Pai eu nu citesc prea des nu-mi prea place
Dar o carte care o ador e Vampirul Lestat de Anne Rice, e o carte uimitoare dupa ce am citit-o am citit toate volumele ( cronicile vampirilor) sunt niste carti foarte bune, eu cel putin m-am indragostit de ele
Cronicile vampirilor :
Vampirul Lestat
Vampirul Armand
Vampirul Vittorio
Regina Damnatilor
Povestea hotului de trupuri
Interviu cu un vampir
Preferata mea ramane Vampirul Lestat
Uite niste citate sa-ti faci o idee
În această lume, vampirul e doar un zeu întunecat, un copil al întunericului. El nu poate fi altceva. Iar dacă uneori el exercită o anumită fascinaţie asupra minţii oamenilor, este numai din pricina faptului că imaginaţia omenească e un loc tainic, plin de amintiri primitive şi dorinţe nemărturisite.
Pot să trăiesc în umbră. Îndrăgostit nebuneşte de ea, pot să trăiesc pentru totdeauna în întuneric, pentru că, atunci când sunt lângă ea, nu există întuneric.
Dar un mileniu de nopţi îţi vor aparţine şi-ţi va fi dat să vezi lumina aşa cum n-a văzut-o vreodată vreun muritor, şi să smulgi, asemeni lui Prometeu, din stele o veşnică iluminare ce-ţi va îngădui să înţelegi totul.
tai liniştit. Acum o să te secătuiesc până te voi aduce în pragul morţii şi vreau să fie linişte, atâta linişte, încât să-ţi auzi sângele pătrunzând în venele mele. Conştiinţa, voinţa ta, trebuie să te ţină în viaţă. Am încercat să mă zbat, dar degetele lui apăsau atât de tare, încât tot trupul mi se afla sub puterea lui; de cum am încetat să mai încerc să mă răzvrătesc, şi-a înfipt colţii în gâtul meu.
sper sa-ti placa
Uite top 5 carti ale mele:
1 1984, george orwell
2 cel mai iubit dintre pamanteni, marin preda
3 padurea spanzuratilor, liviu rebreanu
4 zahei orbul, vasile voiculescu
5 padurea nebuna, zaharia stancu
ti le recomand cu cea mai mare placere si nu o sa fii dezamagita\
funda
Heidi-mi-a placut, Pinochio, Print si cersetor.si Alice in tara minunilor. (cel mai mult mi-o placut heidi)ti-o recomand
Elevul dima dintra 7 de mihail drumes sau ff superba "Floare de zapada si evantaiul secret" de lisa see. :*
Suflete pereche de Cecelia Ahern
Manuscrisul anonim de Debra Ginsberg
Pantalonii calatori de Ann Brasheres (toate)
Iti amintesti cum a fost prima oara? de Jenny Colgan
Fete din West End de Jenny colgan
Tobe, fete si placinta periculoasa de Jordan Sonnenblick
Cel mai mult mi-au placut Manuscrisul anonim, Suflete pereche si Tobe, fete si placinta periculoasa.
Buna:X
Chiar daca am 13-fac 14 ani, am citit o carte despre prietenie... Ordinul Secret Al Fetelor De Pe Strada Caramel-nu te lua dusa de titlunu e ceea ce pare a fii.
si Faceti Cunostinta Cu Lola-mai multe volume:X:*:*
1)Arthur Conan Doyle –O lume disparuta; 2)Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singuratate 3)Pe aripile vantului- Margaret Mitchell
Pai.Mie imi plac foarte mult romanele politiste`!:X...Styu o carte foarte buna: "Moartea vine pe banda de magnetofon" de Haralamb Zinca`!:X... Daca ai sa o citesti nu are cum sa nu-ti placa:*
Pai eu sunt obsedata de cartie :
jurnalele vampirilor de J.L Smith(toata seria )
amurg-stephanie meyer (toata seria )
gazda-Stephanie meyer
vampirii sudului-charlaine harris
Miee Mia placth Foarte mult Cuore inima de copil :] Sauu. Furtunaa :] Sauu. Am Ooitat :]] Imi aduc eu aminte
XBrunetteX întreabă:
simonna întreabă: