Samca : Samca este un personaj al legendelor românești, un spirit necurat, foarte urât și fioros: o femeie în pielea goală, cu părul despletit, până la călcâie, cu sânii lungi până la pământ, cu ochii mici și strălucitori ca stelele, cu mâinile de fier, cu unghiile lungi și ascuțite ca andrelele sau încârligate ca secerile și cu limba de foc.
Acest demon, din a cărui gură foarte mare, urâtă și strâmbă iese întotdeauna foc, se arată pe la sfârșitul lunii, în apropiere de luna plină, copiilor mai mici de patru ani, pe care așa de tare îi înspăimântă că se îmbolnăvesc pe loc. Acest demon se mai arată și femeilor care zac pe patul nașterii, pe care le frământă și le sperie, încât acestea mor pe loc sau rămân schilodite și neputincioase toată viața.
Formele pe care Samca le ia sunt felurite: în chip de porc foarte mare și fioros, în chip de câine cu dinții rânjiți, în chip de pisică fără păr cu ochii înfocați și holbați, în chip de cioară mare cu ochii de sânge și în chip de păianjen mare și negru. Boala de care sunt atinși copiii după ce li se arată Samca poartă numele de răutatea copiilor.
Samca are 19 nume: Vestitia, Navadaraia, Valnomia, Sina, Nicosda, Avezuha, Scorcoila, Tiha, Miha, Grompa, Slalo, Necauza, Hatavu, Hulila, Huva, Ghiana, Gluviana, Prava și Samca. Pentru a se apăra de Samca, oamenii trebuie să îi scrie toate cele 19 nume pe un perete al casei sau trebuie să convingă pe altcineva să scrie un descântec, pe care să-l poarte apoi asupra lor. Acest descântec o va face pe Samca să se ducă în schimb la cel care l-a scris, dar, dacă acesta este un om bătrân, care și-a trăit viața, Samca nu îi va face rău, ci doar îl va face să scrâșnească din dinți în somn.
Pasărea Phoenix (grecescul Φοῖνιξ, phoínix, uneori Phönix) este o pasăre mitică, care posedă proprietatea de autoincendiere periodică și regenerarea din propria cenușă. Este considerată a fi o pasăre oraculară[1].
Are o longevitate extraordinară, ce diferă de la autori la autori, unii afirmând că trăiește de la 500 la 13.000 de ani[2]. Este singura din specia ei, deși nu se poate reproduce. Atunci când lunga sa viață este pe terminate ea își simte sfârșitul, aceasta își face un cuib din plante aromatice și tămâie; dă foc apoi cuibului, se întinde, arzând odată cu cuibul, iar din cenușa sa se formează o altă pasăre. Noua pasăre o îngroapă pe cea precedentă, punându-i rămășițele într-un înveliș de smirnă și tămâie in formă de ou și ducându-le la sanctuarul din Heliopolis.
Berserkerii sunt, în mitologia nordică, luptători viteji ce au jurat supunere zeului Odin. Numele lor provine din vechea limbă germanică, din "berserkr" și înseamnă după unele variante "piele de urs" sau după altele "piele goală". Într-adevăr berserkerii purtau blana unui urs sau aveau furia acestuia și luptau fără armuri sau chiar complet goi. Unii din ei și-au luat chiar numele de "björn" sau "biôrn" care face trimitere la similitudinile acestui luptător cu un urs. Astfel se explică apariția unor eroi în mitologia nordică cum ar fi Beowulf sau Bödvar Bjarki. Ritualurile lor dinaintea luptelor includeau imnuri și dansuri, care îi induceau într-o stare de furie nebună. Ritualurile de asemenea le ofereau impresia că sunt invulnerabili și îi făceau să se lupte, neglijând propria lor siguranță. E posibil ca aceste ritualuri să includă consumarea unui mied amestecat cu halucinogeni, care îi ajuta pe berserkeri să lupte fără să ia în seamă durerea și rănile. O altă teorie despre berserkeri este că ei purtau blană de urs pentru că aveau o înclinație înspre a venera spiritul ursului. Uneori ei erau înfățișați drept purtători ai unor blănuri de lupi. Câteva saga sugerează chiar că berserkerii pot lua forma și forța diferitelor animale.
http://lakeoftears.wordpress.com/tag/licantrop/
Vampirii sunt ființe mitologice sau folclorice, care subzistă prin hrănirea în special cu sânge de la creaturi vii, indiferent dacă sunt strigoi sau persoane în viață. Cu toate că entitățile vampirice au fost înregistrate în multe culturi și, conform speculațiilor istoricului literar britanic Brian Frost, ce crede că: "vampirii și demonii sunt la fel de vechi ca și omul însuși", ajungându-se până la "vremurile preistorice". Termenul de "vampir" devine popular la începutul secolului al XVIII-lea, după un aflux de superstiții vampirice în Europa de Vest din zonele unde legendele despre vampiri au fost frecvente, cum ar fi Balcani și Europa de Est, deși variante locale au fost, de asemenea, cunoscute sub nume diferite, cum ar fi în Serbia și Bulgaria (вампир) și vrykolakas în Grecia și "strigoi" în România. Această creștere a nivelului de superstiții în Europa, a dus la o isterie în masă și, în unele cazuri, oamenii au fost acuzați de vampirism.
În timp ce vampirii folclorici din Balcani și Europa de Est au avut o gamă largă de înfățișări, de la cea aproape umană până la cea la cadavru în putrefacție, a fost succesul lui John Polidori, cu romanul The Vampyre (1819) ce a înfățișat un vampir de ficțiune, carismatic și sofisticat, așa cum în secolul al XIX-lea apare în lucrări inspirate ca Varney, the Vampire și Dracula. Romanul lui Bram Stoker, "Dracula", din 1897, este amintit ca romanul vampir chintesență, care a furnizat baza de ficțiune pentru vampirul modern. Imaginea vampirului din epoca victoriană a fost preluată și în epoca contemporană în filme, jocuri video și literatură.
Multumesc!
Nu ai pentru ce
Kitsune inseamna vulpe in japoneza. In folclor, sunt fiinte foarte inteligente, care pot chiar sa se transforme in oameni si poseda puteri magice. Unele pot avea 9 cozi. Asta am invatat de pe la anime.
Poti gasi mai multe detalii pe wikipedia.