Ochii-i încreţiţi de riduri
Cufundaţi-s în negre gânduri,
Şi nu văd bolidul care
Iese-n trombă din parcare.

Doar un geamăt scurt – şi gata!
Liniştea-şi lăţeşte pata
Peste zbuciumul făpturii…
Luna plânge-n colţul gurii,

Întuneric de tăciune
Tainic, nopţii doliu pune
Stelele privesc mirate
O surată care cade.

Zori de zi plini de tristeţe…
Când cocoşi-şi dau bineţe
Soarele sărută roua…
Cetăţean de mâna-doua

Liniştit stă în coşciug:
A scăpat de tras la jug
Şi plecând dintre cei vii –
Nu mai are datorii.

Iar în casa cea de tină –
Nici că-i trebuie lumină…



Am iubit şi eu odată
Doi ochi frumoşi de fată,
Plini de taină şi mister,
Două stele sus pe cer!

Erau fermecători
Ca o grădină cu flori,
Un curcubeu în mii de culori,
Ochii cei nemuritori.

Ce bine mă simţeam
Când alături de mine îi aveam,
Cu vorbe dulci îi dezmierdam,
Ce fericiţi eram.

Dar într-o zi m-au părăsit,
S-au dus şi înapoi n-au mai venit
Şi sufletu mi-i trist şi amărât,
C-am pierdut tot ce-am iubit.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază! | Răspândeşte!

Raze de lună

"Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună!"
Ai zis tu, şi eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duşi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

"Ce n-ar da un mort din groapă pentru-o jerbie de rază"
Ce din lună se coboară şi pământul îl atinge;
Să mai simtă încă-o dată fruntea că i-o luminează
Şi că-n pieptul său viaţa cu căldură se răsfrânge!

Sigur, noi credeam că dânsul ar schimba cu bucurie
A sa linişte eternă, pacea lui nestrămutată
Pentr-o rază de la lună, pentr-o dulce nebunie,
Pentr-o clipă de iubire din viaţa de-altă-dată.

Însă clipa de iubire zboară, zboară făr-de urmă
Şi în locul ei amarul şi pustiul ne rămâne;
Ah! şi ca să porţi povara unui chin ce nu se curmă
Tu cu moartea ta în suflet te târăşti de azi pe mâne;

Dac-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună
A sa linişte eternă, eu aş da de voie bună
Toate razele de lună, toate razele din soare
Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare.



Trist,

cu ecou de lavă
şi expirate
cununi de flori,

lunecă,

lunecă piscul
sub neaua timpului,
blocând trecători...

Singur,

nici o cărare
printre troiene
de arşiţi şi ger,

liber,

liber doar drumul
ce calcă pe aripi
şi duce la cer.


mi-e dor,

mi-e dor de copilaria jucausa
unde toata lumea era a mea,
mi-e dor de adolescenta zburdalnica
unde conta numai dragostea sincera si patimasa,
mi-e dor de gandul liber cind cugetam fara limite,
mi-e dor de naivitatea sentimentelor ce le aruncam
fara margini si ma prindeam in jocul iubirii,
mi-e dor de surisul mamei dojenitor
cind faceam cite o boroboata,
caci saraca nu putea nici sa se incrunte la mine,
mie dor de tot ce î-mi e drag si nu mai este,
mi-e dor de multe sentimente uitate,

mi-e dor.


Cum poţi să minţi în halul ăsta
moarte Cum adică mă cunoşti din
prima clipă Când doar mama era o
riginea universului Dar toate se
-nvârteau în jurul meu Ce frumos
curgea viitorul peste sat Ce ochi
albaştri avea Dumnezeu Ce departe
erau şi trecutul şi viitorul Cine
bate în inima mea Doamne Şi ni-
meni nu vrea să-i deschidă Cine

Nici un anotimp nu mai mi-e fast
Şi nici un parfum nu mă îmbie
În pustiu de lut gându-mi adast
Desfrunzit de o grea melancolie.

Nouri albi, zburând pe sub sineli,
Peregrin cu gândul nu mă cheamă…
Sufletu-mi, sleit de îndoieli,
Somn de veci, pe veci ar vrea să doarmă.

Chicoteli de clipe dragi şi calme
Am uitat, treptat, să izvodesc…
Doar sminteli neroade şi sudalme
Ţarinile minţii-mi mai rodesc.

Trecător stingher pe-al lumii şleau
N-am să las în urmă decât vanul
Sângele uitării îl tot beau
Şi pervers mă sapă – clipa, anul






3 răspunsuri:
| Jessica a răspuns:

Buna.

Sad sad sad in blue
For sad sad sad you
The moon is all bluish tonight.
The night is all dark outside.

Fluturi negri
Iti pare rau – o cruda minciuna.
Doar lacrimi rosii – ar mai conta?
Fluturi negri
Prea tarziu ca sa imi spuna
Ca va fi altfel, dar nu va fi candva
Sub umbrele de copaci, esti mai gol
Cum nici lemnul ce ma sufoca nu-i
Si negri fluturi mi-alinta ochii…
Nu-mi doream sa cazi in genunchi.
In noroiul care ma impiedica mereu
Sa privesc culori in straluciri senine.
Acum e prea tarziu sa imi spui
Ca iti pare rau – nu mai ai cui…
Cel care mi-a nascut si totusi mi-a ucis
Si spirit si inima si dragoste si vis.

Vreau sa plec, sa zbor din casa,
Sa dispar in infinit,
Le las cheile pe masa,
Si in lume am pornit.

Tot ce mi-ai zis pana acum au fost doar vorbe goale
Cuvinte fara sens al caror inteles inca mai doare
Cu ce ti-am gresit? De ce m-ai parasit acum?
Din cauza ta toata fericirea mea se face scrum.

Dupa a ta iubire eu inca tanjesc
Dupa aceleasi vorbe tot fara inteles
Cand ma trezesc vad locul tau gol in pat
Atunci am realizat ca tu deja m-ai uitat.

Ti-as zice ca te urasc dar nu pot s-o fac
Chiar daca stiu ca deja mai uitat
Sentimentele mele au ramas neschimbate
Ele privesc amintiri de tine demult uitate.

Stau singur in pustiu
Stau singur intr-un sicriu
Stau singur si ma intreb
De ce am murit?
Da sunt fericit ca am scapat de o viata
Si o sa dau de alta...

Sper ca te-am ajutathappy

| lidutsalidutsa a răspuns:

Celei care pleaca

Tu crezi c-a fost iubire-adevarata…
Eu cred c-a fost o scurta nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie
Noi nu vom sti-o poate niciodata…

A fost un vis trait pe-un tarm de mare.
Un cantec trist, adus din alte tari
De niste pasari albe – calatoare
Pe-albastrul razvratit al altor mari
Un cantec trist, adus de marinarii
Sositi din Boston,
Si New York,
Un cantec trist, ce-l canta-ades pescarii
Cand pleaca-n larg si nu se mai intorc.
Si-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’data un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cersea iubirea blondelor cochete…

| celya16 a răspuns:

Da, ma voi afunda adinc in tacere/ ca intr-o mlastina de cuvinte nescrise/ cu nici-un suspin fluturindu-mi pe buze./Si voi ramine cu limba de gheata/ cu soarele-n talpi,/cu ochii in singe/ o mie de ani./Apoi/ voi reveni si voi plinge/ tacerea mea/ tacerea voastra...

Întrebări similare