Cine imi zice si mie o intamplare fantastica?

O noapte schimbat-oare...

Mai demult, unei fete pe nume Alexandra i s-a intamplat ceva neobisnuit. Era o seara ploioasa si urata de noiembrie.
Aceasta locuia in casa cu bunicii ei, la marginea satului. In camera ei avea un ceas care pe la unu si jumatate noaptea, incepea sa scoata un sunet sumbru si infricosator.
Ploua si batea vantul. Ceea ce urma sa se intample avea sa ii schimbe viata... Era noua seara asa ca a decis sa se culce. Adormi si pe la unsprezece noaptea aceasta a auzit ceasul facand un zgomot mult mai rau decat stia ea asa ca a pus-o pe ganduri. Voia sa se ridice dar isi dadu seama ca nu putea sa-si miste nici macar limba. A vrut sa strige sa isi trezeasca bunicii pentru ca era intuneric bezna, deschise gura, dar nu putea sa zica absolut nimic.
A simtit cum se ridica din pat, simtea cum pluteste deasupra patului si se apropia tot mai mult de tavan. Se gandea ca daca o sa ajunga la tavan si nu face nimic o sa fie strivita de el. Intr-o fractiune de secunda, era in afara casei si nu simtea nici un fel de greutate asupra corpului. Intr-o alta fractiune de secunda era intr-un loc fara sfarsit, fara niciun fel de vegetatie, perfect drept, fara nicio pietricica pe el. Simtea o enorma greutate in interiorul ei. Simtea un sentiment de vinovatie profunda a unor lucruri rele pe care le facuse in trecut si ca ii striveste inima. Locul era extraordinar de demoralizator si ii impunea o tristete pe care e foarte greu de descris in cuvinte. Se auzeau multe voci de departe in toate limbile pamantului, se auzeau tipete si plansete, amplificate de un ecou care iti ridica orice fir de par si iti face pielea de gaina.Intr-o alta fractiune secunda era in mijlocul a milioane de oameni. Femei, barbati, tineri, toti erau acolo, nimeni nu vorbea, era liniste totala.Era un sentiment ciudat aflandu-se intre atatia oameni si cu linistea de acolo. Aveau capul plecat ( n-a vazut nicio fata ) cu mainile pe langa corp, inerti. Toti erau acoperiti de un cearsaf intr-o culoare indefinita.Nu se poate descrie exact. Era ceva cameleonic.
Undeva in departare era o tribuna cu 101 persoane. Foarte mare, mari fiind si cei care stateau acolo.Nu se puteau distinge formele lor. Fata era un fum intr-o continua miscare si schimbare. Erau imbracati intr-o mantie neagra. Cel mai negru pe care l-a vazut s-a intitulat judecatorul. In fata tribunei, la judecata, era un singur om. Judecata dura 101 ani, in ani pamantesti.Toate astea se intamplau in locul acela fara inceput si fara sfarsit. Putin in fata fetei era un cimitir. Acolo era o fata cu parul negru imbracata in haine de mireasa. Am mers catre ea si a intrebat-o ce facea in cimitir pe o vreme ca aceea.
Dar, cand s-a uitat la ea, a vazut ca ii iesea sange din ochi. S-a speriat cumplit asa ca a cazut la pamant. Cand a atins noroiul, a vazut ca radacini de copaci ieseau din pamant si au legat-o de maini si picioare. Striga dupa ajutor, dar nimeni nu era in cimitir! Fata cu rochie de mireasa se apropie de ea, zicand: " Nu ai cum sa mai scapi! ". A speriat-o cumplit asa ca s-a zbatut sa iese din stransoarea radacinilor si intr-un final a reusit, rostogolindu-se in spatele unui sicriu.
Mireasa se enerva si isi incorda intreg trupul, acesta luminandu-se. Chiar in acea clipa, un fulger imens lovi cimitirul si tot pamantul lua foc. A fugit disperata, sarind de pe mormant pe mormant, pana ce a vazut o lumina ce iesea din nori, spunand ceva cu un glas duios: " Trebuie sa lupti! Nu lasa raul sa domine planeta noastra, totul e in mainile tale!". Nu stia cine a rostit asta dar a decis ca trebuia sa lupte! S-a intors catre mireasa si a apucat o piatra cu care a lovit-o. Aceasta a cazut la pamant, asa ca Alexandra a sarit pe ea si a impins-o intr-un sicriu, aceasta lovindu-se la spate.
Brusc, a gasit o amuleta pe jos. Cu litere mici era scrisa pe ea un fel de vraja, asa ca a rostit-o foarte rapid: " In numele lui Dumnezeu. tu, un demon nascut in intuneric. te distrug aici! ".
Dintr-o data din amuleta iesira sute de ace si o intepara pe mireasa moarta pana ce demonul iesi din trupul ei, ramanand doar o fata trista in locul femeii posedate. Lumina aceea de mai devreme se intoarse, zicandu-i: " Ai facut o treaba buna, si misiunea ta s-a terminat! "
Era bucuroasa ca putea trai o viata normala acum cu bunicii ei, dar avea sa-i fie dor de aceasta experienta fantastica.