Stiti un site care da idei pentru scenete(scurmetraj) amuzante nu neaparat de Craciun dar sa fie AMUZANTE.Sau chiar sa-mi dati voi idei...In special pentu clasa a VII.a.Multumesc.

Bunăăă! Uite niste piese simple si haioase care au dat bine la public :

- Jenica, mi-e rău!
- Ce ai, Nicule? Eşti bolnav?
- Se vede cu ochiul liber?
- Ba nu arăţi deloc, dar tu ai spus.
- Asta mi-e firea, sunt panicos. Am febră...
- Cât ai, Nicule?
- Nu ştiu că n-am.
- Tensiune?
- Nu, termometru.
- Dacă nu ţi-ai pus termometrul, de unde ştii că ai febră?
- Pentru că mi-e rău!
- Ce-ai mâncat?
- Nu-i de la stomac, aud voci...
- Şi ce spun?
- Nu înţeleg, că vorbesc altă limbă.
- De când ţi-e rău?
- De-o săptămână, de când am venit de la băi.
- Sarea?
- Nu, trenul!
- Cum adică?
- Am stat cu spatele la locomotivă şi m-a luat greaţa. Eram galben ca lămâia când am coborât.
- De ce n-ai făcut schimb cu cineva? Te-ar fi înţeles.
- Eram singur în compartiment şi mă ştii: respect întotdeauna numărul de pe bilet!
- Eşti constipat?
- Ortodox!
- Nu, măi! Ai scaune?
- Opt!
- Opt? De când?
- De când am câştigat la loterie!
- Şi înainte?
- Înainte aveam doar unul...
- Acum ai opt scaune permanent? În fiecare zi?
- Şi-n fiecare noapte!
- Ce culoare?
- Verzi! Întrebi de parcă nu ai ştii...
- De unde să ştiu, Nicule? Ce-s eu, nevastă-ta?
- Asta mai trebuia! Suficient că-mi eşti vecină de palier...
- Hai, supără-mă! Că nu mai ies pe coridor câte zile oi avea!
- Asta-i bună! După ce că nu-mi e bine, te mai superi şi tu pe mine!
- Dar ce ai, Nicule? Eşti bolnav?
- Se vede cu ochiul liber?
- Ba deloc, dar tu ai spus că ţi-e rău...

Sau asta :

- Sărut mâna.
- Eu sunt Maria, nu-i așa că sunt dulce?
- Probabil.
- Uitați mânuța mea, e fină, parfumată și dulce. Sunt dulce eu de la natură.
- Am adus cartea…
- Ce mă bucur. Mă bucur că nu sunteţi chiar boşorog…
- Cum? Cum?
- Eu aşa credeam! Prozatorii trebuie să aibă cel puţin şaptezeci de ani, că atunci e mintea coaptă. Ştiţi cum se zice: zece ani te joci, douăzeci înveţi, patruzeci acumulezi şi apoi...
- Dai în primire!
- Nu mereu. Dar ce urât sunteţi!
- Cum ați spus?
- E, nu vă faceţi probleme! Bărbatul nu trebuie să fie frumos, păr să aibă.
- Să vă scriu dedicaţia.
- Aşa, în stradă?
- Uite o bancă!
- Mai bine la terasa aia. Să bem vin roze sau ceva mai tare… Vă ține?
- Adică?
- Aşa sunt eu: fire veselă, voioasă… A!
- Ce-i?
- Cârcelul!
- De unde vă ia?
- De la emoţii. Aici, la piciorului drept.
- Masaţi locul şi vă lasă.
- Cum?
- Apăsaţi şi frecaţi de sus în jos. Uite aşa.
- Vai, dar ce mâini delicate aveți și ce putere... Locuiesc la debarcader.
- Unde, acolo?
- Da. Iar ăla e telefonul de la care v-am sunat!
- Cum se face?
- Să vă spun drept nu Marcel a plecat, ci eu! De fapt mi-a tras o palmă pentru c-am ars fierul de călcat.
- Doar pentru atât?
- Şi pentru blonda din Chişinău.
- A!
- Şi-acum dorm prin bărci, când plouă intru în debarcader.
- Dar este inadmisibil, domnişoară!
- Mie îmi spuneţi.
- Hai la terasă. Au și mititei și vin de casă…
- Dar nu-i nevoie. Când mănânc mă balonez şi mi se face sete. Şi apa-i scumpă, domnule scriitor... Simt aşa, o undă de tristeţe în glasul dumneavoastră, e pe bune? Că eu milă nu vreau! Și nici pomană! Eu vreau hrană spirituală, cartea asta cu autograf. Atât! Şi vă plătesc pentru ea…
- Nu-i nevoie. Poftiţi cartea cu dedicaţie. Să ştiţi însă că sunt de-a dreptul indignat! Nu pot să aud o nedreptate ca asta fără să iau o măsură sau două! Pentru că nimeni n-are voie să denigreze speţa umană! Voi scrie la ziare, în reviste, o să reclam în Parlament!
- A!
- Cârcelul?
- Nu, paznicul. Vă mulţumesc… trebuie să plec. Pa! Pa!
- La revedere, Maria.

*
* *

- Draga mea soție! Iubita mea, să vezi ce am aflat! Ceva inadmisibil! Auzi tu! Femeie frumoasă, tânără, nostimă, veselă, plină de caracter… să fie aruncată afară, în stradă, ca o potaie!
- Cine, tu?
- O femeie, dragă! Fe - me - ie! Maria o cheamă, e dulce, iar logodnicul ei, Marcel, s-a săturat de ea şi gata, a schimbat-o c-o moldoveancă din Chişinău.
- Şi ea ce face acum?
- Doarme afară sau în debarcaderul din Cişmigiu. Nu accept aşa ceva! Chiar acu’ mă duc să scriu niște articole pentru ziarele de dimineaţă. Ce nesimţit, dom’le! Un animal! O brută! Şi societatea asta depravată… Vezi că sună la uşă.

. *
* *

- Mitică? Vezi dragă că te caută de la jandarmerie.
- Pe mine?
- Să-ţi dea cheile de la maşină şi actele! Femeia aceea dulce, frumoasă, veselă și plină de caracter are un cazier… de speriat!