Ma gandeam sa incep sa scriu o carte, si as avea nevoie de o parere pentru inceput. Imi cer scuze daca apar greseli, deoarece nu l-am mai corectat. Ceea ce vreau sa intreb e daca ati incepe o astfel de carte, ati mai vrea sa continuati sa o cititi? Bineinteles ca actiune e mult mai complexa, si se transforma totul, insa vreau o parere. Multumesc!

" Cap 1

Incerc sa scriu, dar parca as uda fiecare cuvant cu cate o lacrima. E un sacrificiu pe care il simt pana in vene, unde sangele curge mai repede si il simt cum ma inunda continuu, fapt ce se arata la suprafata sub forma unor cristale care-mi uda foaia insirandu-se in fata mea sub forma unor picaturi de amintiri cu care am luptat atata vreme. Unele zile le traiesc ca si cum as fi intr-o stare de anamneza, straduindu-ma sa imi pastrez conduita umana dreapta pe care trebuie sa o afiseze zilnic, sa nu imi uit activitatile si sa nu uit ca inca am corpul viu.
Inceputul e unul melancolic si dramatic, insa in esenta sunt o persoana vesela, cu simtul umorului si cu zambetul pe buze chiar si cand plang. Singura mea problema e ca « memoria ma inteapa de parca as sta pe un recif de corali », cum spunea Ileana Vulpescu, omul care mi-a mangaiat constiinta in vremuri grele. Desi de multe ori simt ca am nevoie de un psiholog si un preot, imi voi gasi mangaierea in scris, e singura cale sa imi divulg secretele care le tin incuiate de aproape 3 ani, fara sa am nici o ocazie de a-mi lumina putin drumul plin de intuneric prin care trec.
Obisnuiam sa stau pe internet, ca toti copiii din aceste vremuri care-si completeaza viata cotidiana cu o viata virtuala. Doar 16 ani, destul de echilibrata pentru a-mi gasi alinarea in calculator sau alte vicii, era doar o forma de a ma relaxa dupa zile de invatat, caci recunosc ca eram tocilara, ceea ce m-a si ajutat, insa mi-a luat si anumite placeri, si in consecinta, trebuia sa existe o completare. Fiind un scorpion veritabil, probabil trebuia sa imi completez banala viata cu ceva mai mult pericol si sa descopar in acelasi timp si o alta lume in care sa ma pot desfasura in voie fara reguli precise, lume in care sa imi fac propriile reguli.
-Zambetul de pe fata ta ma inspaimanta, stiu ca ascunde ceva. Sper ca nu voi avea surprize prea mari, spune S. apropiindu-se de locul in care ne intalneam in fiecare dimineata pentru a merge la liceu.
-Neata, hai sa nu uitam de formalitati, ii spun luand-o de brat. Sa mergem spre cimitirul vietii noastre. Ai dreptate, weekendul acesta am reusit ceea ce mi-am propus de mult, senzatia a fost nemaipomenita.
-Haide spune o data, vreau sa stiu, sopteste langa urechea mea ca un copil care asteapta sa i se spuna povestea preferata.
-Sambata noapte am reusit sa intru in calculatorul cuiva, am vazut tot ce facea : vorbea cu prieteni, se uita pe site-uri sport si asculta manele. Puteam copia fisiere din calculatorul sau, sau sa i-l inchid, aveam control total. Am scanat mai bine de jumatate de noapte porturi deschise, pana cand l-am gasit, si m-am conectat cu Radmin. Stiu ca e periculos, insa cred ca era cineva nepriceput in materie de calculatoare, avand in vedere ca nu stia cum sa-si protejeze calculatorul. Imi venea sa strig de fericire, insa avand in vedere ca era 1 noaptea, pot sa o fac acum?, intreb amuzata.
-Tu vorbesti serios?, e posibil? Sau doar vrei sa razi de mine caci stii ca-s contra manelistilor, rade intrebatoare.
-Da, nu pot uita imaginea desktop-ului din fata mea, care bineinteles era a altcuiva, si puteam vedea asta din calculatorul meu fara nici o permisiune.
-Daca nu ne miscam mai repede, s-ar putea sa imi povestesti de manelisti si in ora de mate, caci cu siguranta ne lasa afara daca intarziem. Senzatiile tari nu includ si scutiri de la ore.
-Cine stie, daca si profu de mate ar avea porturi deschise l-as vizita mai des chiar…, ii zic starnind rasete galagioase printre copacii din parcul E.
Tin minte ca eram spre sfarsitul clasei a 9a si eram tare fericita ca voi avea ocazia sa explorez si mai mult lumea din calculator, ca in sfarsit voi pierde timpul lenevind cum imi place. Asa ca m-am apucat serios incepand de la mirc pana la siteuri. Era ca o arta din care tot descoperam ca sa o pot creea cum imi place pe urma. Incepusem sa fac lucruri mai putin legale pentru dreptate, incercand sa elimin tot felul de oameni din viata virtuala, caci eram o luptatoare, ce naiba. Incepusem sa fac take-uri pe mirc, luam canale, unde consideram eu ca merita, totul fiind o lupta dubla. Nick-ul meu pentru astfel de lucruri era F., facandu-mi la un momentdat un team chiar, iar pentru « fata cuminte » era M.
Era o seara de iunie, cu cola si prajituri in fata, luptam in felul meu pe mirc pentru dreptate si vad ca ma abordeaza cineva intrebandu-ma un lucru banal, daca l-am vazut pe un prieten de-al lui. I-am raspuns taios ca nu, deoarece nu imi placea sa stau la chat. Vad ca imi mai pune niste intrebari fara nici o esenta, peste care sar plictisita si ajung sa il intreb ceva despre un script, la care imi spune ca nu il stie da il poate invata si imi poate explica dupa. Raman foarte uimita si peste cateva zile ajungem sa discutam despre, desi dadeam foarte greu de respectivul cu nick « p.», cu toate ca aveam adresa de messenger. Era ca un vant care apare cand te astepti mai putin si nu te racoreste niciodata de ajuns. Ne-am imprietenit, desi totul distant si limitat, se baza pe un respect reciproc. Misterul acestui om m-a facut sa imi doresc sa il cunosc tot mai mult, devenise enigma care ma facea sa ma simt bine fara nici un prêt. Ajunsesem sa facem schimb de poze, lucru frecvent poate pentru lumea de pe net, insa nu si pentru doi oameni care aveau secrete, si in acelasi timp nici un interes unul fata de celalalt. Zic secrete, deoarece el stia doar persoana buna de pe net si anume M.Azi puteam povesti un sfert de viata, peste o saptamana puteam sa nu mai vb deloc. In general discutiile se axau in jurul netului si a modalitatilor de a simti adrenalina, fara a intra in datele noastre personale.
Poza pe care am primit-o m-a facut sa inghet, pentru cei 19 ani care zicea ca ii are, vedeam o masca de fier in loc de o fata, cu mici urme de trasaturi umane, dar in acelasi timp un baiat frumos, care avea un impact asupra mea cum nu a avut nimeni inainte. Brunet, cu ochii caprui spre negru, cu un corp bine construit, armonios, ideal pentru un barbat. Din ceea ce scria mereu parea o persoana foarte ineligenta, care spaneste arta conversatiei extrem de bine si care face o exceptie in orice moment prin fiecare cuvant care il scrie, sau cel putin asa imi lasa impresia.
De mult urmaream o tinta pe net, bineinteles pentru care m-am chinuit mult timp si tot nu reuseam sa o ating. Simteam cat de periculos era ceea ce fac, ca niciodata tremuram si eram agitata, insa am continuat calmandu-mi degetele care trebuiau sa lucreze ca intr-o munca minutioasa. Victorie! Am reusit sa « iau » unul din site-urile cele mai importante. Mereu am intuitii, inainte ca ceva sa se intample, trec prin diverse stari, incat uneori ajung sa cred ca traiesc evenimentele inainte ca ele sa se intample ca atare, iar cand vine acea clipa ma comport ca in fata unui lucru consumat de mult, gandindu-ma ironica ca a mai trecut o data in care nu am avut incredere in simtirile mele.
Obisnuiam sa merg in cimitir uneori ca sa imi limpezesc gandurile, sa simt linistea, sa o aud. Era modalitatea mea de a imi reincarca bateriile indiferent daca era o perioada buna sau nu din viata mea. Ma asezeam pe o banca si priveam cerul de dupa padurea din spate, padure cu copacii de unde venea vraja ce ma rupea de lumea pamanteasca. Rare se auzeau pasi, de cele mai multe ori a animalelor care locuiau acolo. Un refugiu perfect, unde nu te poate deranja nimeni.
-I. M? striga un barbat in spatele meu. Pentru o secunda mi se pare ca vocea nu e reala, ca e de nicaieri. Ma ridic, si ma intorc asteptandu-ma parca sa nu vad nimic.
-Dv sunteti? ma intreaba apropiindu-se de locul unde am inmarmurit la vederea celor 4 barbati imbracati in costume negre, dispozitive in urechi, si o masina neagra, mare in spatele lor. Eram prea confuza ca sa pot macar sa construiesc o ipoteza in acel moment, desi nu intelegeam ce treaba pot sa am cu acele personaje scoase parca dintr-un film.
-Da…dar …, rosteste o voce din mine, fara sa constientizez.
-Suntem de la Apararea Nationala, am dori sa vorbim cu parintii dv pentru a putea sa ne insotiti la baza nr. 13, Italia, unde veti discuta cu seful nostru, spune cel mai mic de statura.
« Aparare nationala «, »italia»?! E o farsa? Sau ar trebui sa consult psihologul de care ziceam? Felul meu de a fi ironica nu m-a parasit nici in acel moment, fiind mai realista in general, poate prea realista pentru anisorii aceia, si nu doar atat, nu ma pasionau SF-urile nici in filme macar. « Ha…dupa ce ca imi invadeaza singurul spatiu din lume unde oamenii nu intra de obicei decat asezati intr-o cutie de scandura si cu picioarele inainte, mai vin si cu asemenea idei! « Mi s-a zis o data ca am menirea de a atrage oamenii nebuni, insa data asta erau prea multi la un loc ca sa ma pronunt in privinta lor in acelasi timp.
-Va rog sa urcati si sa ne spuneti pe unde sa o luam spre casa dv.
Am executat mecanic indicatiile date de vocea care m-a strigat, fara a-mi pune intrebari sau a putea spune ceva. Momentul apropierii de acea masina m-a facut sa-mi fie teama, dar o teama constructiva, caci cum m-am asezat pe scaun, gandurile au inceput sa ma inunde, ca o apa ce sare peste un baraj. Nu puteam plasa aceste persoane intr-un peisaj oricat de mult mi-as fi dorit, nivelul cunostintelor mele nu imi permitea sau pur si simplu, era greu pentru orice om ce traia in aceleasi conditii sociale ca si mine.
Ajung in fata usii insotita de doi dintre barbati, intrebandu-ma daca atunci cand voi deschide usa ei vor disparea sau ma voi trezi din visul in care credeam ca sunt. Nici una din supozitiile mele nu s-a materializat, avand in vedere ca mama a iesit in intampinare, si ii citeam pe fata o nedumerire mult prea vizibila. "Da, era real, si totusi nu facusem nici un fel de demers sa aflu ce se intampla". Uneori nu actionam, desi toata ratiunea noastra ne spune sa o facem. Probabil corpul si vocea nu se mai suspun comenzilor primite de la creier, in speranta ca orice moment de pauza, va clarifica sau va completa lipsa informatiilor.
-Buna ziua doamna, am vrea sa…., si suna telefonul respectivului. Va rog sa ma scuzati, si iese pe hol unde vorbeste circa 2 minute, timp care parea nesfarsit. Se intoarce, parca controversat dupa discutie si surprinzator observ o greutate in cautarea cuvintelor.
-Fiica dv a participat la un concurs pe internet si a castigat un curs de initiere in programare, curs ce se tine in Italia, spune celalalt cu o voce mult mai calda.
« Poftim?, omul acesta minte. E clar ca nu corespunde cu ce a spus mai devreme. « Nu participasem la nici un concurs, si de unde aceasta schimbare de scop? Devenea tot mai confuz totul, insa observ cum fata mamei se lumineaza, privindu-ma cu apreciere, cum nu o mai facuse de mult.
-E…o onoare, spune mama emotionata, ea facandu-si griji mereu pentru studiile mele, intrucat era divortata si trebuia sa se descurce singura cu toate cheltuielile.
-Domnisoara, luati-va lucrurile strict necesare, caci restul va puteti procura de acolo fara probleme.
« Omul acesta ciudat, care apare din senin, si care a mintit fara sa schiteze vreun gest care sa-l tradeze imi spune sa plec acum de acasa?! » Daca pana acum dovedisem un calm neobisnuit, incepeam sa devin tensionata si agitata, simtind o energie cu totul noua care ma invada si imi slabea corpul, facandu-ma sa ma asez pe scaunul unde pierdeam atatea nopti, intrebandu-ma daca atunci era ultima data cand aveam sa-mi mai vad casa. Nu eram pregatita pentru o astfel de incercare a vietii, plus ca nu mi se oferea cale de a alege, dupa cum vedeam.
-Vrei sa iti iei si laptop-ul? aud vocea mamei rasunand din camera mea. Cand m-am trezit eu din starea ce m-a paralizat parca pe acel scaun, mama chiar imi pregatea bagajul. Incerc sa ma ridic, ca un om care face primii pasi dupa ce a stat luni intregi la pat, si ma indrept chinuitor de greu spre locul de unde auzisem vocea.
-Da, ar fi bine cred, spun ferm, cu dorinta sa imi recapat stapanirea de sine.


Cap 2

Niciodata nu am mai iesit din tara, si mai ales cu niste straini. Sunt adepta senzatiilor, traiesc pentru ele, dar ce ganduri au acesti oameni? Merg de ore intregi, nici macar nu pot sa plang, sau sa fac vreun gest uman.
-Opreste aici, spune unul din ei. Va ajunge in 10 minute.
« Unde sunt? si de ce sa opreasca aici? Ma vor lasa in strada, cand e asa noaptea? Cine sa ajunga? » Nici nu trec 2, 3 minute si primesc indicatii sa cobor din masina.
-Urcati in masina din fata, ea va va duce in Salerno.
Cobor incet, si vad cum unul din ei imi pune bagajul in cealalta masina. Imi deschide portiera unui bmw negru, fiind o masina mai joaca decat cea precedenta. Nu reusesc sa urc, soferul masinii respective coboara si incepe sa spuna metalic, cu o precizie care imi dadea fiori :
-I. M., posesoarea ip-ului : 89.756.432.222. Pe 22 iunie, ora 2 :37, ati deranjat unul dintre site-urile nepermise persoanelor neautorizate. Ne veti insoti la baza, unde se va hotara, modul in care …, si e intrerupt de aparitia altei masini, luminandu-ma cu faruri puternice, si care opreste brusc in dreptul nostru.
-F?, striga o umbra care vine aproape fugind dinspre faruri. Nu puteam sa identific fata, totul fiind un negru chinuitor.
-Eu…sunt, si vad cum se apropie si ma trage de brat, de parca ar vrea sa vorbim separat.
Imi da drumu, si ma priveste. Simteam ca e diferit fata de ceilalti, dar nu cunostea si motivul. « Masca de fier?! Aceste trasaturi le-am mai vazut, dar unde? In ce lume? »
-Tu…stiam ca esti prea ambitioasa. Ce ai facut copile?, ii auzeam voce ca un ecou, si nu ii intelegeam implicarea.
-P? Esti chiar tu? Ce se intampla, de ce m-au luat de acasa?, incep sa ma dezghet, simtind ca in sfarsit am ocazia sa vorbesc cu cineva familiar. Era el, persoana misterioasa cu care am vorbit pe internet.
-Nu avem mult timp, ai facut un lucru grav. Ai spart un site de care nu trebuia sa te atingi, imi spunea acel chip cu ochi pietrificati.
-Dar….

Cap 3
-Ati luat un om nevinovat! Am spart acel site, schimband ip-ul de pe grafic. Duceti-o acasa, voi plati pentru fapta mea, striga in noapte barbatul de langa mine.
-Nu, nu poti face asta, ii zic ingrozita. Ce iti vor face? chinuindu-ma sa vorbesc in soapta.
-Stai linistita, nu mai conteaza, detin deja pedeapsa suprema.
-Nu o putem duce acasa, se apropie nervos unul din barbatii cu care am venit. Am mintit datorita telefonului tau, spunandu-i mamei dumneaei ca va face un curs de programare.
-Atunci o vom lasa la un hotel, si ii voi plati cursurile, macar atat putem face pentru un om care a fost luat nevinovat de acasa, intervine Polettesv.
Ceilalti par sa nu se impotriveasca, si il urmez involuntar pe salvatorul meu, care imi deschide portiera, identificandu-i pe chip pe usurare. Merg iar spre nicaieri, avand de aceasta data in dreapta mea un om fata de care ma simt vinovata. Nimeni nu a mai facut un asemenea gest pentru mine, si mai ales un strain venit de pe alta planeta parca, caruia doream sa ii vorbesc, sa ii cer detalii, si sa ii multumesc cumva. Imi era teama sa-l privesc, dandu-mi seama cat de dur era, ca un zid peste care nu se trece, fapt dovedit si in atitudinea celorlalti, necomentand nimic in legatura cu decizia sa.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook