Pentru cei care vor sa citeasaca un "roman" intreg. Am 15 ani si ma confrunt cu numeroase probleme.In primul rand sunt o persoana foarte introvertita, nu prea am prieteni si stau majoritatea timpului acasa.Am un sentiment de vinovatie fata de parinti.Cu toate ca am media la scoala 9.2 ma consider lenesa si ca nu merit tot ce-mi ofera parintii.Nu fac prostii, nu umblu cu baieti si-mi ascult parintii.Ma consider adesea proasta si am uneori sentimente de inferioritate fata de ceilalti.Tremur adesea, am emotii si plang.Meditez mult si faptul ca nu cred deloc in Dumnezeu si nu am citit bilblia niciodata, nu am nici o speranta.Stiu ca va veni timpul cand v-a trebui sa fiu pe picioarele mele si ca n-o sa mai fie mamica si taticu sa-mi dea bani. Dar nu cred ca am sa suport sa-i vad pe parintii mei morti. Ii iubesc foarte mult si pentru ei traiesc.Incerc sa devin mai sociabila, insa nu se primeste.De fiecare data cand invit pe cineva oricine din clasa sau din afara, ma respinge inventand tot felul de motive, numai sa nu vina. M-am intrebat de ce oare si cateodata am sesizat ca sunt prea plictisitore sau prea ciudata.Nu stiu. Poate ca nu gandesc la fel ca ei? Imi plac foarte mult legile lui Confucius si ale lui Murphy si incer sa ma ghidez dupa acestia. E o prostie stiu dar mie imi place filosofia si pshihologia si nu cred ca voi gasi ceva in domeniu acesta ca sa lucrez.Mentionez sa sunt din RM si aici nu prea sunt posibilitati. Tata mi-a spus nici sa nu visez sa ma duc in alta tara...Nu socializez deloc si parintii mi-au spus adesea ca sunt infipta, ba mandra ba nu stiu ce s.a.m.d.Ma consider vinovata tot timpul si ca nu sunt ca ceilalti. Recunosc ca poate poate sunt o mucoasa dar nu mi-au placut niciodata baietii de varsta mea sau de vreo 20 si ceva de ani-sunt niste berbeci in flacari care asteapta sa faca cat mai repede rost de prezervative. Cateodata mi-e rusine sa spun dar totusi o spun:imi plac barbatii de vreo 30-40 ani care intr-adevar au un scop. M-am indragostiti de barbati apropiati acestor varste si nu pentru ca sunt vistoare si visez la printi sau pentru nu am caldura unui tata. Pur si simplu imi plac barabtii mai in varsta si gata.Suna stupid nu-i asa? In fiecare zi de cand ma stiu meditez si ma gandesc la ideea mortii si tot ce-i legat de genu.Ma gandesc sa ma sinucid pentru ca nu are rost nimic.Pentru ce eu exist si de ce sa mai lupt in continuare dac pana la urma tot am sa mor.Nu ma bucur de ceea ce am si nu in sensul material, chiar pacat sa zic, parintii mi-au oferit de toate, dar in sensul ca nu ma bucur de viata ca toti ceilalti.La noi in casa vin oaspeti doar de sarbatori.Pe unele rude nici nu le cunosc pentru ca intotdeauna au existat revolte intre familiile parintilor mei si multe alte chestii.Nu ma tem sa mor, accept ideea si e un fenomen normal iar viata o vad o lupta continua care nu are rost daca nu e nimeni sa te intelega si sa-ti confirme unele idei. Ce n-as da sa am priteni adevarati. E ancestrala ideea, pentru ca in ziua de azi nu prea exista asa ceva. Un prieten adevarat nu e acela care te ajuta la nevoie, ci ala care stie sa se bucure pentru tine.As fi in stare sa ma bucur pentru cel care intr-adevar imi este un prieten adevarat. Ce parere aveti? Numai sa nu spune-ti ca am nevoie de prieteni-pe asta eu deja o stiu sau sa zice-ti ca asa e varsta mea-perioada trecerii de la adolescenta la maturitate.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook