La opera epica
Scri pentru inceput:
Autorul:
Titlul cartii:
Editura :
Data si locul aparitiei:
Date despre autor:
Tipul textului:
Apoi inceti sa faci o povestire, rezumat, ce vrei tu.
La opera lirica(poezia)
Scri la inceput la fel doar ca la sfarsit unde este tipul textului scrii :
Subiecte : si insiri 4 poezi care le scrii in intregime + la fiecare poezie scrii figuri de stil, masura, rima, ritmul etc.
Pentru opera epică -> Durata lecturii (Am început lectura la data de; Am încheiat lectura la data de), titlul operei literare, autorul operei, volumul din care face parte opera, editura, anul apariţiei, date importante din viaţa autorului (ex: s-a născut., a murit.), genul literar, specia literară (poveste, basm, schiţă, nuvelă, roman, povestire, fabulă, baladă), locul desfăşurării acţiunii, timpul, tipul de narator (obiectiv sau subiectiv). Se specifică personajele şi felul lor (principale, secundare). Se face un rezumat, sau se scriu ideile principale deduse din operă. Se scot momentele subiectului (expoziţiunea, intriga, desf. acţiunii, punctul culminant, deznodământul). Se indică modurile de expunere din text (naraţiune, dialog, descriere, monolog).
Iar la sfârşit se scrie o opinie despre operă.
Pentru opera lirică -> Durata lecturii (Am început lectura la data de; Am încheiat lectura la data de), titlul operei literare, autorul operei, volumul din care face parte opera, editura, anul apariţiei, date importante din viaţa autorului (ex: s-a născut., a murit.), genul literar, specia literară (doină, pastel, imn, odă, etc).
Se arată versificaţia, adică: numărul strofelor din poezie, numărul de versuri dintr-o strofă, tipul de rimă, măsura versurile şi ritmul (trohaic, etc).
Se scot motive prin care este evidenţiat eul liric şi ce sentimente exprimă el.
Se noteată mesajul operei, se scriu câteva figuri de stil, imagini artistice şi se vorbeşte despre titlul operei şi semnificaţia lui. La final se scot câteva cuvinte din operă care au ajutat la îmbogăţirea vocabularului şi se notează un citat preferat şi o opinie.
Sper că ai înţeles, eu aşa fac fişele de lectură la liceu. Succes!
PAi depinde ce text ai:
1-Trebuie sa scrii datele autorului anul, locul intamplarii, anotimpul, emitatorul, receptorul, codul mesajul canalul, Opinii, invataturile care le-ai desprins din text/poezie/fabula(ce ai acolo), sa descrii personajele(calitati,
defecte, insusiri fizice/morale), anul in acre a scris poezia/fabula/textul(ce ai acolo) si cam atat dupa cum stiu eu.
Sper ca te-am ajutat
mileylove întreabă: